Jump to content

Abram Burel

Membru
  • Posts

    3965
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

Everything posted by Abram Burel

  1. Salve George! (sper ca n-am dat-o-n bara, oricum la mine se accepta)Si bine ai venit! Uite cum mai facem rost de membri! Si mai ziceam sa dam fluturasi! Aiurea... Bagam poze la masini, ne dam putin la ele si... zbang... gura lumii. Se vad, cat de cat ca a avut de la mama ei geamul clar. Oricum, nu mi-as dori sa fiu in spatele tau. Ah, si nu ne-ai spus ce gasim in pravalie si unde mai exact, ca poate avem un drum
  2. D-aia nu venea lumea pe chat, ca era... nou! Acu' e iarasi asta "integratu'" in care apar de doua ori
  3. off-topic Bai, ce pana mea va abramburiti de capul vostru! Fara aprobare, fara copyright N-ati citit cu atentie: turatia aia e de la ventilator. Nu ala pus, ci al masinii. Din cauza admisiei fortate a aerului (!?) motorul merge mai rece si... viteza medie a ventilatorului scade! Dixit
  4. Pai, Tommy, daca iti pui folie si ai masina cu probleme e ca si cum ai fi pisica cu clopotei Mai lipseste o pereche de flash-uri
  5. Hai ca n-am mai spus-o de mult: <<Intotdeauna trebuie facut un compromis intre utilitate/functionalitate si securitate>> Hai sa luam chestia cu plaja. Daca esti cu secretara nu e utila, iti violeaza intimitatea si chiar te simti... nesigur. Daca ti se fura aparatul de fotografiat din traista, ai sa fi ultra incantat sa ai hotul imortalizat pe harddisk si o sa apreciezi si utilitatea si o sa te simti mai protejat. Deosebirea intre cele doua cazuri e doar una de perceptie si... principii: ambele sunt i-ceva (i-moral, i-legal, etc). Si da, e vorba de principii, alea de drept, dar pe alea noi le scriem. Si ele trebuie sa evolueze odata cu societatea. De exemplu: daca hotii evolueaza si metodele de a-i prinde in flagrant trebuie sa evolueze; daca nu, unii vor avea de suferit, desi ceilalti se vor lafai in drepturile intimitatii lor. Si, in fond si la urma urmei, ce daca se uita cel de la supraveghere la mine cand ma scarpin in c.r? Am auzit si de perversiuni mai mari
  6. Ornamente consola mediana De la ornamentele astea incepe orice lucrare in partea mediana si superioara a consolei centrale. Unelte - un briceag sau un cutit sau orice altceva cu o lama destul de subtire, dar rigida Operatii 0. Ne asezam pe scaunul soferului, daca suntem dreptaci si pe cel al pasagerului, daca suntem stangaci. 1. Se introduce cu grija lama briceagului intre partea de jos a ornamentului (negru) si corpul lateral al consolei/bordului (gri), exact in zona curburii. 2. Se "face parghie" apasand pe manerul briceagului spre in fata, astel incat varful lui sa impinga ornamentul spre interiorul habitaclului. Ornamentul se va elibera din clema inferioara. 3. Se apuca usurel ornamentul de capatul liber si se introduce lama briceagului cat mai sus si se repeta figura cu parghia. Ornamentul se va elibera si din clema inferioara. 4. Se repeta operatiile 1-3 si pentru celalalt ornament. 5. Pentru montaj se pune ornamentul "pe pozitie" si se apasa usurel, ceea ce va determina intrarea si blocarea clemelor in locasurile lor. Se procedeaza la fel si pentru celalalt ornament. Durata Nu mai mult de 2 minute. Note 1. Aceasta operatie mi-a fost aratata candva de Satori. 2. Am adaugat un desen cu "terminologia" si pozitia componentelor consolei mediane.
  7. Blocul comenzilor climatizarii Este vorba despre blocul comenzilor climatizarii manuale. Unelte - un briceag sau un cutit sau orice altceva cu o lama destul de subtire, dar rigida - o surubelnita cap-cruce mijlocie mica - un cleste cu varfuri ascutite Operatii 0. Ne asezam pe scaunul soferului, daca suntem dreptaci si pe cel al pasagerului, daca suntem stangaci. 1. Se demonteaza cele doua ornamente laterale (negre) de pe consola centrala mediana 2. Se demonteaza "cutia pentru ce-o fi ea" dintre radio si blocul comenzilor climatizarii. La modelele cu schimbator de CD montat in bord, probabil ca va fi nevoie sa se demonteze schimbatorul pentru a putea continua operatiile sau acestea vor fi ingreunate. 3. Se desfac cele 4 suruburi negre din stanga si dreapta sus si jos ce fixeaza blocul climatizarii. 4. Se trage cat se poate de blocul climatizarii pentru a face loc si se detaseaza capetele cablurilor de comanda ale clapetelor de dirijare si amestec a aerului se face ca asa: a. se foloseste clestele cu varfuri ascutite pentru a elibera inelul terminal al cablului de pe "tamburusul" pe care e fixat; b. se impinge in camasa cablului astfel incat piesa ei terminala (un soi de paralelipiped din plastic) sa se elibereze din fixarea asigurata cu niste cleme elastice in locasul ei; c. cand faceti operatiile astea, aveti grija sa nu zgariati fata blocului. 5. Se desfac cei doi conectori: ai comutatorului ventilatorului ( aflat pe centru) si ai ansamblului comenzilor climatizarii (aflat in partea de jos, putin spre dreapta). Blocul este acum liber. Aveti grija ca mecanismele pentru actionarea cablurilor sunt "dotate" cu vaselina siliconica. Una ca va "murdariti" (desi e... alba ), a doua ca are si aia rostul ei si trebuie sa ramana pe piese. 6. Pentru montaj se repun lucrurile la loc in ordine inversa. Durata Nu mai mult de 10 minute.
  8. Eu zic ca ornamentele alea si toata "banda" de acelasi gen (imitatie de fibra de carbon) sa le lasi asa. Ca de altfel si zona buzunarelor de la usi. Mai inainte fa o "simulare" pe calculator si "vopseste" numai zonele negru mat, adica: - carapacea panoului instrumentelor - partea centrala a consolei mediane superioare - bucatelele din ornamentele laterale de pe consola mediana - marginile cutiei de manusi - "ochelarii" blocului de climatizare (se desfac de pe bloc si se prelucreaza; si restul ramane asa ca altfel ramai fara inscriptiile de la butoane) - inelele din jurul clapetelor de deschidere a usii (poate chiar si corpul clapetei si clapeta daca ai rabdare - desi clapeta poate ar trebui imbracata in sky) - ornamentele manerelor interioare de la usi (plastic gri si mat la mine, la altii poate fi altfel - desi astea mai degraba ar veni imbracate in sky la culoare)
  9. Si-au pus si altii la ei, dar sambata o sa raportez si eu.
  10. Nici eu nu vreau sa fiu carcotas, dar a fost la un moment dat "regula" cu obligativitatea numarului de inmatriculare, ceea ce, cel putin din motive de... securitate, mi se pare inadmisibil. Intre timp, regula parca s-a domolit (optional), dar unii nu si-au "ras" XXYYZZ pe care-i pusesera pentru a satisface regula (eu am facut-o ).
  11. Merge pe naiba! Are asimetrie si sus-jos Asa ca le-am pus la loc si am renuntat la ideea de a monta potentiometrul in butonul fals (acolo unde e, nu e prea la indemana si nu-mi convine). O sa mai pipai sa vad unde imi mai ajung degetele
  12. Pai, doar nu vrei sa dai cu smirghel d'ala de lemn Granularitate cel putin 800, dar mai bine 1200. Coala de smirghel: cativa RON (probabil cu 2 te descurci). Primer: 1 doza. Vopsea: 2 doze. O doza poate fi intre 10 si peste 30 RON. Atentie: "Buzunarele" de la usi din poza nu par sa fie originale. Cele originale au alta "textura" (imitatie piele) decat restul pieselor vopsite (in poza) si nu o sa le poti da cu smirgel ca lumea. Nu mi-e clar ce le-ai putea face si tocmai ele ar trebui "prelucrate" ca lumea ca sa nu sara vopseaua. Daca ar fi sa ma las prada imaginatiei, ar trebui ceva gen sablare usoara sau o "periere" cu o perie cu fire de bronz/cupru pe o bormasina (dupa care luat putin la smirghel pentru finisare).
  13. Nu chiar orice tip de scula are mufe ISO. Ca idee, ar trebui sa fie desenata (scula vazuta din... fund) si sa arate ("conectata") cam ca in imaginile atasate. Ceea ce te intereseaza pe tine sunt conectorii A si B, respectiv cei negri (C, respectiv cei colorati sunt pentru scopuri mai... extinse)
  14. Consola centrala superioara Aparent dificil, demontarea consolei centrale superioare este extrem de simpla. Permite accesul la butoanele de avarie si ceata spate precum si la ansamblul central de indicatoare si ceas. Unelte - un briceag sau un cutit sau orice altceva cu o lama destul de subtire, dar rigida - o surubelnita cap-cruce mijlocie mica Operatii 0. Ne asezam pe scaunul soferului, daca suntem dreptaci si pe cel al pasagerului, daca suntem stangaci. 1. Se demonteaza cele doua ornamente laterale (negre) de pe consola centrala mediana 2. Se desfac cele 2 suruburi negre din stanga si dreapta sus ce fixeaza capatul consolei superioare pe cea mediana 3. Se baga degetele de la mana dreapta (stanga pentru stangaci) pe sub consola superioara in dreptul butonului de avarie, se apuca strangand cu degetul mare pe deasupra si se trage ferm si scurt, consola eliberandu-se din vreo 5 ghidaje orizontale. 4. Se ridica si se desfac conectorii de la butonul de avarie si cel de ceata spate. Consola centrala superioara este acum libera, pe ea fiind fixat ansamblul ce contine butoanele mentionate si unul fals. 5. Daca vrem sa detasam si acest ansamblu, va trebui sa desfacem cele 3 suruburi cu care este prins pe spatele consolei. Este de fapt o bareta in care sunt "infipte" cele 3 elemente si asigurate cu cate 2 cleme flexibile. 6. Pentru montaj se repun lucrurile la loc in ordine inversa. Nu fortati cele 2 suruburi de fixare ale consolei deoarece riscati sa stricati filetul din plastic (caz in care va trebui sa puneti alte suruburi mai groase, pentru a evita eventualele zgomote datorate vibratiilor) Durata Nu mai mult de 5 minute.
  15. Kalos 2004 - Butonul de reglaj al inaltimii farurilor Se afla pe partea soferului in stanga volanului pe fata "fixa" gri deschis a bordului. Demontare Unelte Doar cu manutele cele doua Operatii 1. Pentru a-l (de)monta, e necesara desprinderea partii superioare a panoului se sub bord, care este fixata in 3 cleme: una aproape de coltul, dreapta-sus, una aproape de coltul stanga sus si una tot in stanga, aproape de decupajul de sub coloana volanului. a. bentru demontarea panoului, prin desprinderea clemelor, se baga cateva degete ( ) prin decupaj, in dreapta, se apuca panoul si se trage de el fara prea multa forta, dar ferm; b. se procedeaza la fel in partea stanga si apoi cu ultima clema din coltul stanga-sus al panoului; Note: - Nu e nevoie sa se desprinda si clemele din partea de jos, panoul putandu-se departa in partea superioara suficient pentru a ne lasa sa facem treaba. - Pentru montarea la loc a panoului, se impinge usor in panou, pe rand, de la dreapta la stanga, in dreptul fiecarei cleme, pana cand acestea "prind" la loc. 2. Pentru demontarea dispozitivului se baga mana dreapta printre panoul semi-demontat si cel fix, sub dispozitivul de reglaj, se apuca corpul acestuia si se impinge spre afara, miscandu-l usor stanga-dreapta. Va iesi cu usurinta (are doua lamele elastice destul de "soft" in lateral). 3. Se desprinde conectorul din spatele acestuia. Nota: Pentru montarea dispozitivului se va prinde la loc conectorul, dupa care se impinge usor dispozitivul in lacasul sau pana la fixare. Durata Nu mai mult de 2 minute Prelucrare Urmatoarele operatii se fac la "masa de lucru". Unelte - "unealta" cu lama/varf subtire si rigid (briceag, lama, surubelnita) - letcon de 25-40W cu varf subtirel - mini-freza, daca ledul e focalizat (merge si cu pila, dar e mai migalos) Materiale - 3 cm de fludor - led 3-5 mm de culoare dorita (nu e nevoie sa fie ultrabright, ba din contra, cu cat mai anemic, cu atat mai bine; in plus, daca e difuz (deci nu transparent si cu lupa) probabil ca va putea fi montat asa cum este - rezistenta de 470 ohmi pana la... 10 kohmi la 0,5...0,25 W Operatii 1. Se desprinde masca, eliberand cu grija urechiusele ce o tin de restul ansamblului, prin folosirea "unealtei". Punerea la loc presupune impingerea mastii la loc, pana face "tzac" (urechiusele isi reiau locul lor). 2. Ne ramane un ansamblu format din 4 piese: cutiuta-capac, butonul, placuta cu piese si dispersorul optic. Axul butonului este fixat intr-un locas din cutiuta-capac. Pentru demontare de introduce lama unui cutit intre buton si carcasa, in imediata apropiere a axului, se "cracaneaza" putin si se trage de placuta cu atentie, pentru ca dispersorul poate cadea (nu se sparge ca e de... plastic ). Nota: In continuare ne ocupam doar de placuta cu piese (pe care a mai ramas fixat si butonul, dar pe care il lasam acolo ca nu ne incurca). Pe ea se mai afla conectorul cu 6 pini (numai 5 activi) si o rezistenta (360 ohmi). Mai este si un potentiometru de 2,2 kohmi pe undeva pe sub buton. [interesant este ca probabil se poate ajusta plaja de reglaj a dispozitivului prin modificarea rezistentei existente si/sau montarea unei rezistente aditionale - e loc pentru cate o rezistenta la fiecare din cele trei terminale ale potentiometrului, dar 2 nu sunt montate - asta insa este alt subiect]. Cel mai important insa este un beculet aparent verde montat pe o mica placuta amplasata perpendicular pe "placa de baza". Culoarea verde este data, ca de altfel in cazul tuturor beculetelor "colorate" de prin bordul Kalosului, de cate un "prezervativ" montat pe globurile acestora. Capisonul se da jos usor "tragand" de el cu... unghia (ca si cum am racai ceva) de jur imprejur, din aproape in aproape (nu prea aluneca). Cei care pot improviza ceva de culoarea dorita care sa inlocuiasca capisonul original, pot sa o faca si au scapat. Cei care vor sa monteze un led mai au de lucru. 3. Se dezlipeste becul. 4. Se taie unul din traseeele de pe spatele placutei mici. 5. Se curata lacul verde protector cu "unealta". 6. Se monteaza rezistenta prin lipire direct pe fata cu traseul taiat. 7. Se "prelucreaza" ledul. Asta e nevoie doar daca ledul este focalizat. Prelucrarea presupune pilirea lui pentru a determina dispersarea luminii. Eu am gasit ca o dispersie suficienta pentru iluminarea indicatiilor butoanelor (insuficient insa pentru instrumentele de bord) se obtine prin realizarea unui con cu baza la nivelul cipului si avand un unghi la varf de circa 60 de grade. 8. Se lipeste ledul tinand cont de... unde-i plusul. Ei bine, pentru asta n-am poza si nici vreo indicatie prea precisa. Eu am identificat la demontare un fir negru (-) si unul maro-cu-alb (+), am verificat pe schema (asa e) si am urmarit traseele pe placuta de circuit imprimat. Din pacate, nu mi-am notat cum trebuie pus in final ledul pe placuta. 9. Se verifica: a. se pune dispersorul la locul lui si se introduce ansamblul placuta-buton-dispersor (fara cutiuta capac) in masca; b. se alimenteaza cu circa 12V pe pinii 1 (+) si 4 (-) ai conectorului; c. se observa daca rezultatul e multumitor Nota: Asigurati un intuneric rezonabil. Daca e prea lumina o sa vi se para ca e bine, iar cand o sa-l puneti in masina si chiar e intuneric, o sa va mirati de ce aveti genunchiul stang in culoarea pe care ati pus-o 10. Decizie: a. daca e prea luminos, mariti valoarea rezistentei; b. daca e prea intunecat, micsorati valoarea rezistentei (in niciun caz nu ar trebui sa aveti nevoie de mai putin de 470 ohmi); c. daca e luminat neuniform, nu aveti o dispersie buna si va trebui sa va mai "luptati" cu ledul; d. daca va place, asamblati totul la loc si gata. Durata 15 min - ? Realizare personala Led albastru 5 mm focalizat (luminos bine, probabil 7000 mCd, dar nu stiu sigur), pilit conic cu rezistenta de... 10 kohmi (1 mA prin led!!!). 3-ul de pe indicator e o idee mai palid, dar mult mai putin decat era inainte
  16. Perfect spus, dar va sugerez sa nu folositi vopsele/lacuri lucioase, ba din contra, mat pe cat se poate. Daca folositi, ganditi-va cu grija la posibilitatile de reflexie, pentru a preveni surprize neplacute in timpul condusului.
  17. Panou instrumente - 'Ciuperca' Este vorba de "carapacea" de dupa volan si ce mai este sub ea. Unelte - o surubelnita cap-cruce "bondoaca" - o surubelnita cap-cruce mijlocie mica si relativ lunga - o penseta (nu strica, dar merge si fara) Operatii 0. Ne asezam pe scaunul soferului si lasam volanul la maxim in jos. 1. Se desfac cu surubelnita bondoaca cele doua suruburi din partea interioara sus a carapacei, deasupra "tuburilor" in care sunt indicatoarele. Operatia ar putea fi destul de dificila, daca la montare a fost fortata insurubarea, caz in care suruburile vor merge in gol. In aceasta situatie se va apuca de coltul "mastii" carapacei (spre imbinarea cu plansa de bord) si se va departa pe cat posibil de corpul carapacei, mentinand presiune in timp ce se va incerca desurubarea. Ideea este de a crea o forta axiala asupra surubului in sensul extragerii lui, utilizand forta transmisa prin plasticaraie si de ele prin flancurile suruburilor (cu cap tesit) asupra acestora. Este de asemenea posibil ca o parte din capul surubului sa fi trecut partial prin gaura, probabil pe partea dinspre sofer, datorita ne-perpendicularitatii intre axul surubului si suprafata de plastic. Dupa cum este posibil sa nu va aflati intr-o situatie de genul asta si suruburile sa iasa foarte usor. 2. Se apasa usor in jos pe plasticul plansei de bord ce intra printre instrumente, ceea ce permite "limbii" mastii carapacei sa iasa in afara. 3. Se apuca colturile de jos ale mastii carapacei si se trage spre sofer, ridicand in acelasi timp, pentru a permite eliberarea clemei centrale din partea superioara. Masca carapacei e libera acum. 4. Se desfac cele doua suruburi de fixare a carapacei aflate in stanga si dreapta jos. Aici e de ajutor o penseta cu care le puteti tine ca sa nu scape si sa se agate pe te miri unde. Cu putina indemanare merge si cu degetele. 5. Se desfac cele doua suruburi laterale (mai e unul pe centru) din partea centrala sus. Si aici aveti grija cum apucati suruburile desfacute. Acum carapacea e libera si se poate pur si simplu ridica. Exista doua cleme in partea dinspre parbriz, dar nu opun mare rezistenta. 6. Se deface si ultimul surub din centru sus. 7. Se ridica usor ansamblul instrumentelor si se rasuceste-trage pana cand avem acces la conectorul aflat in spate-centru jos. Odata detasat acesta, ansamblul instrumentelor va fi liber si puteti face cu el ce vreti 8. Pentru montaj se repun lucrurile la loc in ordine inversa. Daca suruburile carapacei v-au facut figuri, vedeti de ce si cum puteti remedia situatia Durata Nu mai mult de 5 minute (daca nu aveti probleme cu suruburile carapacei). - cu verde sunt marcate suruburile de fixare ale mastii carapacei - cu rosu sunt marcate suruburile de fixare ale carapacei - cu albastru e marcat surubul de fixare al ansamblului instrumentelor (de fapt el se mai fixeaza si in cele doua suruburi de jos)
  18. Din categoria "ce mai e pe la altii": Nu spun care ... dar pentru conformitate: http://www.daciaclub.ro/index.php?showtopi...ndpost&p=606193
  19. Se pare ca are oarece legatura cu o tipa Mary Grand, sora unui consul britanic, devenita ulterior... Maria Rosetti Din pacate situl de pe care Google citeaza franturile de rigoare e in reconstructie si documentul (un pdf) nu e in cache. Tip de fişier: PDF/Adobe Acrobat Mariei (Grand) Rosetti, sora consulului britanic la Bucure[ti, Effingham Grand (vezi [i date despre «Podul Grand» din. Bucure[ti). ... www.gov-sport.ro...
  20. Deoarece instructiunile din manualul de service au fost scrise doar pentru a consuma hartia si... spatiul pe disc , m-am gandit ca ar fi util sa scriem aici cum se demonteaza diverse accesorii din interior (va propun sa ne limitam aici doar la interior). Blocul comenzilor climatizarii Consola centrala superioara Ornamente Consola Mediana Panou instrumente - 'Ciuperca'
  21. Am unul de 50 kohmi pregatit. Sper sa... ajunga. LE: Ce poanta, nene! Consola centrala e usor curbata in zona unde sunt montate cele 2+1 butoane, iar acestea sunt astfel facute incat sa o urmareasca. Prin urmare dupa schimbarea celui de ceata cu cel fals ele nu se mai potrivesc cum trebuie, ies mai in afara spre usi si sunt mai inauntru spre cel de avarie, nu mult, dar suficient ca sa te... enerveze ideea. Trebuie puse cu susul in jos, lucru care ar trebui sa fie posibil, doar ca simbolul de ceata va fi "in oglinda".
  22. Daca tot am desfacut bordul sa-i schimb luminitele, am facut si investigatii asupra butonului fals din dreapta celui de avarie. Poate fi inversat cu usurinta cu cel de ceata spate. Trebuie doar pilita/taiata o aripioara de ghidaj. In pseudo-corpul pe care-l are in spate poate fi acomodat destul de frumos un potentiometru "standard". Fiind prea prins cu leduitul si in lipsa unui buton adecvat, am facut doar schimbarea stanga-dreapta, ramanand sa ma ocup de el... cand ma va enerva iarasi ploaia.
  23. In acest topic vom descrie cum se pot modifica diverse chestii la iluminarea interioara a Kalosului. Este vorba de: - panoul indicatoarelor de bord - panoul blocului de comanda a climatizarii - panoul (capacul) instalatiei audio - iluminarea diverselor butoane (avarie, ceata spate, reglaj inaltime faruri, etc.) - plafoniera - butoanele geamurilor electrice - clapete deschidere usa - ce-o mai fi Desigur ca exista variatii de la generatie la generatie si in functie de echipare, de aceea ii rog pe cei ce au facut ceva sa specifice in clar la ce model/accesoriu face referire si, desigur, pozele sunt binevenite. Zic ca ar fi de preferat ca intrebarile sa fie adresate autorului postului respectiv pe PM, pentru a evita incarcarea topicului. De asemenea, ar fi de dorit abtinerea de la "aprecieri" admirative sau... viceversa. Asta ar conduce mai mult la un soi de tutorial in serial si poate fi eventual mutat (acum sau mai tarziu) in sectiunea respectiva.
 

×
×
  • Create New...