Jump to content
Sign in to follow this  
VAXXi

Ridicarea maşinii în caz de parcare ilegală

Recommended Posts

Sunteţi de-acord cu asta ?

 

Mie mi se pare o tâmpenie absolută, din 2 motive:

 

1. Am văzut cum se poartă cei care transportă maşina. Când o ridică, o manevrează cât de cât frumos că mai e lume în preajmă, dar la descărcare... mi s-a făcut mie milă de maşini, şi nici măcar nu erau ale mele. Ca să nu mai zic de nefericitul eveniment în care maşina păţeşte ceva la transport: este datoria proprietarului să vină cu dovada că maşina a fost avariată la transport, şi nu prezenta deja avariile produse. Gândiţi-vă ce "uşor" e lucrul ăsta, la noi.

 

2. Sindromul "mi-au furat maşina". Doar gândiţi-vă: ieşi de unde ai avut treabă, te duci spre locul unde ai parcat maşina şi canci. Maşina pentru care probabil ai muncit ceva vreme, ai dat nişte bani serioşi... nu mai e !

Poate după ceva vreme îţi vine ideea să suni la dispecerat, să le cauţi numărul, asta dacă nu cumva între timp, fiind mai slab de înger, ţi s-a făcut rău sau ai făcut infarct.

 

Mi-a venit ideea topicului când am văzut azi o maşină săltată, înmatriculată într-un judeţ aflat la vreo 700 km distanţă, cu bagajele oamenilor în maşină. Probabil era în drum spre locul de concediu, oprise să ia ceva de la un magazin... şi ăştia i-au săltat maşina.

 

Părerea mea e că metodele de ridicare şi blocare a maşinii sunt total aiurea, în afară nici nu prea am văzut aşa ceva. În schimb, nişte amenzi corespunzătoare (mari) ar fi mult mai de efect. Şi date cu cap: nu-l amenda pe cel care parchează sub interzis, dar nu încurcă circulaţia, dar amendează-l p-ăla căruia îi e lene să facă o parcare laterală şi o lasă pe banda I sau II cu avariile aprinse. Eh, visez şi eu.

Share this post


Link to post

de ridicat la noi nu mi s-a intimplat dar de blocat am vazut. Spilul e sa desumfli roata captiva. pui masina pe cric si porm= operezi linistit jucaria galbena. O scoti cu putin talent si le dai cu tifla. n-au cum sa demonstreze ca tu ai fost acolo si ai parcat ilegal. Cred ca la un moment dat o sa filmeze pozitia masinii, dar nu e cazul acum

O alta metoda sa scapi de blocaj fara amenda e sa o lasi pur si simplu acolo. ei lucreaza mi se pare pina la 18,00. Daca pina atunci nu au toate masinile tractate, vin si le scot singuri, nu le lasa peste noapte sa vina omu cu bonfaieru' sa-si salveze masina

Share this post


Link to post

Ieri mi-a zis un prieten ca a primit amenda acasa ca a parcat unde nu era voie! El isi parcheaza masina pe un bulevard, ca langa bloc e riscant (in Rahova), dar nu are voie sa parcheze acolo ziua intre 9 si 12. Si era parcat la 11:30, a primit si poza... Elegant...

Share this post


Link to post
Spilul e sa desumfli roata captiva. pui masina pe cric si porm= operezi linistit jucaria galbena.

Kelule esti genial :lol:

 

 

ONTopic:

Am inteles totusi ca nu mai ridica masina ci ii fac poza si atit!

Te trezesti cu poza acasa :(

Share this post


Link to post

Mie mi se pare normal ca in primul rand Primaria sa amenajeze parcari cu plata corespunzatoare.Dupa ce se face un studiu de fezabilitate din care va reiesi ca nr. parcarilor este arhisuficient in raport cu nr. masinilor inmatriculate in acel oras de-abia dupa aceea se va putea trece la ridicarea masinilor sau la amenzi usturatoare.Dar nu e normal nici sa-ti parchezi masina pe Magheru si sa te duci linistit sa-ti faci cumparaturi.

in concluzie mai intai invata sa fii civilizat, pt. ca romanul e foarte comod...daca are treaba la magazinul ala nu conteaza ca blocheaza circulatia pe o banda, el parcheaza acolo.

Share this post


Link to post
Kelule esti genial

Nu e la mishto' au facut-o niste cunoscuti de-ai mei. Cred ca de-asta a intervenit treaba asta cu pozatu' masinii, au pierdut prea multe opritori galbene, si le fac poze ca sa stie de unde sa le recupereze

Share this post


Link to post

Mi-ati amintit de o faza dura ce s-a petrecut acum un an la mine in oras. Ii apucase pe cei de la ADP zelul cu caracatitele la roti chiar in zona talciocului. Se apuca baietii, isi golesc stocul de caracatite si pleaca. Numai ca ei nu si-au dat seama ca l-au blocat si pe un localnic care avea masina la cativa metri de bloc. Iese omu' din casa, vede masina blocata si ce face: "FEMEIEEEEE!!!!! Adu prelungitoruuuuu', vezi ca e flexu' in camara, adu-l si p-ala ca mi-au blocat boii masina, sa-i invatam minte!!!!" A cuplat omu' flexu' la curent si si-a scos tampenia galbena in 2 secunde de pe roata si a plecat cu constiinta impacata ca i-a invatat minte pe cei ce blocau masini.

Chiar merge faza cu desumflatul rotii, se poate ajunge la ventil, mie mi se parea ca nu? Dar de fapt la nevoie prefer sa-mi provoc o pana de cauciuc decat sa le dau la boi 550 k lei ca sa-mi scoata tablele (atat era asta vara la mare, acum nu mai stiu).

Share this post


Link to post

Faza cu dezumflatu rotziilor merge shi nu prea. In acest scop m-am uitat atent la o mashina care avea roata blocata. Depinde cum pica ventilul la roata, timpenia aia de blocat rotziile are o tabla care daca ventilul pica sub ia nu mai potzi sa il deschizi ca sa dezumflii roata. Shansele sint cam 50-50. :P

Share this post


Link to post

Da intepi anvelopa si gata. Cat costa o amarata de pana? Muuult mai putin decat amenda oricum. Da o cheie pentru demontat caracatita nu s-ar putea face la strung :wink: ? Ideea ar fi sa te duci la un lacatus cu o caracatita si ar sti el sa-i faca o cheie. Doar trebuie sa fie ceva asemanator antifurturilor de la roti. Pana la urma nu trebuie sa-i astepti pe ei sa-ti elibereze masina, tre sa ti-o faci singur. Ca sa nu zica ca le-ai furat caracatitele ar fi o idee sa o plantezi dupa aceea la alta masina care are si ea o caracatita :lol: :lol: Sa poa' sa si-o recupereze. :lol: :lol: Le trimiti LOR dup-aia poza cu locul unde ai lasat caracatita. :lol: :lol:

Share this post


Link to post

Am trecut odata pe la Unirii si am vazut un individ care desfacea caracatita de la una dintre multele masini care le aveau puse. Problema era ca individul era putin cam "brunetel" ceea ce m-a facut sa ma uit mai atent si - atunci - au inceput sa mi se para "dubioase" acele caracatite!? Mi-am pus intrebarea: nu cumva au pus-o baietii de o noua "afacere"? Si-au construit cateva caracatite si fac si ei un ban frumos!?

Totul s-a intamplat prea repede (eram in masina in trecere) si n-am putut sa studiez mai bine situatia, dar mi-am propus s-o fac intr-o alta zi...

Ce ziceti de asta?

Share this post


Link to post
Problema era ca individul era putin cam "brunetel" ceea ce m-a facut sa ma uit mai atent si - atunci - au inceput sa mi se para "dubioase" acele caracatite!? Mi-am pus intrebarea: nu cumva au pus-o baietii de o noua "afacere"? Si-au construit cateva caracatite si fac si ei un ban frumos!?

 

Tot ce e posibil. La indolentza shi nesimtirea lui gARCEA totul e posibil. In loc sa stirpeasca aceste capuse inchise la culoare, ei (gARCENII) se preocupa sa ne dea amenzi mai mari shi sa ne ia carnetu'.

In al doilea rind: Stai mai, pai nu vrei sa traiasca shi ei. Shi ei e oameni (brunetzeii). Ai draqu' fac bani shi din piatra seaca. Tre' sa vorbim cu stapinirea, ca la dispozitivele de blocat roata oficiale, sa le puna timbru fiscal, sau sa le dea CNP sau serial number. :P Dar gata nu mai scriu de brunetzei ca ma ambalez shi vine politzia spatziala cu foarfeca :bataie:

Share this post


Link to post

la oficial iti pune un stiker pe parbriz, de fapt o bucata de hirtie lipita cu aracet :wallbanger: cretinii, te pun si la frecat geamu. Iti elibereaza roata doar dupa ce ai platit amenda. Exclus faptul ca tuciurii sa fraiereasca pe cineva. Daca totusi pica vreunul in plasa - telefoane si reclamatii fara nici o jena. Militia adora sa stirpeasca retele de-astea vaste de infractori. Nu dati nici un ban direct atunci e TEAPA, cum fac ciorile dupa 17,00 cu tapii care pica la parcarile Dalli

:rambo: Moarte tiganilor! Vom invinge

Share this post


Link to post

Stire putin mai veche din 3 noiembrie 2008 mai exact.

 

Începând din această dimineaţă, echipele inspectorilor din Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 6 s-au deplasat în mai multe zone ale sectorului pentru a soma proprietarii autovehiculelor parcate neregulamentar pe trotuare, spaţii verzi şi carosabilul străzilor de pe raza Sectorului 6.

 

Proprietarii autovehiculelor somate au la dispoziţie 48 de ore pentru a le ridica de pe locurile unde au fost parcate neregulamentar.

În caz de neconformare, miercuri, 5 noiembrie a.c., autovehiculule vor fi ridicate, transportate şi depozitate de către operatorul autorizat. Locul de depozitare se află pe Str. Mânăstirea Văratec, nr. 16-18, Sector 6. Telefon de contact 021.9546

 

Taxele de ridicare, transport şi depozitare, pentru prima zi, sunt în valoare de 500 lei. Pentru fiecare zi care depăşeşte 24 de ore de la data ridicării, taxele de depozitare sunt în valoare de 200 lei.

 

Serviciul Relaţii cu Societatea Civilă şi Mass-Media

 

Fax : 021/5298560

Stirea publicata pe site-ul primariei S6

http://www.primarie6.ro/51/section.aspx/709

Hotararea Consiliului Local S6

http://www.primarie6.ro/UserFiles/File/hot...egulamentar.pdf

 

Azi i-am vazut si eu la lucru si ridicau doar masinile parcate "la nesimtire" ca sa zic asa. Avand in vedere ca la mine sunt suficiente locurile de parcare o astfel de masura nu poate decat sa ma bucure. :)

Edited by Elfu

Share this post


Link to post

O alta aberatie a lui Poteras Cristian, primarul sectorului in care stau. Il invit pe domnia sa incerce sa isi parcheze masina in zona crangasi , seara dupa ora 20:00 . Ca nu va fi loc nici sa arunce un ac. Bun domnule primar...masinile parcate ilegal le ridicati...dar locuri de parcare sa nu faceti...ca nu trebuie! Dupa ce ca este si un sector mare, al doilea sector dupa 1 ca si suprafata, e gestionat de un incompetent. De ce oare in sectoarele 2, 3 ,4 ,5 si chiar 1 gasesti locuri de parcare ? Numai in 6 nu ! Se ia dupa Negoita si Ontanu: Da domne...alea sunt sectoare cu primari care se ocupa de ele. In sectorul 3 mi se pare cea mai mare ordine la parcare si curatenie...si 2 la fel. Acolo chestia cu ridicatu masinilor mai zic , cel putin daca e vorba de sector 3. Nu un primar care de 4 ani nu a facut nimic. Si mosii si babele tot cu asta au votat...Poteras...ca vezi Doamne e de PD-L...mi-e scarba.

 

@ Elfu: Depinde in ce zona stai ! In Crangasi seara nu e loc nici sa treci printre masini !

Share this post


Link to post

Man, te rog... nu mai spune ca gasesti locuri de parcare in S2. Imi petrec cel putin 8 ore pe zi in zona aia si crede-ma ca parcarea chiar e o mare problema. Asta ca sa nu mai pun ca am la ambele masini spoilerele, pragurile si jentile lovite prin borduri.

 

Referitor la S6. Nu stiu cum e la voi in Crangasi. Nu stiu cum e in Militari, dar in Drumul taberei chiar a construit nene. Eu seara chiar nu am probleme sa-mi gasesc un loc de parcare la a doua masina, la care n-am parcare platita, dar nici nu tin neapara sa o parchez in fata scarii. ;)

Share this post


Link to post

Nici eu nu tin sa fie in fata scarii. Dar nici la 500 m departare. Plus ca am venit odata de la servici la ora 21:00 si m-am invartit ca titirisca atat in zona in care stau cat si prin cartier sa gasesc loc. Am gasit... Eu stau langa Podul Grant. Locul l-am gasit langa piata, pe strada cu Sectia 20 Politie. Am parcat acolo pt ca deja eram nervos, si nu mai aveam chef sa ma mai invart nu stiu cat ptun amarat de loc de parcare.

Share this post


Link to post

Deci ai gasit. Incearca acelas lucru noaptea in S2 prin anumite zone cu blocuri mai multe. Vezi celalalt topic. ;)

Share this post


Link to post

Depinde si pe unde in Drumul Taberei...la tine acolo sunt un pic mai rare masinile; incearca sa parchezi pe Bd. Dr. Taberei...rar de tot gasesc locuri, mai ales dupa 20:00.

Si nu sunt genul care sa parchez in fata scarii...de ex. in sect. 3 (unde "bantui" mai des in ultima vreme) parcarile amenajate sunt pline de locuri rezervate, iar daca nu sunt rezervate si le-au "mostenit". Am avut destule certuri cu toti tampitii si am ajuns sa parchez pe bulevarde...la 5-10min de mers fata de bloc...nu ma deranjeaza chestia asta...de multe ori imi convine ca fac miscare de dimineata sa ma trezesc...mai ales pe vremea asta... :P

Share this post


Link to post

Vad ca multa lume pune botul la gargara ieftina ca negoita a "inventat" locuri de parcare. In realitate nu ai de unde inventa locuri de parcare decat daca se fac parcari supraetajate, altfel spatiul e acelasi. A marcat cateva zone si le-a dat alora de stau la coda primii la sector, masura a fost facuta ca imediat sa vina cu hotul de prigoana sa treaca la facut bani din piatra seaca. In realitate, in 3 e o problema mare cu locurile.

Share this post


Link to post

Sa inceapa sa ridice masinile parcate ziua in pasaje, masinile parcate "la nesimtire" cum zicea cineva mai sus, masinile care stau pe Magheru la casele de schimb si la Turabo in spate la Ateneu de abia isi face loc autobuzul si dupa aceea sa ridice alte masini!

Share this post


Link to post
In realitate nu ai de unde inventa locuri de parcare decat daca se fac parcari supraetajate, altfel spatiul e acelasi.

 

Da si nu.

Spre exemplu SINGURA parcare amenajata pe Iuliu Maniu este la blocul de dupa Piata veteranilor in sensul de iesire din Bucuresti.

Acolo, eu sapat in trotuar ( pentru ca este destul de lat ) si au facut alveole in solzi. S-au creeat astfel aprox 30-40 locuri de parcare care NU blocheaza prima banda.

Evident prima banda tot nu e folosibila pentru ca se blocheaza mai departe dar macar la nevoie cineva poate circula pe ea, chiar si numai pe lungimea respectivului bloc.

 

Astazi ridicau masini din fata pietei Veteranilor. O cretinarie pentru ca acolo NU din cauza lor ( stiu ca e interzis cum dealtfel pe tot Iuliu Maniu ) se blocheaza circulatia, ci din cauza benzii 1 care o blocheaza la statie RATBul. Astfel ramane doar 1 banda din 3 si deci se sugruma.

Asta si pentru ca oamenii asteapta masina pe benzile 1-2 in loc sa astepte in statie ( loc e destul ) .

 

Da, in teorie daca acolo, pe banda 1 nu ar fi NICI o masina si nici pe distanta premergatoare si ulterioara, s-ar circula bine, asta pana la urmatoarea aglomerare.

Sa eliberezi un segment de 300 metrii ca sa il lasi sugrumabil peste 300 metrii mise pare o ineptie. De fapt nu este inemptie pentru ca nu este nici un gand acolo, de nici un fel, nici o schema, doar o mare afacere legala.

 

O magarie imensa. Blocuri cu 6 scari si sute de masini au la dispozitie parcare " legala" aproximativ 30-40 locuri. Acum seara cand vine omul acasa, ce sa faca cu masina , unde sa o duca, intrebare reala. Hai ca atunci cand se duce la piata sau undeva inteleg, zici ca sa o lase la mama dracu, numai ca pe Sect 6, ajungi la Leul daca stai la Gorjului si tot nu ai loc de parcare. In sect. 6 "mama dracu " nu exista, nici macar aia nu e libera.

Edited by Cumnatu

Share this post


Link to post

Sa vezi ce a fost azi in 6, pe vasile milea de la leu inspre carefura:

au venit intr-o gasca enorma, cu o furie neinchipuita si au inceput actiunea

au ridicat zeci, zeci de masini.. majoritatea dintre ele PARCATE IN SANT. (e un sant foarte putin adanc, se poate parca si daca ai garda mica)

I-am zis boului.. domnu politai.. masinile astea sunt parcate in SANT!

nici macar nu sunt pe drum public, ala nu e carosabil.. basca sa mai spunem ca nu incurca pe nimeni.

ca e carosbail. mai omule.. cum darcu sa fie carosabil.. ca e intre stalpi si sant.

In fine.. au ridicat ca ordinarii.. masini ce nu incurcau pe nimeni.

Mergeti baieti la vot.

Share this post


Link to post

Adica nu mai pot pune masina acolo sa imi schimb uleiul :D ???? La vot, la vot !

Share this post


Link to post

Am cautat si in postul lui kaloman de aici: http://www.gmclub.ro/forum/index.php?s=&am...st&p=389247 si eu nu pot sa ma lamuresc cu un aspect.

 

Semnul "oprirea interzisa" actioneaza si inafar carosabilului? Cati m, cm, km?

 

 

Art. 142. - Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:

a) in zona de actiune a indicatorului "Oprirea interzisa";

 

Ce mama naibii inseama "zona de actiune"? 50m inainte si/sau inapoi sunt clari. Dar inafara drumului cat?

 

Acum vreo 2 ani s-a declarat "blocarea rotii" ca ilegala in Bucuresti, dar apoi a inceput moda ridicarilor.

Saltatul masinii mi se pare un abuz, o incalcare a proprietii si un jaf ordinar cu sprijinul unei leg de cuvânt_urât facuta atat timp ca nu este blocata circulatia prin parcarea ilegala.

 

Oricum, asta e un lucru ce pun pariu ca nu se va schimba.

Share this post


Link to post

In OUG 195/2002 republicata la 29.07.2008 Art. 64 al. 1 se prevede posibilitatea ridicarii masinilor parcate neregulamentar, dar ... de aici incepe "balciul" : in al. 2 se arata ca numai administratorul drumului poate face operatia (deci nu firma chichi serele ...) iar la al. 3 se arata ca procedura va fi conform regulamentului ...

 

http://www.gmclub.ro/forum/index.php?act=a...st&id=46653

 

 

Care ?

Ultima varianta publicata se refera la ... IMOBILIZAREA masinilor parcate ilegal (Art. 216, 217, 218), dispozitie scoasa din UOG !!

 

http://www.gmclub.ro/forum/index.php?act=a...st&id=48360

 

Stie cineva sa se fi publicat o alta versiune a acestu ??

Daca nu, toate aceste actiuni sunt ilegale, cel putin pana la publicarea unui regulamrnt de aplicare a OUG.

 

Traim in Romania ...

Share this post


Link to post

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

 

×
×
  • Create New...