Andrei.ss

Am montat fix Bosal pe Cielo in 2011 si confirm ca asa e cum zice CFL. Daca nu au schimbat design-ul in astia 12-13 ani, gaurica ar trebui sa fie acolo.

Cine stie, poate am avut eu noroc sau tu ghinion, dar nu am inregistrat experiente neplacute in Serbia pe unde am fost (acum si in urma cu 10 ani). Belgrad, Mokra Gora, Negotin am avut de-a face cu oameni ok. In Banja Luka (Bosnia) chiar erau incantati cand le spuneam cateva cuvinte in limba lor. Da, ca si in Romania exista zone sarace. Oricum, nevasta-mea e din Dorohoi, deci pot spune ca am dezvoltat o anumita toleranta 😄

Presupun ca intrebarea se refera la Kosovo (Bosnia si Serbia sunt oricum super linistite). Ideea e ca mai sunt tensiuni interetnice in zonele de nord (mai aproape de granita cu Serbia) unde e populatie mixta (gen Mitrovica si imprejurimi), dar in 10-20 de ani o sa ii alunge si pe ultimii sarbi ramasi. De exemplu prin 2000 erau in Prizren cam 10.000 de sarbi (deci 10% din populatie), acum poti spune ca nu mai e niciunul. La fel va fi si in nord peste relativ putin timp. Nu stiu de alte infractionalitati si cred ca prezenta turismului e un fel de garantie ca lucrurile sunt cat de cat sub control. Oricum, nu e un loc in care m-am simtit prea in largul meu, chiar daca nu am avut experiente negative directe (ce-i drept, nici nu m-am dus sa ma plimb noptea prin ghetou sau ceva de genul). In mod sigur nu e un loc pentru vacanta cu familia din punctul meu de vedere.

Trebinje Este un orasel de vreo 30.000 de locuitori, care nu are nicio legatura cu imaginea pe care cineva o poate avea in minte despre Bosnia. Totul se cam invarte in jurul centrului istoric, un oras medieval excelent conservat/renovat in care istoria se imbina armonios cu localurile si terasele de acolo. M-am simtit excelent luand cina la un restaurant pe malul raului, putand sa acult si muzica live de la terasa invecinata. Totul mi s-a parut faorte frumos, de un bun gust desavarsit, fara cocalareala sau indivizi dubiosi. Am inteles ca multi chiar aleg sa se cazeze in sezonul estival la Trebinje (care e la vreo 20 km de mare) si prefera sa face ture dus-intors ca sa evite costurile astronomice din Croatia. Din pacate nu am petrecut decat cateva ore – am ajuns seara si am plecat a doua zi dimineata – dar cu siguranta mi-ar facea placere sa revin. 20230810_220119_compressed.mp4 Mostar De fapt pana sa ajungem la Mostar, prima oprire a diminetii a fost intr-un loc foarte dragut, la pestera din care izvoraste raul Buna. Am baut o cafea la o terasa acolo si am plecat apoi spre Mostar. Mostar e tot un oras de provincie de vreo 100.000 locuitori al carui simbol este podul care traverseaza raul Neretva (de fapt chiar numele orasului vine de la cuvantul “most” care inseamna pod), iar locuitorii sai sunt cam in proportie de aproximativ jumatate-jumatate croati (catolici) si bosnieci (musulmani). O parte e raului e predominant croata (care arata ceva ma bine), iar cealalta e predominant bosniaca, si chiar daca in ultimul timp s-au mai amestecat, diviziunile raman destul de adanci. Centrul istoric al orasului e destul de mic, dar bine pastrat/renovat, insa ce m-a uimit e numarul foarte mare de turisti occidentali. Apoi am aflat ca in apropiere se afla satul Medjugorje, care e un loc de pelerinaj aparent foarte cunoscut pentru credinciosii catolici, asta contribuind decisiv la sporirea veniturilor locuitorilor croati din zona. Am fost multumit ca in ciuda aglomeratiei sa gasim o locatie relativ mai linistita in centrul vechi in care sa ne realxam si sa luam pranzul. Chiar inainte sa plecam am fost surprins sa vad pe un bloc urmele lasate de razboiul din anii ’90. Jajce Traseul Trebinje-Banja Luka a fost aproape exclusiv unul de munte, iar timpii necesari parcurgerii unor distante mai semnificative (in cazul asta cam 350 km) sunt destul de mari pentru ca nu exista autostrada. Insa, natura ne-a rasplatit cu inca niste privelisti frumoase. In plus, am facut o ultima oprire de vreo 10 minute la Jajce, cam 50 km sud de Banja Luka sa admiram o cascada. Nu e ceva nemaivazut in sine, insa e particular faptul ca probabil e unica cascada din lume care se afla in mijlocul orasului. Seara innoptat la Banja Luka si a doua zi dimineata zbor inapoi spre München. In incheiere si o imagine cu pisica care parea ca astepta la imbarcare alaturi de oameni in aeroportul din Banja Luka.

Prizren Dimineata am plecat spre Prizren, un oras care spre deosebire de Pec macar mai are niste istorie. Dar atmosfera de santier si acceasi calitate e vietii e prezenta si aici. M-a mirat totusi faptul ca era super plin de turisti, unii chiar occidentali, dar covarsitoarea majoritate erau musulmani, probabil majoritatea de prin Albania, Turcia si eventual Arabia Saudita. Simbolul orasului este un pod istoric si toti care vin acolo vor sa isi faca poza pe el cu vederea spre cetatea de pe deal. Mi s-a parut comic sa le vad pe pitipoancele araboaice (toate macar un pic durdulii) cum se pozau in diverse pozitii de fotomodele acolo pe pod. O alta chestie comica la care “am ramas prost” cum se zice a fost sa vad cum sunt debarasate mesele de la terase: daca un client pleaca de exemplu si nu a baut toata apa sau limonada din pahar, chelnerul ia paharul, il varsa langa masa si apoi il duce inauntru. Initial am zis ca o fi vreun chelner mai prost, dar apoi am avazut ca e o practica raspandita. Mancatul in oras, este in schimb foarte convenabil comparativ cu ce e in Occident. Am fost de 2 ori la un restaurant bun cu specific pescaresc si am mancat supa + orez cu fructe de mare + desert + apa la 12 euro cu tot cu spaga. In München cred ca plateam lejer 40-50 euro. In ce priveste viata de noapte, Prizren pare sa aiba una surprinzator de activa. Desi era o noapte de miercuri spre joi, n-am putut inchide un ochi pana pe la 3 dimineata din cauza muzicii care se auzea de la barurile din vecinatate. Numai bine ce se potolise muzica, ca la vreo 2 ore, deci pe la 5 dimineata, a urmat trezirea cu chemarea la rugaciune de la moschei (cine a fost intr-o tara araba, macar Turcia, stie despre ce vorbesc). Aleg sa nu redau aici vocabularul folosit in momentul acela. Trecand in alt registru, acolo veneratia pentru organizatia terorista UCK este la ea acasa (prin anii ’90 unul dintre finantatorii ei era chiar Osama). Steaguri UCK sunt peste tot, iar la toate magazinele de suveniruri gasesti uniforma UCK pentru copii (sa se imbrace de Halloween sau ceva de genul presupun). In plus, au in oras destul de multe statui, care au ceva in comun, toate sunt cu barbati care tin in mana un Kalashnikov – de fapt e normal, nu e ca au avut prea multi poeti, carturari sau alt tip de persoane care sa reprezinte un model pentru ei. Ceea ce este absoult marcant este ca orasul Prizren, desi actualmente 100% musulman, este plin de biserici medievale (majoritatea operand inca in regim semi-deschis, adica au preot paroh, dar care nu tine regulat servicii religioase), ale caror unici enoriasi sunt rarele persoane care vin sa le viziteze din Serbia. Intrucat cam toate bisericile din Prizren au fost atacate in timpul pogromului din 2004 mentionat anterior, multe au la intrare post de paza cu 1-2 politisti. M-a impresionant sa vad ca a o biserica de prin 1300 (Bogorodica Ljeviška) are sarma ghimpata pe gard, apoi cand am intrat am vazut de ce. De-a lungul timpului multi au incercat sa distruga frescele din interiorul bisericii, iar cel mai recent acum 19 ani au ars cauciucuri si ulei in interior in incercarea de a acoperi picturile cu sfinti cu fum/funingine. Distrugerile sunt evidente, dar o parte din picturi au mai fost curatate intre timp, dr in alte locuri se vad inca foarte clar urmele incediului. Desi, cum am spus, nu ma consider credincios m-a incercat un sentiment de admiratie amestecata cu nedumerire pentru preotul de acolo (cred ca avea in jur de 30 de ani), intrucat trebuie sa fii un anumit tip de om care are o chemare sa alegi sa traiesti cu familia izolat intr-un loc ostil. Kosovo-Albania-Muntenegru-Bosnia Dupa experienta cu noaptea nedormita, am decis ca “we’re not spending another night in this shithole” asa ca am pornit pe drumul de intoarcere. Prima surpriza am avut-o la punctul de trecere dintre Kosovo si Albania. Stiam ca albanezii din Kosovo si cei din Albania nu prea iau in serios faptul ca traiesc in 2 tari diferite, dar am fost uimit sa vad ca intre cele doua exista doar un singur punct de control (in mod normal ai control de partea tarii din care iesi si apoi altul pe partea tarii in care intri). Surpriza placuta a fost ca imediat ce am trecut granita, ne-a intampinat autostrada albaneza, care s-a intins cam 2/3 din drumul pe care l-am facut pana la granita cu Muntenegru. Apoi cand am ajus aproape de tarmul marii Adriatice s-a terminat autostrada si traficul s-a cam ingreunat. Traseul a fost Prizren-Milot-Shkoder. Trebuie sa recunosc ca desi si in Albania se gasesc destule case de prost gust gen panteon, sau cetate medievala, macar Albania arata ca o tara normala, nu e haosul tip Afghanistan din Kosovo. In plus, am vazut cel putin 10 fortarete sau castele medievale autentice pe dealurile pe langa care treceam. De la Shkoder am trecut in Muntenegru, am traversat periferia Podgoricei, am trecut prin Niksic, ca pana la urma sa ajungem in Bosnia la Trebinje, unde am si innoptat.

Trecerea in Kosovo De acolo am trecut pentru scurt timp in Muntenegru, pentru a evita sa trecem granita in Kosovo dinspre Serbia din motive geopolitice. Atentie ca la intrare trebuie platit un fel de RCA local in valoare de 15 euro pt 15 zile, intrucat nicio asigurare europeana nu acopera Kosovo – easy money pentru ei direct de la granita. Cat asteptam in vama ca prietenul meu sa plateasca mizeria asta, am observat o chestie care nu mi-a venit sa cred de cat de amuzanta am gasit-o. Nu e nicio rusine ca sofer de camion sa ai lipite in cabina poze cu femei dezbracate sau semidezbracate, dar sa vezi un sofer de basculanta ca a prins 2 astfel de postere in format A3 de grila radiatorului deja e next level (am reusit sa fac poza cu ajutorul oglinzii laterale, astfel incat sa nu fie prea evident). Lasand asta, la cateva sute de metri de la trecerea granitei am fost impresionat de privelistea care s-a deschis in fata noastra. Eram aproape de varful muntelui si undeva in departare se vedea o campie nesfarsita, asa numita Kosovo Polje, sau in traducere romana Campia Mierlei (cine e pasionat de istorie stie ca acolo a avut loc o batalie la care a participat si Mircea cel Batran). Dupa o prima impresie excelenta in ce priveste frumusetea naturii, a venit impactul cu “civilizatia” locala, dar mai multe despre asta in cele ce urmeaza. Prima oprire a fost la manastirea Visoki Dečani (prietenul meu mai pasionat de partea spirituala), unul dintre putinele lacase de cult nedistruse in timpul pogromului anti-sarbesc din 2004. A fost salvata de un contingent de soldati italieni care au aparat manastirea de atacatori, iar ca urmare a recunostintei si a bunelor relatii cu preotii sarbi, pana in ziua de azi soldatii care stau de paza sunt tot italieni. Desi nu ma consider credincios, marturisesc ca e absolut fascinant sa vezi un loc vechi de 6-700 de ani care are atat de multa incarcatura istorica. Pana in ziua de azi se vede pe peretii interior ai bisericii cum otomanii au desacrat biserica cu sute de ani in urma (de mai multe ori) si cum au incercat sa “scoata” ochii sfintilor pictati pe pereti. Pec/Peja Dupa ce am plecat de la manastire am mers in orasul imediat apropiat Pec (se citeste Peci), care ne-a oferit un flavor in legatura cu modul in care arata asezarile urbane in Kosovo. Pe total, pot spune ca intr-adevar Kosovo e o tara/locatie frumoasa, dar pacat ca e locuita. Kosovo de fapt e probabil cel mai mare santier din lume unde se construiesc case si blocuri intr-o maniera pe cat de accelerate, pe atat de haotica. Asezarile lor sunt aproape imposibil de descris; e ca si cum ai lua palatele din Abu Dhabi si le-ai pune in Adjud. Palatele sunt bineinteles de un kitch total, iar la unul chiar am vazut o replica a statuii libertatii din NY, dar avand si aripi de inger (eram in masina si pacat ca nu am avut timp sa scot telefonul sa o pozez). Peste tot sunt case in constructie, materiale imprastiate, praf, mizerie, infrastructura cam inexistenta, nu exista transport urban (sau nu am vazut eu), trafic imposibil, nema parcuri, caini vagabonzi la greu, intr-un cuvant, calitatea vietii zero. De fapt, in afara de case, blocuri, moschei, magazine cu materiale de constructii si niste restaurante/terase, nu am vazut nici macar o scoala, un spital sau o cladire de birouri (nu spun ca nu exista, doar ca nu am vazut si chiar am mers ceva pe jos in explorare). Impreuna cu prietenul sarb am ajuns la o concluzie: “this place was a shithole before, now they`re pouring a lot of money in it and it’s just becoming a bigger shithole” Partea buna e ca am inchiriat peste noapte o vila in afara orasului care avea o priveliste absolut superba de pe terasa. Pacat insa ca daca te intorceai 90 de grade la dreapta, vedeai ceea ceva caracteristic: o alta vila in constructie si materiale/mizerie imprastiata.

Prima intrebare e cum iti poate veni in minte sa vizitezi Kosovo? Totul a inceput cand un coleg de munca sarb (care e de origine din Banja Luka - Bosnia) mi-a impartasit faptul ca doreste sa viziteze leaganul civilizatiei sarbe - Kosovo. Acolo poti intra fara viza si fara probleme daca esti cetatean al Uniunii Europene, iar el are si cetatenie croata. Toti ceilalti membri ai familiei lui (inclusiv sotia) si prietenii nu au cetatenii UE, asa ca m-a intrebat acum cateva luni in spirit de gluma daca nu doresc sa merg cu el. A ramas surprins ca am fost de acord, asa ca mi-am luat bilete de avion pentru luna august spre Banja Luka, de unde urma sa mergem cu masina pana in Kosovo. (Noroc ca faza cu incidentul de la partida de fotbal Romania-Kosovo a avut loc ulterior, altfel cred ca imi anulam calatoria…) Intrucat situatia etno-teritoriala e destul de incurcata in Bosnia, fac o clarificare. Bosnia ca stat unic, este impartit in 2 regiuni autonome: Republika Srpska (locuita majoritar de etnici sarbi-ortodocsi, avand capitala neoficiala la Banja Luka) si Federatia Bosniei si Hertegovinei (locuita de bosnieci-musulmani si croati-catolici, avand capitala la Sarajevo). Fiecare din cele 2 regiuni are proriul steag si propriile institutii. Banja Luka E un oras destul de mic cu putin peste 100.000 lucuitori, care nu m-a impresionat in mod deosebit nici in bine nici in rau. Este localizat intr-o zona frumoasa, inconjurat de munti si e destul de curat. Drept sa spun, am avut acelasi sentiment ca atunci cand am vizitat Chisinau: oras de provincie devenit capitala, destul de ok, dar “in the middle of nowhere”, fara a avea ceva cu adevarat deosebit. Ca faza funny, au acolo un fel de legenda urbana ca in Baja Luka proportia e de 7 femei la un barbat. Drept sa spun, la ce am vazut mi s-a parut mai degraba contrariul – am vazut de nenumarate ori prin oras scena cu 5-6 barbati care stau la o masa la cafenea fara nicio femeie. Ori n-am fost eu la ora potrivita, ori intre timp au plecat toate in Occident. Oricum, dupa cum se spunea la Discovery acum vreo 20 de ani intr-o indragita emisiune - “Myth busted”. Belgrad & Kopaonik Acum incepe de fapt road trip-ul. Am plecat spre nord si dupa vreo 30 km pe drumuri regionale, ne-am suit pe autostrada care vine de la Zagreb si am condus pana la Belgrad, unde am luat pranzul pe un restaurant “plutitor” cu o priveliste frumoasa, si pe care il recomand. Belgrad l-am mai vizitat de cateva ori, asa ca am petrecut timp acolo cat sa mancam si am plecat spre sud, directia Kopaonik. La vreo 45 de minute dupa ce am plecat din Belgrad ne-a prins o ploaie destul de puternica, dar nu as fi mentinat-o daca nu as fi vazut multumita ei un fenomen care nici nu creadeam ca poate exista: curcubeu dublu (din care unul avand culorile extrem de intense, dupa cum se vede in poza). Mergand spre Kopaonik (unde am si innoptat) m-a luat nostalgia gandindu-ma ca in urma cu exact 10 ani, in 2013, ma aflam cu Cielo pe acelasi drum cu ocazia excursiei povestite aici. Novi Pazar Dimineata am plecat din Kopaonik si cu oprirea intermediara in Novi Pazar pentru micul dejun. E un oras aproape in intregime musulman din sudul Serbiei, cu un centru modern nu foarte spectaculos, dar destul de ok. Ce mi s-a parut interesant e ca fix langa centru este si o zona veche a orasului cu strazi inguste, aglomerate si localuri/restaurante traditionale. Atmosfera e exact ca cea dintr-un orasel neturistic din Turcia, iar cand vorbesc de restaurant nu va ganditi la lux si stele Michelin, ci afaceri de familie cu spatii relativ mici si cateva mese. Am incercat specialitatea lor locala (mantije) care e un foietaj cu carne sau cartofi, peste care pui iaurt si eventual condiment – foarte bun si n-am luat nici salmonella sau altceva.

"pe parcursul a 2-3 km, cât are drumul, nu pot trece două mașini una pe lângă cealaltă, fiind necesare manevre de mers înapoi, atât de îngust este" Eventual se poate urca si pe jos, eu nu m-am riscat sa bag masina cand am fost pe acolo acum ceva ani 🙂 BTW, poza de profil cu masina mea e facuta la Slanic in 2012.

"Revenind la Dachau, lagarul nu m-a impresionat, Auschwitz este muuuult peste." Pai da, Auschwitz are mult mai multe cladiri di vizitat, plus ca e si cam de 5 ori mai mare (daca consideram ambele lagare - Auscwitz 1 + 2). Ce mi s-a parut interesant si am aflat de la vizita acolo e ca dupa razboi in lagarul Dachau au stat pana prin anii '60 o parte din milioanele de germani expulzati din teritoriile cedate Poloniei (vestul Poloniei de azi) si din Prusia Orientala (actuala enclava Kaliningrad). Coincidenta ca si eu am vizitat in ultimele 12 luni Praga, Kutna Hora, Dresda si Dachau 🙂 La Dresda muzeul are de fapt o gramada de piese, doar ca nu sunt expuse. Cum am iesit din muzeu, in dreapta este o cladire lunga cu un singur etaj si fiind curios din fire m-am uitat pe geam sa vad ce e inauntru. Am observat ca e plina cu diverse chestii - probabil sute de tunuri/mitraliere si mai multe vehicule - pacat ca nu se pot vedea de aproape.

Technically I still own the Cielo from the topic, however, I have not used it since I emigrated from Romania in 2015. Last time I actually saw it was in 2018 and the picture is also available there. It's in my garage and a friend sometimes starts it, takes it our of the garage and then parks it back in, but nothing more. Some might argue that simply keeping a car in a garage means a slow death for the car, but given that selling it would probably bring me only a few hundred euros, I simply don't see any reason to do it...

Welcome to the club and thanks for sharing info about your car. It is incredible what you achieved with the leather seats; when you bought them they looked as if they had been lying for 10 years under the open sky. Keep us updated please.

Pana reusesti sa inlocuiesti/desfunzi radiatorul, ai mai apucat sa faci operatiunea asta?

Probabil stii deja, dar prescurtarea Kr. vine de la "Kreis", care s-ar traduce prin "district". Deci s-a nascut in Klein Podel, districtul Stolp/Slupsk. In alta ordine de idei, astia aveau arhiva; as fi foarte mirat sa existe informatii similare (nu ma refer la arhiva online, ca nici nu se pune problema, dar niste dosare prafuite pe undeva) si despre soldatii romani sau rusi contemporani cu "eroul" nostru, dar poate gresesc. Tot legat de arhiva, citind o carte despre tineretea "tipului cu mustacioara", am "ramas prost" sa vad ca exista inca chitanta cu cati bani a costat inmormantarea mamei sale in 1907. Deci Austria, Germania, tot pe acolo cu ordinea si birocratia.

Foarte tare tag-ul, intotdeauna e fascinant sa reconstruiesti istoria, mai ales daca e vorba de o persoana. Daca a supravietuit si WW2, atunci, a avut cel mai probabil parte si de expulzare, intrucat locuia in Pomerania. Dar ce nu inteleg e cum a ajuns pe teritoriul nostru tag-ul unuia MiA din 1915, in conditiile in care Romania a intrat in razboi in 1916. O fi revenit la unitatea lui dupa ce a fost declarat MiA, ca apoi sa devina PoW in Romania in 1916...cine stie...

Faza cu capacele de Espero/Cielo Executive (ca sunt aceleasi de care am avut si eu) e ca dupa un timp vopseaua incepe sa se exfolieze singura (e drept, la mine unele zone suferisera si zgarieturi de la parcarea la bordura). Ce am descoperit e ca suprafata afectata se poate foarte usor retusa cu bronz argintiu, mai conoscut sub denumirea de aurolac; diferenta e insesizabila (sau poate am inhalat vapori de la vopsit si de asta mi-a placut cum a iesit 🙂 ). Asta bineinteles, daca nu vrei sa te complici sa le vopsesti complet.

Bun e internetul la casa omului, afli o gramada de chestii...De exemplu, tubul ala e de la un tun francez de 75 mm; cica multe au fost capturate de nemti in 1940, ca apoi sa le livreze si Romaniei, ca oricum erau cam vechi. Confrom ce scrie aici, codul APX ar trebui sa indice atelierul la care s-a produs (in cazul asta Atelier de Construction de Puteaux) iar 17 e anul fabricatiei (1917). Felicitari, se pare ca ai dat peste o piesa care a "calatorit" destul de mult la viata ei si are o istorie foarte interesanta.

Mi-a atras si mie atentia ieri stirea respectiva. Foarte bine, bravo lor! Tin minte diversi retarzi care ma intrebau si pe mine cum de m-am dus cu Cielo in Muntenegru (de fapt sensul intrebarii era cum de nu mi-a fost frica sa nu se strice pe drum). Imi venea sa le zic ca am mult mai multa incredere in Cielo meu, decat in diverse daune semi-totale luate de la "batranele ariene care au mers cu masina doar duminica la biserica" (Scurta paranteza, povestea cu batrana credeam ca e de acum doar subiect de banc, dar pe cand eram in RO prin 2014-2015, o colega de serviciu ne povesteste entuziasmata cum a cumparat o masina adusa de un samsar din Germania si care i-a bagat fix povestea asta - colega s-a suparat pe mine ca in momentul cand am auzit povestea am inceput sa rad ca un posedat). Alt eveniment recent, o persoana de aceeasi etnie cu noi de aici din Germania se mira cum de alta persoana pleaca pana in Romania cu Loganul. Asta e snobism si ignoranta.

Eu astept si topicul dedicat despre restaurarea Volkswagen-ului vintage 🙂 Cred ca are o istorie interesanta...

Incredibil ca am gasit singura poza de arhiva dinainte sa-i montez de acum 10 ani. Sper sa te ajute, din pacate nu am si cu el desfacut sa vezi oringul.

Daca te intereseaza, ai in poza codul (din ce stiu frana spate e la fel la Cielo si Espero). Diferenta dintre poduse e cum urmeaza: - la cel original cand franezi impingi mizeria aia de garnitura ca sa impinga apoi pistonasul - la ATE nu mai ai o garnitura ca piesa separata, etansarea se face cu oringuri parte integranta a pistonasului, deci forta de franare (si asa destul de mica) nu mai e absorbita si de garnitura

Poate Espero a fost facut cu piese de mai buna calitate, dar la Cielo meu din 2003, dupa vreo 40.000 km de la iesirea masinii din fabrica cilindrii deja erau ruginiti si aproape complet blocati (cand am demontat tamurii aproape ca era curat inauntru, deci e clar ca nu frana aproape deloc). Dupa ce i-am schimbat cu cilindri ATE (care se vede ca sunt cu totul altfel lucrati) si am pus supape limitatoare de 45 (de Vectra A) in loc de 30 deja s-a imbunatatit frana spate simtitor. Nu e comparabila cu punte cu discuri, dar e cam maxim ce se poate obtine din configuratia stock.

Pozitia bratelor se poate datora intr-o anumita masura si jocului pe care il capata mecanismul, cum a fost in cazul meu. Din fabrica masina a venit cu unul facut la UAMT Oradea care a inceput sa aiba joc la putin timp dupa ce am achizitionat-o si care dupa vreo 70.000 km s-a si rupt. L-am inlocuit cu unul original si se vede diferenta de calitate, de aceea iti recomand sa faci si tu acelasi lucru. Codul de piesa este 96931459 si o poti gasi de exemplu aici. Cu un mecanism aftermarket risti iar ca dupa putin timp stergatoarele sa o ia pe campii.

Cred ca discutia pro/contra meditatii este falsa, la fel cum ar fi absurd a propune interzicerea cutitelor pentru a reduce numarul de crime. Nu vad nimic problematic in a investi in dezvoltarea anumitor aptitudini si competente ale unui copil platind ore suplimentare, in masura in care esti dispus sa faci asta. Din puntcul meu de vedere adevarata tema este conflictul de interese, anume atunci cand profesorul de la scoala poate avea parghiile pentru a exercita presiuni asupra propriilor elevi in scopuri de castig material ("platesti meditatii si ai note mai mari la scoala"), rezultand intr-o discriminare a elevilor care ar refuza eventuala "invitatie". Esential este faptul ca indiferent daca profesorul este de buna credinta, atat timp cat ofera meditatii propriilor elevi este foarte probabil ca asupra sa sa planeze suspiciunea de conflict de interese, de aceea cred ca ar fi preferabil pentru toata lumea ca astfel de situatii sa fie evitate.

Foarte tare! Citatul din manualul de service de la Cielo cu "uleiul de cutie nu se inlocuieste, doar se completeaza" a fost implementat si de Mitsubishi? 🙂

Poate suntem off topic, dar problema cu semnalizarea imi e cunoscuta. Pacat ca la Radacini nu se mai gasesc originale ca pe vremuri. Uite diferentele la cele doua semnalizari pe care le am (una noua de la Radacini care s-a ingalbenit si cealalta originala): - la cea aftermarket banda neagra de etansare este dintr-un fel de cauciuc moale, pe cand la semnalizarea originala banda e dura - desi pe ambele scrie SUNG SAN pe spate, pe originala scrie si pe fata in partea de jos a gemuletului - geamul celei originale arata ca e prins cu un fel de cleme de corpul din plastic gri, pe cand cealalta cred ca e doar lipita - pe cea aftermarket nu scrie Made in Korea - cea aftermarket nu are montat pe orificiul de evaporare (cred ca pentru asta e) acel 'burlan' de cauciuc cu buretel, deci praful e liber sa intre. Din ce se vede (atasez si un print screen mai vechi), aproape sigur ce mai e pe stoc la Radicini e varianta ieftina, care dupa 2 luni se ingalbeneste.