Aşadar, am implementat un softuleţ GPL (adică e gratis) pentru galeria foto, am economisit vreo 40$ , şi anume CopperMine.
Linkul este http://www.daewooclub.ro/forum/foto/ (va fi adăugat în meniul de sus în câteva minute).
Galeria este integrată cu forumul, deci nu trebuie să tastaţi din nou userul şi parola - aceste date vor fi preluate automat dacă sunteţi deja autentificat pe forum.
Înainte de a încărca pozele, trebuie să creaţi albume. Puteţi avea mai multe albume, cu nume diferite, pentru a organiza pozele. Acest lucru se face cu meniul mic, încercuit în poză (dacă nu vă apare meniul, click pe opţiunea "Mod Admin" din meniul de sus înainte):
După asta, vă apare managerul de albume:
Aici, paşii sunt numerotaţi: apăsaţi pe "Nou", tastaţi numele albumului şi apăsaţi pe "Efectuaţi modificările".
După aceea, se alege opţiunea "Încărcaţi imagine" de sus, şi se alege albumul în care doriţi să puneţi poza, cu butonul "Choose" se selectează poza de pe calculatorul propriu, se tastează un titlu, o descriere (care poate fi mai lungă), şi cuvinte cheie separate prin spaţiu. Descrierea şi cuvintele cheie sunt opţionale.
Pentru fiecare membru al forumului sunt disponibili 10 MB (adică 10240 kb). Dimensiunea maximă a pozelor este de 500 kb bucata, la o rezoluţie maximă de 1600x1600. O poză la calitate bună se încadrează pe la 250 kb, deci cu puţin exerciţiu ar trebui să aveţi suficient loc pentru 40 de poze.
Nelămuriri, probleme ... întrebaţi în acest topic.