Leaderboard

Ziua 11 ... si ultima din acest maraton. In ziua respectiva iarasi am avut doua obiective situate pe varf de munte. Am avut o pornire ceva mai matinala decat de obicei tocmai pentru ca urma sa ne fataim putin. La prima ora a zilei, ne-am infiintat la casa de bilete a trenuletului care urca la varful Schafberg. Cu o istorie care a inceput in 1893 si cu o inclinatie care il pozitioneaza pe locul I in randul traseelor de acest fel din Austria, drumul fascineaza si prin peisajele de vis. Pentru cei nostalgici, ar merita mentionat faptul ca traseul este cunoscut, in mare masura, datorita filmului "The sound of music". Pentru noi a fost o a doua ocazie de a trece prin niste locuri pe care protagonistii filmului respectiv le-au "fumat" cu mai bine de 50 de ani in urma. Oricum, nu filmul e important acum ci ceea ce puteti descoperi. Trenuletul urca pana la 1732 de metri La punctul terminus al caii ferate, deja orizontul se deschide iar lacul Wolfgangsee se vede in cea mai mare parte a sa: De aici se pune moto-piciorul in functiune si traseul poate fi continuat pana in varf. "Doar" 1783m insa suficienti pentru oboseala adunata in acest sejur. Daca ar fi fost mai mult de urcat, cine stie daca ne-am fi inhamat. De cealalta partea a "dealului" privelistea se deschide catre alte doua lacuri superbe: Mondsee si Attersee. Primul, respectiv Mondsee, este un cunoscut al celor care tranziteaza Austria Centrala in drum spre Tyrol, pe A1. Exista o benzinarie oarecum faimoasa la care ajungi cu mare usurinta direct din A1. Daca in drumurile voastre treceti pe acolo, va recomand sa luati o pauza de la drum si sa coborati pana la lac. Prima intalnire cu locul respectiv am avut-o in 1998 si nu s-a sters nimic din impresia buna facuta atunci. Iarasi am constatat ca soarele din varful de munte produce o deshidratare avansata ... si ca berea austriaca nu de deloc rea ... La coborare, inainte de a merge spre parcare, am facut un mic ocol catre unul din debarcaderele lacului Wolfgangsee. Mai bine stateam cuminti in banca noastra ... Apa limpede, dihanii de cleni care inotau la misto pe langa debarcader. Pentru un pescar a fost un episod de-a dreptul masochist :d. Poate in poza nu am reusit sa prindem prea bine realitatea insa "fatele" din zona ajung lejer la 50-60cm. Cunoscatorii stiu ca asa ceva nu se intalneste la tot pasul Din categoria Tips and Tricks: 1. pescuitul este permis insa nu cunosc regimul, trebuie aflat la fata locului si 2. La cca. 75-100 m de casa de bilete a trenuletului se afla vreo 2 parcari publice la care tarifele sunt absolut modice. In parcarile private aflate 30m mai incolo lucrurile se schimba ... in bine pentru proprietari, evident ! Din pacate nu aveam prea mult timp la dispozitie pentru a ne bucura de frumusetea zonei. Personal, daca mai avem drum pe acolo, o sa aloc cel putin 2 zile pentru asta. Ultimul obiectiv al excursiei nu a fost unul spontan ci chiar urmarit de multa vreme. Se inscrie in categoria obiectivelor turistice nevizitabile pe timp de iarna, asta a fost si motivul pentru care am avut, tot timpul, restanta. In urma cu vreo cativa ani, am ajuns pe acolo insotiti de Wolfman si Patricia insa ... evident ca era iarna :D. Deci, la final de vacanta: Eagle's Nest sau Khelsteinhaus in denumirea sa natala. Da, locul de relaxare al lui Hitler situat la granita dintre Austria si Germania. Traseul pana in varf este unul rutier insa, ca in multe alte locuri de acest gen, accesul cu autoturismul personal nu este permis. Nicio paguba pentru ca, asa cum povesteam in episodul dedicat lacurilor de la Kaprun, ai mai mult timp sa te bucuri de ce poti vedea in jur. Transportul este asigurat de autobuze al caror orar este respectat cu mare mare strictete. Totul este impecabil programat si eu sunt unul care apreciaza chestia asta. La punctul terminus superior, turistii sunt sfatuiti sa isi faca o estimare a timpului pe care doresc sa il petreaca acolo si sa isi rezerve loc pentru autobuzele care coboara tot in baza unui program extrem de precis. Aici e bine sa va informati din timp in legatura cu ce puteti vedea si ce puteti face acolo tocmai pentru a nu va face o rezervare aiurea. Din statia de autocar drumul intra printr-un tunel si se opreste intr-o camera rotunda de unde urcusul este asigurat cu un ascensor. Nu cred ca este cel de pe vremea lui Hitler insa este restaurat in asa fel incat arata "corespunzator" Am avut parte, din nou, de o zi superba. De fapt, ar fi complet aiurea din partea mea sa ma plang la capitolul asta, intreaga vacanta vremea a tinut cu noi, nu am avut nicio suparare din partea ei. Sus, puhoi. Iarasi multi chinezi galagiosi, presupun ca nici ora la care am ajuns noi nu era una prea favorabila. Nu am petrecut prea mult timp, desi locul te invita la drumetii si la provocari numeroase. Nu am reusit sa vedem niciun ibex, cu toate ca umbla vorba ca ar fi un loc ideal pentr a-i vedea. Am fost nevoiti sa ne multumim cu sculptura in lemn care atesta varsta locului si in care au fost integrate aceste "capre" locale. Ceva mai privat si, cel mai probabil, dedicat unor evenimente mai speciale, se afla un restaurant interior in care, daca este sa ne luam dupa filmele documentare, s-au desfasurat multe petreceri ale sefilor vremii. Si cam asta a fost ... Aici s-a incheiat lista cu obiective, multe dintre ele urmarite de ani de zile, unele descoperite norocos. Plecarea de la Berchtesgaden am facut-o prin Hallein, localitate in care se afla un din salinele Saltzwelten. Asa cum v-am mai spus, de data asta nu am mai vizitat-o insa, o oprire scurta pentru a ne lua ceva de baut ne-a prilejuit intalnirea cu a doua BMW Isetta. In momentul in care scriu acest post, m-a pus naiba sa ma uit sa vad cam cat costa o Isetta din asta . Ok, sortati crescator, sortati descrescator, sortati cum vreti voi ... Eu m-am luat cu mainile de cap :o. Seara am petrecut-o la Rust, o localitate pe malul lacului Neusiedl Am See. De aici nu o sa pun poze pentru ca nu se incadreaza absolut deloc cu tematica acestui topic. E super misto daca sunteti adeptii unui mediu specific mediteranean. Umezeala multa, porturi pentru tot felul de barci, salupe, veliere si alte chestii plutitoare despre care nu stiu sa va spun nimic. A doua zi, cu o mica tristete pentru ca se termina vacanta dar cu bucuria ca totul a fost la superlativ, am luat-o incet incet spre casa. Poate ca merita sa spun ca zona respectiva a Austriei este una vinicola, fiecare satuc are "tz-spe" crame si magazine de profil. Eram prea incarcati si nici nu suntem mari cunoscatori, asa ca nu am dat importanta acestui aspect. La granita dintre Austria si Ungaria, la Nickelsdorf, am compatimit cativa colegi de trafic pentru ca erau trasi pe dreapta de echipaje mixte ale Politiei si Asfinag. Din ce ne-am dat seama, era un control de vinieta si, din experienta personala, nu era vorba de un control de rutina. Sistemul de monitorizare al autostrazilor din Austria este ingrozitor de bine pus la punct si sunt sigur ca oamenii respectivi au fost depistati cu nereguli. Noi am trecut fara griji si, dupa tranzitarea fara istoric a Ungariei, seara am ajuns la destinatia finala, acel loc uitat de timp si lume din apropiere de Sibiu. Din acest segment de drum as mentiona doar: 1. un mic popas la Auchan Budapesta - am incercat sa iau o bere IPA locala pe care o descoperisem cu o luna inainte insa ... rafturile erau goale :((( si 2. bucata de drum absolut ingrozitoare din zona Margina - Faget - Dobra - Sacamas. La iesirea de pe tronsonul ala de drum ar trebui sa stea niste reprezentanti RAR si sa dea premii speciale celor care ies cu bine de acolo ... Orice test de suspensii, directie si frane din cadrul unei statii RAR sau ITP este, de departe, inferioara realitatii din teren ! As putea incheia aici topicul dar ... au existat cateva ecouri pe care am inceput sa le auzim doar dupa 2-3 zile 😄 1. Ajunsi acasa am constat ca ... vinieta noastra pentru Austria expirase cu o zi inainte de a parasi tara 😮. Cum am scapat neopriti la filtru de care am pomenit mai sus, nu stiu ... Se adauga la misterul flash-ului rosu pe care l-am incasat la Bad Ishcl. 2. A fost de vis ! A nu stiu cata oara am retrait senzatia ca Austria asta e pe sufletul nostru. Niciodata nu am patit ceva rau sau care sa fi generat cel mai mic regret. Oameni OK, locuri de vis, drumuri excelente ... 3 ... Asta e mai grea ... Si usor nedreapta ! Insa, in ultima vreme am ajuns la concluzia ca vacanta asta a fost ultima vacanta petrecuta in afara in compania MOS-ului. Nu am avut si nu am niciun motiv direct de nemultumire, ba chiar din contra. Am doar teama ca 22 de ani parcursi in toate conditiile posibile de trafic au adus MOSul la un grad de incertitudine in ceea ce priveste rezistenta structurala. Asa cum ati vazut, nu obisnuim sa ne retragem intr-un loc si sa "legumim" vreme de o saptamana. Am fost si vom ramane activi si asta presupune un stres mare pus pe masina cu care ne deplasam. Dar despre asta in topicul (sau topicurile ....) potrivit ! LE: ingorati pozele de mai jos ... nu mai pot sa le sterg din post 😄 LE2: daca vreodata veti considera ca putem da o mana de ajutor in planificarea unei vacante in Austria, cu mare drag va impartasim tot ce stim in acest sens.

Si a fost next time. S-au desfacut usile spate, s-au spalat in interior, s-a bagat ceara si s-au lipit buretii. Spre diferenta de usile fata, astea au avut un fel de folie antipraf/antizgomot cu un strat de burete pe una din fete care s-a dezintegrat la atingere, drept urmare am folosit pe cele noi cumparate, oricum sunt mai groase si teoretic fac treaba mai buna, judecand dupa zgomotul de inchidere a usii care s-a schimbat, acum suna mai "plin". Din pacate fetele de usi nu am mai apucat sa le pun fiindca dintr-un motiv dubios poxipol-ul folosit de data asta nu s-a intarit nici dupa 4 ore, cel mai probabil am gresit eu cantitatea de intaritor, au ramas pentru data viitoare, momentan am pus niste greutati peste el pana se intareste lipiciul vietii. Ah, si daca vreodata v-ati intrebat vreodata ce e maglavaisul ala negru si lipicios cu care sunt lipiti de obicei buretii, uite ceva de genul asta e, poate va trebuie vreodata. E un fel de mastic lipicios care nu se intareste niciodata.

Ziua 10 Incet incet am inceput sa ne indepartam de altitudinile apropiate de titlul topicului. Dupa ce am trecut de punctul terminus al Grossglockner Hochalpenstrasse, drumul nostru a luat directia Hallstatt. Intrucat eram in plin sezon si nu facusem rezervari cu un an inainte, a fost imposibil sa ne cazam chiar in Hallstatt. Ma rog, posibil ar fi fost, insa nu am fost dispusi sa dam 300EUR pe o singura noapte. Asa ca am mers pe varianta cea mai apropiata, un satuc pe nume St. Agatha. Cum am scris si mai sus, jale mare, totul era inchis. Mai mult, la pensiune nu era nici tipenie la receptie insa ne-au lasat o scrisoare de bun venit si cheile. Urmatoarea faza dubioasa a fost ca nu aveam apa calda. Noroc cu niste "vecini" mai scandalagii care au luat rapid legatura cu proprietarii si defectiunea a fost remediata in scurt timp. Liniste si cam tot ce ti-ai putea dori in astfel de imprejurari. Nu la fel au stat lucrurile la micul dejun cand proprietareasa ne-a certat zdravan ca nu am anuntat-o ca vom intarzia ... Pe Booking facusem rezervare fara posibilitate de anulare, am anuntat din start ca nu stim cand ajungem deci marturisesc ca a fost cel mai dezamagitor episod pe care l-am avut vreodata in Austria si, cred, pe oriunde am fost turist. Motivatia cucoanei, ca dnei nu ii pot spune, a fost ca sunt in plin sezon si ca ar fi o pierdere daca ar fi ramas camera goala. Ca nu a zis nimic legat de rambursarea banilor in cazul in care un turist face rezervare dar nu se prezinta ... e alta discutie. In fine, am strambat din nas si am stiut sigur ca nu ne vom revedea vreodata in aceleasi imprejurari. Despre Hallstatt nu pot spune decat ca este un loc absolut aparte. Unii il considera cel mai frumos orasel de munte din Europa. Probabil ca fiecare ar avea o opinie legata de acest oras, cert este ca merita vazut. Nu e mare, nu are cazinouri, nu are mall-uri dar toate parcarile sunt pline ochi de turisti satui de zgomot si agitatie. Zona este foarte frumoasa si atractiva atat pe timp de vara cat si pe timp de iarna. Mai vizitasem Hallstatt-ul de vreo 3 ori insa de fiecare data a fost iarna. Motivul pentru care am revenit a fost salina din Hallstatt, una dintre cele trei saline care formeaza Saltzwelten. Hallein-ul il stiam din vizitele anterioare pentru ca se poate intra si iarna prin urmare aveam doua restante: Hallstatt si Altaussee. Si cam asta a fost obiectivul zilei. Motivul pentru care salina Hallstatt nu este vizitabila iarna este dat de pozitia acesteia. Inainte de a ajunge la intrarea in salina trebuie sa urci un deal ... serios. Cred ca exista si un traseu "de picior" insa cam toti turistii opteaza pentru funicular. De la punctul terminus al acestuia, mai ai de urcat ceva pe un traseu destul de lejer, prin padure. Data fiind perioada anului, ne-am permis sa ne abatem de la traseu pentru ca nu am rezistat tufelor de zmeura si nici micilor fragute pe care le gasesti daca ai un ochi ager si putina experienta. Nu a fost festin, ca doar trecusera multi inaintea noastra, insa nici rau nu a fost. Intrarea in salina se face dupa aceleasi reguli aplicabile in tot domeniul Saltzwelten: echipament "regulamentar", ghid insotitor, trasee bine marcate. Din pacate nu avem prea multe poze din saline. Evident ca nici lumina nu era grozava si, in plus, ghizii nu stau prea mult dupa turisti. Disciplina "germana" ... la "fara fix" trebuie sa o iei din loc. Totusi, ar fi cateva lucruri de mentionat. In toate salinele omuletii au amenajat niste tobogane foarte atractive pentru turisti. Oarecum zic ei ca au replicat toboganele folosite in trecut de mineri, asa o fi. Cert e ca experienta e super misto ! Nu va asteptati la ceva extrem de intens. Totusi, in anumite imprejurari, se pot atinge viteze de 38-40 km/h, ceea ce ii face pe multi sa tipe ... Ca au gura pana la urechi, deja e alta poveste 😁 Sper sa nu spun prostii, nu am mai stat sa verific si, din vara, au trecut aproape 8 luni. In poza de mai sus se pare ca este cea mai veche scara de lemn din Europa (sau chiar din lume ?) pastrata in foarte bune conditii. Scara a fost folosita de vechii mineri chiar in salina de la Hallstatt, acum este bine conservata si protejata. Nu pe ultimul loc sta trenuletul "minerilor". Mai mult sau mai putin discutam de niste scanduri prinse de niste roti tractate de o locomotiva miniaturala. Galeria prin care circula atelajul este foarte stramta, nu te poti ridica in picioare fara sa ai freza remodelata de tavan. In rest, in salina poti sa gasesti ... multa sare 😂. Mai sunt si cateva sesiuni de povesti pe care ghizii le tin insa am fost putin nemultumit de faptul ca nu au putut sa imi raspunda la cateva intrebari simple legate de procesul de extractie al sarii. Ma rog, poate au stiut dar au preferat sa taca intrucat intuiesc faptul ca procedura actuala (injectare de apa urmata de extractia saramurii) are efecte destructive ... Am revenit la soare si am mers catre un loc pe care il poti rata cu usurinta daca nu iti faci temele acasa. Este vorba de o pasarela de pe care poti vedea zona in toata splendoarea ei. Ne-am luat La Revedere de la salina si funicular si am facut cativa pasi pe malul lacului, in zona debarcaderului.Nu am mai vazut lebedele pe care le-am tot intalnit iarna insa, cel mai probabil, se ascundeau pe undeva din cauza numarului mare de turisti entuziasti si galagiosi. De la Hallstatt am purces catre Altaussee. Drumul este foarte frumos si se strecoara printre munti de inaltimi "modeste". La Altaussee numarul de turisti a fost foarte mic. Probabil si datorita traseului usor mai abatut de la autostrazi si drumuri mari. Lipsa de turisti s-a vazut si in pretul biletelor de acces, cred ca doua bilete au costat mai putin decat unul singur la Hallein sau Hallstatt. Din punctul meu de vedere atat deplasarea acolo cat si experienta in sine au meritat din plin efortul si timpul alocate. Din pacate nici de la Altaussee nu prea avem poze. In afara de lipa de lumina aici am mai avut o problema. Desi ghidul vorbea foarte bine engleza, turul oficial a fost in germana. Am primit ceva gen iPod care mai mult ne-a dat de furca in loc sa ne ajute. Una peste alta cele trei saline din Saltzwelten merita vizitate insa, ca si in alte randuri, recomand atentie in sensul parcugerii acestora. Din motive personale, acum as zice ca ordinea cea mai buna este Altaussee, Hallstatt, Hallein. Hallein mi s-a parut cea mai spectaculoasa dat fiind faptul ca se incepe in Austria si se continua in Bavaria. In plus, toboganele sunt mai lungi iar lacul subteran este de-a dreptul spectaculos. Seara am auvt rezervare la Bad Ischgl, un oras cu semnificatii aparte pentru curtea imperiala austriaca. Absolut la plesneala am luat cina la restaurantul unui hotel care poarta numele printesei Sissi. In seara respectiva, in drumul spre hotel, am avut parte de un episod care credeam ca se va lasa cu suparare pentru buzunar. Intr-o bezna totala, intr-un cartier din care intrai direct in padure, la un moment dat ne-am trezit cu un flash super puternic de culoare rosie. Mi-am imaginat ca m-a prins un radar insa, dat fiind faptul ca au trecut mai mult de 6 luni de atunci si nu mi-a venit nicio felicitare acasa, o sa raman cu o curiozitate nesatisfacuta

Mecanicosu' inrait .

Oricum sincer, nu am ce vinde. ;Merge, dar nu e ...prezentabila. E un carut de cumparaturi pe roti de 13.

Ziua 9 Asa cum ati putut vedea in ultimele doua poze din episodul anterior, vremea parea sa nu fie de partea noastra pentu aceasta etapa a expeditiei. Cumva ne-am temut ca se va repeta experienta din 2010 cand, din cauza vremii nefavorabile, am fost nevoiti intarziem Grossglocknerul cu cateva zile. La momentul respectiv am avut ca varianta Pestera Postojna insa acum eram deja spre final de vacanta si alta varianta nu prea aveam la dispozitie. In drum catre centrul oraselului Heiligenblut pentru a lua masa de seara, am avut o mica fereastra in care am reusit sa vedem Clopotul printre nori ... Era deja a treia noastra vizita si, pana acum, nu reusisem sa il vedem niciodata complet. Chiar si in zilele insorite varful s-a ascuns parca hotarat sa ne faca in ciuda. La cum se prezenta vremea, eram ferm convinsi ca nici de data asta nu aveam sa vedem varful. Anul trecut am avut, pentru scurt timp, ideea mareata de a dedica intreaga vacanta pentru a escalada Glocknerul ... Nu e imposibil insa necesita putin antrenament fizic si un ghid priceput. Cum nu am fost in stare sa ne ocupam nici de primul si nici cel de-al doilea aspect, am abandonat acest plan acceptandu-ne, pana la urma, conditia de trekkeri uzuali. Ziua aceasta a venit cu multe sperante si cu entuziasmul de a revedea un loc extrem de drag noua. In episodul asta nu voi puncta prea multe aspecte legate de drum, de frumusetea sau de provocarile acestuia. Ma limitez la va reaminti clasamenul drumurilor alpine pe care l-am facut cu cateva episoade in urma si din care lipsea locul doi. Ei bine, pentru mine si pentru echipaj, Grosglocknerul ocupa cu brio locul II si este exact genul de loc in care ne vom intoarce intotdeauna cu mare mare placere. Ar mai fi de zis ca ziua 9 a adus atat momente de mare bucurie cat si momente presarate cu soc si groaza !! Nu va speriati, drumul e superb, soseaua impecabila, noi si masina am fost in perfecta stare. Sa o luam incet incet la pas. Cred ca va fi episodul ce cele mai multe poze, sper sa nu depasesc cota admisa 😁 Ca prin minune, peste noapte ploaia a stat si toti norii s-au imprastiat. Fix din locul in care am facut o poza in seara precedenta, am avut ocazia sa oprim si sa facem o poza in care sa apara in totalitate cel mai inalt varf din Austria. Incredibila dar binevenita evolutie a lucrurilor, deja sperantele pentru ziua asta crescusera. De teama sa nu il mai fure cineva, am profitat de fiecare moment in care a incaput in cadru. Greu de zis cine pe cine sustinea ... cine de ce se tinea ... sau cine pe cine impingea 😂. Parca tot mai important este fundalul Drumul principal duce catre Zell am See si multi sunt cei care rateaza punctul terminus catre care duce un drum relativ usor de ratat. In orice caz, daca ajungeti in zona, setati ca obiectiv ghetarul Pasterze sau centrul Kaiser-Franz-Josefs-Höhe. Pe drum exista numeroase parcari sau drumuri laterale care se infunda in munte. Aici puteti sa va lasati purtati de drumurile lejere care duc spre cascade sau lacuri glaciare. Flora zonala este criminala, dupa numai cateva zeci de metri am inceput sa gasim Gentiana pe care o cunosteam. E minunat albastrul Gentianei de la Kaprun insa asta pare ireal ... Am avut ceva sansa si, in parcarea gratuita de la finalul traseului, am gasit un loc pe ultimul nivel. Asa ca atat MOSul cat si Grossglocknerul si-au facut loc in aceeasi poza. Trebuie sa spun ca nu ma asteptam ca lucrurile sa mearga asa de bine. Insa ... chiar au mers bine ? La scurta vreme de la momentul parcarii urma sa incasam o lovitura foarte dura. De ce ... ca doar totul parea minunat !!! Ce puteam sa ne dorim mai mult ? Nimic suspect in pozele de mai sus ? Ei bine, ia faceti o comparatie cu niste poze facute tot acolo in 2010. Cam da, ghetarul Pasterze s-a topit rau de tot ! Noi eram ferm hotarati sa mai facem o plimbare prin grotele de gheata, asa cum vedeti ca facusem cu 8 ani in urma. A fost una dintre cele mai mari suprize avute ... coada ghetarului a disparut complet. Daca va amintiti, inca de la Kaprun am observat o modificare a aspectului si dimensiunii ghetarilor din zona. Insa aici mi s-a zbarlit parul in cap, pur si simplu am simtit amandoi ca ni se inmoaie mainile. Ma indoiesc ca unul ca Trump (nu degeaba il aduc in discutie) ar avea o reactie similara insa da, incalzirea globala chiar se vede ! Am renuntat sa mai coboram in ghetar ... ma rog, in namol ... dar ne-am repliat rapid si ne-am revenit dupa o mica tratatie pe terasa de la "impinge tava" locului. Berea ca bere insa cremsnitul local a fost de nota 10. Oferta era f bogata insa am mers la inspiratie si a iesit bine. Am decis sa ne depasim limitele anterioare si sa ne apropiem cat putem de mult de Glockner. Evident ca ne separa un ghetar insa zoomul telefoanelor si aparatului foto ne-au facut sa ne simtim mai victoriosi decat era cazul. Nu am mai tinut cont de niciun marcaj, ziua era atat de senina si calma incat chiar nu a existat niciun risc in "rebeliunea" noastra. Pe undeva chiar am fost rasplatiti. Florile de colt sunt mai dese decat papadiile. E drept ca unele sunt semi-salbatice, eu chiar suspectez ca sunt semanate dar asta nu scade cu nimic din pitorescul acestei zone aproape ireale. Peisajul devinde de-a dreptul selenar, in curand nu prea am mai gasit vegetatie. Nu am niciun fel de formatie de geolog insa am fost impresionat de cum s-a jucat natura cu eruptiile vulcanice. Am reusit sa ajungem la marginea ghetarului, era punctul maxim la care puteam ajunge. Zona era impanzita cu module GPS de supraveghere a activitatii tectonice (telurice ??? ziceti voi) si o gramada de semne de avertizare de pericol. Totusi ... priceless ! In zona asta arida am gasit si flori de colt despre care nu am nicio indoiala ca ar fi 100% naturale. Sunt mult mai mici si mult mai indesate, imi imaginez ca este o adaptare pentru a rezista la vanturile puternice din zona. O ultima privire catre durmul de intoarcere pe care urma sa il parcurgem, o ultima strangere de inima pentru privelistea trista pe care ne-o oferea Pasterze. Micile balti glaciare sunt de nota 20. Chiar nu ai nevoie sa cari dupa tine apa plata sau alte lichide. Apa este incredibil de curata si de buna. Fac pariu ca apa tratata din reteaua publica a Bucurestiului nu se apropie nici de departe de calitatile acestei ape naturale. Temperaturile ridicate au facut ca debitul paraielor sa fie ridicat. Evident, asta le-a facut si mai spectaculoase. Gentiana te urmareste, sunt zone in care pajistea nu mai este verde. Am lasat mai la final ceva fara de care zona asta nu ar fi completa. Aici este tara marmotelor ! Daca la ultimele vizite marmotele veneau pana sub parcare, de data asta le-am gasit ceva mai retrase. Este drept ca turistii nu mai sunt extrem de respectuosi cu mediul. Chiar si in trecut vazusem turisti aruncand mucuri de tigara inspre marmote iar astea, animalute proaste, se repezeau sperand ca e ceva de mancare. Acum am vazut chestii si mai "remarcabile". Turisti iubitori de natura si de animale se aventureaza pe potecile de munte insotiti chiar si de 4-5 caini, unii dintre ei fara lesa ... Va dati seama ca sobolanii de munte nu sunt extrem de confortabili cu situatia asta, motiv pentru care, in prima parte a zilei au stat ascunsi. Ei bine, pe dupa-amiaza, dupa ce mai toti turistii s-au retras spre casele lor, s-a lasat cu petrecere. Ca si randurile trecute am avut parte de marmote care ne-au taiat pur si simplu calea, parca parca ne invitau la joaca. Pozele care urmeaza sunt mai putin de jumatate din ce am facut insa sper sa va starneasca interesul. Urmatoarea este un test de observatie ... gasiti marmota in poza de mai jos 😂 Ok, ne-am intors in parcare si urma sa continuam drumul spre Hallstatt, via Zell am See. Cumva aici am facut o mica eroare de planificare insa nu a fost nimic grav. ei bine, in parcare am avut parte de o intalnire de gradul III cu o aratare pe care am mai vazut-o doar la muzeul BMW. Este vorba de un (o ?) BMW Isetta Zilele urmatoare s-a intamplat sa mai vedem una intr-o parcare de supermarket insa nu i-am mai facut poze. Dracia arata incredibil, o jucarie extrem de simpatica insa careia e greu sa ii gasesti o functionalitate reala. Show off 😋 Cum ziceam mai devreme, zona este superba si are potential atat vara cat si iarna. Sunt o gramada de partii pe care doar le-am vazut, nu am schiat niciodata acolo. Ca recomandare, nu mergeti acolo doar pentru o zi, nu este suficient pentru a vedea tot ce este de vazut. Pentru cei pasionati de drumetii montane cred ca este o destinatie de vis, unde te uiti vezi marcaje si bifurcatii de trasee ... Timp sa ai 😉 Pozele de mai sus sunt facute dupa revenirea pe drumul principal. Un reper notabil al drumului il reprezinta tunelul Hochtor. Am profitat de spatiul rezervat pentru a ne incarca bateria si mobilele 😂. Nu mai era nici tipenie de om pe acolo, ne-am permis aroganta asta ... pentru cele 30 de secunde necesare unei poze de efect. Cealalta partea a "dealului" este mult mai prietenoasa desi nici acolo nu lipsesc cateva ruperi de ritm. De fiecare data cand am fost, am profitat si am urcat la popasul Florii de colt. Nu am ratat ocazia asta nici acum dar am avut parte de o parcare ultra aglomerata. Incet incet, dar greu, ne desparteam de una dintre cele mai misto zone pe care le-am vizitat in Europa. Asa cum va ziceam, partea dinspre Zell am See este mai prietenoasa si mai plina de vegetatie. Oricum, impreuna fac o pereche minunata. Mereu gasesc motive sa compar cu Transfagarasanul nostru .. Drumul de coborare mie nu mi s-a parut niciodata dificil. Totusi, am avut niste prieteni care au parcurs acelasi drum si s-au plans de supra-incalzirea franelor. Experientele anterioare le-am facut cu frane "civile", deci nu as pune pe seama EBCurilor lipsa totala de emotii in acest sens. Posibil sa mai tina si de maniera de condus si de teama de a vedea turometrul spre 6000 RPM la o coborare in frana de motor ... MOSul nu are greturi de genul asta, e calit. Oricum, administratorii drumului te cam avertizeaza ca nu e bine sa te joci ... Si cam aici s-a incheiat partea remarcabila a zilei. A urmat un drum lejer spre destinatia de innoptare. Desi au trecut multe luni de atunci, imi aduc aminte cu tristete ca era Duminca seara, toate magazinele erau inchise, inclusiv benzinariile. Noroc ca am avut cu noi tot timpul un frigider auto iar rezervele de papica si lichid spumos si-au facut treaba cu brio.