Jump to content

VAXXi

Admini
  • Posts

    8495
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    99

Everything posted by VAXXi

  1. Si de o saptamana incoace s-a intors schimbarea, de fapt nu era Volga, era bicicleta, si nu i s-a furat ci i s-a dat: articol Gandul "Introducerea taxelor de trecere nu este o condiţie pentru a beneficia de plăţile din fondurile comunitare", au explicat pentru gândul oficialii Directoratului General pentru Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei Europene (DG Move), organismul european care se ocupă de reglementările UE privind transporturile.
  2. Hai ca s-a inceput direct cu japca: Patru bărbaţi, care purtau cagule pe faţă şi haine negre pe care scria "Poliţia", au intrat peste o familie din sectorul 4 al Capitalei şi, după ce i-au încătuşat pe proprietari, au luat din casă 4.000 de lei şi apoi au dispărut. Bărbaţii purtau cagule. Trei dintre agresori purtau pantaloni negri şi tricouri pe care scria "Poliţia", iar cel de-al patrulea purta pantaloni şi cămaşă bleumarin, precum şi o geacă pe care avea aplicate grade. articol Gandul
  3. Sunt (sau cel putin erau), am vrut eu acu' 2 ani sa cumpar una si am fost la reprezentanta. Nu e vorba de murit, e vorba de niste elemente minime de siguranta pe care ar fi bine sa le ai totusi in caz de ceva (acel ceva presupunand ca poti sa mergi cat de grijuliu, tot se poate intampla sa fii implicat intr-un accident). Compara: http://www.youtube.com/watch?v=g5SRyG6UR2A cu http://www.youtube.com/watch?v=5kA9_vDKgBw.
  4. La 14000 iei Tata Telco, despre care am auzit ca face intr-adevar niste masini solide si fara pretentii (cum si Cielo a fost proiectat pentru India). In schimb, daca ai vazut cum arata o masina chinezeasca la un test de impact (sau mai bine zis dupa un test de impact) ... mai bine iei Logan.
  5. Foarte faina masina, bordul este grozav cum te descurci cu gasitul pieselor ? se mai fabrica sau le faci pe comanda ?
  6. Pune-l si aici, nu se stie cui ii este util
  7. Prima va provoca multe vise umede in randul alora de-si tunau Audiul cu grila radiator din sarme cromate ...
  8. VAXXi

    Kitsch-URI

    Daca reuseste cineva sa-mi explice si mie ce-a intentionat autorul ... De aici.
  9. Pai ne tot invarteam sa mergem la Moments, si pan' la urma am decis sa reinitiem traditia cu saorma ... incheierea la 15 trecute fix de miezu' noptii, foarte faina intalnirea
  10. Prezenti si noi! AL!CE nu pleca, sa testam interfa-tza :-)
  11. http://chevrolet.dragracing.ro/ La data de 11 iunie Aeroportul Internaţional Satu Mare găzduieşte un nou eveniment internaţional automobilistic, aşteptat de mii de fani din întreaga ţară şi nu numai: Chevrolet Dragracing. Concursuri de accelerare în 24 de categorii, pentru maşini de stradă şi cele special construite, elemente de show auto şi moto, programe de timp liber pentru toate gusturile şi toate vârstele, în special tineret – toate la cel mai mare eveniment automobilistic din nord-vestul Transilvaniei: Chevrolet DragRacing 2011. Partenerul principal al evenimentului este Chevrolet West Satu Mare, maşina oficială a evenimentului este noul Chevrolet Aveo.
  12. http://www.selfcontrolfreak.com/slaan.html
  13. 99% incerc sa ajung, multam' !
  14. Generice, adicatelea Torque ca pare cel mai rasarit si am deja smartphoneu' cu Android.
  15. Deocamdata n-am probleme de depanat, deci ramane partea de logging. Scangauge are si el un fel de jurnal pentru 4 "tripuri" (din cate inteleg: azi, ieri, ultimul rezervor si nu stiu care e a 4-a), dar probabil nu-i la fel de flexibil pe cat e un set de date trantit intr-un fisier, pe care-l poti prelucra dupa gust. Pan' la urma pentru ca smartphone am deja, cred c-o sa incerc varianta cu aplicatie + adaptor pe BT; e cel mai ieftin mod de-a ma juca.
  16. Da, se gasesc si pe eBay la 10-15 dolari; problema e ca in filmuletele cu reviewuri la Torque am vazut ca exista un lag destul de mare in privinta afisarii informatiei. O conexiune bluetooth + interpretare software + procesare o sa fie oricum mai lenta decat un cablu + LCD cu integrat, deci de-aia as inclina spre o varianta standalone.
  17. De ce ? Tot Scangauge mi s-a parut si mie cel mai ok, dupa ce am citit recenziile; am mai vazut niste opinii negative referitoare la fiabilitate, da' pan' la urma are garantie ... asta e. Nu ma interesau problemele aparatului, ci sa nu existe vreun risc pentru interfata OBD/ECM. Teoretic n-ar trebui sa pateasca nimic, da' e o componenta pe care n-as vrea sa o risc inutil.
  18. VAXXi

    CATERINCA

    De pe Romanika.eu: Si inca una: http://www.youtube.com/watch?v=RdrrduphK8Y&feature=player_embedded Sergiu ?!?!?!
  19. CNADNR lucreaza la calcularea taxei, precum si la modul in care aceasta va fi aplicata, respectiv prin puncte de colectare sau cu ajutorul satelitilor prin Programul Galileo al Uniunii Europene (sistem european de radionavigatie), care va intra in vigoare in 2013. Radionavigatia prin satelit este o tehnologie care permite utilizatorilor sa isi cunoasca pozitionarea in orice moment. Cineva acolo ori e idiot, ori e cretin. articol complet
  20. Domnilor, pentru consumuri avem topicurile Cat consuma Matiz Euro 2 si cat consuma Matiz Euro 3/4. Aici se discuta despre restrictorul de aer.
  21. CCA-ul n-o sa te deranjeze vara, da' iarna s-ar putea sa regreti ca n-ai luat-o p-aia mai mare la o pornire pe vreme rece dupa ce-a stat mai mult in parcare masina.
  22. "Am multe probleme si mi-e lene sa caut, asa ca pun toate intrebarile intr-un topic sa mi se raspunda mura-n gura". Pai e frumos, mai ales ca esti inregistrat din 2005 pe forum ? Consumabile Tico e un inceput, apoi Tico - intretinere periodica si revizii e o continuare, Preturi piese Tico un punct culminant, iar functia de
  23. Pentru ca nu-i tocmai acelasi lucru cu informatiile din topicul despre conectarea la ECM, am deschis un topic separat. Ideea e ca exista niste gadgeturi care se conecteaza pe portul OBD al turismului pentru a citi/sterge codurile de eroare si a afisa diversi parametri ai motorului. Cea mai ieftina varianta: cititor OBD pe Bluetooth si o aplicatie de genul Torque. Am mai gasit: Scangauge - http://www.scangauge.ro/ MaxiTrip - http://www.auteltech.com/4in1.htm PLX Kiwi - http://www.plxkiwi.com/ DashHawk - http://www.dashhawk.com/ DashDaq - http://www.dashdaq.com/ Apexi iMoni - http://www.apexi-usa.com/products/?id=5353 Are/foloseste cineva pe masina proprie vreunul din ele sau ceva similar ? n-are nimic daca sta readeru' permanent conectat in mufa OBD ?
 

×
×
  • Create New...