Tommy Posted June 29, 2012 Te-ai inselat grav, maistre, daca ai sperat Ia cu incredere: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12654359-ultima-ora-consiliul-general-cnatdcu-decis-victor-ponta-plagiat.htm Share this post Link to post
Salex Posted June 29, 2012 (edited) Astept cu mare interes ca Ponta sa-si respecte "angajamentul" de a demisiona luat intr-un interviu acordat unui reporter spaniol (cred ca nu ma insel). Nu pot sa inteleg nici in ruptul capului cum de leaderii PSDului nu au invatat absolut nimic din lectia incasata de PDL, tiparul este acelasi. Putem inscrie: sustinerea prim-ministrului de catre toate personajele "importante", manevrele facute din partea Ministerului Invatamintului asupra consiliilor/comisiilor de acreditare/etica, etc. LE: Oricum ar fi, o gramada de institutii s-au facut si se fac, in continuare, de rahat. Cunosc destul de bine etapele prin care ar trebui sa treaca o lucrare de doctorat inainte de acordarea titlului de doctor. Stiu, de asemenea, cazuri in care titlul de doctor a fost acordat dupa multi luni sau chiar ani de zile. Bate la ochi cum unii trec foarte usor prin toate comisiile de la nivel local (universitate) si central (Academia Romana) Edited June 29, 2012 by Salex Share this post Link to post
smailmiami Posted June 29, 2012 Ponta asta e prostanac rau de tot. - Nu trebuia sa nesocoteasca o hotarare CCR. - La capitolul cu diploma de doctor, cred ca il face varza cu carnati Basexu. Daca nu demisioneaza, praful se alege de procentele USL, care oricum vor fi mult mai mici daca maestro Basesco o tine tot asa. - Daca se mai schimba multi ministri in guvernul asta, deja e un fel de ruleta ruseasca - Basexu e meserias rau de tot. Si Ilieascu e meserias rau de tot, ca i-a zis lu' Ponta sa mai astepte pana in toamna. Tot respectul pentru ilici aici. - La toamna cred ca votez cu DDD. Share this post Link to post
zeneseu Posted June 29, 2012 - La toamna cred ca votez cu DDD. Macar stim la ce sa ne asteptam de la asta. Acum, la modul serios, sper sa nu fie cazul sa facem asta. Share this post Link to post
Salex Posted June 30, 2012 Voi iarasi ma faceti sa ma duc la coada la vreo ambasada de tara civilizata. Pe la jumatatea anilor '90 vizam Albania . Share this post Link to post
rm.popa Posted July 3, 2012 (edited) Hai că suntem pe drumul cel bun! Edited July 4, 2012 by Salex Share this post Link to post
Goasp Posted July 4, 2012 Mai rezervata pentru ce? In nici 2 luni de guvernare, domnul ponta a trebuit sa arate ca poate mai mult decat basescu. Punem botul la "aranjarea" marinarului fara sa vedem ce se poate ascunde in spatele acestor masinatiuni. In ultimii 4 ani, la guvern, parlament si presedintie lupta nu se mai da pentru popor ci pentru orgolii. L.E. Ma bucur sa vad ca prioritar pentru guvern este sa-l puna pe basescu cu botul pe labe in loc sa gaseasca(sa aplice) solutiile acelea miraculoase pentru salvarea economiei. Cat de corect. Si de trist... Share this post Link to post
rm.popa Posted July 4, 2012 (edited) Ai la dispozitie PM-ul pentru astfel de intrebari, data viitoare dau warn, in concordanta cu Regulamentul! Edited July 5, 2012 by Mircea Intrebarile si contestatiile privind actiunile de moderare se fac doar prin PM Share this post Link to post
rm.popa Posted July 6, 2012 Bun. Deci n-am nici o întrebare, doar o părere, în concordanţă cu Regulamentul: Tolin tre' să se bucure la ora asta, nu? Share this post Link to post
smailmiami Posted July 7, 2012 (edited) Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Edited July 7, 2012 by smailmiami Share this post Link to post
andreib Posted July 7, 2012 Eu ma bucur daca se bucura Tolin ca e om bun si merita sa fie fericit Share this post Link to post
rm.popa Posted July 7, 2012 Vai, ce bucurie universală, în sfârşit! Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Lasă, nu îmi mai duce tu atâta grija! Share this post Link to post
hitman Posted July 7, 2012 (edited) 'Răul pe care-l cunoşti sau răul ce va să vie?' Edited July 7, 2012 by hitman Share this post Link to post
Zmeul cel rau Posted July 8, 2012 Unul care se bucura: http://www.youtube.com/watch?v=fUXBwhTb634 Share this post Link to post
hitman Posted July 17, 2012 (edited) Din ciclul 'agenturiiilii straine' e de vina. Edited July 17, 2012 by hitman Share this post Link to post
zeneseu Posted July 18, 2012 Din ciclul 'agenturiiilii straine' e de vina. Bravo lui. E tare-n cojones. Din pacate e tare pe ale noastre cojones. Economia duduie, bani sunt din plin, autostrazi avem peste tot, infrastructura e sublima (dar lipseste cu desavarsire); da! Putem spune ca e momentul sa le dam m_UE celor de la UE. Share this post Link to post
Zmeul cel rau Posted July 23, 2012 Da, ii zice Radio Free Europe/Radio Liberty Uite si un articol: http://www.europalibera.org/content/article/24653099.html Share this post Link to post
danutza Posted July 30, 2012 (edited) Si fuse si referendumul, n-am scapat de Base da macar scapam de Crin Antonescu daca se tine de cuvant si pleaca din politica, dar nu pleaca pentru ca e la fel de mincinos ca Base. Edited July 30, 2012 by danutza Share this post Link to post
Mircea Posted July 30, 2012 Fii serios! O sa zica ca cei care au votat impotriva lui Basescu sunt de fapt sustinatorii lui si ca ii va dezamagi daca pleaca din politica... Share this post Link to post
KumKum Posted July 30, 2012 O gramada de Pinocchio in politica din Romania...sunt satul de toti, interesele personale sun pe primul loc pentru ei. Share this post Link to post