Ne-am mai obisnuit unul cu altul in ultima vreme, e drept si ca am facut aproape 12.000km de cand am luat-o.
La 10.000km situatia consumului se prezinta asa:
Include cam 75-80% mers extraurban si restul oras, incluzand aici si cateva ocazii in care motorul a mers in gol ore in sir (cumulat, evident).
Nu imi dau seama daca e mult sau putin insa aspectul asta ar conta doar pentru statistica. Fata de MOS recunosc ca sunt momente in care ritmul de mers este ceva mai alert, in special in zonele de deal/munte in care tractiunea integrala dezlantuie un dracusor. Presupun ca al masinii ... soferul e acelasi :D.
Sunt extrem de incantat de suspensii, directie si cutia de viteze, nu am nici cel mai mic repros de adus. Inca nu m-am obisnuit foarte bine cu functionarea AWDului insa recunosc ca nici nu m-am jucat deloc cu setarile. De pilda, abia aseara am aflat (de pe net) care sunt diferentele intre modul ECO, Tourer si Sport. Duminica trecuta am activat modul Sport mai mult la misto si m-am ingrozit de reactia obtinuta. In mod Eco Naluca are resurse mari insa in modul Sport parca facuse o cura de slabire dupa ce a mers la sala cateva luni. E destul de clar pentru mine ca modul Sport este doar pentru ... distractia personala, nu si pentru deplasari cu pasageri 🤣
Legat de motor, nici aici nu am reprosuri, trage de rupe ... atunci cand treapta de viteza este corecta. Este o problema care tine strict de sofer, respectiv inca nu sunt obisnuit cu "golul turbo". Nu e ceva grav, se manifesta "doar" pana la 1300-1400 RPM, insa mi se intampla sa nu retrogradez si apoi sa fiu usor surprins de reactie. E drept ca "feelingul" este relativ pentru ca, la turatii doar cu putin mai mari, situatia este foarte diferita. Cuplul ala anuntat, de 400Nm, incepand cu 3000RPM se simte super bine pentru o benzinara de doar 2000cmc. Ca sofer senzatia nu este resimtita din plin, insa au fost multi pasageri care s-au plans ca au simtit un gol in stomac.
Foarte bune sunt si franele. Nu simt nevoia unui upgrade in acest moment desi incepusem sa investighez variante oferite de EBC. Sistemul TRW cu 2 pistonase pe etrierele fata functioneaza excelent. Desi e "moartea pasiunii", frana de mana electrica incepe sa imi placa. Nu stiu cum sunt alte sisteme similare insa, la Naluca, activarea franei de mana in timpul mersului (adica peste 1-2km/h) nu duce la blocarea spatelui, dar iti rupe efectiv gatul. Chiar daca si la MOS reglasem frana de mana de bloca complet rotile spate, senzatia este diferita, nu stiu de unde naiba au reusit sa scoata o asemenea forta de franare. E de bine, deci nu mai investigam :))
Inca nu am incercat Transfagarasanul insa, pana acum, Dealul Negru e drumul preferat al Nalucii. Bucata de drum care incepe la Cuca si se termina dupa Milcoiu este ... fix ce trebuie 😊.
E si ceva ce nu am inteles ... Masina a venit cu anvelope de iarna 225/50/17 si s-a simtit excelent din punct de vedere al stabilitatii. Surpriza mare a fost cand am pus setul de vara la care gumele au 225/55/17, deci talonul este putin mai inalt. Evident, calul de dar nu se cauta la dinti, gumele sunt in stare excelenta, asa ca am decis sa le pastrez pana cand le barbieresc 😄. Nu sunt probleme de stabilitate, am considerat ca nu are sens sa fac o investitie anul asta ... Ma rog, este si o ambitie personala, respectiv sa vad cat poate tine o masina SH pana cand cere piese. E drept si ca Naluca a fost foarte departe de a fi o cazatura.
Singurele probleme reale pe care nu am apucat sa le atac tin de vizibilitatea spate. Forma de coupe genereaza probleme la mersul cu spatele si asta o pot rezolva doar prin montarea unei camere. Am cautat diverse variante pe net, nu vreau un aftermarket care sa necesite ecran suplimentar, vreau sa pun ceva integrabil in sistemul masinii. Am gasit cateva oferte, din pacate costurile sunt destul de ridicate si nu am apucat sa vad in ce masura reusita operatiei este garantata. Momentan, prioritatile sunt altele, dar va trebui sa imi fac timp si pentru asta.
Masina e foarte placuta la condus, dar nu se preteaza la mers sportiv pur. Directia, suspensia si motorul ajuta insa, totusi, are 1750kg la gol ... As zice ca tremenul cel mai potrivit ar fi "mers alert". Da, daca o pui pe autostrada, doar limitarea la 250 o mai poate opri ... sau consumul instant afisat de CB. Probabil ca am imbatranit pentru ca nu ma mai simt atras de viteze de genul asta. De regula merg la un regim cat se poate de constant in jurul a 150-160, punctual se intampla sa mai depasesc viteaza la care risc sa raman fara permis.
Cam asta este impresia dupa 12.000km facuti la volanul Nalucii. Fata de poza anterioara s-au mai adunat kilometri si weekendul se apropie.