Leaderboard

Ziua 6 Dupa masa luata in seara anterioara am facut putina munca de documentare la fata locului. Imaginile din Google Maps pareau sa indice existenta unor lacuri foarte misto in zona insa nu m-am lamurit cum puteam ajunge acolo. Paradoxal, dupa ora 19:00 am gasit pe cineva la un centru Info Turist care ne-a dat cateva indicatii si o harta decenta a zonei. Prin urmare, planul pentru a doua zi a fost usor de facut. La prima ora a zilei am plecat spre lacurile di Cancano si San Giacomo. Stiam ca nu putem calatori cu masina personala pe malul lacurilor insa am fost asigurati ca transportul "in comun" este la mare inaltime. Ma rog, la propriu eram siguri ca este :)). N-as zice ca un nou drum de munte a fost o surpriza. De data asta, poate ca si datorita orei matinale, traseul a fost complet liber. Cativa biciclisti isi faceau tura zilnica (?) insa nu s-a comparat cu ce vazusem pe Stelvio cu o zi inainte. Foarte misto zona, cu ceva incarcatura istorica. Turnul din imagine pare sa fi gazduit un fel de avanpost iar trecatoarea cica ar fi fost de mare importanta pentru schimburile comerciale ale vremurilor medievale. Istorii despre drumuri pavate cu busteni de copaci care erau distruse rapid la nevoie pentru a ingreuna avansarea inamicilor, privelisti naucitoare ... iarasi nimerisem unde trebuia :D. Lacurile di Cancano si San Giacomo sunt nu doar super frumoase ci si utile. Pe modelul austriac de la Kaprun, s-a imbinat si aici placutul cu utilul, lacurile fiind rezervoare naturale succesive pentru cateva hidrocentrale. In prima imagine se vad ramasitele unui asezamant. Candva acolo a fost un satuc construit special pentru muncitorii care au lucrat la constructia barajului uneia dintre hidrocentrale. In momentul respectiv nivelul apei era scazut ceea ce a permis sa vedem destul de bine fundatiile caselor, pavajele strazilor si chiar amprenta bisericii. Din tot ce a fost candva acolo, doar biserica a fost oarecum salvata si mutata intr-o zona ne-expusa la inundatie chiar si cand lacul se afla la nivel maxim. Desi te afli in mijlocul unei zone impresionant de salbatice, poti gasi un refugi la care sa alimentezi cu o bere rece. Oamenii te anunta din start ca nu este un local de pretentii si ca nu au un bucatar profesionist insa poti sa astamperi foamea cu ceva paste sau preparate locale reci. Muntii din zona sunt foarte aparte. Rocile par a fi extrem de sfaramicioase, imi vine greu sa cred ca se poate construi ceva pe muntii respectivi. Deci nu se pune problema de schi sau alte sporturi de iarna. La plecare am avut ocazia sa vedem drumul in toata splendoarea lui. Nu stiu despre ce altitudine este vorba si nici nu prea a contat. Am apreciat acele de par care pareau ca nu se mai termina. Absenta copacilor inalti permite o vedere buna a imprejurimilor insa avatajul asta il are ... copilotul :)) Asa cum am scris anterior, m-am ofticat si am boicotat din start Umbrail Pass. Prin urmare, singura varianta viabila de revenire in Austria era tot Stelvio. Ma rog ... vorba vine singura variabila viabila ... dar intelegeti la ce ma refer 😁. In scurt timp de la plecarea din Valdidentro am inceput parcurgerea Stelvio in sens invers. Fata de ziua anterioara drumul a fost mult mai liber. Mult mai putine masini, mult mai putini biciclisti si aproape nicio motocicleta. Pe undeva am apreciat lucrul asta si ne-am folosit de ocazie pentru a intipari puternic pe retina tot ce am vazut. Din fericire vremea a fost aliatul nostru cel mai bun si nici macar la aproape 3000m nu ne-a facut surprize. Personal m-am amuzat putin pe seama super-car-urilor din categoria Lamborghini sau Ferrari, pur si simplu nu aveau posibilitatea sa isi exploateze "fiarele" nici macar la 25% din potential. Ceva mai vioi pareau posesorii de Porsche, probabil erau mai bine ajutati de tractiune si garda la sol ceva mai mare. Un exemplu clar ca puterea motorului nu vine intotdeauna pe primul loc. Ajunsi in locul in care incepe Umbrail Pass, am avut ceva probleme cu orientarea 😂. Am decis sa mergem pe drumul pe care il facusem si cu o zi inainte, era cel mai sigur (si unic, desigur :D) Cumva, mergand prin zone cu configuratia de acolo, am avut un presentiment legat de vietuitoarele pe care am fi putut sa le intalnim. Printr-o intamplare extrem de norocoasa am asistat la zborul unui/unei Golden Eagle insa nu zburatoare aveam in gand. Prin urmare mi-am pastrat un ochi la drum si un ochi inspre pajisti si versanti. Si nu degeaba ! Cateva chitaituri si o miscare printre stanci le-a desconspirat. In stanga, marmota mama, iesita din culcus si veghind asupra puiului. In dreapta, puiutul. Pozele au fost facute dupa ce am intors MOSul din drum si i-am gasit un loc de parcare. M-am apropiat cat am putut de mult insa sobolanii astia au un auz incredibil de bun, in ciuda faptul ca batea vantul dinspre ele spre noi. In plus, experienta si-a spus cuvantul si marmota mama a disparut definitiv. Puiul s-a ascuns sub niste bolovani insa nu a rezistat prea mult. A iesit si mi-a oferit posibilitatea de a face o sedinta foto-video de cateva minute. Ne-am continuat drumul spre cel mai inalt punct al lui Stelvio de parca atunci il vedeam in premiera. Pe undeva cred ca starea asta o ai chiar daca mergi frecvent acolo. De data asta eram mai odihniti asa ca ne-am inhamat sa urcam spre refugiul/restaurantul din varful muntelui, de pe granita Italia-Elvetia. La o distanta foarte mica se afla cateva panouri turistice dedicate primului razboi mondial. De necrezut ce actiuni s-au desfasurat acolo, chiar nu conteaza cine au fost combatantii si cine a avut de castigat !!! Am mai hoinarit putin pe creasta chiar daca un nor pribeag ne-a amenintat ca se scutura pe noi. Nu a reusit sa ne impresioneze sau poate ca nu era destul de hotarat. Coborarea a fost una lenta si lipsita de probleme. Trafic aproape zero, un soare extrem de placut, privelisti demne de National Geographic ... nimic care sa te indemne sa te grabesti. Ok ... nu e cazul sa aduceti in discutie seara anterioara 😁 Si cum ce incepe in Trafoi ... se termina tot in Trafoi, ne-am luat ramas bun de la Stelvio cu convingerea ferma ca ne vom revedea in curand ! Cazarea din seara respectiva urma sa fie in Kappl, prin urmare nu am mai pierdut timpul si am luat-o la picior. Am trecut din nou prin Resia si Pasul Resia, singurul moment care merita mentionat fiind dat de un filtru de Politie in care erau implicati atat austrieci cat si italieni. Ne-au intrebat daca lucram aici (ei stiau la ce se refer prin aici), le-am raspuns intr-o pasareasca foarte veritabila ca nu, asa ca nu s-au incurcat cu noi. Destul de multe masini trase pe dreapta, habar n-am ce urmareau. La Kappl toate au fost bune cu motelul, mai putin haleala... Desi indicatiile primite sugerau ca ajungem in maxim 10 minute in centrul orasului unde ar fi trebuit sa gasim niste restaurante deschise, in realitate s-a lasat cu o plimbare prin padure (asta pentru ca am gasit o scurtatura !!!) de cca.45 min. Si, pentru ca acum eram in Austria, paradoxul a facut ca singurul local deschis sa fie o pizzerie 😅. Pizza fost minunata si insotita de un Pinot Grigio si bere italieneasca. De data asta veritabila ...