Concertul Unei Generatii

[Concertul Unei Generatii]

Ai stat la tribuna, nu? > Am auzit o multime de ne-fani Maiden care au recunoscut valoarea incontestabila a tatutilor de metalifere englezesti. Show-ul, atmosfera, energia "participantilor" de pe scena, si nu numai, sunetul bun etc. etc. etc. i-a facut sa afirme ca a fost peste Metallica. Oricum, nu trebuia ratat!

[Concertul Unei Generatii]

Asa cum majoritatea dintre rockeri stiu, ba chiar si cei care au alte preferinte muzicale, ieri seara a avut loc cel mai tare concert la care am asistat vreodata in Romania, cel al nemuritoarei trupe Iron Maiden!

Asa se face ca, in jurul lui 15:40, bateam la Diverta Plazza Romania sa-mi iau bilet. Raspuns corect: "Nu mai avem!". N-am mai ars gazul si am taiat-o catre Cotroceni.

Am stat in dubii, dar a invins portiunea de stadion denumita duios "Gazon A". Ce bine am facut! 1 milion 3 sute! N-am vrut in tribuna (2,4 milioane la I sau 1,8 la a II-a) si nici sa ma uit cu binoclu la scena (750 mii "Gazon B" sau 500 mii - peluza).

N-am reusit sa ajung la concertul Metallica, desfasurat in aceeasi locatie, asa, ca sa fac o comparatie, dar, cel putin la acest concert, organizatorii au dat dovada de nesimtire crasa si lipsa de respect pentru rockerii veniti din toate colturile patriei noastre dragi. Ei, bine, intrarea nu a avut loc intre 16 si 20, asa cum scria pe bilet, ci a inceput nu cu mult timp inainte de ora 18:00. Cel putin le-a dat prin cap sa imparta apa celor care stateau la coada in soarele de patrujdegrade!

Cum am intrat m-am dus ata si mi-am luat citeva jetoane, pentru ca altfel nu puteai sa-ti iei bautura (racoritoare, bere, apa) sau haleala (chipsuri, inghetata). Ca tot eram in zona, m-am cadorisit si cu un tricou adevarat de-al tatutilor din NWOBHM, cam scumput, ce-i drept, dar, na! Nu cred sa mai am ocazia sa mai vad vreodat' Maiden in Romania, asa ca mi-am zis ca musai trebe sa ma rasfat acuma!

In timp ce-mi mangaiam gitu' cu o cafea, numai ce apare o tanti buna pe scena si incepe sa se agite metalic. Era Lauren Harris, fata de doua's'patru de ani a lu' Steve, legendarul basist de la Maiden. Fetita a cintat desculta vreo 3-4 piese de pe primul si ultimul ei album, "Calm before de storm", care nu suna rau deloc, ma refer aci la instrumente. Vocea fetei aduce a Joan Jett, da', ca sa fiu sincer, nu m-a impresionat prin coarde, ci prin fizic, ca sa zic asa. Concluzia: e buna rau la trup, dom'ne, da' la voce... Noroc cu chitaristu' meserias si cu ceilalti doi baieti plini de carisma, tobaru' si basistu si, nu in ultimul rind, cu tac-su, care i-a antamat o trupa care sa o sustina. Da' de incalzire, a fost mai mult decit OK! Cica mai are si albumu' gratis de daunloadat de pe net si cred ca-i voi face o vizita in zilele ce vor urma.

Pe baietii de la Trooper ii mai vazusem de citeva ori, dar de aceasta data m-au uimit prin noua vestimentatie abordata si ceva chitare noi, inclusiv basu' cu sase corzi al lui Oscar. Au intrat direct in priza trifazata si au facut un show caracteristic: full de metal si full de energie pura! Coiotu', Balauru', Laurentiu, Oscar si John au dat cu superatmosfera metalifera in noi ca, deh, fusesera alesi ca frontlineri de insusi Dickinson, cica. Solouri adevarate pe partea Balaurului si a lui Laurentiu, o voce de exceptie pe partea Coiotului, "Inca un strigat", "Tari ca muntii", "Cum vreau eu" si inca o piesa care va aparea pe ultimul lor album, mi-au facut deliciul sufletului si al timpanelor! Trooper a oferit celor citeva mii de cetateni onesti si iubitori ale acestei ramuri muzicale trei sferturi de ora de metal pur romanesc Made in Targoviste! Un singur cuvint pentru ei: ADEVARATI!

Nu cred ca era ora 21:00, ca tocmai ma uitasem la ceas, descoperisem ca e 9 fara un sfert si imi ziceam ca Maiden va incepe la 9, ca se produc imagini pe uriasele ecrane din lateralele scenei, cu un Airbus pe care scria Iron Maiden, cu Dickinson la mansa, cu Harris si Murray impartind autografe, cu McBrain de dupa git cu o stewardeza care avea pe sub camasa de uniforma tricou cu Maiden, culminind cu imagini din celebrul clip "Aces High" acompaniate de vocea lui Churchill:

..."we shall fight on the seas and oceans, we shall fight with growing confidence and growing strength in the air, we shall defend our Island, whatever the cost may be, we shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds,we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills. WE SHALL NEVER SURRENDER!".

Intr-o cascada de lumini si flacari, au navalit peste audienta cei sase "Monsters of Rock", de departe remarcindu-se prin energia degajata, cel care peste doua zile va sarbatori 50 de ani de existenta, Bruce Dickinson.

Au trecut aproape prin toate albumele pina la Fear Of The Dark, inclusiv, cu exceptia lui Killers si a lui No Prayer For The Dying.

Sufletul meu s-a delectat extrem de "live", inconjurat de forta maxima a pieselor de referinta pentru heavy metalul mondial precum Aces High, 2 Minutes To Midnight, Rime Of The Ancient Mariner, Powerslave, Wasted Years, Hallowed Be Thy Name, Fear Of The Dark, Iron Maiden, The Trooper, The Number Of The Beast, Revelations, Run To The Hills, Heaven Can Wait, Can I Play With Madness, Fear Of The Dark.

Scena a fost de mare anvergura decorativa, cu tot felul de sfincsi cu ochi rosii si fundaluri cu piramide dominate de Eddy sub forma de mumie sau faraon.

La fiecare piesa care reprezenta o noua etapa din istoria grupului, se producea si schimbarea fundalului, iar Dickinson aparea si el cu un alt costum.

Pe linga numeroasele flacari si artificii care inundau la propriu scena, fum care se impleticea lenes printre picioarele lui Smith, Murray, Harris si Gers, proiectoare care aruncau valuri de lumina colorata peste acesti vrajitori ai Metalului Englez, si-a dat concursul si Eddy, in trei ipostaze care mai de care mai spectaculoasa ca realizare: de faptura desprinsa din iad, cu coarne imense si ochi de foc, de mumie uriasa, plutind pe deasupra tobelor lui McBrain, agitindu-si mainile si scaparind scantei pe ochi si de imens soldat al viitorului (avea peste 3 metri inaltime!), cu pistol-laser si plimbandu-se nestingherit pe scena ba la Gers, ba la Murray.

Ce puii mei sa va mai zic? Am fost coplesit, pe bune, de cit de frumos a fost realizata scena, de efectele vizuale extraordinare, de ecranele uriase care si-au facut din plin treaba, de sunetul deosebit de clar, care a redat fidel chitara Iron Maiden, vocea inconfundabila a lui Bruce si nici nu m-a asurzit definitiv, de pofta de cintat si profesionalismul "batrinilor" precum si de poantele lui Bruce care aproape la fiecare piesa avea si o introducere hazlie. Este incredibil cit de multa viata au in ei tipii astia trecuti de 50 de ani, ba, daca stau sa ma gindesc la tobarul McBrain, care parca scria cu betele pe tobe, asa de relaxat se materializa pe ecranul din dreapta scenei, la inceputul lui iunie a facut 56 de ani! Pentru mine, cel putin, ei nu vor imbratini niciodata, pentru ca nu au cum: i-am vazut live si nu dau nici cel mai mic semn de "oboseala"!

Totul a fost perfect si acuma, cum zice vorba, pot sa mor! L-am vazut pe Bruce Dickinson, Steve Harris, Adrian Smith, Dave Murray, Janick Gers si Nicko McBrain, "performand" al dracu' de bine la mai putin de 10 metri de ochii mei si sunind exact ca pe albumul ala intrat in istoria rockului, "Live After Death".

La unspe fara ceva, vreo 5, cred, s-a terminat primul si ultimul bis.

Din nou organizatorii s-au gindit ca e bine ca miile de oameni de pe gazon sa iasa fix prin doua porti de 2 metri! Doamne fereste de vreun incident! Vreo 20 de minute mi-au trebuit sa ajung afara din stadion.

Am ajuns acasa ascultind "Live After Death", tras in martie '85, la Long Beach, California. "Concertul meu" suna exact ca cel de pe CD cu diferenta ca pe CD Dickinson spunea "Scream for me Long Beach!", iar in "al meu" era "Scream for me Bucuresci!". Dupa 23 de ani, Iron Maiden este mai tinara si mai plina de energie ca niciodata. Bravo voua, baieti, sa dea Dumnezeu sa se tina Dickinson de cuvint si sa mai veniti pe la noi!

Un mare plus al acestui concert a fost lumea civilizata de care am fost inconjurat. A fost prima manifestare de gen unde nu am fost izbit de colo-colo, n-am luat picioare in cap, nu m-au imbrincit badigarzii umflati, cu creiere cit nuca si am mai si vazut tot concertul de la cap la coada, fara pogo, crowd surfing si alte chestii pe care eu, unul, nu le gust. Pai, nu v-am zis ca a fost un concert PERFECT?

Abia ajuns acasa, nu am putut sa adorm fara sa va impartasesc o infinitezimala parte din ceea ce-a trait fiinta mea la concertul IRON MAIDEN. Sunt fericit...

[CATERINCA]

Aseara, prima reclama pe TVR 1, dupa meci: "Daca Romania trece de semifinale, Domo iti da banii inapoi!". Inca mai exista reclama si pe site-ul lor, he-he!

[Intalnire 22 05 2008]

Sa dea Domnul! Multam fain de aprecieri si v-am pupat! Ma duc sa-mi fac o "extorsiune" a directiei la Matiz. Pret estimativ FS (fara spaga): 120 RON. Imi doresc refacere bugetara grabnica...

 

Edit imediat dupa postare: Multumiri lu' Ami pentru intrarea in posesie a interviului realizat de numita cu subsemnatul in direct, la Radio Antena Satelor.

[Intalnire 22 05 2008]

Năvălirea oltenilor

 

Cam pe la 8 şi 10, şi-un sfert, aşa, băgam a treia pe dealu’ dinspre Polivalentă. Cam în acelaşi interval de timp, băga şi NFS-u’ nişte xenoane al dreacu’ de albe şi de strălucitoare, direct în ceafa şi-n retrovizoarea mea. Aproape simultan şi concomitent am descălecat amândoi din respectivele maşinete, el ceva mai de sus, că venise cu SUV-u’.

Am fost întâmpinaţi (mai mult eu, he-he!) de Leutzu, fericit, îndrăgostit (afirmaţia se bazează pe obsevaţiunea feminină care nu s-a dezlipit de el), Muck, sosit cu un alt breloc pe două roţi, Ami, dezinvoltă, Brainiac, care avea un Civic albastru pus deoparte, Bebelushu, ce sprijinea un frigider a cărui culoare (roşie) te împingea să crezi că e o imensă ladă cu nisip din cazarma de pompieri, Zmeul cel Rău, însoţit de o creatură splendidă ca înfăţişare şi posesoare a unor ochi de-a dreptu’ băgători în boale şi, nu în ultimul rând, ci chiar în primul, lângă scenă, Alezz, sosit cu el însuşi, asta fiindu-ne de-ajuns. Cred că nu am omis pe nimeni...

 

Muck a sărit cu informaţia că şi-a dat VW Polo, că-l rupea la benzen şi nu-i mai rămâneau bani şi pentru ratele de „lizing”. A revenit tot la marea lui dragoste, BCR-ul (Brelocu’ Cu Roţi) sau BRD, în limbaj moto-extins (Brelocu’ cu Roţi Dinţate), pe care-l struneşte foarte bine în trafic şi nici la consum nu îl duce foarte în sus. N-am reţinut marca.

Un... ce dracu’ era... Cielo... Ba, nu! Espero, da! Un Expero de Constanţa şi-a făcut apariţia în jurul lu’ 8 jumate şi din el s-a distribuit uniform în cercul nostru un nene cu barbă aranjată precum liderii arabi, care purta denumirea de „Înger”. De fapt, că acuşi mă uitai pe forum, numele lui de botez este „Ing3r”, să dea boala! Bine că l-am cunoscut personal, că nu ştiam cum să pronunţ cuvântul care împreunează verbul „a ingera” (vezi DEX, A INGERÁ ~éz tranz. rar (alimente) A introduce prin gură în stomac; a înghiţi. /<fr. ingérer, lat. ingerere) cu minunata cifră care aduce bronzul pe podium. Oricum, băiat simpatic, nenea, şi la locul lui, motiv pentru care s-a şi „int3grat” (H3? C3 zici d3 scri3r3 Ing3r3?) în sânu’ de la comunitatea noastră cu valenţe auto, he-he! Asta a fost pentru Sato şi fanii lui.

 

Dar să-l abandonăm momentan şi definitiv pe nenea din Constanţa cu serviciu temporar (2 luni, după ce l-am făcut să mărturisească) şi să-l salutăm pe nen’tu Draco, simpaticul bărbos, aprig pufăitor de ţigări şi mare fan al „Triburilor”. Pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc, vi-l recomand cu căldură pe NFS, aprig arzător de timp pe câmpii virtuale. NFS-u’ se chinuia să bage racolări pentru o lume virtuală, proaspăt creată de el, cu autostrăzi mari şi frumoase, fără blocări de trafic, cu benzina moca, iar schimbul de ulei se făcea cu maşină cu tot! He? Nu credeţi? Ia întrebaţi-l!

În timp ce ne luptam cu imaginaţia nefesească (fie vorba-ntre noi, acuma, şi aci rămâne: a trebuit să-l stropim cu apă plată Bucovina, ca să-l răcim la circuite şi să revină în lumea cu ambuteiaje şi patru’ş’unu de mii litru de benzină!), dintr-un Cielo de culoarea şobolanului, cred, s-aruncă peste noi o noutate. Aproape timid la înfăţişare şi comportament, s-a recomandat, dar mi-a fost imposibil să descifrez onomatopeele ce-i ieşeau pe gură, chiar dacă mi-a spus denumirea personală de câteva ori. N-am vrut să cad în penibil şi să-l rog să-l scrie, dar eu am înţeles „Sake”, exact cum se pronunţă şi denumirea la ţuica aia de eukohama. A mai mormăit el ceva gen „chiu-saund”, dar aşa i-a rămas salvat urechii mele: „Sake”. Nenea, ca să fiu sincer, a fost chiar mult mai discret decât ălălalt, cu cifren-n nume, Ing3ru’, aşa că, bine-ai venit pe la noi măi, Sake, măi! Hai-tzyai-banzai!

 

XTC, unul şi acelaşi cu personajul de la precedenta relatare, ăla de a venit cu CFM (Cazanu’ Fără Mânere) de avea telecomandă pe deschiderea de uşi. Sună cunoscut, nu? S-a foit ca un... Muck (he-he!) într-o căldare, ne-a arătat Matizachele ăla roşu, cu mănuşa aia gonflabilă prinsă-n capotă (Brrrr! „Creepy” rău poza!) şi s-a postat taman la intrarea în parcare. „Stai acolo, că e numa’ bine!”, râdea Muck de săreau hăinuţele pe el. „Poate vine acuşi Ileana, să vezi fugăreala dreacu’, îţi sare mănuşa de pe capotă, he-he!”, continuă altul din împrejurime. Bă, parcă a avut gura dată cu premoniţie! La fix o clipită de ochi, a apărut chestia galbenă a Reginei de Olteniţa, urmată la 2 metri, în spate, ca un ţiitor de trenă, de nen’tu Steph, ce-şi belea fasolele din Yarisul cel negru. Ca să nu interpretaţi aiurea cu „chestia galbenă a Ilenei”, mă refeream la ca-ul Reginei, nu la altceva, da?

Parchează unu’ lângă altu’ şi începem să pupăm Ileana. De departe, la capitolul „Pupături sărite-n freză” s-a remarcat Muck, care din cauza înălţimii „fabuloase” (115 cm, cu tocuri de 25 cm), a reuşit să pupe Regina, deja aplecată la minus 30 de grade faţă de orizontală, cu ajutorul unei „jump shot” de mare efect şi efort.

 

Stephu’ continuă să ne confirme bănuielile referitoare la creşterea în greutate. Am avut marea şansă să continui să trăiesc după ce am dat o tură cu maşina lui, el şofer şi eu, carne de tun! Frate, da! S-o stăpâneşti cu plăcere! Pe cât e Stephanelli de burtos, pe atâta e maşinuţa aia de zglobie, să dea boala! M-a lăsat fără aer în plămâni şi fără lichid în vezică, zău aşa, dar nu i-am mai zis lui Steph. M-am dat şi eu centaur: „He-he! Numa’ atât?”. Da’ „emoţia” era cât casa la curu’ meu, parol!

Când a sosit BogdanG, ca un făcut, li s-au deşteptat mai multor cetăţeni conlocuitori neuronii de memorie şi au început să-l salute pe Bogdănel:

NFS - „Bă, să te f*t! Mi s-a ars iar un led de poziţie!”

Bebelushu - „Frate, şi mie-mi trebe unu’ la Lighean”, unde prin Lighean se înţelege noul firgider de 1.5 DCI.

XTC - „Meştere, vreau şi io să-mi pun vreo doo lângă mână de la capotă, că parcă astea ale lu’ matale, dau lumină mai ţapănă”.

ETC.

 

Fotonel cel Bogdănel, a sărit pe treabă şi în următoarele trei sferturi de oră, nu l-am mai văzut ieşind de sub capotele maşinilor reclamate a avea nevoie de intervenţia proverbialei sale dibăcii în ale pusului lumină. Mare boier, Fotonică, aşa cum îl ştiam, i-a furnizat I(E)lenei cea Fost Sărbătorită cu o zi înainte, un ditai portbagaju’ de Volvo break, întru exprimarea culinară a Reginei: suculeţe de beut, prăjiturici de păpat, cu diferite gusturi şi arome, şi, nu în ultimul rând, câteva pungi cu seminţe pentru scuipat, după cum s-a exprimat personal olteniţeanca. De cum s-a dat drumul la potol, Alezz, Brainiac, NFS şi alţii ca ei, ţiitori la siluetele personale, s-au aruncat degrabă-n prăjituri. Noi, ăştilalţi, vegetarienii, am dat iama în seminţe.

 

Să trecem acuma la genul epic, adică:

Foaie verde de mohor,

Se scoborî în popor

Dintr-un atelaj, hai-hui!

(Marca, sincer, n-o văzui...)

Botul lin, spatele dus,

Cei Trei Prazi de la Apus.

Primu’, Guru, sunetistu’,

Altu’, Tiboască, tiristu’,

Şi-ultimu’, nu fu de şagă,

Razor cel cu şapte-n coadă.

 

Surpriza a fost de mari proporţii, atât pentru Sărbătorită, cât şi pentru ceilalţi participanţi la consumat produse onomastice. Cu atât mai mare a fost surpriza pentru mine, care habar n-aveam de doi dintre Prazi, anume Tiboască şi nen’tu Razor07. Cu Guru combătusem când nu se dăduse cu Prazii de la Apus şi venea la întâlniri cu Enterprise-ul ăla roşu, de-i zicea patern, Matiz. Simpatici-foc băieţeii, de viaţă, şi foate puţin a trecut până să se integreze deplin şi absolut în atmosferă şi în portbagajul Ilenei. Adică, portbagajul lui Volvo al lui Fotonel, care-i servea Ilenei drept cantină. Uf!

Pe câţiva dintre voi vă văzui puţin uimiţi la termenul de „praz”. Păi, măi fetiţe şi băieţi, puţini dintre voi ştiu că „praz” nu semnifică doar leguma de-o puseră oltenii pe drapel, ci mai este şi echivalentul românesc al lui „cneaz”, aşa că, cine ştie ce înseamnă „cneaz” va traduce în româneşte aşa: „praz - prinţ oltean din zona Daewoo a Craiovei”. Ha? Cre’ că v-am luat vălul de pe ocheane.

 

De cum a început să se simtă la el acasă, Razor s-a pus pe turuit, fraţilor. Vă zic io că l-a luat de mult pe Muck, la numărul de cuvinte aruncate deodată din gură. „Vă zisei ce păţii acu’ fro doo zile? Nu vă zisei, că abia sosii, hă-hă! Acu’ fro doo zile fusei pân’ Craiova, la plimbare, şi văzui un Ca-galben, taman ca al matale”, şi arătă spre Ileana. Luă o gură de suc, distruse trupul unei seminţe şi continuă relatările din teren. „Aşa! Mi-am zis că n-ar strica să văd dacă eşti tu”, şi arătă spre Ileana, din nou, „sau altcineva, aşa că îmi aruncai un ochi, stângu’, că am mai puţin la dioptrie, în maşină. Mamăăăăă! Era una bună ca o bere rece la terasă, după o zi de vară de 40 de grade, la un servici de cacao!”, aproape că încheie Razor visător la „olteanca fierbinte” din K-ul craiovean. Sorbi visător o gură de aer dintr-un pahar gol de plastic şi-şi aruncă ochiu’ în golul cerului. Cre’ că era ochiu’ responsabil cu aruncatu’ prin maşini. „Dacă şi Ileana ar arăta aşaaa...”, îşi încheie el visul definitiv. De emoţie, că nu ştiu ce a înţeles fiecare, că şi ăsta s-a exprimat un pic ambiguu, ori că aia din K-ul din Craiova era prea bună, ori că Ileana ar trebui să fie la fel de bună ca aia, olteniţeanca era cât p-aci să-şi proptească delicatu-i tors în ditamai cârligu’ de remorcare, cu cap rotund şi neted, amplasat pe bara din spate a maşinii lui Fotonică. „Mi-ar fi bună o chestie d-asta de agăţat şi la mine în Forduleţ, pe scaunul şoferului”, zâmbi cu regret Regina.

 

După evitarea acestui binefăcător incident, s-a comis la apariţie şi Fotonel, proaspăt extras din Ligheanul frigideric al Bebelushului. Imediat a fost recunoscut de Razor, care a început să-i prezinte cam pe unde poa’ să-i pună şi lui, mă rog, maşinii, niscaiva led-uri cu lumină albă.

Până să trec la apariţia lui Vaxxi şi a lui Satori, trebe să vă zic faptul că am aflat din surse confidenţiale că:

 

1. Guru se pregăteşte să devină trădător, în senxu’ că vrea să-şi dea Matizachele care i-a fost credincios atâţia ani şi a suportat fără să crâcnească toate upgrade-urile guru-eşti. Cică s-ar pregăti să-şi pună numele pe talonul unui „freonfri” tip „Sandalo”, „Sandilău” sau „Sandero”, nu ştiu cum se pronunţă corect. Mă bazez pe câţiva Prazi adevăraţi că-l vor aduce pe calea cea bună şi-i vor scoate agregatele electrocasnice din cap.

 

2. Tiboască este un tip de modă veche, el preferând să nu bifeze întâlnirile din Craiova, pentru că sunt prea aproape de casa lui. Fiind de cursă lungă, îi este mult mai uşor să vină la întâlnirile din Bucureşti, unde se simte mai în largul lui (E mare fraţilor, mai ţapăn ca Alezz!) şi unde, dintr-o eroare, lumea l-a luat de „supra-oltean cu trei picioare”, graţie lui Muck. Acesta, apropiindu-se de el şi venindu-i până la curea, în lumina amurgului bucureştean, s-a confundat lesne cu al treilea picior al lui Tiboască. Când ne pregăteam să o luăm la fugă, am observat că piciorul din dreapta corpolentului oltean se urcă pe o motocicletă pentru sugari şi dispare.

 

3. Ca urmare a acţiunilor pline de neprevăzut pe care le întreprinde, Razor a fost numit oficial „Zânul Suprizelor” din DaewooClub. Rămâne să găsim în rândurile noastre un „Jr.”, ca să fie treaba completă.

Momentul trecerii la Vaxxi şi Satori a sosit. Aceşti vajnici căţărători pe motoare au semnat prezenţa pe la „10 fără”, vorba cuiva. Satori şi-a împrumutat casca lui NFS, care a decretat ireversibil: „Bă, Sato, căpos mai eşti!”. Lucru cu care mai mulţi dintre noi, cei prezenţi şi cei de pe forum, am fost de acord, he-he!

 

Vaxxi, acest „Mobra cum Laude” al motociclismului DaewooClub, de cum a sosit cu costumul lui multicolor tip „Uriaşă minge de plajă”, a şi început să scârţâie din botinele greu încercate de ploile din urmă cu două săptămâni, de la Costineşti. El şi-a revenit destul de bine, în sensul că poate să te urmărească cu privirea şi articulează sunete, dar botinele s-au îmbolnăvit decisiv, săracele...

Îi studiam cu interes, lui Vaxxi, frecvenţa „scârţului” din tocuri, când se face vizibilă de nicăieri Xenuţa noastră, dimpreună cu al ei mult-iubit Joyride. A dat şi ea cu pupături în noi, motiv pentru care nu am putut să nu remarcăm o uşoară creştere în greutate a războinicei noastre forumiste. „Eh, e din lipsa de mişcare pe care mi-o administrează ăsta!”, făcu ea râzând mânzeşte şi aruncând cu capu’ în direcţia lu’ Joyride. „Ăsta”, săracu’, râdea şi el la luna proaspăt apărută.

 

Din vorbă-n zâmbet, Xena ajunge la Fotonică (pentru neatenţi, BogdanG), cu care era de ceva vreme în negocieri cu privire la un telefon chinezesc marca „Tzyo Pun”. După ceva discuţii lăturalnice, numa’ ce izbucneşte Xena către Joyride: „Iubitu’, iote cât de bună sunt, l-am scos la 2 milioane, da’ dacă te întorci puţin cu spatele şi io mă duc mai încolo cu Fotonică, cre’ că-l scot şi mai ieftin, ha-ha!”. V-aţi prins, cred, că glumea, da? Fotonică nu e genu’ ei, he-he!

După ce s-a perfectat tranzacţia, s-a trecut la probarea sculei. A telefonului chinezesc, nu a altceva, la ce dracu’ vă merge mintea acuma, în prag de uichend? „Dă-mi telefon!”, făcu Xena către „iubit”. Se conformează ăsta şi numa’ ce începe să sune scula în limba dinastiei Mui. „Bă, Fotonel!”, făcu Xena aproape râzând. „Da’ afară de soneriile-astea tzo vîr, tzon des, myo dai, mai are şi altceva?” Răspunsul negativ a făcut-o pe Prinţesa Războinică să se gândească serios cam cum ar putea să-i sune chestia chinezească în public, fără să primească propuneri de la persoanele din jur.

 

Am părăsit parcarea tocmai când Xena a decretat deschisă „ora de vară” şi s-a trecut la făcut cheta pentru şaormele respective. Să tot fi fost trecut bine de 10 peme.

Cam asta fu şi cu ai noştri, şi cu oltenii, pe care-i salut şi pe această cale. Fuserăţi meseriaşi, bravilor Prazi, rispect vouă!

Nu-mi mai rămâne decât să vă urez la uichend, să fie frumos, însorit şi liniştit.

Hai, să trăim cu toţii!

[La Multi Ani]

La multi ani Elenelor si Constantinilor si, mai ales, deosebitei, minunatei, unicei si mult-prea-pretioasei noastre colege, celebrei noastre colege , ILEANAAAA!

[Lansare Cu Strigare!]

Cum va spuneam, le-am lansat si la Nehoiu. Informatii despre eveniment puteti gasi pe site-ul meu, atunci cind va fi Steph dispus sa le puna, sper ca saptamina asta.

Ceea ce nu veti gasi acolo, este faptul ca, din lipsa de motor, Vaxxilian a ajuns la Ploiesti cu, he-he!, trenul, undeva in jurul orelor 20:00. Eu eram demult la Nehoiu, urmind sa jonctionam cindva, in cursul zilei (mai spre noapte, asa) de 16 mai.

Ma inginam cu somnu' in momentul cind mi-a sunat telefonul. Sa tot fi fost cu o juma' de ora inainte de miezul noptii. "Tatutule", se facea ca-l auzeam ca prin vis pe Motorbike Destroyer, "acuma o tai si io din Ploiesti!". "Ba, esti sigur ca ajungi? Ai gaz, benzina, sau ce dracu' pui tu in Expero ala, al tau?" "Am-am!", facea Experimentatorul nostru de senzatii tari. "Sa nu patesti ca pe autostrada, cind te dusesi la Costinesti, he-he!" "Pushkea pe limba, bre! Pe la unu noaptea sunt la matale!", a incheiat el. Ei, bine, s-a tinut de cuvint. La unu fara cinci, dadea cu xenonu' in poarta alor mei. L-am intromisionat in curte si ne-am pus pe bere neagra si depanat amintiri de la ultima Nationala DaewooClub, mai ales el. Dupa vreo doua beri negre si zece tigari de caciula, ne-am culcat.

La 8:00 dimineata, a doua zi, aia cu lansarea concomitenta, m-am dus peste el. Parca ii extrasesem capu' din centrifuga, asa de fain ii era aranjata podoaba de-i zice si "capulara".

La 9:00 eram cu el si cu sefa Bibliotecii Orasenesti la Casa de Cultura sa punem la punct ultimile detalii.

In citeva cuvinte, a fost frumos, ba chiar minunat as zice. Vaxxi va poate confirma acest fapt, mai ales ca a fost unul dintre cei care au luat cuvintul.

Dupa lansare si masa la restaurantul hanului "Nehoiu", am fript-o citeva ore bune pe la Biblioteca Oraseneasca, impreuna cu directoarea si cu cumnata-miu. Am ras o punga de seminte, cafele si un pachet de tigari. Ploaia a stat pe la sase, motiv pentru care de urgenta am taiat-o acasa ca ne rupea la matze o foame adevarata.

Acasa am continuat cu gratare clasice formate din pui, mici, iar ca licori universale, am dat-o-n tuica si bere.

Duminica dimineata am plecat care-ncotro, urmind sa-l scap pe Vaxxi de inca un drum cu trenul. Mi-a fost recunoscator pentru faptul ca l-am lasat sa fumeze afara din Matizac, tinind capul pe geamul deschis si zimbind continuu peisajului inconjurator. Nu stiu daca erau lacrimi de bucurie alea de pe obrazu-i, in momentul cind isi reintromisiona capul in habitaclu.

Uite-asa am mai bifat o iesire faina, cu multiple izuri culturale, he-he!

Pentru exemplificare, iata citeva imagini cu vajnicul nostru prieten si coleg, aflat in exercitiul functiunii.

[Lansare Cu Strigare!]

N-am dorit sa mai "trag" un topic separat, asa ca revin cu o actualizare: sambata, 17 mai, anul in curs, la ora 11:30, va avea loc lansarea celor doua carticele ale subsemnatului, la Casa de Cultura a urbei Nehoiu.

Intr-un cadru natural deosebit, invaluit de susurul izvoarelor cristaline, aromele primavaratice ale miliardelor de floricele si de verdele, matur de acum, asternut pe coamele subcarpatice de catre anotimpul pe cale sa se termine, doritorii sunt asteptati la o gura de aer curat, sucuri, niscaiva pateuri, poze de arhiva, proiectii de filmulete cu membrii personaje de carte, voie buna si un drum neted-neted de oriunde ati veni: Buzau sau Valeni sau Brasov.

 

Nota:

Cei familiarizati cu Varlaamu' stiu despre ce-i vorba (Nehoiu, adica). Pentru ceilalti am atasat un indiciu.

[Maine, Polivalenta?]

08.05.2008

Întâlnire cu vag iz sexual şi ceva şurubăreală

 

Moto: „Aluniţe, aluniţe,

Ce mă mâncaţi pe ...oiţe”

 

17:30 - M-am urnit din casă cu destinaţia certă: spălătorie.

17:40 - Am ajuns la spălătorie. Tipu’ care mă rezolva la Matizache l-a preferat la spălare pe unu’ cu un Mondeo alb, urât cu spume. Nu că Mondeo ar fi cine ştie ce frumuseţe, he-he!

17:42 - Sunt băgat în seamă de un tip îmbrăcat în trening negru, cu adidaşi Puma, albi, care arătau ca un fel de balerini pentru soliştii din Ansamblul Operei. Aveam mari dubii la cum o să-mi lucreze Matizachele, da’ se pare că balerinii l-au făcut aşa fâşneţ. L-am salvat decisiv în memorie pentru că mi-a şters şi geamurile cu Jurnalul Naţional. Bun ziar! Geamurile păreau că nu mai există, aşa erau de clare!

18:05 - „Am terminat-o şiefu’!”, mi-a aruncat-o nen-tu Batalov (pentru străini, Batalov este prim-balerin al Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg). Am înţeles că e momentul să-mi sară din buzunar cei 7 lei (că mi-au plăcut geamurile) către persoana lui.

 

18:08 - Un bou cu frigider albastru mi-a rezolvat geamurile în apropiere de staţia de metrou Grozăveşti, cu aportul unei bălţi ce stătea cuminte pe marginea şoselei.

18:35 - Penetrez cu avânt dealul şi ratez un biciclist care avea vagi cunoştinţe cu mersul pe două roţi.

18:35:44 - Ajung în vârf, fac la dreapta şi mă opresc câteva clipe. Deasupra intrării trona un mare-mare banner: „A V-a editţie internaţională Eros Show 7-11 mai”. „Asta e!”, mi-am zis. „Ua-haaa! Poate apare şi Cumnatu, că parcă el era interesat de un aparat pentru masat gingaş oole, ca să evite să-şi mai facă perfuzii cu sânge după ce a păţit-o cu ultima aluniţă scărpinată muncitoreşte. Săracu’... Bine că a avut numa’ una... Ia te uită: scărpinător de aluniţe scrotale cu laser (cu doi acumulatori AA + încărcător, la ofertă), cu variante pentru stângaci şi dreptaci, mini-maseor chinez «Punguţa cu doi bani» cu permis de muncă pe o perioadă de 6 luni (de probă, iar în caz că nu e mulţumit, îl trimite înapoi firmei cu valiza pe Dâmboviţa), curs complet pe DVD de aranjat «side by side» oole în cofraj dublu...”

18:37, aproximativ - Parchez lângă gangul nostru cel de toate zilele, aşteptând Maestrul von Kablajen und Elektronen, AbramBurelu’, adică, să mă doteze cu un bipuitor pentru faruri aprinse. În jur, nici ţipenie d-ai noştri. O gaşcă de poliţai se umflau la râs, ceva mai încolo, lângă un frigider alb, cu girofar.

 

18:38 - M-apuc să citesc din cartea cu templieri pe care mi-o adusesem, prevăzător fiind.

18:55 - S-apucă să picure. Citesc...

19:00 - Plouă de rupe. S-a dus dracu’ spălarea mea de 17 lei, cu tot cu şpagă. Băga-mi-aş %”/%(%)* şi )/(&%¤#”//)! Na, că m-am răcorit!

19:09 - Stă ploaia, dar nu de tot. Mai cade câte-un strop întârziat de vânt. Apare un nene cu cravată verde şi Cielo roşu. Nu era Zalmoxis că trebuia să fie Matiz verde şi cravată roşie.

19:10 - Nenea iese din maşinetă şi începe să tremure pe lângă ea, cătând cu ochii în zările întunecate. Îmi văd de citit.

19:11 - Gata să mi se urce pe capotă, o biciclizdă cu căştile pe urechi, reuşeşte să mă evite fredonând ceva.

19:11:36 - Îmi sare în ochi un Cielo alb cu număr de manea. Da, era prea-plinul Alezz, solo integral. Parchează lângă Cielo-ul cel focos.

19:12 - Trei păsărici rebegite însoţite de doi puştănei anemici, la 5 kile bucata, au ieşit de niciunde şi s-au pus temeinic pe tremurat în gang.

 

19:12:21 - Nu reacţionez în momentul când Alezz îşi sloboade quintalul şi ceva din Cielo-ul legendar şi-l ia la întrebări p-ăla cu cravata de culoarea Matizului zeiesc. Mi-au reacţionat ochii, care s-au bulbucat înspre lăcrimare în momentul când au constat tabloul desfăşurat prin parbrizul Matizului: Alezz era în tricou şi pantaloni scurţi!

19:12:23 - Mi-au revenit ochii din bulbucare. De-aici, din Matiz, picioarele lui Alezz par mult mai subţiri decât ceea ce trebuie să susţină. Concluzia: Are oase adevărate Pufosu’!

19:13 - Alezzu’ înfloreşte la faţă într-un zâmbet pe măsura feţei sale. Mă văzuse.

19:13:05 - ... Fac joncţiunea cu Alezzu’ şi nenea Crăvăţel (CătăASD, după cum mi-a mărtusit). Îl complimentez groaznic pentru maşina proaspăt vopsită precum oole scărpinate asiduu şi intru cu Alezzu-n banalităţi: că ce maşină roşie are nenea, că e mai joasă ca a lui, care are 10% din greutatea Pufosului („E mai sport, aşea!”, a dat Crăvăţel lămuriri), că s-a luat de curse legale (ioteeee!), da’ nu vrea să câştige niciuna, deşi ar putea, că pentru el importantă e participarea, podiumul e pentru puştani vanitoşi, că n-a ratat nici Festivalul Scrumbiei Afumate (de ţuică, of cors!) de la Galaţi, da’ i-au zis ăia că la anu’ să-şi găsească alt festival, ca în ritmul în care dispar bietele scrumbii în cavitatea lui bucalo-stomacală, o să se oprească peştele la Tulcea, de frică ş.a.m.d.

 

19:14 - Coana Miţa pe două roţi a dat din nou o tură melomană pe lângă Matizachele personal. Părea mai udă decât prima dată. Intru la bănuieli. „Precis şi asta are o aluniţă între picioare şi sigur o mănâncă!”, îmi şoptesc cu adâncime.

19:17 - Comit o dublă bucurie în fizic: apare Maestrul AB, ocazie cu care scap şi de Alezzu’, he-he!

19:18 - Ne apucăm de decăpăcit bordu’ matizesc. Maestrul Electronic mi-a refuzat ajutorul nemijlocit, precum şi participarea mea cu scule adevărate, el preferând să desfacă şuruburile aferente cu ajutorul unui briceag care venea din trecutul copilăriei sale într-ale electronice, de pe vremea când cojea de aluniţele de pe lămpile vestitelor televizoare Kosmos şi Sirius. „La decăpăcit Matizuri mă pricep cel mai bine, he-he!”, a sticlit Maestrul din ochelari, afundându-şi nemilos briceagul în şuruburile mele.

 

19:23 - „Asta are volan reglabil”, întreabă AbramBurel într-o pauză de inspiraţie. M-am convins că după 30 de ani memoria omului se duce încet, dar decisiv, spre valoarea zero. I-am răspuns politicos, aproape timid: „Păi, mi-ai zis că numai la Matizuri ai lucrat, ce p*la mea! Asta are din fabricaţie volanul reglabil prin lungirea sau scurtarea mâinilor şoferului”. Pe lângă ajutorul oferit în forţă brută şi scule, îmi refuză şi lumina din lampa portativă.

19:24 - Puţimea rebegită din gang se satură să-şi mai clămpăne oasele şi se cară înspre expoziţia de jucării de băgat prin chiloţi şi nu numai. Sigur aveau aniversarea dirigintei.

19:24 şi ceva - Un Matiz (verde?) străbate câmpu’ la vizorul personal. Se extrage din adâncurile sale ditamai Bishniţaru, fugit de-acasă în... maiou! „Drace! Ăsta e cu Alezzu’ la concurs de făcut pielea de găină!”, mi-am zis. Şi către posesorul de îmbrăcăminte sumară: „Tătuţule, te-a prins careva pe drum sau te-a dat afară din casă? Ori ai ieşit fără să observi că eşti îmbrăcat? La câtamai omu’ eşti, sunt sigur că n-ai observat, he-he!” „Când am plecat eu de-acasă, era soare!”, zise ăsta cu inocenţa celui prins la furat de cireşe. „Cre’ că ai casa departe tare, tată, că p-aci am stat noi şi de vreo câteva zile nu fu soare defel!”

 

19:29 - Un Matiz albastru, pricopsit, cu bare pe sus, spoilere vopsite, treburi, şmenuri, parchează lângă moa. Îl interpelez într-o pauză scurtă. „Closhcutza”, răspunde el. A-ha! Un nene cu nume de găină...

19:32 - Fostul „Clorofilă”, actualul „Mic, negru şi nervos”, se întrepătrunde cu atmosfera rece. Mişto maşineta aia a lui de-i zice Yaris, să dea boala. Îl salvez în memorie, ca să-l iau mai târziu la întrebări.

19:38 - Încetez să mai focalizez pentru AbramBurel, pentru că, între noi fie vorba, el vede bine cu ochelarii, dar focalizează mai greu şi are nevoie de cineva care să-i dea cu degetu’ un punct de reper, pe care să-şi concentreze zumu’ şi mi-arunc ochii afară. Văd un Lacetti negru, al cărui volan îl ţinea în mână Şefu’ de Ghiauri, Mircea. Venise cu autocolante d-alea de răspundere civică, cu „Nu blochez intersecţia”. AB-ul a prins-o din mers şi a dat cu comanda în el.

19:39 - Mă desprind de AbramBurel şi mă îndrept către grupul strâns format din Alezz, Crăvăţel, Closhcutza, Steph şi Mircea. Am constatat că Stephu’ a căpătat aceleaşi obiceiuri cu ale maşinii sale: aia mănâncă ulei (deh!, maşină sport), iar el mănâncă din ce în ce mai mult, pentru întreţinere. Cică e normal ca maşina sport să mănânce ulei, da’ un bidonete la mia de kilometri, dă-o-ncolo tată, că asta consumă mai mult decât o friteoză, să dea boala! A recunoscut că tot Matizu’ rămâne marea lui dragoste. Nu consumă ulei, trage la fel de bine şi la 55 de mii, ca şi când ar fi nouă etc. I-am recomandat ca la partea cu trasu’ să încerce şi cu femei. Da’ nu te poţi, care este, în gustul omului, no?

 

19:48 - Revin la Marele Meşter în tunat electronic Matizuri. Crezând că are din nou probleme cu focalizarea, îl întreb: „Ce faci cu firu’ ăla lungu’ de-l fluturi prin mânuţă?”. Pe urmă mi-am dat seama că m-a mâncat alăturea de unde-l mânca acu’ vreo două zile pe Cumnatu, în creierii nopţii (pentru neavizaţi, urmăriţi topicul „Aluniţe” de la „Cafenea”). „Păi...”, făcu AB-ul dându-şi un pic ochelarii peste sprâncene. „... trebe să iau un plus de la plafonieră şi să-l combin cu minusul de la uşa dreapta faţă. Aşaaa... Deci + cu - dă -. Atunci trebe să-i mai dau un minus de la uşa dreapta spate. - cu - dă plus, da?”, făcu el cu focusu’ pe mine. Am dat din cap, că nu vroiam să-l stârnesc şi mai tare pe limba lui. „Îl duc la «minusul» din portbagaj, cu «plus» de la uşa stânga-spate, cu «minusul» de la şofer, gata! Am «plus» la bipuitor!”, plesni el din palme şi pleoape, la fel de fericit. Singura chestie înţeleasă de „moa” a fost aia cu „minusul de la şofer”, înţelegând aci că ori sunt minus la materia asta, ori trebuie să mai dau jos câteva kile. Cu ambele am fost de acord.

19:49 - S-apucă să decăpăcească nişte plastice de pe lângă parbriz. „Are airbag?”, mi-o aruncă el serios. Odată cu răspunsul meu negativ, mi-am reafirmat convigerea cu memoria care nu se mai întoarce nici cu cantităţi considerabile de Cavit (un medicament care pe vremea lu’ Ceauşescu credeam că e ciocolată, he-he!).

 

19:50 - După manevre îndoielnice ca precizie şi orientare spaţială, NFS reuşeşte să-şi parcheze Santa-Ef-ul cu spatele către uşa Matizului meu, aia unde lucra AB-ul. Creatorul de Bipuitori trăgea cu coada ochiului la manevrele nefesiste, concomitent cu tragerea piciorului înăuntru, măcar să rămână ceva sau cineva întreg după operaţiune.

20:00 - Aflu de la NFS că Alezzu’ n-a participat la întâlnirea naţională DaewooClub de la Bicaz, dar s-a dus săptămâna trecută în aceeaşi locaţie cu cei de la FiatClub. „E mai ieftin la ăia!”, a replicat Alezzu’, gândindu-mă că, pe lângă Cielo-ul cu consumu’ ca pe mână, o mai avea de la ta’su, moştenire, vreun Fiat Polski, d-ăla de-i bagi benzină o dată pe an. Da’ cum dracu’ bagi una bucată Alezz într-o chestie cât un cărucior de purtat bebele p-afară?

20:04 - O Dacie tunată şi adunată de pe vremea pozelor AN (alb-negru) s-a materializet printre noi. Nu i-am reţinut numele lu’ nenea, să mă scuze, da’ am reţinut că respectivul agregat „tiunat” nu avea mânere la uşi! Ha? Ha-aşa cum vă zic! Ele se deschideau după cum urmează: uşa de la şofer şi copilot se deschideau din telecomandă, iar alelalte din nişte butoane montate aiurea pe bord, cum sum alea de deschis geamurile la frigiderele de Colibaşi. Dezavantaj: uşa de la copilot rămânea deschisă până când îţi formai reflexul, în timp, ca odată urcat în agregatul pârâitor să te-ntinzi să închizi manual şi uşa de la copilot. Dezavantaj inextetic: boxele de pe uşile din faţă aveau nişte protuberanţe uriaşe, care, în mod clar erau furnizoare de vânătăi la închiderea uşilor. Avantaj profund: la deschiderea portbagajului am remarcat o mare adâncime care începea din spatele portbagajului şi se termina la scaunele din faţă. Oai? Pentru că nu avea banchetă, d-aia! Şi, dacă ţin minte, avea prinăuntru mochetă roz? Deosebit impactu’ vizual. Bine că nu l-a văzut AbramBurelu’, că precis i se bloca focusu’ şi rămâneam fără bipuitoare de far.

 

20:06 - Îmi sună telefonu’. „Bă, mai e soare afară?” Era Zalmoxis. „Iar ai început să umbli pe şinele de metrou? Tu unde dracu’ lucrezi mă?”, l-am întrebat calm. „Ah! Sorry!”, face ăsta. „Vroiam să te întreb dacă mai plouă.” Mai puteam să-i zic ceva?

20:07 - Îl remarc pe Bishniţar nemişcat, într-un colţ de Matiz. Pun mâna pe el. Era cald, încă.

20:13 - Steph remarcă un ditamai găinaţu’ scurs pe negreala Yaris-ului său. Îl sperii un pic cu „fâs-fâs”-ul meu (plin cu zeamă de geamuri) pe care scria „Cilit - dizolvă tot”. L-am liniştit spunându-i că vopseaua se va decolora peste tot, mai puţin pe locul unde cu „fâs!”.

20:15 - Vrrrroooaaaammmm! Un Megane coupé se învige cu mare scârţ lângă Cielo-ul lui Alezz. „Ua-ha-ha! Ce intrare şi-a făcut Tătuţul de Forumuri, Lucman, să crape duşmanii, he-he!” Aşteptam cu nerăbdare să se deschidă uşa care este. Se produce evenimentul şi din ea coboară un nene bărbos, burtos, care aducea vag cu Flex. „Fleeeex!”, făcu NFS-ul, încărcându-i-se, probabil, o asociere mai veche din memorie. Chiar Flex era, să dea boala! „Hai, repede, să facem poze cu el, că o să-l mai vedem când o ieşi Constantinescu preşedinte!”, zisei. „Iote ce burtică de coupé şi-a tras!”, făcu NFS-ul. „E de la frânele astea, să dea dracu’! Are maşinica nişte reacţii bruşte, de numa-numa! Cum am călcat frâna, tot ce am în spate, dă buluc în faţă!”, râse Felxu’. „A-haaa!”, făcui eu, pe deplin elucidat în formele flexane. „Adică, de fapt asta nu e burtă, e curu’, nu? Când ai frânat vajnic adineauri, ţi-a venit în faţă, he-he!” Amintiri, politeţuri, pupături...

 

20:30 - Zalmoxis intră între noi, urmat de Ami. Pupături şi săru’ mâna!

20:31 - Aduc osanale muncii depuse de Maestrul Bipuitoarelor si Teporizatoarelor. Afirm cu tărie că nu mai rămân fără baterie, din pricină de prostie! Sau neantenţie, ca să fiu mai indulgent cu mine însumi.

20:35 - Passatul tractorist al lui BogdanG îşi face simţită prezenţa auditiv, olfactiv şi vizual. La fel şi BogdanG. Da’ a fost de gaşcă. Ne-a dat seminţe. „Sharpe nu vine!”, ne-a liniştit el.

20:36 - AbramBurelu’ a dat să ia ceva din portbagaj, şi-a tras un autocolant de neblocare de intersecţie şi a început să se dispere la fizic: „Băga-mi-aş nişte chestii, că mi-am încuiat cheia în portbagaj!”. În semn de solidaritate, restul dintre noi, ne-am pus pe râs, îndoindu-ne de şale. Eu, mai discret, că, na!, bietu’ Maestru trudise la bipuitoru’ meu îndelung. Probabil că se zăpăcise total în urma efortului vizual şi intelectual (mi-a montat bipuitoru’ după schema avută pe laptop). Bishniţaru s-a oferit să-l ducă acasă să-şi ia cheia de rezervă.

 

20:36:30 - Reapare Bishniţaru cu AbramBurel, complet lămuriţi. AbramBurel îşi găsise cheia în buzunarul de pe partea pe care lucrase la Matizul meu (stânga). Nu mai spun nimic de memorie, că mă repet.

Până la 21:03 - Am ars-o prin gang, din pricina ploii. Între timp au tăiat-o toţi mai puţin Zalmoxis, NFS, Flex, CătăASD (Crăvăţel), Ami, Closhcutza, BogdanG şi cam atât cred. Dacă am uitat pe careva, sigur s-a luat chestia cu memoria de la AB.

Până la 21:03, episodul II - Bârfit multă lume ca: Vaxxi, Satori, Shenck, Mircea, Alx, NFS (nu că ăsta a fost cu noi la bârfă) şi alţii. Ne-am oprit îndelung asupra Ilenei, care, prin basenţa ei ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu cumva intră/iese în/din campanie, regulat(ă). Unanimitatea a decis: DA!

Până pe la 23:52 - Am ars-o cu Ami, NFS şi BogdanG la Daimon. S-au consumat piţe, ceaiuri bune şi limonăzi. În acest răstimp s-a remarcat şi Leutzu la prezenţă, debordând de energie, chiar şi sexuală, pe alocuri, he-he!

Pe la 23:52 – Am plătit şi ne-am împrăştiat pe la paturi şi saltele.

 

Frumoasă întâlnire, cu personaje dragi şi greu dibuibile.

Întâlniţilor de la Naţionala din Costineşti le doresc numa’ bine şi distracţie adevărată, pentru că aci plouă cu piatră, în natura mamii ei!

Uichend plăcut tuturora şi căldură peste tot!

[Alunite]

A gasit colutiaaaaaaaaaaa!

[Alunite]

Din cate stiu, sunt 2 colutii :

Frumos topic, misto comentarii, iar exprimarea asta, de zona scrotala, e data-n alunita ei!

["Joi Seara, In Parcare"]

Mentionez ca ambele carti se gasesc la librariile respective. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara ajutorul lui Ami, careia ii multumesc si pe aceasta cale. Lectura placuta va doresc, he-he!

[Cea Mai Interesantă Frumoasă Originală Deosebită Poză A Revelionului 2008!]

#15. Vaxxi cu mapa, Ileana cu ciocanu'...

[Revelion "Quattro"]

Revelionul "Quattro" - ultima Întâlnire Naţională Daewoo & Chevy Club pe 2007 şi prima pe 2008

31.12.2007-01.01.2008, Nehoiu, Buzău

Moto: A-ho! A-ho!

 

 

Introducere în acţiune

Cam pe douăşopt decembrie al anului trecut, numa' ce-mi făceam conversaţiune de înalt nivel spiritual cu Lapona, pe marginea obiceiurilor şi datinilor strămoşeşti păstrate pe cale orală de către felurite personaje dedicate şi pentru folclor, din zona mea de baştină, Nehoiu. Am dezbătut subiectul vreme de două minute, dacă nu mai mult, înclinând să hotărâm că mai interesant ar fi să petrecem respectiva sărbătoare dintre ani în mijlocul poporului, "laiv", cu urături, clopoţei, trageri de buhai, mă rog, tot tacâmu'!

 

Numa' o clipită i-a trebuit releului responsabil cu entărteinmentu' să cupleze şi să dea comandă la neuroni să sotocească prin sinapsele memoriei personale în vederea identificării de niscaiva personaje dornice de hălăduiri pe Veşnicele Plaiuri ale Vânătoarei de pe ruta Buzău-Braşov.

Pun mâna pe telefon şi formez la întâmplare câteva numere din kilobiţii respectivi. Au rezultat următoarele: Leutzu era la Festivalul Măştilor cu Barbă şi Sprâncene de la Sibiu, Ami era în juriul aceluiaşi festival, Methodu' freca elicea prin Constanţa, Sharpe avea famelie cu copilaş sugător de lactate, Zalmoxis se dusese la băi întru tămăduirea oaselor şi organelor bătrâne (scuzaţi pleonasmul), Clorofilicul ajunsese, în sfârşit, în ultimu' an de ce facultate face el şi se sărbătorea, cică, cu niscaiva aseiste dornice de... dornice, iar Iuzăru' urma să-mi dea un răspuns pe care-l aştept şi acum. Urma ca pe 30 decembre să stabilim definitiv cine vine şi cine nu vine la ceea ce se dorea a fi o spontană cu arome DaewooClub.

 

 

Unde ni se înfăţişează temerarii, da' şi munca de convingere

Am lăsat o zi pentru pritoceala sentimentelor şi, pe data stabilită, 30, m-am apucat să dau două telefoane celor mai hotărâţi dintre traci, Ileana şi Vaxxi. Vocea olteniţeană, la primele acorduri, mi se părea că-mi indică sentimentul că încearcă s-o dea lovită pe cea care o poseda. Pe voce, adică! "Bă, cine mai vine, bă?", făcea Regina dinspre Danubiu. "Păi, tu, Lapona, Vaxxi şi moa!", sosi răspunsul meu. "Adică, ce p*la mea facem, bă, patru inşi?" "Cum ce facem, bre, tanti? Bem, mâncăm, mergem cu colindul, ne dăm cu sania sau cu nailonu' şi alte chestiuni de mare amploare locală! Avem şi brad în centrul oraşului, cică or să dea şi cu artificii, o să fie frumos!", încercam eu să o aduc pe colega noastră în atmosfera caracteristică locului natal mie. "Şi unde o să dormim, bă?", îmi bubui în urechile-mi sensibile întrebarea cu cea mai mare greutate. I-am povestit că aranjasem deja cu ai mei să ne primească pentru o noapte, să bage lemne pe foc în vreo trei-patru camere, pentru că urma să vin cu nişte cetăţeni oneşti şi degrabă vărsători de păhărele peste freză. "N-am cauciucuri de iarnă!", făcu Regina o eschivă lamentabilă. "Am io", am revenit eu în atac, "că mi-am luat din prima primită de Crăciun (am primit fix p*la, da' nu vroiam s-o scap pe Regină) şi n-o mai da la întors! Vino până în Bucuresti şi te iau io cu Matizache sau vin io diseară la tine, rămâi peste noapte la noi şi aşa mai departe". După încă vreo două trei încercări de evitare la care i-am răspuns cu contraargumente solide precum fulgul de zăpadă, a sosit decizia finală: "Bă, nu vin, bă, că suntem patru şi, pe lângă asta, nu pot s-o las pe fiică-mea singură, că are paişpe ani şi e vârsta când se rămâne des fără busolă". Am mai insistat preţ de câteva minute, da' n-a fost chip să o înduplec pe hotărâta noastră colegă.

 

Avândul chixul pe mine cât casa, am încercat pe dată să-i iau pulsul ultra-ploieşteanului de Vaxxi deoarece, până la urmă, el fusese cel mai hotârât dintre toţi de cum auzise de ideea cu băutul şi colindatul pe la case boiereşti. Când a aflat că vom merge în trei, i s-a-nmuiet şi ăstuia precum lumânarea uitată pe soba încinsă: "Bă, ce dreacu' să facem în trei? Că io mă cam simt în plus acolo, zău aşa! Mi-au mai zis şi ai mei că pe partea aia nu dau ăştia cu materiale antiderapante, n-am cauciucuri de iarnă şi dacă dă gerul o să fac cu Expero al meu precum balerinii ruşi pe gheaţă în Lacul Lebedelor". Cu alte cuvinte, şi ăsta o dădea la întors, taman ca la Ploieşti, al boalii să fie el de admin sau cum le-o zice la ăştia coloraţi cu roşu (sic!) de la forum! Care vasăzică, până acuma nu era vorba de caucioace şi nici de ce substanţe dau ăştia pe asfalt, da' brusc, cum nu mai vine Vârstnica, pardon! Ptiu! Puşchea pe limbă! "Vistiernica", vroiam să scriu, da', probabil, din cauza reiterării momentelor, mi-a scăpat gândul pe taste... Revin de unde rămăsesem cu fraza: ...Vistiernica olteniţeană, hop! şi el cu o mie de motive! Oricum, cel mai tare mi s-a părut ăla de final, când mi se năruiseră toate speranţele şi mă pregăteam să închid. "Auzi", făcea Desăvârşitul Vaxxi către timpanul meu, "şi, ca să ştii, aşa, eu nici nu ştiu să cânt, nene, aşa că..." Simpatic foc, personajul! Adică, săracu' de el, dacă o lăsa mai moale cu cauciucele şi cu îngheţul de pe străzi, nu putea să vină cu noi pentru că nu avea voce pentru colindat! He-he! M-a spart în două! El credea că pe la noi o fi ca-n alte zone agro-turistice din ţară, unde se duc ăştia cu "Ziurei dă zio", "Florile dalbe" şi alte treburi d-alea de-ale lui Hruşcă.

Ultimile cuvinte ale lui Vaxxi m-au binedispus, mi-au redat speranţa în fizic şi mi-a rescos la iveală spiritul de luptător.

 

Formez din nou la Olteniţa: "Bă, vă f*t muma-n cur la ambii amândoi care sunteţi!". Semnele de întrebare ce-mi veneau dinspre Ileana m-au făcut să mă explic suplimentar: "Adică, tu nu vii că suntem patru, iar ăla nu vine că am rămas trei! Uat dă fac? Pân' la urmă, care-i treaba de nu vrei să vii? Ai ceva pe ţeavă? Lucrezi? Ai intrat în vreo sectă? Ha?" La ultima întrebare am primit răspunsul că nu ar vrea să-i deranjeze pe ai mei, deşi îi explicasem de câteva zeci de ori că ospitalitatea nehoiană, de munte, nu e ca aia de la ea, de câmpie!

După înjurăturile de rigoare, Regina m-a informat că şi Vaxxi îi băga muncă de lămurire, da' pe messenger. După alte două minute m-au convins să plecăm a doua zi, la doişpe, din punctul zero al întâlnirilor noastre, eterna parcare de la Polivalentă.

 

 

Joncţionarea şi formarea coloanei

A doua zi, pe 31, cum ar veni, traficul era ca-n poveşti, parcă ne aflam în filmu' ăla cu Will Smith, când populaţia Pământului îşi luase o pauză definitivă. În câteva minute, graţie zecilor de cai putere ascunşi bine sub capota matizească, ajungeam în parcare.

"Iote ce costumaţie masculină şi-a tras Ileana!", se miră Lapona la vederea unei siluete ce se strecurase cu greu din carcasa roşie a unui frigider argeşean. "S-a mai îngrăşat de când nu am mai zărit-o şi s-a şi tuns! Io ştiam că are c*aie, da' să dea boala dacă nu zici că-i bărbat!", am reflectat eu admirativ în timp ce-mi urcam Matizacul peste bordura parcării. Parcă-mi spunea o imagine salvată cu câteva săptămâni înainte că Ileana nu avea frigider roşu, ci mai închis la coloare, da' na! Am zis că şi-o fi luat şi ea unu' de genu' feminin.

 

Apropierea de respectiva risipă de metal ne-a demonstrat că nu era Ileana, ci un nene care tocmai îşi curăţase imensele, dar pătrăţoasele parbrize şi se căra către petreceri mai bune ale timpului.

Era frig, Matizacul avea jegul pe el cât Indochina şi natura se pregătea să ne arate nişte fulgişori de nea.

Vaxxi a sosit cu vreo 5 minute peste ora doişpe şi imediat s-a apucat să-şi spele geamurile cu lichid de parbriz şi o chestie cu o lamă de cauciuc în vârfu' unui băţ. Mai mult întindea mizeria, da', na!, era mai bine ca înainte, plus că, Ileana nu venise şi trebuia fiecare să ne apucăm de-o activitate, că ne cam strângea frigul hăinuţele pe trupuri.

După vreo zece minute de la sosirea ploieşteanului, hop! şi tanti Ileana cu un frigider de culoarea nesului cu lichior de curaçao, având geamuri negre-negre pe spate, incluzând aci şi imensitatea de lunetă. Cred că erau geamuri de-alea galvanizate, de erau aşa de închise la culoare, că nu cred că alea ionizate merg la frigider, no?

 

În timp ce ne învârteam precum c*iţele în căldare, numa' ce intervine Vaxxi în mişcarea noastră şi ne oferă nişte benăre A4, având tipărit pe ele magistral de inspirat: "Revelion Quattro, Daewoo & Chevrolet, 31.12.2007-01.01.2008, Nehoiu". Aveam câte două de căciulă, adică, de fiecare maşină, şi ni le-am lipit pe lunetă şi pe geamul stânga spate, inscripţionându-le cu marker verde furnizat tot de Vaxxi, ca şi scociul, de altfel.

Ileana către Vaxxi, dojenitor: "De ce nu le-ai scos şi tu scrise la imprimantă cu numele noastre pe ele?".

Vaxxi către Ileana, decisiv: "Nu ştiam cine vine, hă-hă-hă!". Ne-am îndoit de râs...

 

Am marcat momentul cu pozele de rigoare şi de grup, he-he!, după care s-a iscat Ileana din mulţime: "Mai aşteptăm pe cineva? Nu? OK! Unde mergem?". Din nou am simţit că urina se forţează la ieşire de cât am râs, da' m-am ţinut tare.

Dat fiind faptul că mergeam pe drumul Buzăului, că ăla de Văleni era naşpa, am propus varianta cu mersul pe la Universitate, Moşilor, Bucur-Obor şi tot înainte. Ileana a contrat cu "s-o luăm p-aci pe lângă macarale, facem dreapta pe variantă, ieşim în autostradă, mergem ce mergem şi facem stânga, spre Buzău, la un moment dat". Nu m-am înţeles cu Ileana, care cred că avea ceva exces de hormoni masculini în fizic şi am luat-o pe scurtătura propusă tot de ea pe Văcăreşti, Vitan, Dristor, Muncii, Obor. În sfârşit, am plecat în coloană: Ileana - cap, că ştia drumu' scurtăturii, eu - la mijloc, că am fost mai fâşneţ şi Vaxxi - încheietor, că a ieşit mai greu din parcare, he-he!

 

 

Aprovizionarea pentru petrecere şi pauza de cafea

După ce-am străbătut tot Bucureştiul şi am mers juma' de zi, noroc că nu era trafic că ciocneam un pahar de lichid de parbriz la vreun semafor la ora doişpe noaptea, telefonic am decis că n-ar strica să ne oprim pe la un giga-market d-ăsta de la ieşirea din Bucureşti.

Eterna "Rebeldă" din Olteniţa a intervenit "again and again" şi aşa am ajuns la cel mai de "cocoa" magazin de gen în care am poposit vreodată, anume K-land, aflat dincolo de Obor.

 

Cu maaare greutate am găsit loc de parcare şi cu şi mai maaare greutate am găsit un cărucior de marfă, pentru că, al dreacu' român cu Spiritul de Sărbători decedat prematur, nu-ţi dădea căruciorul decât dacă-i dădeai o monedă de 50 de bani, de-aia de era înfiptă în agregat, ca să-l duci la parcare.

După ce fiecare şi-a luat ce a crezut de cuviinţă, adică chipsuri, cole, sărăţele, ciocolăţici, ape şi alte alea, a sosit vremea raionului de carne. Cred că-i zicea "raion de carne" pentru că fiecare, cum trecea p-acolo, îşi băga p*la-n el, bicoz avea numai pui şi peşte, mama lor de proşti! Porcu' era o chestie inexistentă, parcă nimerisem într-un magazin din Arabia Saudită! Am reuşit cu mare noroc să dăm de urma unor cârnaţi, aflaţi lângă nişte vânzătoare mai mult decât blazate. Acuma am fost rău: cine dreacu' era entuziasmat să lucreze în ultima zi din an la ora unu jumate după masa? Am luat, prin urmare, ceva cârnaţi picanţi şi ne-am făcut vânt cu speranţa că vom găsi pe traseul spre Nehoiu nişte cărniţă de porc. Am ieşit din dilemă graţie Laponei, care mai ştia prin zonă un magazin Gima, de unde urma să ne aprovizionăm peste nu foarte mult timp cu nişte cotlete magistrale.

 

Când ne-am refăcut la coloana auto, Ileana nu s-a lăsat până când, ajutată şi de geamurile galvanizate ale pătrăţosului frigorific care-i ofereau o superbă vizibilitate "Zero", l-a făcut puţin la număr pe Vaxxi, mai exact pe Expero-ul colegului nostru, parcat total neinspirat exact dincolo de eşapamentul cu freoni al Ilenei. După ce i-am despărţit din încăierare şi le-am refăcut fizionomiile, nu ne-am mai oprit decât pentru a face un popas la o benzinărie Petrom, aflată mai spre margine de Bucureşti, unde ne-am potolit stomacele cântătoare de foame. Aici mi s-a demonstrat, o dată în plus, că România este o ţară a contrastelor, dar şi a posibilităţilor nemaiîntâlnite. De ce? Nu aveam voie să fumăm înăuntru, conform UE-ului mamii lor, dar aveam voie să fumăm afară, lângă pompe, he-he!

 

 

Înspre CNN - Cadrul Natural Nehoiu

Cred că se făcuse de două peme când am apucat pe drumul Buzăului, avândul pe Vaxxi-n cap, că avea detector de poliţai perverşi.

Drumul a fost relativ liber, dar, din cauza vremii pişăcioase, aveam să adunăm pe faruri, parbrize şi lunete cantităţi impresionante de mâl.

 

Încet şi eficient, moa, Lapona şi Matizacul am rămas ultimii în coloana întinsă pe câţiva zeci de kilometri. La un moment dat, în timp ce noi ne pregăteam să ieşim din Cislău, Ileana intra în Pătârlage, iar Vaxxi ne aştepta pe la Valea Lupului. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu zona, între noi şi Ileana erau tot atâţia kilometri câţi erau între Regina cea Casieră şi Vaxxi cel Desăvârşit, adică, peste zece.

"Unde boala eşti, mă?", sun eu întâmplător la vioiul nostru coleg. "Scuze! Mi-a intrat pe disc nişte Rammstein, m-a dus valu' şi m-am oprit într-o parcare la ieşirea din Pătârlage." Aşa mi-am dat seama de relativitatea cu care ploieşteanul percepe natura înconjurătoare şi spaţiul, în general. Pentru el, Clujul, Suceava sau Madridul, am dat aletor nişte nume, sunt tot la ieşirea din Pătârlage. Măr rog, într-un târziu l-am identificat la luminile de avarie, ocazie cu care şi eu, şi Ileana ne-am lămurit asupra faptului că întunericul nu era mai dens pe Valea Buzăului decât e prin alte zone pitoreşti, ci farurile noastre erau acoperite de un strat apreciabil de noroi, motiv pentru care am trecut la scoaterea fotonilor din captivitate prin îndepărtarea mâlului uscat.

 

Când am ajuns în oraş, nu m-am înţeles cu ei şi a trebuit să mă interesez de locuri la o pensiune aflată lângă piaţă, foarte frumoasă ca aspect exterior, dar foarte lipsită de locuri la interior. A trebuit să mergem şi la motelul din centru, unde cu stupoare am aflat că nu aveam încălzire în camere. "Staţi aici, la noi?", m-a întrebat o tanti rătăcită prin goliciunea unui restaurant cu vreo cinci mese aranjate cu nişte ikebana de plastic kinezesc. "Nu, aş dori ceva cazare, se poate?" "Se poate, domnu', da' să ştiţi că nu avem căldură în camere!" La privirea mea de viţel cătând cu ochii la porţi maramureşene, tanti a răspuns cu o explicaţie care m-a făcut să-i urez "numa' bine şi sănătate pentru anu' care vine": "La cine face Revelionu' la noi, la restaurant, (Cine dreacu'? Că sunt 5 mese mari şi late!), am dat câte-un reşou sau calorifer în cameră. Şi nu avem nici apă caldă!".

 

La ieşirea din respectiva locaţie, ajutat de gheaţa şi pantofii cu talpă anti-aderenţă, am numărat cu curul din dotare toate cele 10 trepte câte erau până în parcare. Vaxxi a dat, săracu', să schiţeze un gest de prindere, da' era mult prea departe, eu am fost mult prea rapid, aşa că, nu i-a mai rămas decât să se îndoaie de râs. A rămas că o să stăm cu toţii, aşa cum le propusesem iniţial, la ai mei.

 

 

Zona de impact cu alcoolu'

Am ajuns la părinţii care este, am garat maşinetele cele trei în curte, alături de un atelaj de lemn pe patru roţi, folosit de tataie şi măgarul lui la deplasări pe coclauri. Faptul că atelaju' zăcea într-o blazare totală, mi-a creat senzaţia că măgarul îşi pusese capăt zilelor sau o tăiase prin lumea largă, da' tataie era bine-mersi, he-he!

Întrucât se întunecase bine de tot, m-am simţit dator să-i prezint Ilenei zăpada de pe case, pentru că pe dealurile şi Subcarpaţii de Curbură din juru-ne nu se vedea nimic. Răspunsul Ilenei m-a convins că-i trebuie rapid un întăritor de recul în vene: "Oaaaaa, abia aştept să ne dăm mâine cu sania pe acoperişuri!".

Maică-mea şi taică-miu, săracii, când au văzut atâta lume, îşi făceau probleme că ce-o să ne dea să mâncăm, că pe unde să ne culce, care cu cine, cine în ce şi alte chestii organizatorice. I-am liniştit scurt povestindu-le că noi aveam tot ce trebuie la "papoşele" (o încrengătură între "sacoşă" şi "paporniţă") personale şi vom mai stabili din mers nişte treburi.

 

Nu pot să nu vă spun că, în momentul când le-am spus alor mei că unul dintre musafiri e, mă citez, "o fată din Olteniţa", imediat s-au gândit la Ileana, ceea ce denotă faptul că ai mei părinţi au savurat filă cu filă cartea despre DaewooClub, fapt demonstrat şi prin ulterioarele lor intervenţii de-a lungul şederii noastre acolo, oferindu-ne din memorie întâmplări şi personaje întâmplate în cartea respectivă, he-he!

Maică-mea pusese masa în sufrageria de la etaj, da', na!, cu cine să te înţelegi, că noi am preferat să rămânem într-un hol aproape friguros de la parter, aflat în apropierea unei bucătării călduroase şi a "băii pentru pipi", participanţii ştiu de ce, he-he!

"Bă", face Ileana cu ochiu' cât o sarma de pe la noi, "hai să bem ceva că mă piş pe mine de frig!" "Am nişte palincă de la Zeneseu, de la Oradea, vreţi?", făcu Vaxxi cu ochii sub aceeaşi formă. "Fain băieţaş, Zeneseu', să dea dreacu'!", reflectă succint olteniţeanca noastră. "Hai, bagă repede nişte alcool d-ăla, că mă ia cu micţiuni!", îi dădu ea viteză lui Vaxxi.

 

Într-un sfert de minut s-a înfiinţat ploieşteanul cu o sticlă de Sprite, de jumate, plină cu respectiva licoare ardelenească. Bună rău chestia zenesească, nici tare-tare, dar cu siguranţă îţi punea sângele într-o mişcare de du-te/vino de la cap la picioare şi invers. "Cinşopt dă grade!", mă lămuri într-un târziu Desăvârşitul cu un zâmbet straniu pe figură.

După încă vreo cinşpe minute şi al doi...treilea păhărel de palincă, parcă ăl bătrân, al meu, începuse să vorbească pe limba noastră, că ne tot întreba de ţuică fiartă. Evident, în uralele mulţimii, am reuşit să dăm pe trompetă şi un ibric cu ţuică fiartă, de Nehoiu. Adevărată, fraţilor, parcă şi-acu' îi simt aroma în narete şi gustul inconfundabil pe papile!

"Baia de pipi" a făcut-o pe Ilenuca să-şi reamintească neşte chestii referitoare la pierderea virginităţii personale pentru a "icsa" oară, pentru că amestecul combustibil de ţuici a făcut-o să nu mai asocieze corect datele cu evenimentele petrecute în viaţa ei şi a altora. "Iote o dată pe perete!", făcu Regina de parcă ar fi descoperit alfabetul. "E data când aţi terminat baia nu?", continuă ea întrebător către a mea mamă. Răspunsul afirmativ al maică-mii a făcut-o pe Ileana să-şi atârne un zâmbet adolescentin de fizic şi să ne recite că pe 6 august 2001 şi-a pierdut ea virginitatea. Anul lansării pe piaţă al evenimentului ne-a făcut să ne afişăm râsetele la vedere şi să îi nasc o întrebare: "A câta oară, bre, tanti?". "Cât am zis?", reveni Regina imperturbabil. "Vroiam să zic '91, hă-hă!" "Nu cumva în 1944? Ia mai gândeşte-te! În timp ce tu aruncai cu virginitatea prin Olteniţa, americanii aruncau cu bomba peste japonezi!" Au urmat alte râsete şi alte întrebări, alte date afişate pe ecran, fapt ce a făcut-o pe Ileana să se întrebe dacă nu cumva o mai fi şi acu' virgină.

 

În timp ce ne pregăteam s-o examinăm, ţârrr! sună telefonul. Ne-am elucidat definitiv cum că da, nu mai era virgină: era fiică-sa la telefon! "O-hooo!", făcu Ilenuca. "Suntem mulţi, fată, destui, adică!" Probabil că aia mică o întrebase dacă sunt destui pentru ea, pentru mă-sa, care vasăzică, că Ileana a răspuns "vreo 7-8-9 suntem". "Ileano, mamă, n-ai pus şi maşinile, nu?", am întrebat-o eu râzând. "Nu, bre! Uite!", începu ea pe degetele-i dibace. "Noi patru, fiică-ta, ai tăi = 7. Pentru 8 şi 9 îi băgăm pe mamai-ta şi tactu-mare, no?" Apoi a continuat să vorbească cu fiică-sa: "Prinţeso, să nu cumva să rămâi p-acolo pe unde faci Revelionul, da? Să te duci acasă, mămică, da?".

Grija pe care Ilenuca o purta pentru nerămânerea fetiţei prin vecini ne ducea cu gândul, dat fiind şi vârsta tot mai apropiată de majorat a odraslei, că Regina nu dorea să trăiască şi fiică-sa vreun 6 august în noaptea aia, he-he! "Ştiţi cât de precoci sunt copilaşii în ziua de azi!", zâmbi Ilenuca a subînţeles. "Te văd eu peste câţiva ani!", râse ea către mine făcând aluzie la fiică-mea, care făcea precum un titirez printre noi, abia aşteptând să plecăm la colindat.

 

Îmi făceam de lucru cu nişte cartofi, îi despuiam în vederea prăjirii în untură, la ceaun, pentru fripturicile ce vor să vină peste un timp nedeterminat, iar telefonul mă bipăia în draci. Ilenuca, timidă cum o ştiţi, taman ca o fată mare în faţa ciocanului, îmi trimitea mesaje cu substrat: "Mi-e sete!". Ca să fiu mai exact, mi-a trimis vreo 5-6 mesaje de-astea, pentru că respectiva companie de telefonie mobilă cu uriaşa virgulă roşie, dădea la fiecare încercare de timitere "error" sau "message not sent" (şi eu am păţit-o de "n" ori!) fapt ce o făcea pe Vistiernica cea Tenace să reia procesul, în lispă de altceva la luat.

Acest lucru minor, precum şi faptul că de vreo oră şi ceva beam ţuici, palinci, bere, vin şi devorasem câteva pungi de sărăţele cu tot cu conţinut, ne-a îndreptat paşii îndoielnici, da' cu mare chef, către următorul proces pe ordinea de zi: The Mighty Grătar!

 

 

Grătarul cu ciocane

Evident, în drumul spre grătar, taică-miu, prinzându-se că Ileana e ea femeie, da' e una mai c*ioasă, aşa, s-a apucat să-i arate colegei noastre o întreagă magazie de scule, mai mari, mai mici, pentru felurite activităţi casnice şi nu numai. Colteniţeanca (unirea dintre "concitadină" şi "olteniţeancă" la care am înlăturat un "o", să fie mai scurtă, he-he!) lu' Iliescu a făcut poze cu o foarfecă de evadat din pârnaie (e vorba de un forfecoi pentru tăiat fier-beton) şi a rămas pro-ho-fuuund impresionată de colecţia de ciocane a lui ăl bătrân, aliniate pe felurite grupe de vârstă, dimensiuni şi gabarit. "Se confirmă legendă, bă!", mi-a şoptit ea. "Tac-tu e tare-n ciocan, hă-hă!"

 

Am mai citit câte-o ţuică sau palincă, dracu' ştie ce-o mai fi fost, şi ne-am axat pe grătar. Realizat pe o forjă care-i manufactura lu' Carol I potcoavele la uriaşu-i cal, dar alimentată la un motoraş electric, grătarul respectiv a impresionat decisiv audienţa formată, în mare parte, din Ileana, aranjoare de fripturi şi făcătoare de vânt la cărbuni şi Vaxxi, ţiitor de vorbă, ascultător docil şi fain culegător de instantanee digitale.

 

Văzându-l relaxat şi fără o ocupaţie certă, ăl bătrân s-a apucat să-i povestească lui Vaxxi tot felul de întâmplări din vremuri demult apuse, după care a luat o sirenă de salvare, d-aia care face zgomot când se roteşte "elicea" în goarna respectivă, a pus-o pe cureaua la un polizor electric, i-a dat curent şi ţin'te zgomoteală! Sunetul subit şi intempestiv, familiar, poate, a făcut-o pe Ileana să treacă prin afumătoare, să împrăştie-n fărâme "veceul de caca" şi să se oprească în craca unui prun de lângă gardul de la drum! Ne-am revenit cu greu din surpize şi din râs, Vaxxi continuând să dea cu bliţuri în noi, iar Ilenuca să spintece de zor la cotletele sfârâitoare de pe grătar.

Acelaşi personaj din partea a doua a frazei de dinainte a cioplit brâncuşian, cu măiestria caracteristică zonei de unde venise, nişte ţepuşele de lemn, a lăsat nişte electrozi de sudură fără pastă, realizând nişte ţepuşe metalice, că na!, doar avea calificare de lăcătuşă-mecanică, apoi a "înspiralat" pe ele cârnaţii respectivi, realizând deosebite vertijuri carnale degrabă sfârâitoare şi împrăştietoare de arome fine, provocatoare de salivă.

 

O fi fost de la ţuica lu' taică-miu, o fi fost de la energiile încătuşate în străfundurile fiinţei personale, nu ştiu ce să zic, dar cert este faptul că atunci când Ilenuţa dădea cu vânturi în cârnaţii fixaţi în grătarul de pe forjă, mişca pietrele şi cărămizile pe o distanţă egală cu 1 virgulă 5 metri circulari. Asta, ca să vedeţi cât de ţeapănă e fata la anii ei, he-he! Aviz amatorilor de senzaţii din ce în ce mai tari. În urma acestor acţiuni, Ileana a fost avansată de către noi la rangul de MC, adică, mai pe româneşte, "Master of Cârnat". Să-i dea Domnul la cât mai mulţi şi mai tari, i-am dorit noi.

Ăl bătrân se ţinuse cu ritmul după noi şi parcă i se dezgheţase limba precum congelatorul de la un frigider rămas subit fără curent electric. Datorită acestui lucru, precum şi a faptului că, din cauză că urma să mergem la colindat, o rugasem pe maică-mea să-mi facă rost de prin vecini de niscaiva talăngi şi clopote, ăl bătrân sţa pus să-i ureze pe jumătate din participanţii la Revelionul "Quattro", respectiv Ileana şi Vaxxi. Eu l-am acompaniat cu refrenul (Hăăăi-hăăăăi!) şi oareşce versuri deochiate şi extrase pe loc din puţu' la gândire. N-au dat nimic, să ştiţi, da' eu sunt un tip răbdător, le mai ofer vreme până la anu' (şi la mulţi ani!).

Urmează, aşadar:

 

 

Colindul

În seara de Sf. Vasile,

Ascultaţi boieri, cu bine,

Că de câte ori venim,

Tot la mese vă găsim

Cu ocaua plină-rasă,

Cu găina friptă-grasă,

Pe buza paharulu-i

Scrisă floarea raiului

Şi-a mărgăritarului.

La urechi cu clopoţei,

Trageţi roata, măi, flăcăi!

Hăăăi-hăăăi! Hăi-hăi-hăăăi!

La luna, la săptămâna,

Când îi da domnului mâna,

Scotea pe Roibu din grajd

Ţesălat şi înşeuat,

Numai bun de-ncălecat.

În scări el s-a ridicat,

Peste câmpuri s-a uitat

Să vadă grâul cât e de mare.

Grâu-n soare strălucea,

Aproape că-ngălbenea.

Era-n spic ca vrabia

Şi în pai ca trestia!

Înc-o dată, măi, flăcăi,

Mânaţi, măăăi!

Hăăăi-hăăăi! Hăi-hăi-hăăăi!

Rupsei trei spice de grâu,

În palma le frecai,

În desagi le aruncai

Şi mă dusei la moară la Târţa Pârţa,

Că făcea bună tărâţa

Din care făceam turtele

Să mănânce fetele,

Să fugă ca iepele!

Mânaţi, măăăi!

Hăăăi-hăăăi! Hăi-hăi-hăăăi!

Luai o mână de fier şi una de oţel

Şi mă dusei la Nan Ţiganu'.

Măi, Nan Ţigane,

F*tu-ţi muma cui te are!

Ia ciocanu', dă la foale,

Fă cioc-boc!, ia trei vergele

Fă trei seceri mari din ele

Să dau la nepoţi şi nepoţele

Ca să secere cu ele.

La urechi cu clopoţei,

Trageţi roata, măi, flăcăi!

Hăăăi-hăăăi! Hăi-hăi-hăăăi!

Noi de urat am mai ura,

Da' frică ne e c-om însera,

Că nu suntem de ici, de colea.

Suntem de la Buda Veche,

Unde intră mâţa-n streche

Şi cotoiu' fuge cu mierloiu'.

Mânaţi, măăăi!

Hăăăi-hăăăi! Hăi-hăi-hăăăi!

A urmat o pauză publicitară de ţuică, după care, alunecându-i licoarea pe gâtlej, l-a lovit revelaţia copilăriei, când băga şi el cu pluguşoru'. "Bă, staţi că mi-am mai amintit o strofă!", făcu ăl bătrân şi a dat-o pe post:

Daţi şi-o oală cu smântână,

Pentru baba mea bătrână.

Că de-a dreacu' ce ierea,

Nici păr pe cap n-avea

Avea trei fire de păr în vârfu' capului,

Acolo ierea cuibu' dracului!

Mânaţi, măăăăăi!

La anu' şi la mulţi ani!

 

Completarea personală la colind şi continuarea acţiunii de "grătăreală"

Iarna-i grea, omătu-i mic,

Euro (iar) crescu un pic

Şi la anu care vine

Vă doresc o bunăstare,

Nu aici, peste hotare!

Ia mai scoate un molan (un vin, adică, pentru necunoscători, he-he!)

La anu' şi la mulţi ani!

Am înregistrat colindul pe reportofon şi am emis ipoteza să o tăiem prin sat, la colindat, eu urmând să-mi vâr o cască în ureche şi să repet ce auzeam acolo. Partenerii mei "Quattro" m-au convins că aveam la bord prea mult rachiu şi alte lichide cu concentraţii alcoolice diferite ca să mai nimerim vreo poartă. Concluzia: trebuia musai să mâncăm!

Am continuat să o acompaniem pe Ilenuca la grătar. Aceasta a scos de undeva, numai ea ştie de unde, nişte şorici atât de fraged că puteai să-l spargi cu limba, nu alta. Am înşirat bucăţicile de şorici pe grătar care erau prea mici şi cădeau mai toate pe jar. Preţ de o juma' de oră am ronţăit la minunatul produs porcesc, scuipând într-o veselie tăciunii rămaşi printre dinţi.

 

Regina Nopţilor Totale primea mesaje de la prefecţi şi primari cu care nu avusese defel de a face în decursul existenţei prezente şi zbuciumate, dar când a citit mesajul de la Iliescu, i-au dat lacrimile de emoţie. După două clipiri scurte din ochi, stătea în cumpănă: parcă mai văzuse înşiruirea aia de cuvinte undeva, nu cumva pe blogul iliescian? După un gât zdravăn de ţuică fiartă cu aroma de şoric ars pe jar, nu mai conta nimic. Putea să treacă la o altă etapă din viaţa ei, urma să vadă care...

Vaxxi, că l-am cam neglijat în exprimare, făcea singurul lucru de care era în stare în preajma Plenipotenţiarei de Olteniţa: îşi aruncase mânuţele deasupra jarului, cu scopul de încălzire, împresurat din greu de fumul ce-l producea Ilenuca cu o bucată de tablă smulsă dintr-un acoperiş ce-i ieşise în cale.

 

Fiică-mea, că tot stătea degeaba, a luat o mătură şi i-a fript una în polata de deasupra capului meu, fapt ce a convins o mare cantitate de zăpadă să mă viziteze pe chelie. Am alergat-o două secunde, da' n-am prins-o şi am renunţat.

Fiecare dintre noi simţea că e rupt în felul său, da', ca o medie, aşa, eram cam la acelaşi nivel de degradare a simţurilor ca urmare a ceea ce băusem. Începea să ne pară din ce în ce mai rău că ne revenim la simţire, motiv pentru care am dat-o iar pe ţuică fiartă, care era din ce în ce mai bună! Renunţasem demult la "trotilul zenesistic", deoarece, dacă mai continuam, la ora asta nu mai aveam ce să vă mai povestesc, he-he!

 

Probabil că şi taică-miu avea în fizic o doză ridicată de alcool de prună virgină, pentru că, a ales dintre noi pe singurul personaj demn să-i vadă colecţia de topoare, joagăre, drujbe şi chei franceze, depozitate în dulapuri ascunse privirilor celor care ne călcau curtea: Ileana! Aceasta era tare încântată de faptul că ăl bătrân nu a scos-o din "domnişoară" pe toată perioada şederii noastre acolo.

Cu circa o oră jumate înainte de trecerea dintre ani am purces la îngurgitarea feluritelor grătare preparate cu minuţiozitatea cu care ceremoniază cununii civile la ea în urbe şi aduc aci un elogiu lui MC Ileana.

Au curs, din nou, beri, vinuri, castraveciori şi alte chestii sub formă de boluri alimentare, către cavităţile noastre stomacale vecine cu şirele de pe spinări. După această activitate, puteam să ne dăm drumul pe burţi, pentru că reveneam în picioare precum nişte Hopa Mitici adevăraţi.

 

 

Între ani

Un sfert de oră mai avea de trăit 2007 şi cam tot atâta timp aveam noi să petrecem în mijlocul concitadinilor mei, adunaţi puhoi în centrul oraşului, în jurul uriaşului brad doldora de luminiţe multicolore, de parcă venea să-mpartă cărămizi de euroi ăla de nu suportă hahalerele şi vrea să facă din Steaua campioană de continent.

Primaru' a înhăţat un microfon şi s-a apucat să înşire niscaiva realizări de importanţă personală, urări şi invitaţii la şampanie şi ţuică fiartă oferite de respectiva instituţie pe care o păstorea. Când s-a scurs ultima clipă din 2007 din ceasul primarului, a început focul de artificii, frumos, n-am ce zice, care a durat fix vreo 10 minute, după cronometrajul lui Vaxxi.

 

Ne-am stâlcit şi noi zonele cervicale după multiplele steluţe ce-şi răsfrângeau trupurile efemere peste participanţi, într-un mare bau-bum-czzzt! (astea erau de la artificii) sau boing- boing!, cum făceau dopurile de la sticlele de şampanie ce cădeau în capu' la mulţime. Au ieşit nişte poze de mare expresie coloristică, pline de viaţă şi de voie bună. Ne-am pupat cu toţii, ne-am urat şi ne-am tras într-o minunată poză de grup unde abia am avut loc să intrăm toţi, he-he!

 

Pe neaşteptate, primarele a acaparat din nou microfonul, a dat ceva pe limba lui, după care a venit un moşulete cu încă vreo doi cu nişte talăngi agăţate de mâini, cu un buhai şi s-au pus numaidecât pe urat. Eu, Lapona, Ileana şi Vaxxi băgam din greu partea cu refrenu', că o ştiam cel mai bine, de se uitau nehoienii puţin suspect la noi. Am dat de două ori cu "Hăăăăăi-hăăăăi!" şi numa' ce au mai început unii şi alţii, aiurea-n platou, să bage "Şi-altă dată/O s-o facem şi mai lată!". Moşuletele de la microfon nu s-a lăsat învins de publicul ostil şi ne-a furnizat urături până i-a venit uscăciunea pe limbă, apoi a venit rându' lu' 3SE să se manifeste prin difuzoare. După care iar a dat "primarele" cu nişte urări şi ne-am mai pricopsit cu o gaşcă de urători din nu ştiu ce zonă folclorică. Ăştia erau mai în ton cu vremurile, pentru că au dat-o-n politichie, cu parlamentari cu burţi pline ce se plimbă-n limuzine şi dorm la locu' de muncă, cu ţara noastră-i ca o floare, da' corupţia e şi mai şi... Frumos, aşa, ce mai!

 

Noi, muşchetarii "Quattro", când nu băgam ciocnituri de şampanie sau câte-o execuţie de profundă impresie foto, îi ajutam pe băieţii ăia la refren. Peste foarte puţin timp aveam să facem cale întoarsă însoţiţi de fiică-mea şi ai mei. N-am putut să nu remarc de la mare depărtare mănuşile de culoarea grupelor sangvine care îmbrăcau mânuţele apăsătoare de butoane ale adminului nostru (Vaxxi, pentru cei mai nouţi în forum). Aveam să aflu că aşa era bine, să ai ceva roşu pe tine când vine Anul Nou. După cum se va dovedi, ploieşteanul avea ceva mai mult roşu pe el, he-he!

 

 

Primele ore din 2008

Acasă ne-am cuibărit în bucătărioara de lângă holul unde ne dusesem veacul cu palinci şi ţuici fierte, că era cald şi bine. Maică-mea s-a oferit să ne reaprindă focul, am mai aruncat doi butuci în sobă şi ne-am pus pe bârfă noi, patru, plus aia mică, fiică-mea.

Sătui de colindat, ghiftuiţi, am încercat nişte beri la trup, nişte seminţe rămase de pe 13 septembrie, de la lansarea "Joi seara, în parcare" şi nişte cafea preparată de Ileana la ea acasă în urmă cu... aproape o zi! Ei, bine, bună cafea face fata asta, fraţilor! Nu vă mai zic că mai era caldă după vreo 20 de ore de la zămislire!

 

O mânca la burice (alea de la degete) pe olteniţeancă şi, hai s-o sune pe Xena. Asta tocmai ce ieşise din... vechiul an şi ea, ca să zic aşa, fericită foarte, râzând la receptor şi pusă pe mărturisiri totale. Nu mai ştiu despre ce era vorba că, na!, doar a bătrână, asta de Olteniţa, adică, avea telefonu' în ureche şi e foarte discretă atunci când trebuie, ştiţi doar, nu? Tot ce-am prins a fost discuţia despre un tub de frişcă, comandat de Agentu' Termic (ăsta e numele conspirativ al celui care i-a răpit inima războinicei noastre colege), a rămas prin frigider. Nu ştiu dacă era vorba de frigider cu o uşă sau de-ăla cu patru uşi şi nici dacă tubul respectiv fusese uitat plin, gol sau dezgolit. Ceea ce era cu adevărat important din naraţiunea de-o făcea Ileana către noi, era faptul că Xena se hotărâse a veni la noi dis-de-dimineaţă, la ora 9:00!!! "Da' ce-ai, fă? Nu ţi-e bine acolo, cu ăla?", încerca Ileana să o facă să rateze. "Ha? NOUĂ?", striga Vaxxi cu părul crescut de parcă trecuse printr-o centrifugă plină cu praf de copt. "Iote, dacă vrei să vii, ia de colea numărul lui Obi şi-l suni pe el, da?", făcu Regina Sudului într-un moment de inspiraţie pentru ea şi de mare dezastru pentru mine. A rămas aşa: Xena mă va suna pe mine când se apropia de Nehoiu.

 

Au urmat alte câteva mărturisiri şi istorisiri ale Casierei noastre, motiv pentru care i-am dat dreptate lui Vaxxi: "Zona Prepuţculată Olteniţa este un loc de pe planeta noastră unde lucrurile normale nu se întâmplă prea des".

Când am ajuns în cameră, mai aveam câteva ore de odihnă până la întâlnirea cu Xena, "câteva" = 4! Nu prea aveam somn după ce sorbisem din cafeaua de Bărăgan şi mă gândeam aşa, aiurea, la sensul meu în viaţă sau, mai pe înţelesul tuturor, ce caut eu în viaţa mea! Şi cum mă concentram la multiple lucruri existenţiale, precum şi la faptul că ochii ar trebui să mi se închidă şi să mă posede şi nen-tu Ene vreo două ore, că o mâncase p-aia în cur să vină tocmai de la Bucureşti în prim azi din an, numa' ce aud pe jos, pe la parter, tot felul de zgomote, uşi trântite, sunet de foale şi oftaturi prelungi: "E-heee-heeee!". Ce se întâmpla?

Vaxxi a ajuns şi el făr' de somn în camera hărăzită pentru odihnă. S-a uitat el de jur-împrejur şi parcă mai trebuia ceva: mai trebuia niţel de căldură! A identificat gura sobei, cenuşarul (gura de sub gura sobei, he-he!), cutia pentru cenuşă, vătraiul şi făraşul. La el în sobă jarul era cam cât un muc nestins de ţigară. Bătu la uşa de-alături. "Ileano?", încercă ploieşteanul starea de trezire a colegei noastre. "Ce vrei?", răspunse diafan Regina. "Nu-ţi dau camera mea, că are monitor!" Camera unde dormea Ilenuca avea un monitor antic pe o măsuţă, iar Regina credea că Vaxxi, mare pasionat de IT, adormea mai bine şi mai profund dacă-l VGA (în limbaj IT înseamnă "veghea", he-he!) un monitor la cap. "Nişte jar!", răspunse adminul nostru pe sub ochelarii căzuţi. "Ia de te uită!", îl învită Ileana la sobă, ca să nu rămâneţi cu alte impresiuni. Desăvârşitul nu a avut noroc! Ileana avea destul jar, dar nu în sobă, he-he!

 

Cum se întorcea în camera lui cu vătraiul între picioare, numa' ce-l trosneşte o idee ce friza inspiraţia totală: oare în soba din bucătărioară nu mai era foc? Ei, bine, era! Ţuşti!, a sărit înapoi în camera lui, a înfăşcat cutia pentru cenuşă, s-a dus la bucătărioară şi a extras din sobă un lemn fumegând. Precum apaşul vigilent, s-a strecurat uşor în camera-i, a şters toate urmele de fum lăsate în trecerea lui folosind un spray antiperspirant "Nu mai ştiu marcă", a băgat lemnul în sobă calculând atent unghiul sub care trebuie să cadă curentul de aer ca să se aprindă şi s-a pus pe aşteptat, acompaniat de câte-un gât de palincă de la Zenese. După o oră a constatat că singurul care se încălzise în camera respectivă era el, pentru că soba dădea semne clare de sucomb. Lemnul respectiv îşi pierduse şi ultima urmă de respect de sine şi nu mai fumega defel. Atunci, l-a lovit pentru a doua oară inspiraţia: a dat cu nişte palincă preţioasă, puţină, oricum, peste lemnu' din sobă şi i-a oferit întru aprindere o flăcăruie de la Zippo-ul personal. A suflat în butucul îndărătnic până i-a venit ameţeală-n lentilele ochelarilor, da' n-a abandonat definitiv ideea, că l-a aprins, totuşi, utilizând o combinaţie între tehnica omului de peşteră (aia cu frecatu'), bricheta Zippo şi palincă. Într-un târziu, şi-a dezlipit faţa de pe plită şi s-a dus în pat. A constatat că aşa se doarme mult mai bine.

 

 

Ni se înfăţişează Xena

Pe la opt şi ceva am făcut ochi şi ceva exerciţii de gimnastică. Ninsese cam două degete şi încă nu se oprise. Era frumos... Am ieşit din camera plină de fete (fiică-mea şi Lapona) şi m-am dus jos, la mamaie şi tataie, să mai schimb o vorbă şi cu ei.

Afară am constatat că nu erau fulgi de zăpadă, ci o măzăriche fină, ce aducea a bobiţe de polistiren.

 

Am citit vreo cinci sarmale delicioase acompaniate de mămăliguţa aferentă, îmboldit fiind de mamaie, am refuzat ţuica fiartă din partea unchiaşului şi pe la 8:30 mă sună Xena că a trecut de Cislău. Îi explic care-i treaba cu CNN şi-i dau ca punct de întâlnire biserica nouă, din centru. "Te sun când ajung!", cotcodăci ea. "Vezi că sunt cu o Solenza roşie!" "Asta e!", am zis eu în gând. "Nu toţi au noroc pe lumea asta, he-he!"

Abia reuşisem să mă descătuşez la vezică, când primesc informaţia telefonică: "Am ajuns!". La biserică, dintr-un coteţ de tablă pe care scria Super Nova, coboară Xena, în toată splendoarea ochelarilor săi şi un nene, simpatic la prima vedere şi foarte jovial. Culmea a fost că şi la a doua vedere a fost simpatic şi puţin a lipsit să nu-i fac cunoştinţă cu directa mea de dreapta nimicitoare de feţe. De ce? Păi, imediat cum m-am urcat în maşină ca să mergem acasă, Agentu' Termic (după cum v-am mai zis) se face spre mine şi-mi aruncă şmechereşte: "Cred că ai văzut că nu am Solenza, hă-hă! Asta e Super Nova!". Mi-am înfrânat impulsul de a-i arăta răsăritul cu capul trecut prin lunetă şi i-am replicat politicos, cu un zâmbet profesional pe figură, că ştiu cum e cu electrocasnicele şi nu mi-e greu să deosebesc o râşniţă de un fier de călcat fără aburi. A dat să zică ceva, da' a râs. Mi-a plăcut de el, să ştiţi, e altceva decât ce-am văzut înainte, dacă înţelegeţi ce vreau să zic, he-he!

Agentu' Termic a ţinut neapărat să o vadă pe "tanti Ileana", am redat textual Ileano, să ştii, probabil a citit şi el cartea despre DaewooClub sau i-o fi povestit-o Xena. I-am vârât pe amândoi în camera unde-şi odihnea trupul greu încercat cea supranumită de Vaxxi, aflat între două palinci şi un moment de rătăcire, "nea Ileana". La Xena n-a reacţionat, da' la "băiatu' ăla care m-a sărutat tandru pe obraz şi mirosea al dreacu' dă bine", încheiat citatu' Ilenei, a sărit de parcă-i puseseşi terebentină sub cur! "Bă", făcea Regina ceva mai târziu, "am început anu' la fix: am avut şampanie, artificii, am râs pe ruptelea şi un bărbat fain m-a trezit din somn!"

 

A urmat apoi camera lu' Vaxxi la control. Săracu' de el, n-a avut încotro şi a dat cu somnu' de pământ ca să vadă cu ce exemplar valoros venise Xena la noi. Cu această magnifică ocaziune, am remarcat şosetuţele deosebite ale ploieşteanului, care se asortau teribil de bine cu mănuşile purtate de el în noaptea ce tocmai se terminase. Cre' că e o chestie personală de-a lor, de-a adminilor, vor să fie roşii nu numai în realitatea internetică, ci şi în viaţa de zi cu zi. Sunt tare curios dacă aceeşi uniformă o au Shenck şi Satori, he-he! Sato am văzut că şi-a asortat culoarea Hondei (ştiu că mă repet, da' mişto maşină, să dea boala!) la mănuşile şi şosetele lui Vaxxi. Nu merg mai departe cu curiozităţile, da' sunt tentat să cred că această culoare nu caracterizează numai aceste articole de îmbăcăminte, he-he!

 

Puţin după asta am plecat cu Xena să-l conducem pe Agentu' Termic la flaşneta roşie cu nume de fenomen cosmic, că pleca omu' taman la Bacău şi venise special ca s-o aducă pe respectiva la noi! Ei? Ei? Păi, nu miroase asta a "lăv is in di er, ta-na-na, evriuer"?

A ieşit şi Ileana în uşa casei să-şi ia rămas bun de la băiatu' frumos mirositor, îmbrăcată în nişte pijamale care băteau spre roz. De departe aducea, aşa, a bezea uriaşă care dădea mânuţe în semn de "la revedere". Şi cum se manifesta ea aşa către Agentu' Termic, numa' ce se trezeşte asaltată de o copilaşă de câţiva ani dotată cu o sorcovă: "Primiţi cu sorcova, tanti?". Ete, na! Parcă Ileana de sorcovă avea nevoie, da', ce să facă acuma?

 

După un "delta te" de timp necesar feluritelor personaje pentru a-şi veni în forme şi coerenţă conversaţională, ne-am stabilit cartierul general în bucătărioara părăsită de noi cu câteva ore în urmă. Ai mei s-au ocupat de foc şi de întrebatul personajelor de de-ale gurii, fapt ce a declanşat majorităţii o trezire subită la dat din fălci. Cum eram pregătiţi cu felurite brânzici, fileuri de şuncă, salamuri cu felurite chestii şi castraveciori muraţi contra eventualelor vertijuri, s-a rezolvat rapid şi cu micul dejun.

Xena a produs mai multe momente de sinceritate, pe care nu le voi reda, he-he!, nici deasupra nici dedesubtul ei, cu toate că deasupra cică ar fi cel mai bine, dar nu pot să nu vă zic că cică i-ar fi dat de înţeles Agentu' Termic de niscaiva gânduri serioase cu pirostrii la drum de seară. Aţi înţeles ceva? Da' de nuntă aţi auzit? Mă rog, io i-am zis că e cam "friction-fiction" chestia asta, nu că nu ar fi fain băiatu', Doamne-fereşte, da' eu înţeleg altceva prin logodnă! Nu v-am zis? Păi, cică s-au logodit, adică, băiatu' mirositor frumos i-ar fi dăruit un inel Durex Play, ea ar fi răspuns "Da!" şi gata logodna! Cică nunta o va oficia Ileana la ea, la primărie, cu tot soborul de primari şi viceprimari. Să fie cu noroc şi să-ţi trăiască omu', că e fain, tu! E unanimă părerea, he-he!

 

Aşa, în treacăt, menţionez cadourile primite de Prinţesa Războinică de la "el, tu", încheiat citatul: pulovăr, mănuşi, şosete, căciulă. Nici unul din aceste articole nu conţinea blană sau piele, ci ceva poliester cu ceva elastic, ceea ce concluzionăm că asta ori e o măsură a dragostei pe care tipu' i-o poartă Xenei, ori e ecologist convins.

 

 

La zăpadă

Am fost luat cu asalt de fiică-mea, imediat ce a făcut ochi: "Hai pe derdeluş!". Am rezistat eroic vreo două minute, apoi gâfâiam cu sania pe un deal de lângă casă. După câteva zeci de minute ne-am întors, mai ales eu, din motive de refacere a forţelor. Fiică-mea parcă mâncase uraniu îmbunătăţit!

În partea a doua i-am avut alături pe Lapona Antigel şi Vaxxi, Lapona, cu gândul de a băga nişte ture cu săniuţa, iar Vaxxi, cu scopul precizat din start de a realiza nişte poze de belea.

 

Am încercat toate poziţiile posibile: în fund, pe burtă, cuplaţi, pe spate etc. Ia ştergeţi-vă zâmbetele de pe feţe, că vorbeam despre poziţii de călărit sania, da?

"Pseudoplaca de zăpadă" realizată dintr-o amărâtă bucată de plastic, a dezvoltat viteze nemaintâlnite de ea până la acel moment, datorită greutăţii subsemnatului şi înclinării absolut bestiale a terenului. Deasupră-ne se cernea continuu măzărichea de care vă povestisem cu ceva rânduri în urmă. Treptat, bobiţele fine s-au transformat în fulguleţi deşi de zăpadă. Era alb şi frumos, iar noi nu ne doream să ne mai întoarcem.

După ce m-am udat zdravăn la fund graţie datului cu "placa", am trecut la bulgăreli generalizate. Vaxxi, cuminţel foc, a relaizat nişte poze şi filme de extremă unicitate şi adâncă valoare sentimentală. Le vreau şi eu tătuţule, da?

Uzi, obosiţi, dar cu mare chef şi veselie am revenit în bucătărioara transformată în afumătoare de Ileana şi Xena, ele nedorind să participe la datul cu orice pe zăpadă, preferând să rămână "înăuntru", dacă mai ţineţi minte vorba Xenei, la căldură şi fum mult de ţigară, de această dată.

 

 

Plecarea subită

Un telefon primit de Vaxxi ne-a făcut să ne strângem urgent calabalâcul şi să ne dăm la vale, către Buzău. Începuse să ningă ca-n poveştile cu Crăiasa Zăpezii, iar Vaxxi avea informaţii că meteorologii dăduseră cu cod galben pe Valea Buzăului.

Ileana s-a mai relaxat aflând că Xena nu are taine la mersul cu frigiderul pe zăpadă, motiv pentru care i-a şi oferit Prinţesei Războinice volanul până la Bucureşti.

 

Am format coloana care este, cu mine în cap, cuplul de gagici la mijloc şi Vaxxi, încheietor. La Pătârlage, Vaxxi a trecut în cap, pentru că se căuta de gaze pentru maşinetă.

Popasul "Măgura" a reprezentat oaza de linişte şi realimentare cu energie organică pentru noi. Locul este excelent întreţinut, peisajul este de sublim efect, iar haleala este absolut demenţială ca gust şi cantitate, la preţuri de-a dreptul accesibile. A fost şi momentul când ne-am pupat de rămas-bun şi ne-am urat toate cele pentru anu' ăsta.

Pe Buzău-Bucureşti a bătut un vânt care dorea cu dinadins să-l zvârle pe Matizac în negura câmpului.

 

Nasoale rău condiţiile de mers, cu mult noroi aruncat pe parbriz, lunetă, faruri şi folosit "ţâţele de parbriz" din cinşpe-n-cinşpe secunde. Am renunţat să mai opresc să curăţ farurile pentru că nu trecea un kilometru şi erau la fel de mate.

În jurul orelor 18:00, mai toată lumea ajunsese acasă sau foarte aproape de casă.

 

 

Încheiere

A fost o zi cât un an întreg, am râs de ne-am spart, atmosfera a fost de mare sărbătoare, am avut de toate, pe bune, iar din culise mi s-a şoptit că toată lumea s-a simţit bine şi-şi doreşte, mai nou, abonament! Ce vorbiţi, mă?

La ora când vă scriu o rupe pe viscol şi pe ninsoare. Dacă nu ne întorceam ieri, prima zi din 2008, cu siguranţă îi terminam ţuica lu' ăl bătrân, porcu' de la cazan, cartofii din beci, şi mai veneam la Bucuresti odată cu ghioceii, prin martie-aprilie, he-he!

Asta fu tot ce trăirăm noi pe respectivele meleaguri. Păcat că a trecut atât de repede, păcat că nu a fost mai mult, măcar tot restul vieţii, aşa...

Din partea participanţilor la Revelionul "Quattro", vă doresc un an mai bun tuturor, cel mai bun de până acum!

 

LĂMURIRE

Pentru admini: ştiu că nu sunteţi "roşii", he-he!

 

PS: Din cauza zăpezilor abundente acest mesaj nu a putut fi postat mai devreme de azi.

[13.12.2007]

"Păi în general suntem cei care ne anunţăm pe aici, plus vreo câţiva care vin oricum (la ăştia din urmă prezenţa e mai certă decât a celor care se anunţă)."

NFS, December 13 2007, 07:38 PM

 

Încep prin a cita din memorie nişte "posturi" referitoare la ziua de ieri:

"VAXXI: Întâlnirea de joia asta promite friguri mari, vine frontul de aer rece. Să luptăm cu ceai şi cafeluţă de la termos împotriva răcirii globale!

Alx: Obi, s-audeeeeee?

...

NFS: ... Acum că ninge, o sa stăm niţel prin gang... după care, probabil, o să ne refugiem la Daimon la un ceai, o pizza sau o bere. ...dacă ajung, ajung mai târziu. Oricum, trag o tură prin Daimon, poate mai prind pe careva.

...

Răzvan020: ... Am fost cu prietenul meu nou Kalu. A mai fost careva? Aşa, de curiozitate. M-am întâlnit cu cei de la Opel, dar nu am văzut pe nimeni de la noi. Am stat cam 10-15 min. afară, după care ne-am încălzit la un ceai şi la o bârfă."

 

Păi, să revenim la subiect, acu', că avem toate datele...

Ninsoarea se făcea că se mai opreşte, vântul se făcea că se mai "desteţeşte", iar ceasurile se făceau vreo nouă jumate când am ajuns cu Lapona şi Matizache în parcarea umflată doar de viscolul ce-o străbătea cu valuri de zăpadă. Mi-am înfrânat un zâmbet în colţul gurii, simultan cu strangularea unor imagini de altă dată, ireale, de altfel, he-he! Am pornit către "înăutrul" respectivilor forumişti cu sânge ceva mai leneş în sistemul circulator: Daimon.

"Hai să dăm o tură prin parcarea de la Daimon, să văd dacă recunosc vreo maşină", i-am zis muzei mele şi am şi purces la îndeplinirea gândului tocmai născut.

 

Dragilor, după ce am recunoscut vreo 16-20 de maşini, aşa, ca să vă dau nişte numere pare, îmi vine pe cortex ideea de a o suna pe Ami, că vorbisem de-cu-zi cu respectiva să-mi furnizeze un CD cu nişte treburi de la o manifestare culturală, de mare efect vizual, emoţional şi intelectual, ce tocmai avusese loc pe 8 decembrie, anul în curent. Minune! Fata tocmai ce făcuse cunoştinţă cu Răzvănică făr' de Frică şi cu noul său prieten, Kalu, care o rupeau pe ceaiuri prin gangu' în care-şi găsiseră aleanul mulţi viteji pe vremuri... Alături de ei, Vaxxi şi Alx luptau din greu cu cafeluţe şi ceiuţe împotriva răcelii "globule", că "globale" nu găsiseră şi n-au mai venit. E-heeee! Ce ştiţi voi, dragii nenii!

Ca să nu rămâneţi cu idei, Ami, sărăcuţa, dăduse şi ea nas cu nuditatea absolută a parcării şi când a auzit că tocmai parcasem sus, la "înăutru", s-a înviorat subit la voce şi în douăj' de secunde joncţionam către intrarea restaurantului respectiv.

 

Aicea, ne-am scos globii oculari din orbitele care este şi i-am aruncat pe pardoseală, ca să-şi facă loc prin mulţimea de forumişti care se îndeletniceau care cu o piţă, care cu o bere sau un ceai, aşa cum zise jupân Nefesescu mai sus. Un nene, mai binevoitor, aşa, cu faţă de chelner autentic, ne-a luat cu un zâmbet şi-o rază de soare, s-a făcut că ne alege un loc mai dosit, ca să nu-i deranjăm p-ăi de se uitau la meciul de handbal România-Franţa (să trăiască româncuţele handbaliste, că le-a scos sportu' ăsta din cap la alea de-au inventat sărutul cu limba!) şi ne-a aruncat spre studiu nişte meniuri. Ne-am luat nişte treburi fierbinţi, de sorbit şi ne-am pus pe taclale. Taclalele au însumat vreo juma' de oră (am auzit nişte bancuri tari de la Ami!), aşa, motiv pentru care, în jur de 22:00 am zis ca s-o tăiem către zone mai familiare nouă. În acest răstimp, am aflat prin intermediul a 33.33% din cei aflaţi la întâlnire, respectiv Ami, cum că Nefeseul e scuzat de absenţă, din motive de şopingăreală cu uşoare obligaţii familiale.

 

Cerusem nota, când se făcu auzită într-un telefon (tot al lui Ami, of course!) însăşi tanti Ileana, sosită de la o şedinţă de... de la o şedinţă, că destul i-am lucrat la imagine în cartea a cărei lansare fusese fix acu' trei lunici (da, e vorba de "Joi seara, în parcare", ca să nu fiţi confuzaţi din cauza gerului), zgribulită, dar fericită, ca să nu zic "satisfăcută, de-a dreptul", he-he!

"Dacă a venit şi Ilenuca, mai stăm, nu?", făcu Lapona către mine, deopotrivă cu privirea lui Ami care indica faptul că n-ar prea merge acasă. Cum stăteam aşa, privind la interiorul meu lăuntric, mi-am amintit că aveam în Matizac, păstrat pentru a fi aruncat în luptă, cum zisese Vaxxi şi se exprimase interogativ Alxu', nişte ceai "de fruiii", numa' bun pentru fript vârfu' la "exploratoare". "N-o să te lase!", făcură fetele într-un glas aluzie la faptul că va veni nenea chelnerică şi va pune "Forbidden" pe termosul meu.

 

Evident, peste câteva minute, am intrat în locaţie cu termosul legendar + paharele aferente de plastic. "Alx, s-audeeeeee?", încheiat citatul parafrazat.

Venită de pe drum, obosită de atâta efort intelectual şi nu numai, Ilenuca cea Temerară, umblată pe drum de seară, a sărit pe de-a dreptul într-o farfurie cu nişte treburi care la denumire erau "paste Carbonara", da' la aspect arătau a fi fost altceva. Nu mai zic că mirosu' aduce bine de tot cu cel din dormitorul unui pluton de soldăţei veniţi din marş, proaspăt lepădaţi de bocanci. Având nişte nedumeriri în fiinţă şi privind insistent la "râcâiala" de călcâie ce trona peste grămada de macaroane, m-am făcut cu o întrebare către colega noastră. Răspunsul a fost scurt şi aducea a mârâială de câine căruia ai încercat să-i iei osul favorit: "E brânză râcâită, bă!".

 

Au mai fost faze, am râs adevărat, am băgat la greu ceiuţ personal, că doar nu era să mă duc cu el acasă, nu? Regina-casieră a băut şi ea vreo două stacane de ceai şi tot timpul ăe care l-am mai stat acolo s-a ţinut să se ducă la golitul vezicii înainte de a se urca în maşina care-o ducea la citadela iliesciană. Evident, şi-a adus aminte că nu micţionase taman când era lângă agregatu' cu patru roţi, imaginându-şi cât de faină senzaţie poţi avea, femeie fiind, na!, să stai cu curu-n vânt la aşa ore, vremuri şi temperaturi cum erau cele de aseară, he-he!

 

Cu această ocaziune, am constatat că Ilenuca nu mai venise cu Fordul ca culoarea ceaiului de sunătoare, ci cu un superb exemplar frigorific din a cărui marcă acoperită de gheaţă se mai zărea "OGA" (sau chiar aşa se numea frigiderul respectiv), da' cred că era greşeală de tipar, el numindu-se, de fapt, "OHA". Numărul de înmatriculare era deosebit şi el, terminându-se cu "PRI". Io cred că şi aici era o greşeală, de fapt numărul nu se termina, ci începea cu respectiva tripletă de litere, ele fiind o prescurtare nefericită şi nedorită a mai lungului "PRIAPISM". Nu am îndrăznit să-i opresc lucrul bucal al Reginei Sudice, că părea a fi foaaaarte concentrată asupra tuburilor din făină dură, de grâu.

 

În jurul miezului de noapte, îngheţaţi la fire şi la maşinete, 25% dintre noi au plecat la Olteniţa, 25% s-au dus cu Ami, iar restul de 50% au venit cu mine!

Astfel fuse şi se duse cea mai tare întâlnire forumistică pe care-o avusei: cu ceai şi full de femei, he-he!

V-am pupat şi-un weekend minunat şi călduros să aveţi!

[13.12.2007]

Obi, s-audeeeeee?

 

S-aude, s-aude, ca doar se fac trei luni de la respectiva lansare, din parcare, he-he!

[Lansare Cu Strigare!]

Multumiri din adincul sufletului celor care mi-au fost alaturi la eveniment si nu numai! S-a dovedit inca o data, asta daca mai era nevoie sa adaug, ca spiritul de la intilniri a creat prietenii care nu se rup asa, cu niste polemici forumistice, he-he!

Multumesc mult, fete si baieti, ati fost la mare, mare inaltime, cu mult mai mare decit cea la care zburam in calatoriile mele...

[Intalnire De Sf. Niculae!]

Va anunt ca se implinesc fix doi ani de la episodul cu broasca lui Senna, asa ca voi veni si eu, he-he!

[Lansare Cu Strigare!]

Dragalasilor,

 

Sambata viitoare, nu de Ziua Nationala si de cea a Bailor Felix, ci pe 08.12.2007, in jurul lui 12:00, dupa vreo doi ani si jumatate de documentari si aventuri mai mult sau mai putin imaginate, la sediul Filialei PNL Bucuresti Sector 4 din Soseaua Oltenitei nr. 39-41, cum veniti dinspre McDonald's Brancoveanu spre Piata Sudului, vis-a-vis de Scoala de Politie, se va produce lansarea celei mai noi carti ale subsemnatului.

Va astept cu mare drag, mai ales ca asa ceva nu ati mai citit si nu veti mai citi never-ever! Decat daca voi continua eu, he-he!

Harta locului

[Intalnire Bucuresti]

Motto: "Plouă, plouă, plouă,

Vreme de beţie

Şi s-asculţi pustiul,

Ce melancolie!"

 

Eeeee, cam asta ar fi vrut să zică şi Bacovia despre parcarea noastră cea de toate joile... Ca să nu ne lăsăm antrenaţi de niscaiva melancolii, nedorite înainte de uichend, hai să vă mai zic vreo două vorbe. Pentru cei interesaţi, adică...

După ce am scăpat de nu m-am înecat de valul de apa maro pe care un "gipan" a aruncatţo peste Matizache, am ajuns pe la 20:12 fix în minunatul, legendarul, dar nu mai puţin celebrul loc de întâlnire al membrilor noştri din Bucureşti cu membrul nostru din Ploieşti (Vaxxi), cel din Braşov (The Praipăs) şi ăl mai celebru la fes, cel din Kitilla (Bogdan cel cu punctul G), he-he! Nu, nu vă faceţi idei că parcarea era goală! Nu! Ea era plină ochi cu Vaxxi, NFS şi, mai ales, cu Alx. Acesta din urmă, datorită gabaritului aflat în continuă urcare (la cântar) şi a parpalacului negru aruncat peste impunătoru-i fizic, aducea bine de tot cu un popă veniţi să-i spovedeacă la păcate pe ăştilalţi doi. Cam aşa arăta de la distanţă, da' m-am prins numaidecât că e un "falş" grosolan, deoarece nu avea busuiocu' la vedere, ci ascuns adânc în întunecimea hainelor sale.

 

Am joncţionat cu numeroasa grupare şi am schimbat ceva impresii despre noile apariţii editoriale sau cele care vor să vină, he-he!

Abia ce-am epuizat subiectul despre literatură, că Alx-u' a început să-şi simtă stomăcelu' sinthger şi gol, totodată. "Bă, nu vreţi, bă, să mergem să băgăm ceva pe «mauţi» (guri, adică) pe undeva, pe unde ştiţi voi?" "Cam ce ţi-ar dori burticelu' de sub cioculeţ?", îl cercetă grijuliu Nefeseu'. "O piţă, o ceva acolo, să simt că-mi lucrează muşchii masticatori, că sunt în repaus de vreo două ore şi îi simt, aşa, amorţiţi!" Au început amândoi, şi Vaxxi, şi Tata lu' Gălbinare (Matizacul nefesist) să-i înşiruiască o sumă de produse culinare: piţa, spaghetti, piţa, spaghetii şi tot aşa de cîteva ori, de rămăsese Aleicsu' fără salivă în glandă. A făcut câte un "v" mic în dreptul fiecărui produs enumerat şi... Ei bine, fraţilor, n-am avut încotro şi m-am dus cu ei unde o tot trăgea aţa pe Xena, la căldură şi umezeală! Păi, ce dracu' să fac, dacă era parcarea plină ochi??? Şi deja trecuse de opt jumate! Aşaaaa...

 

Am ajuns la locul de împricinare, n-am avut şansa ca să ne aşezăm unde-am fi dorit, că era o adunare de scaune goale pe lângă o masă luuungă, alături de un CC, în sensul că erau vreo zece gagici în jurul unei mese rotunde foarte, care fumau şi sporovăiau de-ale lor, de la club, he-he! Moamă, ce rău am fost!

Ni se oferă o masă-n spaţiu de către un nene atât de opărit în atitudinea lui, de credeam că e proprietarul pomilor care creşteau aiurea prin local şi ne punem pe citit meniuri. Na!, ce să zic, localu' e drăguţel, recunosc, da'... În sfârşit!

S-apucă Vaxxi de ia un meniu, se încruntă la vreo două soiuri de piţa şi conchide cu NFS să facă una pe din două, că-i creştea consumu' dacă mânca una-ntreagă. Consumu' la Expero, adică. În fine, a mai negociat cu NFS pe marginea titlurilor din albumul culinar şi au reuşit să comande singurul tip de piţă care-i lipsea lu' Greţii (chelneru' cu pricina) din lista. "Nu vrei tacâmuri, aşa-i?", se făcu Vaxxi către NFS, cu tonul şi fizionomia că n-ar accepta un refuz. "Păi, cine mai mănâncă piţa cu tacâmuri în ziua de azi?", a aprobat instant purtătoru' de Santa Fe.

 

Aleicsu', că-l scăpasem din vedere, ia şi el un meniu, îl aşază tacticos pe coteţ (burtica personală) şi se decide asupra lu' "funghi i polo", unde respectivul cuvânt care rimează cu organul nostru procreator, ar cam însemna "cocoşel" pentru ăi cu săgeată şi "păsărică" pentru cele cu cruce. Am fost prea subtil? De "funghi" ştiţi cu toţi, e o chestie moldovenească.

Se termină de comandat şi apare tanti Ami, anunţându-ne că Praipăsu' vine şi el la întâlnire, cu mari speranţe de a ajunge în seara respectivă, datorită traficului "lejer" de pe linia Băneasa - Piaţa Victoriei.

Am mai sporovăit despre lună, stele şi au apărut piţeleee... Ăştia doi, cu tandemu' la haleală, făcuseră o alegere bună, că a lor era mai arsă, mai curată şi uscată. A lui Alx, în schimb, era o chestie... O chestie, na! S-au apucat de îmbucit, de îmbucat, pardon, dar Alx nu putea defel să-şi intromisioneze în cavitate un triunghi de compoziţie fără ca măcar jumătate din el să nu fie învins de gravitaţie şi să rămănâ pe farfurie. Subit, cel cu înfăţişare de sobor s-a trezit la realitate: "Bă, da' ăsta (chelnerică de Cambridge, adică) nu aduce tacâmuri, că io nu pot să halesc chestia asta care aduce a piftie mixată cu mîncărica de bame!" A urmat un râs general urmărindu-l pe bravul nostru coleg cum încerca să-şi intromisioneze bucata scurgătoare în guriţă. În momentul când s-a văzut cu tacâmuri, a început explorarea după ceea ce denumea cuvântul macaronar "polo". "Iote, bă", făcu el cătra mine după îndelungi explorări pe tărâmul farfuriei, "«fungii» d-ăsta e peste tot, da' «polo», p*la!" Concluzia a fost unanimă: "polo" reprezenta exact expresia românească ce defineşte, uneori, "nimicul".

 

Satori s-a remarcat la prezenţă cu ceva timp înaintea Pripasului şi a familiei în continuă creştere demografică, Pep. Capu' la familia amintită a intrat degrabă în conversaţii de factură auto cu Satori şi NFS, deopotrivă cu datul berii pe esofag.

Nu s-a scurs prea multă bere pe gâtul Pepului, că cine credeţi că-mi venea precum un spălător ambulant de parbrize pe vreme ploioasă? Eeeexact! Era Ciucurete, fraţilor, cu uniforma-i caracteristică: pantaloni de trening matlasaţi, o bucată de plapumă, care-i ţinea loc şi de geacă şi, precum bomboana pe colivă, nelipsiţii ciucuraşi ataşaţi la legendarul, de-acum, căciulete din generaţia Maya. De cum a venit, Căciulente s-a pus pe studiat meniul, că na!, doar d-aia venise, nu? S-a decis asupra unei piţe cu "dă toate, bă", asistată de un espresso şi o limonadă cu uşoare urme de lămâie, suptă printr-un pai lovit de cicloanele din satele dâmboviţene. L-am remarcat pe Greţii, chelnerul, că se uita ciudat la Bogdănete, noi credeam că e doar o părere, dar nu! Ostilitatea ospătarului s-a produs în fapt în momentul când singurul nostru coleg cu mai mult de un ciucure a început să-l frece p-ăla la comenzi: "Mai vreau o limonadă!", "Da' tacâmuri nu ai?", "O scrumieră mai mare, se poate?" etc. Apogeul a fost atins în momentul când, aflat pe la jumătatea procesului de finalizare a piţei, Zulufel s-a apucat să-i mai ceară şi, redau textual, "doo şerveţele". Sătul, probabil, de intervenţiile forumistui nostru, precum şi de aspectul său de lumea a IV-a, chelnerică a făcut o grimasă, s-a aruncat într-un dulap şi a revenit de-acolo cu un pahet întreg de şerveţele pe care i l-a pasat elegant, dar profesionist, între ochii Bogdanului. "Na! Să nu mă mai f*uţi atâta la cap!", părea să spună faţa lui Greţii în momentul când ne-a părăsit, aproape definitiv, pentru o perioadă.

 

Alx, sătul de cât mastica Zulufică pe lângă el şi, probabil, nefăcându-şi norma de umplere stomacală, a mai dat o comandă, la alt ospătar, că ăla al lui Bogdan se dusese la un psiholog de prin bucătărie. De data asta a cerut nişte spaghetii cu nişte treburi, sperând, în sinea lui, că va avea mai mult succes decât cu piţa care se întindea ca fileu' de tenis. A cerut din start tacâmuri, care s-au dovedit a fi inutile, pentru că respectivele macaroane cu siluetă fină, nu se rulau de nici o culoare în lingură. I-am oferit, în bunătatea mea, un şfic din dotarea Matizacului personal, ca să le convingă în dimensiuni şi să poată fi îngurgitate în siguranţă.

Bogdănel cu căciula-n G, era gata-gata să fie ajutat să-şi toarne în limoanadă în loc de zahăr lichid, niscaiva ulei de măsline dintr-o olivieră uitată pe masă. S-a prins de manevră, al boalii, pentru că are olfacţia apropiată de cea a unui ogar afgan, nu numai înfăţişarea.

ZLI a sosit lipit de geamuri, fapt ce l-a nedumerit pe Alx: "Bă, cine dracu' e copilu' străzii de se hlizeşte pe fereastră şi pe cine cunoaşte dintre voi?" S-a liniştit pe dată cînd ZLI s-a apucat să ne arate poze cu minunata-i odraslă. Să-ţi trăiască, bre!

 

Xena, cea care nu se simte bine fără "cald" şi "înăuntru" sau fără a fi "cald înăuntru", nu ştiu exact, de cum s-a ivit a cerut o chestie pe care Greţii nu o avea pe lista de bucate. S-a rezumat atunci la un ceai. La întrebarea colegei noastre "Da' ce ceaiuri aveţi?", un alt nene a răsărit lângă ea cu o cănuţa cu apă fiartă, o ceşcuţă cu miere şi un ditamai cutioiu' de legat de gât, precum vânzătorii ambulanţi la meciurile de oină americană, doldora cu pliculeţe cu ceai. Văzând nehotărârea cu care războinica îşi plimba degetuţele peste vastul sortiment de pliculeţe, Alx s-a exprimat "inspirat": "Hă-hă! Îţi trebuie un papagal, ca ăla de-ţi alege horoscopu', ca să iei şi tu un pliculete de ceai!". Acordat pe spusele corpolentului nostru coleg, NFS a dat-o decisiv în eter: "Păi, de ce nu alegi tu unul, ha-ha!". Ne-am îndoit pe mese de râs!

Au urmat sumedenii de alte poante pe care, din lipsă de PDA-uri şi alte gadgeturi cu care comesenii mei erau înzestraţi, nu le-am reţinut.

Sosirea bărbosului Draco, a generat o sumedenie de întrebări la care nu le găseam răspunsul. "Bă, azi dimineaţă, aveam vreo 400 de atacuri!", făcea Draco la NFS. "Ce vorbeşti, bă? Eşti tătuţ!", rostiră deodată Vaxxi şi NFS. Îi tot dădeau cu atacuri înainte şi nu mă prindeam la ce bancă sau mai ştiu eu ce firmă de pensii lucrează Draco de e aşa de atacat. "Ce atacuri?", fac eu nevinovat în neştiinţa mea. "Raibs!", i-am auzit articulând, deopotrivă, pe Pripas şi NFS. Am lăsat-o cum a picat, să nu cumva să creez o impresie greşită. BogdanG m-a lămurit în şoaptă că e vorba de nu ştiu ce joculete pe internet, de-i loveşte p-ăştia de generaţia Counter Strike, dar şi pe cei care încep să albească la pilozităţi de tot felul.

 

Muzica de blănăreală care ne-a însoţit pe tot parcursul consumului de produse m-a inspirat să mă dau un pic la Ciucurel, "femeia" oficială lui Sharpe. Al dreacu' purtător de dioptrii (Sharpe), cre' că are niscaiva conexiuni telepatice cu ciucuraşii bogdangeşti, pentru că imediat l-a sunat şi, prin intermediul "prietenei", m-a blagoslovit cu ameniţări de ruperi de planetare şi spart de faruri. Şi nu era vorba de Matizul meu, he-he!

Ami i-a năucit pe mai toţi forumiştii prezenţi cu o înregistrare pe telefonul personal, sub formă de empetrei, "un f*tai de hamsteri", zicea ea, da' pe noi ne-a dus gândul că şi-a înregistrat o noapte fierbinte, pe care a derulat-o apoi cu viteză mare. A râs cu hohote şi, parcă, s-a şi înroşit puţin, de unde am dedus că nu eram deloc departe de adevăr. Oricum, succesul respectivei "sonerii" a avut mare priză la public pentru că şi-au dorit-o, ca model (pe ea, soneria, he-he!) ZLI, Vaxxi şi încă vreo doi, cred.

Aproape când să bată de unşpe, Xena s-a cărat către zone mult mai calde, bătând spre fierbinţi, iar eu am reuşit să-i conving pe câţiva să ne întoarcem în parcare la o degustare de ceai personal, în amintirea vremurilor trecute.

 

Au ajuns la locul consacrat Ami, BogdanG, Elprypas, Vaxxi, subsemnatul şi Satori. Acolo, am avut surpriza nebănuită de a-l găsi pe Muck Dj, care sosise cu noua achiziţie, un VW Polo mititel şi frumuşel. Şi-a dat bicicleta aia mică de avea motor şi s-a ales cu un leasing şi o rată reziduală substanţială. Ah! Şi cu o maşinetă care l-a făcut pe BogdanG să-i ureze: "Să ai bani de revizii, bă, asta-ţi doresc, hă-hă!.

Sharpe, de cum a sosit, a şi trecut la schimbarea bujiilor de la Cielo Pripasului, că din ce în ce mai uscatu' ăsta din Braşov, nu avea de nici unele, săracu'. Vaxxi, spirit umanitar, i-a oferit spre folosinţă o cheie de bujii, una de zece şi asistenţa farurilor lui Sharpe şi ale lui Satori. Că veni vorba de ultimul, nu pot să mă abţin şi să nu remarc, încă o dată, superbitatea de maşină cu care se "chinuie", Honda aia de Centru Civic, model nou. Excelent arată, frate! Curios lucru, ştiindu-l pe Rastafarian un mare maestru în "operaţii" mai mult sau mai puţin reuşite la maşinile personale şi ale altor neinspiraţi răsăriţi în calea lui, nu ştia cu arată moţoflenderele de-i scuipă apă pe faruri! Ai dracu' japoneji, le-au băgat în nişte cutiuţe de chibrit care ies din bara din faţă şi, după ce aruncă niscaiva apică pe far, se retrag degrabă la locul lor. Discret divais, să dea bolala!

 

Bătălia pe ceaiul personal a fost crâncenă şi nu mult i-a trebuit termorsului până s-a golit de lichid.

În jur de doişpe fără ceva am fost învins de frig şi de entuziasmul colegilor întru şurubăreală la maşina Pripasului şi m-am cărat.

Am remarcat cât de mişto sunt ledurile PĂTRATE pentru poziţii, montate la maşina lui Sharpe, he-he! Sublinierea din fraza precedentă îşi are originile în cuvintele Ciucuretelui: "Fir-ai al dreacu' Sharpe, că de când ţi-ai luat tu leduri pătrate, nu mai mi le cumpără nimeni p-astea rotunde!" "Dă-le şi tu bonus la alea pătrate, ca să-ţi termini ştocul!", râdea Sherpishorul atomic.

Nu-mi mai rămâne decât să vă urez "Să vă fie de bine!" şi "UE plăcut!".

Hai, numai de bine să auzim!

[Lansarea Lansarii]

Ieri seară, nici frigul şi nici respectivul Sfânt nu au reuşit să ţină omuleţii prin case.

Se făcea către ora 20:00 când am ajuns în cea mai renumită (cel puţin pentru noi, he-he!) parcare de la Polivalentă şi aproape abia de-am prins un loc la umbră! Nu aveam spaţiu, fraţi întru forum şi de alte etnii! Sub formă de piftii umane cu greu am reuşit să număr pe următorii şi, acum, o să-i înşiruiesc cu liniuţe, ca să vă fie mai uşor să-i cuprindeţi cu privirea şi să nu greşiţi la numărătoare:

1. Amy;

2. Methoada;

3. Methodu';

4. Pripasu' cu "igrec" de Braşov.

Eeeee? Mi-am făcut loc printre ei, am purces la împărţit de cărticele deosebite, he-he, concomitent cu descătuşarea unei pungi de seminţe şi a unui suc.

 

Dintr-un Cielo cu antenă de satelit (era al Elprypasului) se auzeau adevărăciuni de când era Iris în vână maximă, adică "Trenul fără naş", "Pe ape" şi suratele lor de pe albumul-legendă de acum câţiva zeci de ani. Ăi mai "cu experienţă" ştiu despre ce vorbesc. Da' uite că şi la ăştia mai înmuguriţi, aşa, ca Elprypas (exemplu aleator) prinde bine! Mulţumiri concitadinului Tolinului şi Clazului pentru sponzorizarea cu ţigarillos americanos numero 8!

 

Având o mare ceaţă legată de eşapament şi un zgomot de împingător de barje pe Dunăre, BogdanG a nimerit în mijlocul nostru cu vestitu-i tractor de Golf XXX, de când fusese el înţărcat. Bogdan, adică. Fiind proprietatea lui tac-su, cică a fost nevoit să-l bată pe bătrân la skandenberg (coniacu' ăla albanez) ca să poată veni la întâlnire cu respectivul agregat agricol. L-am aşteptat vreun sfert de oră până şi-a pus pe el, întocmai ca baba Dochia, 2 de geci, 3 tricouri, 2 hanorace, vreo 3 căciuli, două glugi, izmene vreo 3 perechi, încununând totul cu două perechi de blugi. Nu vă gândiţi, este acelaşi Bogdănel cu Ciucurel, nedorind să lase neam căciuliţa titicacaneză care l-a făcut celebru. Abia a ieşit din chestia bubuitoare, pentru că tonele de ţoale pe care le aruncase pe el îi crescuseră nu numai greutatea ci şi volumul.

 

Număram gradele pe mâna stângă, şi-mi mai rămăseseră vreo două degete, când apare cu nervii pe el un Espero alb, care se opreşte la câteva palme de Matizacul meu. Era să m-arunc peste ăla de la volan, da' a fost mai rapid tipu', a descălecat şi de cum a ajuns în mijlocul nostru, a început să recite: "Eu nu intru, eu nu postez, eu nu mă bag, eu nu sunt, eu doar citesc!" Uat dă fac? Hu ar iu, tătuţule? Îl invit, în spiritul întâlnirilor noastre, să se-nfigă într-o sămânţă (de floarea-soarelui, he-he). "Nu vreau!", sosi răspunsul său. Încerc să-l îmbii cu niscaiva suc. "Nu beau!", veniră cuvintele lui. Începusem să cred că e ca-n bancul ăla cu ciufutu'. Dacă nu-l ştiţi, o să vi-l spun. Oricum, tipul părea destul de hotărât în convingerea lui de "nebăgător" absolut în orice îl înconjura la momentul acela. Concluzia noastră a fost că este exact precum ouăle vis-a-vis de organul erectil: participă, da' nu se bagă!

 

După ce s-a lămurit cam care-o fi treaba cu faptul că nu mai are indicaţie de combustibil (du-o, bă, la service!) şi faptul că sistemul de indicare de la Espero e oarecum diferit faţă de cel de la Matiz (nu cred, bă, dă-o dreacu'!), am trecut la încercarea de a-i afla numele. După două tentative personale eşuate, a trecut Ciucurică la aparat şi l-a întrebat mieros: "Tu cine dreacu' eşti, bă, că nu te-am mai văzut?!" A urmat poezia negării cu nu mănânc, nu intru, nu, vreau, nu f*t, după care a rostit şi un nume din care n-am înţeles mai nimic. Ciucurilă se uita la el de parcă văzuse un poliţai de la Udrişte că-i aduce talonu' reţinut cu ceva vreme în urmă. "Cum, bă?", se exprimă Ciucurici, iar la fiecare răspuns al ăluia, dădea propria lui interpretare "Dum-Dum? Bul-Bul? Kum-Kum?" "Dum-Diuc!", îşi ţuguie finalmente buzele purtătorul de albeaţă esperoniană. Ne-a explicat pe litere cam care-i treaba cu nick-ul lui, că nu ne prindeam, zău. Uite, să vă zic şi vouă: Doom Duke! Eeee? Vedeţi ce se întâmplă dacă vă lăsaţi prea mult copiii la calculator?

 

Se produce un moment de intimitate şi vinde Diucul la mine, cu misteru' pe el cât Delta Gangelui, mă ia deoparte şi-mi lansează întrebarea: "Auzi, da' cărţile astea ale tale au şi detalii tehnice, nu?" "Cum să nu, tătuţule!", am răspuns fără să mişc o pleoapă. "Uite," zic şi iau la întâmplare o carte din portbagaj. "Asta are detaliile tehnice ale Ilenei. Asta," fac eu serios şi mai iau una, "are ce conţine Xena, astalaltă e cu prietenul tuturor, Zalmoxis, şi, în general, cu cine mai vrei tu, cu tot cu scheme de utilizare şi preferinţe culinare!" Acuma, dacă vrei tehnici adevărate, ai vreo două variante:

a) faci rost mătăluţă de cartea tehnică sau alte manuale de întrebări şi răspunsuri de pe la posesorii de Expero (şi, că ai fost simpatic, îţi dau un pont: Vaxxi!);

b) iei matale legătura cu nen-tu Tolin şi alţii ca el, mari maeştri în desluşitul tainelor automobilelor.

Bine?

 

Am mai făcut mărunţel din buze şi din picioruşe, Methodu', desprins, parcă, din Prison Break, se făcea că se dă la Methoada, asta se făcea că nu ştie despre ce-i vorba (aiurea, era şemecheră, ştia ce-o aşteaptă după întâlnirea din parcare, he-he!), Ami se gândea la zile mai bune şi mai calde, când peste noi năvăleşte cu xenoane mii şi stele făclii, fun-ul, ăăăă... pardon, FAN-ul întâlnirilor cu profil preponderent auto, Satori. Acuma a văzut şi ochiu' subsemnatului că respectivul personaj este posesorul unei superbe, da' chiar superbe Honda Civic, de culoare nedefinită pentru lucşii (he-he, cum sună! Luc-şii!) care circulau prin atmosferă la ora aceea. Cred că, dacă nu mă înşel prea tare, era un roşu? Oricum, maşinuca arată belea şi este în topul preferinţelor mele! Numa' că, bănuţu' e cam vast ca preţ.

 

Revenind la gânduri mai bune, he-he, cred că pot să-l asociez pe Vaxxi cu acest moment al naraţiunii. Plin de voioşia-i caracteristică, a împărţit zâmbete şi mânuţe de salut la adunare şi s-a trecut "again" la împărţitul de cărticele minunate şi autografe personalizate sau nu (astea "sau nu" au fost la cerere). În acest sens, desăvârşitul personaj a reprezentat şi sursa de lumină din interiorul portbagajului Matizacului personal atunci când s-au făcut împărţelile literare. Era cam moale chestia ploieşteanului, da' era ascultătoare, tătuţilor, c-o lua puţin la plame şi imediat îşi revenea în simţiri. Hai că v-am pus un pic pe gânduri, no? Ca să nu rămâneţi anclanşaţi pe dilemă, vă zic că era vorba de o lanternă cu leduri. Şi că adusei vorba, Vaxxi, să ştii că a rămas la Ciuciurete lanterna ta. Sper că ai recuperat-o!

 

A reapărut în cadrul nen-tu Dum-Diuc şi, cu ochii lipiţi de Experoul prahovean, l-a rugat pe Vaxxi să-i picure şi lui niscaiva lumină prin căpşorul plin de jocuri pc. În acest sens s-a trecut la efectuarea turului de test cu maşina Diucului, apoi, din ce-am observat de departe, au trecut la concurs de sărituri pe capotă. Urmează un dialog între o mână de personaje, ca într-o mică piesă de teatru:

Vaxxi, scărpinându-se în barbă: A mea nu face aşa!

Elprypas: Nici a mea!

Method, venit de la Constanţa cu microbuzu' de călători în comun, referindu-se la Methoada, cred: Nici a mea!

Satori, calculând: Are arcuri slabe!

Diuc, suspinând: Nu mai are amortizoare!

Satori, vesel: E naşpa!

Vaxxi, fericit că a lui e verde (nu ... aia, nici lanterna, ci maşina): E naşpa şi culoarea!

BogdanG, zis Ciucuraşu' Diesel, incisiv: Şi e lovită pe stânga, ce dracu' ai făcut cu ea, ai vrut să îndrepţi pereţii la bloc?

Method, împăciutor, dar nevorbind de maşina Diucului: Dă-o cât mai poţi!

 

A câştigat cel care a reuşit, prin balans, să apropie baia de ulei de betonul nemuritor şi rece.

Pepinno s-a făcut simţit bine la prezenţă în primul rând că era îmbrăcat cel mai subţire din întreaga adunare şi nici că-i păsa de gradele aflate în continuă scădere. A mai aruncat vreo două trei vorbe de bine despre respectivul Reno Bicorp ("al dreacu' coşciug", "să-mi bag p*la-n ea!") după care a intrat pe felie moto cu Satori şi un neavenit (Ciucurentele Diesel), discutând despre costumaţii, căşti şi faptul că dacă plouă, toată apa de pe şa se scurge drept în gaura torsului, he-he!

 

Maestra Nopţilor Absolute, Ileana cea olteniţeană, a înfruntat frigul şi s-a arătat în cerculetele nostru în jurul orei... nouă şi ceva? După nici câteva minute (muoamă, ce precis sunt!) s-a lăsat făcut vizibil Vio.p cu kindergardenu'. De această dată nu a mai venit cu suma de gagicuţe la sacoşă, ci cu doi vajnici liceeni, cu frezele în priză, care păreau a se şti de mai multă vreme cu Regina Nopţii. Am strâns şi mai mult cercul, asta datorită Ilenei, care s-a "împipotat" la gaşca lui Vio şi le-a amintit că ar fi bine să mai pună mâna şi pe-o carte, măcar una despre întâlnirile Daewoo şi Chevy, he-he! A avut succes la Vio.

 

Stephanel Clorofilel, aproape că nu s-a făcut remarcat, el trecând printre noi precum umbra lunii la eclipsa de soare. A venit, a salutat populaţia, a tremurat 3 minute şi s-a retras către femeile care-l aşteptau cu braţele şi picioarele deschise. Credeam noi... Spera el...

Nen-tu Totti, na (e un joc de cuvinte, v-aţi prins?), om cu greutate acuma, a reuşit să-şi păcălească minunata consoartă să stea cu juniorul strângător de ursuleţi pe nu ştiu ce site-uri de copii celebri, şi a năvălit printre noi pe la 10:00, cred. Nu mai ştiu pe cine a luat o tură cu Kalosu', pentru că la cât de mulţi eram, nu am văzut bine, he-he! Citez: "Bine că am luat cartea ta, să am ce citi când nu m-o lăsa ăsta mic să dorm! Azi noapte a avut chef de joacă şi am băgat de la 2:00 la 4:00! La 9:00 aveam şedinţă (că şi ăsta e cu foncţie, n.a.) şi eram teleghidat, frate!".

Menţionez că ceaiul cu rom, produs personal, s-a terminat în nu mai mult de 5 minuţele.

 

Xena a apărut ca un spectru, fraţilor, subţire, tremurândă, cu volumul dat pe minim şi având un tremurat profesional, ca să zic aşa. Nu pot să vă povestesc că, din cauza rujului de brrruze, care nu se dorea a fi nimicit în uniformitate şi strălucire, căpătase un stil de-a dreptul sexual, pardon, senzual, de a intromisiona sămânţa (da, spre dezamăgirea unora, tot de floarea-soarelui e vorba, na!) în guriţa-i. "Nu ai ceva fierbinte pentru mine?", a gângurit ea precum un bebe ce caută ţâţa. Se referea la ceai, ho! Ce săriţi aşa? Evident, i-am dat termosu' la mirosit, că ceaiu', cum vă povesteam, era istorie. După fix două seminţe, a început cu placa deja ştiută, aia cu interiorul. Nu a mai durat mult şi o mare parte din gaşcă s-a dus către mese şi scaune de bar.

Paradoxal, ca să vezi cum se schimbă lumea, lui Ciucurilă nu-i era foame. Eu cred că băgase adevărat la jgheab înainte de a veni la întâlnire, nu venea el nealimentat şi să mai fie şi frig afară, no?

 

Nu se făcuse zece jumate când rămăsese parcarea goală. Am leşinat de râs la ce mi-a povestit Ileana, la despărţire, despre cum a pornit ea maşina din telecomandă şi, nefiind în viteză, iar frâna de mână era în ziua ei liberă, respectivul ca şi-a luat avânt drept în maşina Sanepidului, he-he! Adevărată Ilenuca noastră, zău aşa!

Cre' că n-am sărit pe nimeni, iar dacă s-a produs treaba asta, mă va scuza, sper, pentru că frigul mi-a strâns rău memoria şi vezica, totodată.

Acestea fiind zise, vă mai înfăţişez nişte rânduri spre citire, care sper să vă încânte tot cam atât de mult ca şi cele de pe hârtie.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi participare şi vă doresc un weekend minunat!

 

PS: "Rispect" pentru Ileana (Olteniţa), Method (Constanţa), Elprypas (Braşov) şi Vaxxi (Ploieşti)!

["Joi Seara, In Parcare" Format Nou]

He-he! Stiu, tatutule! Multa lume mi-a zis ca ala e cu greutate! Oricum si ala si astea sunt muncite din greu de subsemnat, atita doar ca asta are o fatza de iesit pe rafturi, nu de anticariat !

Saru mina!

["Joi Seara, In Parcare" Format Nou]

N-am cenzurat, bre, dimpotriva!

Vom trai si vom vedea ce va mai fi, ca va mai fi ceva, he-he!

Multam fain!

["Joi Seara, In Parcare" Format Nou]

Sper sa fie! Multam fain!

["Joi Seara, In Parcare" Format Nou]

Dupa multa munca si nervi pe masura, am invins!

Maine, 03.11.2007, la ora 11:00, la Primaria din Urziceni, in cadrul Zilei Cartii, se va produce inca o lansare a cartii "Joi seara, in parcare". Pot sa va prezint cartea despre intilnirile noastre din Bucuresti intr-un format nou, frumos, cu modificari pe ici si pe colo. Sper sa va placa.

Sunteti invitati cu totii!