Leaderboard

Nu imi vine sa cred cat timp a trecut de la ultimul episod ! Este drept ca am tot amanat ziua pe care o sa o povestesc astazi dintr-un motiv destul de intemeiat. A fost o zi lunga, foarte plina si, pe alocuri, ciudata - insa in sensul bun al cuvantului. Ziua 8 Dupa ce ne-am despartit de Silvretta, a urmat un segment relativ scurt de drum, punctul final al zilei fiind reprezentat de Ehrwald. Desi obiectivul era reprezentat de cel mai inalt varf din Germania, Zugspitze, am ales sa stam peste noapte tot in Austria. Mai mult, dupa ce am facut recunoasterea zonei (mergand pana in Garmisch-Partenkirchen), am decis ca, a doua zi, sa urcam pe Zugspitze folosind telecabina austriaca in mare parte datorita istoriei locului. Pensiunea la care am stat a fost incredibila. Cand am facut rezervarea nu am observat ca, in realitate, am luat ditamai apartamentul, pretul nu a anuntat nimic de genul asta. Si totusi, am gasit o camera imensa, bucatarie complet dotata si un balcon cu deschidere catre munte. De vis, sa te tot trezesti dimineata acolo ! Totusi, ceva ni s-a parut ciudat de indata ce am intrat in pensiune. Am fost inconjurati, ba mai degraba atacati de un miros foarte puternic de parfum. De fapt, parea ca e un amestec de mai multe parfumurii. Am ridicat din spranceana si rapid am depistat cauza mirosului respectiv, deloc neplacut. Familia respectiva avea o afacere cu parfumuri, oamenii sunt reprezentantii zonali ai unui producator francez :)). Chiar si asa, am avut grija sa incuiem usa peste noapte 😁 Dimineata zilei urmatoare s-a dovedit a fi superba, exact ce ne trebuia pentru a savura privelistile din zona precum si pe cele de la inaltimea varfului german. Din inspiratie si spirit de prevedere, am decis sa ajungem la telecabina la ora deschiderii. Din ce imi aduc aminte nu urma sa vina weekendul insa zona era supra-populata cu turisti iar planurile noastre pentru ziua respectiva nu se limitau la Zugspitze. Zi si facut, am ajuns in parcarea telecabinei inainte sa inceapa sa apara grupurile organizate de turisti, insa deja incepusera se se vada tot felul de autocare. A fost o decizie buna care ne-a asigurat un mic confort. Urcusul este memorabil insa nu stiu sa vas spun daca nu cumva telecabina germana este mai spectaculoasa. Sigur este mai noua si, din ce am citit, se pare ca nemtii au abordat o solutie tehnologica de varf cel putin in ceea ce priveste cablul de sustinere. Dar sa revenim la oile ... hmmm, mai bine la caprele noastre negre 😉. Nu stiu cum te simti in telecabina cand sufla vantul pe versantul ala si ma bucur ca nici nu am aflat. Am avut cateva experiente intre Cota 1400 si Cota 2000 de la Sinaia si mi-au cam ajuns. Daca pui la socoteala ca aici sunt inca vreo 1000 de m in plus si peisajul arata putin altfel ma tem ca trebuie sa ai nervi foarte tari ca sa faci fata. Din cabina am avut ocazia sa admiram cativa temerari care au luat muntele "in piept" si urcau la picior. Cei care cunosc zona cu lanturi sau scara de pe Valea Seaca a Jepilor isi pot face o idee legata de dificultatea traseului. Este de plusat insa nu pot aprecia cu cat, am fost "pantofari" in toata regula in vara asta 😂. De sus privelistea depaseste asteptarile. Evident, la asta a contribuit ziua senina si calduta . De pe "acoperisul" telecabinei austriece se poate admira punctul terminus al telecabinei germane. Evident ca intre cele doua a fost construit un hol (nu pot sa ii spun tunel ...) de legatura dar si restaurante, muzee si puncte de observatie. Locul este de mare interes pentru sporturile de iarna, arata cam ca un vulcan stins. Imi imaginez ca asta fereste putin domeniul schiabil de vanturi si vijelii, ar trebui sa fie foarte fain pe timp de iarna. In prima poza de mai jos, daca nu gresesc, se poate vedea punctul terminus al fostei telecabine austriece. Astia au avut parte de ceva ghinioane legate de niste incendii insa si-au revenit super repede. Cum ziceam, sunt o gramada de locuri unde poti lua ceva de-ale gurii, bere, vin fiert si alte chestii specifice. Nu am coborat pana pe partii, am preferat sa admiram locul de la inaltime de pe una din terase. Terasele astea par a fi foarte indragite de niste "locuitori" inaripati care au depasit faza de cersit elegant. E suficient sa nu fi atent cateva secunde si te trezesti cu partener la farfurie sau chifla. Nu pot sa certific faptul ca le place si berea ... la halba am fost foarte atent 😁. Astazi am aflat si eu cum se cheama zburatoarea in cauza. Nici macar nu incerc sa scriu denumirea in latina, am gasit pe Wikipedia ca ar fi vorba de Stancuta Alpina. Destul de restranse ariile in care poate fi vazuta, nu ma asteptam la asta. De departe cel mai ravnit loc este varful in sine. In poza de mai jos, ultimii 200 metri par "domestici" insa lucrurile nu sunt chiar asa. Fara niste bocanci adecvati, orice tentativa de catarare devine de-a dreptul sinucigasa. Am fost tentati sa incercam si noi marea cu degetul insa am considerat ca e mai intelept sa ne intoarcem intregi acasa. Am coborat fara incidente si ne-am bucurat de toate cele vazute. E greu sa redai in cateva poze toata frumusetea locului pe care il recomand cu caldura atat pentru sezonul cald cat si pentru sezonul rece. OK ... abia acum a inceput seria de "nefacute" care a transformat ziua 8 intr-una absolut deosebita 😉. Am pus pe Waze destinatia pentru seara respectiva si, ca niciodata parca, am neglijat sa evaluez traseul. Probabil ca garda era prea coborata, iete ca nici prea mult bine ... nu e bun. Urma sa innoptam in Austria, o sa vedeti mai tarziu unde. In mintea mea traseul trebuia sa fie extrem de simplu si sa ne duca spre Villach fara prea multe ocolisuri. Cunosteam destul de bine zona Innsbruck, Kitsbuhel, prin Kaprun si Zell am See trecusem cu doar cateva zile inainte ... ce putea sa apara nou ? Probabil ca siguranta asta a contribuit si ea la faptul ca nu am "validat" traseul propus de Waze. Ne-am vazut de drum, complet relaxati, ca tot turistul fara griji. Nici nu am bagat de seama ca, la Innsbruck, am inceput sa mergem spre Sud in loc sa o luam spre Nord . Si am tot mers noi ... fara griji ... pana cand ne-a iesit in fata un indicator "Europa Brucke" 😯 . V-am povestit de el cu cateva episoade in urma, stiam exact cu ce se mananca, asa ca asta a fost momentul in care am realizat ca ne indreptam spre ... Italia ! Din nou ... WTF !?! ... Oprit intr-o parcare si verificat Waze-ul, totul in regula. Destinatia fusese pusa corect insa, probabil din motive de trafic, "consultantul" nostru a preferat sa mearga din Germania in Austria ... via Italia. Te pui cu nebunul ... Din punct de vedere turistic, daca m-as fi prins din timp, as fi preferat sa trecem pe sub pod. Podul are rol economic, balustradele inalte nu iti permit sa vezi nimic din imprejurimi. Prin urmare ne-am consolat cu gandul ca asa a fost sa fie si am sperat ca am castigat timp pe ruta respectiva. Dupa ce am intrat in Italia am mers vreo 30-40 km pe o autostrada, habar nu am care. Cand Waze a decis ca e cazul sa o luam pe drumuri nationale, am ascultat cuminti ... si tare bine am facut ! Atmosfera era similara cu cea din zona Resia, toate localitatile aveau inscriptii bilingve insa era destul de clar ca ne aflam in Tyrolul de Sud. Dupa cca. o ora de mers, am simitit nevoia unui popas cu scop ... usurator :D. Cum parcarile lipseau si nici prea multe benzinarii nu intalnisem, la un moment dat ii zic copiloatei : "La prima intersectie facem dreapta si ne oprim in prima padure ". Planul a fost adoptat si la prima intersectie am facut dreapta. De ce fix acolo si nu in alta parte nu stiu insa miscarea s-a dovedit extrem extrem de inspirata ... Nu am gasit chiar imediat padurea cautata insa era destul de clar ca directia nu era deeeloooc rea... La scurt timp am "rezolvat" problema insa ceva m-a impiedicat sa intorc MOSul, spre disperarea Waze-ului. Pe care l-am si oprit, de altfel :D. Am continuat drumul intrigat de muntii pe care ii vedeam in fata. Pe partea stanga a drumului a aparut un lac foarte interesant, motiv pentru care am si incetinit putin ocazie cu care am vazut cu coada ochiului o constructie care a pus gaz pe foc. Pe bune ??!?!? Adica dintr-un moft al Waze-ului si dintr-o nevoie a ocupantilor MOSului am nimerit in ... Dolomiti ????? 3 x WTF !?! 😮 Cat de norocosi sa fim ... si cum sa renuntam tocmai la intrare 😄 ? Deci, sa mergem si prin Dolomiti, daca tot au venit la oferta. Poza urmatoare e facuta la intoarcere, de asta lacul se afla pe partea dreapta a masinii. Nu puteam sa nu o pun pentru ca muntele ala din spate e fix ce trebuie pentru topicul asta 😉 De aici incolo drumul devine din ce in ce mai incitant. Atat pe stanga cat si pe dreapta apar munti cu forme care de care mai aparte. Niste repere de orientare, daca e careva interesat. Si de aici incolo, "sky is the limit". Am oprit de cate ori am putut vrand sa luam cu noi cat mai multe amintiri. Din pacate ora era destul de avansata si a trebuit sa ne grabim. Experienta din ziua respectiva a avut doua parti. Partea buna (si norocoasa, deopotriva) a fost ca am nimerit in Dolomiti absolut neprogramat si complet din greseala. Deci asta a intrat la capitolul plusuri. Partea trista a fost data de scaparea pe care am avut-o cand am facut planul de vacanta. Nu imi vine nici acum sa cred ca nu m-am documentat cum trebuie si nu am avut cum sa alocam o zi intreaga pentru a parcurge zona in tihna. Insa, daca ar fi sa mergem pe o varianta constructiva, as zice ca nu a intrat timpul in sac :D. Ca structura, Dolomitii seamana teribil de mult cu muntii pe care i-am vazut in zona Valdidentro. Aceeasi roca extrem de sfaramicioasa, aceeasi lipsa de vegetatie spre varfuri. Din punct de vedere al formelor, aici natura a avut mult mai mult chef de joaca ... Si am tot tinut-o asa pana cand am dat de o mica localitate situata pe malul unui lac superb dar si ciudatel. Mi s-a parut ciudatel pentru ca era ingrozitor de limpede, culoarea apei era atipica pentru lacurile de munte din zona si, mai mult, era foarte plin de vegetatie acvatica. Impresia generala asupra locului a fost de Wow. Trebuie vazut, este vorba de Misurina. Se apropia seara, mai aveam destul de mult de mers spre Austria insa, de fiecare data cand ziceam ca ne intoarcem, gaseam un motiv de a merge inainte. Drumul, liber in momentul respectiv, are cateva bucati in care poti sa te bucuri de pozitia de sofer. Ca altitudine, nu as vrea sa spun prostii insa parca am vazut niste indicatoare cu 1600m. De-abia ulterior am aflat ca de la Misurina porneste un drum "mai montan" . Culmea e ca, multe detalii legate de zona urma sa le aflam chiar in cursul serii respective :)) Am impins incursiunea asta la limita insa, la un moment dat, a trebuit sa ne multumim. Am reluat drumul catre destinatia din Austria dar am plecat cu siguranta ca vom reveni. Asa cum bine a zis coreeanul: "Obiectele din oglinda sunt mai aproiate decat par" 😉 La granita (sau pe granita) dintre Italia si Austria am vazut depozite uriase de lemn care ne-au facut sa ne gandim la padurile noastre. In toata calatoria nu am observat defrisari (sa nu le zic dezastre) ca la noi ... si uite cat lemn au baietii astia ... No comment 🙂 Incet incet seara s-a lasat si bunul nostru prieten Waze (de fapt buna noastra prietena, Gabriela) arata din ce in ce mai putini kilometri pana la destinatie. Atmosfera incepuse sa se schimbe, de la cativa nori am trecut la ploaie mocaneasca si mai apoi la ploaie torentiala in toata regula. Avand in vedere ce ne propusesem sa facem a doua zi, vremea nu canta prea bine. Mai multe despre ziua urmatoare sper sa fiu in stare sa postez in curand. Pana atunci, un spoiler 😉