Jump to content
Sign in to follow this  
crizti

Sare Semeringul De La Arborele Cu Came

Recommended Posts

Salut,

 

Sper ca nu mai exista un post asemanator pe forum (am cautat in ultimele doua ore si n-am gasit nicio problema aseamanatoare cu a mea).

 

 

 

Am un tico din `97 la care ii sare semeringul de la arb cu came. L-am schimbat deja de doua ori (tin, pe aceasta cale, sa le "multumesc" celor de la service-ul Sebastian, din zona Brancoveanu, nu numai pentru ca mi-au luat banii degeaba dupa ce au facut o constatare gresita, dar mai ales pentru ca au dat dovada de un profesionalism tipic romanesc). Toti mecanicii pe care i-am intrebat par sa fi aplicat pentru cetatenie germana, din moment ce imi spun ca nu se poate face nicio improvizatie si trebuie schimbat blocul motor. Este evident ca lacasul din jurul semeringului este stricat si nu mai il sustine, motiv pentru care acesta iese la maximum cateva zile dupa ce a fost schimbat, insa ma gandesc ca trebuie sa existe o solutie in afara de cea cu schimbarea blocului motor, masura cam drastica dpdv financiar. Daca a mai fost cineva in situatia mea, iar acum priveste toata afacerea doar ca pe o amintire neplacuta, il rog sa-mi spuna cum a rezolvat cat mai repede, deoarece imi expira si ITP-ul in cateva zile si chiar trebuie sa rezolv problema cu scurgerile de ulei. Multumesc mult.

Share this post


Link to post

Lipeste-l cu silicon de bloc si succes. Verifica si arborele de zgarieturi, depuneri care ar putea impinge simeringul afara.

Sau ia unul cu exteriorul putin mai mare si "il iei la pila" pana intra acolo. Daca rupi exteriorul bagi silicon.

 

Cam astea ar fi improvizatiile.

 

PS. Acu m-a lovit. Verifica jocul axial la arbore, poate asta e una din cauze.

Edited by Dj_Dark

Share this post


Link to post

Jocul axial este in regula, stiu ca l-au verificat si cei de la Sebastian dupa ce m-am dus cu masina pt ca imi curgea in continuare ulei. Am sa incerc diseara cand ajung acasa. Merci mult, sper sa mearga, desi pare prea usor ca sa fie adevarat :)

Share this post


Link to post

Sterge blocul cu o carpa cu benzina sau acetona in lacasul unde intra semeringul ,inainte sa pui silicon ca sa adere mai bine siliconul.Pune silicon rezistent la temperatura.

Share this post


Link to post

Salutare bre. Inteleg ca e vorba de simeringul axului cu came din spatele rotii distributiei, adica de pe partea cu distributia, corect? Daca da, nu vad de ce trebuie schimbat blocul motor. Eventual, daca trebuie musai, poate chuilasa, ca in chiulasa e montat simeringul ala. Dar daca simeringul de care vorbesti e ala care cred eu, situatia e rezolvabila nu prea greu, dar cu niste munca.

In primul rand trebuie determinat din ce motiv sare simeringul. Este putin probabil ca degajarea in care se preseaza simeringul sa se fi largit pana la a nu mai putea retine simeringul la o chiulasa de Tico. O cauza posibila este urmatoarea: de obicei in spatele unui simering, in partea de jos a degajarii pe care el o etansaza ar trebui sa fie un orificiu prin care uleiul se scurge. Este posibil ca acest mic canal sa fie partial sau total infundat si din acest motiv presiunea in spatele simeringului s-a marit si il impinge afara. E drept ca inca nu a fost cazul sa bibilesc un Tico din motivul asta, dar am desfacut mai multe tipuri de motoare si toate, la orice etansare cu simering au acest orificiu de scurgere in spatele simeringului.

Ti-am atasat un desen care arata aproximativ montarea unui simering si canalul de scurgere.

Deci, scoti simeringul si cauti acest otificiu pe care il verifici sa nu fie infundat. Daca e infundat, il desfunzi si ai scapat usor.

O singura data am intalnit situatia in care simeringul intr-adevar nu mai putea fi retinut din motive mecanice la o chiulasa de Oltcit si eu am procedat cam asa: am confectionat o flansa din tabla de aluminiu de 1mm grosime cu diametrul exterior cam cu 1 cm mai mare decat diametrul exterior al simeringului si diametrul interior cam cu 5 mm mai mare decat diametrul exterior al axului. Am dat apoi 4 gauri de 2,5 mm si adancime 8mm dispuse la 90 grade in jurul degajarii in care se preseaza simeringul. Am filetat aceste gauri cu un tarod de 3mm. Gauri identic dispuse dadusem in prealabil si in marginea flansei, si apoi am montat simeringul cu flansa respectiva prinsa in suruburi deasupra lui pentru a asigura retinerea simeringului. A 2-a poza atasata arata aproximativ cum am facut la chiulasa respectiva.

Problema grea va fi insa sa gasesti un mecanic adevarat care sa execute reparatia, ca aia de prin service-uri nu sunt mecanici ci doar niste tipi care inlocuiesc piese. Succes, si dupa ce rezolvi, indiferent cum, sa ne spui cum ai facut ca sa ne mai culturalizam si noi.

post-1922-1242112065_thumb.jpg

post-1922-1242112079_thumb.jpg

Share this post


Link to post

...

 

Va multumesc pentru raspunsurile prompte, mai ales lui Tetea. Intr-adevar, este vorba de simeringul axului cu came din spatele rotii distributiei, roata care, la randul ei, invarte cureaua de la alternator. Am sa desfac diseara, cand ajung acasa, si va spun daca este sau nu infundat respectivul canal de surgere. Desi suna prea usor ca sa fie adevarat. Daca este vorba doar de acel canal infundat, inseamna ca mecanicii de la Sebastian sunt mai praf decat credeam. Cat despre partea cu flansa, cred ca as putea sa fac eu la bunicamiu, care are tot ce-i trebuie si a fost mecanic pe vremea comunistilor, deci e obisnuit cu tot felul de improvizatii. (motivul pentru care nu s-a bagat a fost ca nu a mai lucrat pe tico, dar daca-i dau eu jos fisele si ii arat indicatiile lui Tetea, sunt sigur ca se descurca). In orice caz, revin cu amanunte.

 

Apropo. Exista riscul sa stric ceva sau sa nu mai stiu sa pun la loc daca dau joc cureaua si roata de la distributie? Sa sara de la punct sau ceva de genu` asta? cum spuneam si mai sus, tico-ul meu e din `97.

Edited by tolin

Share this post


Link to post

n-am reusit sa fac nimic ieri, pentru ca nu am reusit sa dau jos doua dintre suruburile de la masca. Nici nu prea aveam piese acasa, ce-i drept. Cred ca am sa caut un mecanic pana la urma, si sa stau cu el cand o repara. La service nu cred ca ma mai duc. In orice caz, va tin la curent.

 

P.S. Nu cred ca merge cu mastic. Cand am incercat sa dau jos masca am gasit in interior niste urme de mastic rosu, ceea ce ma face sa cred ca mecanicii de la Sebastian au incercat sa faca o improvizatie fara sa-mi spuna.

Share this post


Link to post
...

Apropo. Exista riscul sa stric ceva sau sa nu mai stiu sa pun la loc daca dau joc cureaua si roata de la distributie? Sa sara de la punct sau ceva de genu` asta? cum spuneam si mai sus, tico-ul meu e din `97.

 

desigur , mare grija

Share this post


Link to post

Revin cu amanunte. Am rezolvat problema. Cum? Am cautat un mecanic pe Internet, dupa care am sunat si am stabilit o intalnire. Am dat jos distributia, am scos si simeringul, care oricum era iesit pe jumatate (nu eu le-am dat jos, ci mecanicul). Inainte de a pune noul simering, mecanicul a batut cu un obiect ascutit (asemanator cu o surubelnita) in lacasul in care trebuia sa intre seimeringul, astfel incat metalul a format un fel de colturi. Dupa ce s-a asigurat ca a facut destule astfel de colturi, am bagat noul simering, pe care am avut grija sa-l indesam acolo cat mai bine. Vreau sa spun ca au trecut trei zile si tot nu a curs ulei din locul respectiv. Aceasta in conditiile in care, in celelalte doua dati cand am schimbat simeringul, in maximum doua zile imi curgea iar ulei. Sper doar sa tina, dar nu cred ca or sa fie probleme, deoarece simeringul era foarte de greu de scos, chiar si cu surubelnita.

 

Un experiment ratat

Pentru cei care ar putea sa aiba aceleasi idei ca si mine: Din moment ce am luat mai multe simeringuri, pe principiul sa fie, ca oricum sunt ieftine, am avut proasta idee de a pune doua simeringuri unul peste celalalt, astfel incat cel de-al doilea sa-l tina pe primul in lacasul sau. Nu incercati, deoarece se vor toci imediat unul pe celalalt in rotatie, iar uleiul o sa curga in continuare. Mecanicul mi-a spus ca nu o sa mearga, insa eu am zis sa incercam, ca nu avem nimic de pierdut. Asa ca, va spun eu de pe acum sa nu va agitati, deoarece nu merge.

Share this post


Link to post

simeringul poate fi aruncat si de presiunea(gazelor) formata in capacul culbutorilor

Share this post


Link to post
.... Nu incercati, deoarece se vor toci imediat unul pe celalalt in rotatie, iar uleiul o sa curga in continuare.

 

Pai daca se roteste simeringul cu totul nu e bine, trebuie sa stea fix si sa se roteasca arborele in el. Inseamna ca e prea mic in comparatie cu lacasul si cu toata reparatia din pacate vei ajunge in aceeasi situatie.

Share this post


Link to post
Pai daca se roteste simeringul cu totul nu e bine, trebuie sa stea fix si sa se roteasca arborele in el. Inseamna ca e prea mic in comparatie cu lacasul si cu toata reparatia din pacate vei ajunge in aceeasi situatie.
Mie imi place sa cred ca s-a rezolvat problema, mai ales ca au trecut aproape 4 zile de cand n-a mai curs ulei :)

Share this post


Link to post

11 zile de cand n-a mai curs ulei :D

Share this post


Link to post

20 de zile de cand n-a mai curs ulei. Am dat o fuga si pana la mare si s-a comportat ok. Deci, pentru cei care vor avea aceeasi problema, rezolvati cum am facut eu si sunt mari sanse sa nu mai aveti probleme.

Share this post


Link to post

Vad ca ai rezolvat deja problema si urez sa tina cit mai mult(o vesnicie).De retinut ca aceasta metoda se foloseste si la rulmenti atunci cind au joc pe ax sau in casa (de asemeni,cu un dorn ascutit si un ciocan).

Poti sa-mi descrii te rog dimensiunile simeringului? (ce scrie pe el,marimea).

Share this post


Link to post
Vad ca ai rezolvat deja problema si urez sa tina cit mai mult(o vesnicie).De retinut ca aceasta metoda se foloseste si la rulmenti atunci cind au joc pe ax sau in casa (de asemeni,cu un dorn ascutit si un ciocan).

Poti sa-mi descrii te rog dimensiunile simeringului? (ce scrie pe el,marimea).

 

imi pare rau, dar nu mai tin minte ce scria pe semering.

Share this post


Link to post

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

 

×
×
  • Create New...