florinbad

Am atasat oferta de la GTT, ca sa vedeti ce are pe ea. Uitati-va pâna la "Echipare suplimentara pentru echipare LS – motorizare 1.0L:" (inclusiv). GTT Oferta Noul Chevrolet Spark.pdf

Multumesc ! Are motor de 1 litru. Acelea sunt jante din otel pentru modelul meu LS +. Jantele de aluminiu sunt la modelul LT. Multumesc ! La anul o calaresc prin Turcia, via Marmaris !

Buna seara ! Abia acum am intrat în casa, deoarece trebuie sa verific din 5 în 5 minute daca Spark-ul meu nu este furat sau cineva are de gând sa se propteasca de el sau vreo pasare nesimtita sa faca caca pe acoperis sau vreo frunza tomnatica sa aiba îndrazneala sa se aseze pe Transformer-ul meu Micutul meu autobot (vedeti link-ul de mai jos, pentru cei care nu au vazut Transformers 2 - Revenge Of The Fallen) a fost achizitionat astazi, 03.11.2010 de la GTT Chevrolet Bucuresti. Este modelul LS+. Modelul de deasupra lui (LT) mai are în plus: - climatronic - jante aluminiu - senzori parcare In rest, are tot ce vrei si nu vrei. Pentru mine, care vin de pe Matiz, trecerea la Micul Transformer reprezinta o adevarata revolutie. Pun aici câteva poze facute pe înserat, urmând sa va înnebunesc zilele urmatoare cu tot ce-mi place si ce nu-mi place la el. Gata, trebuie sa fug, am auzit un purice cum a sarit pe capota ! Pa !

Tradu-mi si mie, nu am dictionarul la mine. Daca ironia ta se refera la panta, afla ca panta poate fi ascendenta sau descendenta. Daca ironia ta se refera la viteza atinsa, afla ca Laurentiu83 a prins în jur de 170 km/h la intrarea în Iasi (tot în panta, of course) .

Peloponez 8 - NEMEA, o destinatie putin cunoscuta In ziua plecarii din Tolo, receptionera hotelului mi-a spus ca voi gasi benzina doar pe drumurile principale (între timp, nu se mai gasea motorina). Am alimentat cu benzina la iesirea din Argos, apoi tule-o spre Nemea. Chiar în apropierea localitatii, m-am trezit în spate cu un autocar care era gata-gata sa se urce pe mine. Desi mergeam cu 110-115 la ora, îmi dadea flash-uri sa ma dau la o parte fiindca se grabea baiatul. Ghiciti ce autocar era: cu numar de Bucuresti si cu o coala A4 lipita de parbriz: Bucuresti-Zakinthos. Site-ul arheologic se afla în localitate, stadionul aflându-se în afara localitatii. Veti vedea inscriptiile bilingve (greaca-engleza), de culoare maro cu scris alb, care va vor îndruma foarte usor spre obiectivele respective. Am oprit în parcarea micuta, alaturi de doua masini din Germania si una din Ungaria. Am luat bilete, 4 euro de persoana, bilet care include vizitarea muzeului, site-ului si stadionului. Repet, copii au gratuitate. Va mai aduc aminte si de program: 8:00 - 15:00. Nemea nu era un oras propriu-zis, dar, precum Olympia, avea un sanctuar al lui Zeus si era un loc de întâlnire pentru jocurile panhelenice (sunt patru categorii de jocuri panhelenice: Jocurile Olimpice, Jocurile Nemeane, Jocurile Pythiane, Jocurile Isthmice). Jocurile nemeane au fost fondate în anul 573 î.Hr. si aveau loc la fiecare doi ani, intercalându-se, prin rotatie, cu jocurile de la Olympia, Delphi si Isthmia. Deoarece site-ul a fost recent dezgropat de prof. Stephen Miller de la Universitatea Berkeley din California, turistii straini nu prea stiu de acest obiectiv turistic si de aceea acesta nu apare (înca) în anumite ghiduri turistice. N-o sa vedeti aici sculpturi spectaculoase ca la Olympia sau Delphi, dar acesta este unul dintre site-urile preferate ale turistilor greci, cu un muzeu excelent, modern, care încearca sa ne ajute sa întelegem exponatele si ruinele, pâna ce acestea vor fi excavate complet. Site-ul este foarte frumos, cu multi copaci, peluze si tufe de trandafiri, cu mese din marmura. Nemea se afla într-o vale fertila si este celebra în zilele noastre pentru vinul produs aici (vinul de Nemea). In mod traditional, toata lumea stie ca aici Hercule l-a învins pe leul din Nemea (a carui piele nu putea fi strapunsa de lance sau sageti; ca sa-l omoare, Hercule si-a faurit o ghioaca, l-a ametit cu ea si apoi l-a sugrumat) si, drept multumire zeilor, a hotarât ca aici sa se organizeze jocuri în amintirea acestui eveniment. O alta legenda i-a luat locul, capatând în timp mai multa popularitate decât Leul din Nemea. Legenda spune ca jocurile au fost initiate de Cei sapte contra Tebei (de fapt sapte generali de armata, cu subordonatii lor cu tot, condusi de Adrastos), care au trecut prin Nemea în drumul lor de la Argos spre Teba, în

Daca îmi permiteti, o sa pun continuarile la periplul meu prin Peloponez. Daca va enerveaza lungimea articolelor mele, sau daca va enervez eu, în general, va rog sa-mi spuneti si ma voi opri din a posta. Astazi, partea a7-a. Peloponez 7 – Epidaur si Asclepios – un medic nonconformist Dupa ce în seara precedenta fusesem la Nafplio, a doua zi, dimineata, leneveam din nou pe plaja din Tolo. Daca astazi ne programasem ca dupa-amiaza sa vizitam Epidaurul (Epidauros, Epidaurus, Epidavros), în sinea mea speram sa se termine odata cu greva transportatorilor, pentru a pleca si la Monemvasia, mâine, în ultima zi de stat în Tolo. Daca iesi din Nafplio (drumul spre Tolo) o iei la stânga. Daca iesi din Tolo (drumul spre Nafplio), o iei la dreapta, normal, nu ? Drumul spre Epidaur este anost, plictisitor, nu prea ai ce sa vezi, nu sunt multe localitati. Am vazut si un incendiu stins de curând, precum si doua poduri "miceniene", construite în stilul micenian, of course. Indicatoarele te atentioneaza din timp asupra acestor poduri ("Micenian bridge 3 km", de exemplu), care pot fi vazute direct de pe drumul principal, poduri care au rezistat timp de aproape 3500 de ani ! Pe masura ce te apropii de site, peisajul se schimba, intri într-o vale larga, înconjurata de munti. Din loc în loc, apar pâlcuri de pini, alternate de maslini. Ca la fiecare site arheologic important (Delphi, Olympia) localitatea din preajma site-lui s-a dezvoltat vizibil, d.p.d.v. turistic. Intram în localitate (tot Epidaur se numeste, bien sur) apoi, înainte de intrarea în site, te întâmpina o parcare uriasa, cât un stadion modern de fotbal. Mai târziu mi-am dat seama ca în preajma festivalurilor (teatru, muzica) organizate aici, aceasta parcare ar putea deveni neîncapatoare, datorita zecilor de masini sau autocare care ar varsa din burtile lor miile de iubitori de arta, stadionul având o capacitate de 13.000 – 14.000 de locuri. Am luat bilete (6 euro de adult, copiii gratis) si apoi ne-am oprit la primul panou metalic care descrie întreg site-ul arheologic. Insa aici ramâi pierit ! Oricine ar auzi rostit numele de Epidaur, ar spune imediat: da, dom’le, stiu, teatrul ala faimos din Grecia. Asta s-o credeti voi ! Epidaur înseamna, pe lânga teatru, un ditamai site-ul, aproape un orasel, cu temple, cu stadion, cu case si strazi trase parca la indigou, site pe care abia daca l-am acoperit în doua-trei ore, cu impresia ca am fi avut mult mai multe de vazut (si chiar sunt mai multe de vazut, însa noi ne grabeam sa prindem si baia de dupa-amiaza). Cum treci de intrarea principala, în dreapta ai amfiteatrul iar în stânga ai micutul muzeu, orasul antic, stadionul, templul lui Asclepios si tholos-ul circular, tholos întâlnit si la Olympia sau Delphi (templul Atenei, cel pe care-l vedeti în cartile de istorie sau pe vederile postale). Urci câteva trepte si dupa o padurice apare în toata splendoarea lui faimosul teatru. Sentimentul de mutenie pe care-l ai în fata unei minuni arhitectonice ne copleseste. Desi eram 20 de persoane în preajma teatrului, se auzeau doar soapte de uimire. Apoi, în linistea cristalina, explodeaza vocea lui Andrei, baietelul meu: "Tatiiii, ai o moneda ? " El deja se afla pe la jumatatea amfiteatrului si pesemne îsi adusese aminte de experimentul cu moneda. Se întorc spre el americanii, germanii, ungurii, cehii, polonezii, grecii si ce natii s-or mai fi aflat în cercul perfect de 10 metri diametru. Aoleu, parca spuneau ei, dam si aici peste românii galagiosi ? Odata avuta moneda, se încearca experimentul clasic, stiut de populatia Terrei: oare se aude sunetul metalic tocmai de sus, de pe ultimul rând ? Sa vedem. Dupa uimirea initiala, ne punem în miscare, la cele 42 de grade, si constatam cu stupoare cât de departe se afla ultimul rând. Ne mai întrebam unii pe altii, ca magarusul din Shrek: "Ai ajuns ?". Nu, n-am ajuns. Pe la jumatatea amfiteatrului ne oprim, pentru poze si baut apa. Pâna sus mai facem 2-3 popasuri, lesinati de caldura. Dupa o pauza scurta, se încearca experimentul, însa apare un obstacol: un american se trezeste sa recite dintr-o carte, chiar în mijlocul discului de piatra. Noi zbieram de sus la Andrei sa înceapa experimentul, el saracul, nu mai stie cum sa-l dea pe american la o parte. Strigatele românilor, de încurajare, câstiga în fata odei antice, asa ca americanul se vede nevoit sa renunte, în aplauzele palide ale celor trei prieteni ai sai. Andrei da cu putere cu moneda de piatra circulara însa nu se aude nimic (moneda de 50 de bani, asta asa, pentru mândria noastra nationala). Americanii se opresc din vociferat, dornici sa auda si ei sunetul monedei. Se face liniste totala si Andrei da cu sete de piatra. SE AUDE ! MITHBUSTERS CONFIRMAT ! Noi chiuim si aplaudam de sus, laolalta cu americanii (as vrea sa urc aici si filmuletul, însa are un format video cam ciudat). Repede, câte ceva despre acest teatru extraordinar: a fost construit în două etape. In prima etapa, în secolul IV î.Chr, a fost proiectat si construit de Policlet cel Tânăr (fiul faimosului Policlet cel Batrân, cel preocupat de proportiile ideale ale corpului omenesc: vezi Doriforul, atletul care arunca lancea si Diadumenos, atletul care îsi leaga peste frunte panglica victoriei). In etapa a doua, partea superioara a fost adaugata în timpul perioadei elenistice, permitând dublarea numarului de locuri, trecând la o capacitate de 13000 de locuri. Arata exact ca în vechime, doar câteva parti din el fiind restaurate. Scena formeaza un cerc perfect, de 10 metri în diametru, iar amfiteatrul are o acustica exceptionala. Pe 53 de rânduri (un fel de bancute) sta poporul de rând si un rând (primul rând) pentru VIP-uri (un fel de fotolii), personalitatile orasului sau oaspeti veniti de departe. Nu stateai cu fundul direct pe piatra, fiecare îsi aducea o pernita moale, pe care-si punea pretioasa parte a corpului. Aici se jucau piesele lui Sofocle si Euripide sau aveau loc reprezentatii teatrale în cinstea lui Asclepios, alaturi de concursuri de atletism, pe stadionul din apropiere. Astazi are loc un festival recunoscut în lumea întreaga: festivalul de teatru Epidaur, devenind simbolul teatrului grec. Asa se explica schelele metalice care împânzesc partea din fata a teatrului, stricându-i armonia zeiasca. Probabil, în afara verii, în restul anului scena metalica este scoasa de acolo. De aici am coborât spre muzeu, unde se pot vedea diverse instrumente chirurgicale, câteva statui de-ale Atenei, statuia lui Asclepios, stiuta de toata lumea (manuale de istorie, dictionare enciclopedice etc): un batrânel bonom, cu figura blânda, dar sigur pe el, cu sarpele încolacit pe toiag (a nu se confunda cu caduceul medicilor, care are doi serpi încolaciti), simbol conformist al vietii si al mortii; simbol nonconformist al eliberarii energiei Kundalini (energia cu care Iisus îi însanatosea pe cei bolnavi, refacându-le membrele, redându-le vederea etc). Mai puteti vedea un capitel corintian superb, diverse statui si câte un colt al templului lui Asclepios si al templului zeitei Artemis. Cine a fost Asclepios, cel mai iubit zeu al antichitatii grecesti ? A fost fiul zeului Apollo, provenit din uniunea cu muritoarea Coronis (sau Arsinoe). În timp ce Coronis era însărcinată cu Asclepios, ea s-a îndrăgostit de un muritor, Ischis. Fiindca l-a înselat pe zeu, Artemis, sora lui Apollo, a ucis-o pe Coronis. Apollo si-a smuls copilul din pântecele muribundei si l-a dat spre crestere centaurului Hiron, centaur care i-a împartasit secretele taumaturgiei (abilitatea sau puterea de a face minuni) cu ajutorul carora, mai târziu, Asclepios avea sa aline durerile pacientilor sau sa izbuteasca regenerarea partilor afectate de boala (la fel ca Iisus). Totodata, centaurul l-a initiat în folosirea plantelor medicinale, ca terapie complementara. De la o vreme a început sa învie si mortii, fapt care l-a suparat pe Zeus cel iubaret de femei si l-a traznit pe semizeu. Insa, în loc sa moara, Asclepios devine zeu în toata regula. În Iliada, Asclepios era considerat doar un simplu medic care îsi învatase arta de la Centaurul Hiron. Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau adevarate clinici medicale, preotii cultului fiind si medici. Un discipol faimos este Hipocrate (autorul juramântului pe care nu prea îl respecta medicii români), al carui asezamânt terapeutic se afla în insula Kos. De la muzeu pleaca câteva alei (vreo cinci-sase) care te pot deruta daca n-ai sti ca la capatul lor se afla câte un obiectiv arheologic din site, având impresia ca asta a fost tot, teatrul si muzeul. Eroare ! Cum iesi din muzeu, în partea stânga, un delusor si un pâlc de pini te împiedica sa vezi maretia asklepeion-ului. Am urcat delusorul si încet-încet au început sa apara ruinele diverselor cladiri sau temple, mai mici sau mai mari, apoi stadionul, lung de 180 de metri, cu tribune pe ambele parti, apoi templul lui Asclepios, tholosul, abatonul (un fel de dormitor foarte mare, cu camarute în care dormeau bolnavii) si multe, multe alte vestigii. Noi am acoperit cam jumatate din site, luându-ne dupa panourile care descriau compunerea site-ului, la fel ca si în celelalte dati, cu gândul de a mai prinde o baie de seara. Acum îmi dau seama ca Peloponezul trebuie facut în tihna, primavara sau toamna, numai pentru vizitare. Daca vrei plaja si baie atunci vii numai pentru acestea doua, fara a tine seama de bijuteriile arheologice din jurul tau. Cum procedai daca erai un pacient ? Mai întâi te rugai în Templul lui Asclepios. Apoi faceai o baie de purificare în Fântâna Sacra si pe urma aduceai ofrande, dupa cum te ducea buzunarul. Cei bogati sacrificau un taur, cei mai putin bogati sacrificau un cocos iar cei saraci câteva fructe. Nimeni nu oferea bani. Tratamentul ulterior însa trebuia platit. Existau si unele reguli pentru ca bolnavii sa se poata bucura de însanatosirea oferita de Asclepios. Trupul trebuia sa fie purificat, iar aceasta purificare se obtinerea prin post, abstinenta de la alcool si de la orice fel de raporturi sexuale. Apoi nimeni nu stie exact ce se mai ptrecea, cercetatorii fiind oarecum derutati deoarece din ceea ce a ajuns pâna la noi se spune ca pacientii, alaturi de preoti, rosteau rugaciuni ritmice (un fel de mantre), altii spun ca pacientii cu rani supurânde erau dusi în labirintul aflat sub tholos, altii spun ca se faceau anumite bai cu plante medicinale sau ca se efectuau exercitii fizice în gymnazium. Altii spun ca recitarea imnurilor, de o anumita vibratie sau aerul purificat din jurul tholos-ului ar fi ajutat la vindecare sau la punerea într-o anumita stare, receptiva, de exaltare, care te ajuta sa te vindeci mai repede. Noaptea faceai nani iar zeul te vizita în somn si-ti spunea tratamentul. A doua zi, unul din preotii templului te întreba ce anume ai visat si ce sfaturi ti-a dat Asclepios. Oricum, în mod miraculos, orice bolnav era vindecat ! Poate ca aici un rol important îl avea si autosugestia. Daca bolnavul era un copil, tatal acestuia era rugat sa se tina de promisiunea ca va plati tratamentul, daca copilul nu se îmbolnavea într-un an de zile. Din câte se cunoaste, nimeni n-a facut vreo reclamatie, de aici si faima extraordinara a asezamântului. Sub tholos, construit în 10 ani, 360-350 î.Chr. s-a descoperit un mini-labirint subteran, a carui menire a ramas necunoscuta, unii presupunând ca aici s-ar fi aflat tezaurul orasului, altii ca aici îsi adaposteau preotii mâcarea. Abia dupa ce s-au facut excavatii la templul lui Asclepios de la Pergam (în Asia Mica) s-a putut afirma ca în acest labirint intrau doar preotul si un bolnav, încercându-se însanatosirea acestuia din urma. Asclepios fiind zeu celest, olimpian, dar si un erou a carui putere deriva din pamânt, tholos-ul reprezenta viata de sub pamânt care iese la lumina, precum sarpele iese din gaura lui la suprafata (sau energia Kundalini, ce statea bine merci încolacita în chakra Muladhara, ridicându-se apoi la lumina, în toata splendoarea ei, însanatosind trupul). Fundatia tholos-ului era alcatuita din 6 ziduri circulare, din piatra, concentrice. Trei cercuri exterioare alcatuiau fundatia propriu-zisa a cladirii. Celelalte trei, interioare, erau aranjate într-un anume fel, astfel încât sa alcatuiasca un mini-labirint, ce avea din loc în loc deschizaturi prin care te puteai strecura. Bolnavii (de regula cei cu boli de piele sau cei care aveau rani pe corp) intrau aici cu un preot si, cu pasi micuti, faceau incantatii, oprindu-se din loc în loc, pâna în centrul labirintului, urmând un fel de drum initiatic spre sursa însanatosirii. Aici se aflau trei serpi galbeni, foarte mari, neveninosi, numiti Paries, folositi în scopul vindecarii, serpi care lingeau ranile celor bolnavi. Si la Roma se foloseau serpi în scopul vindecarii bolnavilor, însa numai la Epidaur existau acesti serpi de culoare galbena. Din încaperea din mijloc a labirintului, accesul în tholos se facea printr-o piatra rotunda, ce putea fi data usor la o parte (asemenea capacului unei guri de canal). In înteriorul tholos-ului, Pausias îi pictase pe Eros, zeul dragostei si pe nimfa Methe (una din iubitele lui Dionysos), reprezentând Betia. Printre altele, cladirea propriu-zisa era si un adevarat observator astronomic. Cine doreste detalii esoterice (simbolistica, numerologie, astrologie) referitoare la tholos-ul de la Epidaur, poate citi aici: http://www.altani.gr/english/index.html'>http://www.altani.gr/english/index.html Alaturi de tholos se gasea Abaton-ul, un dormitor luuuuuung (cu unele coloane sau portiuni de zid complet refacute; sunt tare curios cum va arata în final, dupa restaurare), unde bolnavii se rugau zeului ca acesta sa le apara în vis si sa le prescrie tratamentul. Din santierul pe care l-am vazut prin întreg site-ul (baraci, utilaje, bancuri de lucru etc.) cred ca se încearca refacerea întregului asklepeion. Am vazut ca se lucreaza la stadion, tholos, abaton si la templul lui Asclepios, piatra sau marmura moderna intercalând piatra sau marmura veche. Deci, peste câtiva ani, cine va ajunge pe aici va putea vedea totul asa cum ar fi aratat în urma cu 2300 de ani (vedeti si fotografiile). Imediat ce am ajuns la Tolo am zbughit-o la plaja, în partea însorita a statiunii, acolo unde plaja este mai lata iar soarele dispare în spatele muntilor dupa ora 20.00. A doua zi, ultima zi de stat în Tolo, a fost o zi extrem de grea, obositoare, de munca continua: plaja – baie – bere – inghetata – plaja – bere – sarailie – plaja – bere – cataif – baie – bere - baie si tot asa, de dimineata pâna seara . Glumesc, nu ma luati în serios. O zi atât de grea va doresc si voua, din suflet. In afara celor doua-trei ore de la amiaza, toata ziua am stat numai în apa verde, calda si sarata. Spre seara ne-am umflat de înghetata si am halaiduit pe strazi, în vederea ultimelor cumparaturi (alimente, suveniruri, tricouri etc.). Am facut si ultimele fotografii, cu regretele eterne ca a doua zi vom parasi acest paradis. Asta este, atât a fost sa fie, 5 zile si nu 50, câte am fi dorit. Urmeaza Nemea, cu stadionul olimpic, site-ul arheologic si un muzeu superb, apoi Atena, cu Parthenonul. http://florinbad.blogspot.com/2010/09/peloponez-7-epidaur-si-asclepios-un.html Surse folosite: http://ro.wikipedia.org/wiki/Epidaurus http://www.squidoo.com/epidaurus-greece http://www.altani.gr/english/index.html

Sato, vezi ca nea Mircea e 'otz si vrea sa te atraga in capcana care dureaza de secole pe Softpedia: care este drumul cel mai scurt spre Halkidiki ? Adica, o iei Lentograd prin Zlatograd, sau Rapidograd prin Sofiagrad ? Dilema ramâne, deoarece trebuie lamurite detaliile importante: - cate râme au trecut autostrada - cate furnici au fost strivite de rotile oamenilor cruzi si nepasatori > - daca numarul tufelor de pe margine nu este exagerat de mare si nu se balangane la dreapta sau la stanga, dupa cum bate vantul - numarul de ridicaturi asfaltice - numarul gropilor nesimtite - daca numarul pisicilor care traverseaza autostrada nu l-a intrecut pe cel al câinilor - daca sunt 24 de curbe si nu 23 - etc.etc.etc

Am gasit si filmuletul cu cele 6 baloane : http://www.autoevolution.com/news/chevrolet-spark-gets-four-stars-at-euro-ncap-video-13746.html

Scuza-ma, interiorul acesta ti se pare urât ?

Daca ai citit postul meu, am spus ca "mi se pare" si nu "cu siguranta". Parerile sunt impartite (104 litri si 170 litri) dar te-ai aruncat la primul link pe care l-ai gasit. Carând foarte multe cu Matizul (locuiesc la taranoaia si asta îmi ocupa tot timpul), am apreciat din ochi noul portbagaj al Noului Spark si mi-am dat seama ca nu pot cara cu el ceea ce pot cara acum cu Matizul (mai ales obiecte lungi). Nu m-am legat deloc de spatiul interior, unde m-am simtit destul de confortabil. Chiar daca masina este urâta cu spume (Tommy dixit - aceasta fiind tendinta viitoare a botului, de a proteja mai bine pietonii în caz de impact), mi-a parut rau de faptul ca rezervorul are aceeasi capacitate si de "redimensionarea" portbagajului pe verticala, din cauza noilor amortizoare. Si, am uitat: are niste capace de cacao, ca sa ma exprim mai elegant. Peste doua luni as dori sa-mi schimb masina si ezit intre Noul Spark si Hyundai i20, de aceea fac anumite aprecieri. Uite cateva link-uri cu portbagajul de 170 litri (inclusiv cu polemicile de pe gmclub): http://www.autohit.ro/specificatii-masina-daewoo-matiz_08_se_power_plus_abs-126 http://www.informatiiauto.ro/daewoo-model-daewoo-matiz-date-tehnice-mid51.html http://www.gmclub.ro/forum/index.php?/topic/1658-volum-portbagaj/ http://www.gmclub.ro/forum/index.php?/topic/414-specificatii-tehnice-matiz/ http://www.popecimotors.ro/modele.php http://www.arrow-group.ro/daewoo-matiz-dotari.html http://www.andromeda-serv.ro/oferte/matiz http://www.abc-rent-a-car.ro/ro/daewoo-matiz.php http://www.ziaruldeiasi.ro/ghidul-auto/matiz-van-o-solutie-economica-din-clasa-bussines~ni47h4

Si doua lucruri proaste: 1. portbagajul are acelasi volum, desi mie mi s-a parut mai mic decât cel al Matiz-ului. Daca te uiti din spatele masinii zici "Mama, ce portbagaj imens are !". Apoi ridici capacul si te desumfli. Din cauza noului tip de amortizoare, spatiul din portbagaj a pierdut pe latime si a câstigat în înaltime. 2. rezervorul are tot 35 de litri

Peloponez 6 - Nafplio, vechea capitala a Greciei sau Napoli di Romania Cum nu era zi sa nu trecem prin Nafplio, orasul ne dezamagea de fiecare data când treceam prin el. Traversam un bulevard anost, sub forma literei L, cu vile si hoteluri de o parte si de alta, cu magazine si benzinarii din loc în loc. Un pic de culoare îi mai dadea cetatea Palamidi, cocotata sus de tot pe unul din cele doua dealuri care protejeaza orasul si care ne trezeau fiori numai uitându-ne la ea, închipuindu-ne luptele strânse care se dadeau acolo între venetieni si turci, apoi între greci si turci, pentru independenta Greciei. La intrarea în oras vedeai indicatorul "WELCOME TO NAFPLIO - THE OLD CAPITAL OF GREECE", apoi alte indicatoare care te îndemnau: Ia-o, fraiere, la dreapta, spre port, ca sa descoperi adevaratul oras, nu vilele anoste pe care le vezi zilnic ! In ziua când am vizitat cetatile Tirynt si Micene, seara, la întoarcere, dupa ce ratasem Nemea, am intrat în Nafplio pe la ora 19:00, cu gând sa mai facem câteva cumparaturi si sa vizitam orasul. Pâna pe la ora 21:30 când începea sa se înnopteze, aveam destul timp sa-l vizitam. Stati linistiti, cred ca nu ajung 2-3 zile sa-l colindati pe îndelete sau sa urcati la Palamidi sau sa luati vaporasul spre cetatuia Bourdzi sau sa faceti o croaziera în jurul celor trei insule (Hydra, Poros si Spetes ). Dupa ce am plecat din Nafplio, ne-am promis c-o sa ne întoarcem, sa vizitam macar cetatea Palamidi. Din pacate, nu ne-am mai întors... Dupa ce intri în oras, în partea dreapta, la vreo 500-600 de metri apare indicatorul "Spre port". Am intrat pe o straduta foarte îngusta, apoi s-a deschis o panorama larga asupra portului, vaselor de croaziera, barcilor si iahturilor, care mai de care mai luxoase, de parca ne aflam la parada modei iahturilor. Am lasat masinile într-o parcare foarte generoasa, însa la mare departare de port si de centrul orasului. Am luat-o pe jos si intrând mai adânc în oras, ne-am dat seama ca si daca am fi vrut sa parcam mai spre centru nu am fi avut unde, parcarile fiind arhipline. In partea stânga ne-am trezit cu fosta gara a orasului, micuta, veche de peste 100 de ani, cu un tren rustic, plin de grafitti-ul noilor "revolutionari" ("Paok" fiind cea mai întâlnita lozinca). Palmierii sunt aici în legea lor, unele restaurante avându-si masutele printre palmieri, masute situate sub copertine ce se întind pe zeci de metri. Daca ati vizitat Brasovul sau Sibiul primavara sau vara, cam asa arata si Nafplio: strazi înguste, case vechi si frumoase cu un etaj sau doua, cu balcoane în stil venetian, din fier forjat, pline de flori. Pe trepte vezi pisici de tot felul, rapuse de arsita de afara. La parterul fiecarei case gasesti câte ceva: o taverna micuta, un atelier de mestesugarie autentica, hand-made (si nu kitch-urile chinezesti pe care le vedeti pâna si în Plaka sau Monastiraki, din Atena), pielarie, încaltaminte unicat, argintarie; poti vedea si cofetariile celebre unde cataiful si baclavaua îti lasa gura apa sau gelateriile cu înghetatele cu multiple arome (inclusiv din banane, pepene sau fistic), cornetul fiindu-ti umplut cu clestele clasic, format din cupe semirotunde si nu de la automatul de înghetata. Localnicii mi s-au parut a fi oameni simpli, deschisi, foarte primitori si... linistiti. Noi, românii, eram cei care faceau galagie prin piata publica, lânga hotelul Grand Bretagne . Odata terminat scurtul dialog cu ei, te întreaba repede: From ? From ? Iar daca spui România, adauga repede: Aha ! Ceausescooo ! Intr-un oras în care calci pentru prima oara, nu stiu de ce dar ai impresia ca deja ti-ai facut prieteni. Nafplio este un oras portuar, aflat în golful Argolic, în nord-estul peninsulei Peloponez si a fost prima capitala a Greciei moderne, timp de cinci ani, între 1829 si 1834. Astazi este capitala prefecturii Argolis (sau Argolida). Englezii îi spun Nafplion, în greaca veche i se spunea Nauplion, iar astazi Nafplio. Conform legendei, orasul a fost intemeiat de Nauplios, fiul zeului Poseidon si al danaidei Amymone. Fiul lui, Nauplios jr., e mentionat în mitologia greaca pentru faptele de vitejie din timpul Razboiului Troian (si pentru cearta lui cu Ulise, printre altele). Deoarece fiul sau, Palamede, a fost linsat pe nedrept de locuitorii orasului, din cauza minciunii lui Ulise, s-a razbunat seducând toate femeile din oras, una singura ramânând fidela sotului. Ghiciti cine: Penelopa . Numele în engleza, Nafplion, a fost folosit în timpul dominatiei venetiene si otomane. In limba italiana Nafplion este cunoscut ca Napoli di Romania , ultimul cuvânt facând referire la vechea denumire a teritoriului ocupat de Imperiul Bizantin de Rasarit, teritoriu numit Romania sau Rhomania ( cu Mistras capitala bizantina a Peloponezului) dar si la distingerea orasului Napoli din Italia cu Nafplion-ul din Grecia. Pe o inscriptie funerara a faraonului Amenophis al III-lea este mentionat sub numele de Nuplija. Partea veche a orasului se numeste Akronafplia si are ziduri datând din epoca pre-clasica (sub 500-600 î.Chr.). Ca ocupatie, prin 1212 cruciatii francezi l-au luat de la Principatul din Aheea, apoi l-au vândut venetienilor în 1388. Sub venetieni, timp de 150 de ani, orasul s-a dezvoltat si fortificat. In 1540 este cucerit de otomani. Venetienii îl recuceresc în 1685, întarind orasul prin construirea cetatii Palamidi în patru ani de zile (cea mai mare constructie venetiana facuta în afara Venetiei), fiind nevoie doar de 80 de soldati pentru a apara orasul. Otomanii, suparati foc, se reîntorc si-l cuceresc în 1715. In timpul Razboiul Grec de Independenta, Palamidi este cucerita de Staikos Staikopoulos, la 31 noiembrie 1821. Dupa cucerirea independentei, Nafplio va fi capitala noului stat, timp de 5 ani (1829-1834), apoi capitala este mutata definitiv la Atena. In timpul liber, va puteti plimba pe faleza, pe strazile înguste ale orasului vechi, cu vaporasul la cetatuia Bourdzi, puteti urca cele 999 de trepte (sau 857 trepte dupa altii) ale cetatii Palamidi, pentru a vedea panorama orasului, va puteti plimba pe faleza de pe Akronafplia (ce înconjoara dealul pe care ce afla cetatea Palamidi), puteti vizita Muzeul de Arheologie (cu vestigii de la Micene si Tirynt). Din Nafplio se pot vizita usor câteva dintre cele mai renumite situri arheologice ale Greciei, precum Argos, Tirynt, Micene, Epidaur, sau Nemea, aflate la o aruncatura de bat de oras (maxim 30 km - Epidaur). In cele doua ore petrecute aici, ne-am plimbat pe cheiul principal, apoi pe cheiul din fata cetatuii Bourdzi. Am intrat pe câteva stradute pitoresti, admirând armonia de culori a florilor de tot soiul (vedeti fotografiile). Am admirat piata din fata portului si hotelul Grand Bretagne. Apoi am facut cumparaturi la un supermarket si tule-o spre Tolo, unde ne astepta degustarea vinului rosu, cumparat in apropiere de Micene . Daca doriti sa vedeti mai multe fotografii, vedeti aici: http://florinbad.blogspot.com/2010/09/peloponez-6-nafplio-vechea-capitala.html

Peloponez 5 - Micene Intre Tirynt si Micene sunt câtiva kilometri, pe care i-am facut destul de repede. Surpriza a venit datorita faptului ca, tot apropiindu-te de cetate, nu o vezi ! Indicatoare bilingve sunt o groaza, însa cetatea neam de poate fi vazuta. Am oprit într-o parcare unde scria "Micene", lânga alte trei-patru masini. Aici o fi ? ne-am întrebat. Nu, nu era aici; aici se afla Tezaurul lui Atreu, un mormânt urias, cu un mic site arheologic lânga el. "Pentru Micene, mai mergeti cam 500 de metri, dupa dealul acela", ne-a spus ghida de la tezaur. Ne-am urcat în masini si dupa 500 de metri a aparut un deal galben, cu ceva ziduri pe el. "Asta e faimosul Micene ?", ne-am întrebat dezolati. A aparut o curba si apoi o parcare imensa, cu vreo 30 de masini si sase-sapte autocare. "Aici o fi", ne-am spus resemnati. Am luat bilete, 12 euro de persoana, pret ce includea cetatea, muzeul si tezaurul. Repet, copii au gratuitate. Pe masura ce intram în site am înteles de ce nu o puteam vedea: este construita sub forma unei cochilii de melc si pe masura ce te apropii de ea ti se dezvaluie privirii, încetul cu încetul. Daca ridicai ochii, vedeai niste mogâldete, sus de tot, pe vârful dealului. Acolo trebuie sa ajungem ? Mogâldetele erau turistii care împânzisera întreg site-ul (daca mariti prima fotografie, îi veti vedea). Apoi "invizibilitatea" mai era data si de iarba galbena, care se confunda cu zidurile, astfel încât, de la departare, nu-ti dadeai seama de masivitatea orasului-cetate. Probabil, primavara contrastul galben-verde este mai accentuat si se pot vedea mai multe detalii. Pâna la Poarta Leilor trebuie sa urci o rampa luuuunga, construita probabil din motive strategice, intrarea în cetate fiind pusa astfel încât atacatorii sa fie deja obositi în momentul ajungerii în dreptul portii. Tot asa am ajuns si noi, lesinati, gâfâind din rasputeri, la 42 de grade celsius, în jurul orei 16.00. Poarta arata exact ca în cartile de istorie, însa în aceste carti nu poate fi redata la adevarata ei masivitate. Am facut toti poze, laolalta cu doua grupuri de turisti italieni si germani, amuzându-ne reciproc: românii facând poze italienilor, nemtii facând poze românilor si italienii nemtilor, toate având ca fundal poarta cu cei doi lei. Feministele spun ca leii ar fi fost de fapt leoaice si care, la origine, ar fi avut capetele din bronz. Leoaicele, reprezentând dualitatea (stânga-dreapta, sus-jos, bine-rau etc) strajuiesc o coloana ce reprezinta axa vietii. Urmeaza a doua rampa, care se presupune ca ducea catre o alta poarta, care astazi nu mai exista. De-a lungul acestei rampe, în partea dreapta, se afla o incinta circulara mare, unde s-au descoperit o groaza de bijuterii de catre Schliemann. Ajuns sus, pe culmea dealului, unde se afla acropolis-ul, orasul de sus, se poate vedea în departare cetatea feudala a Argosului iar mai jos Tiryntul. Din cauza lor, intru în polemica cu un neamt, nedumerit la rându-i ca nu a gasit cetatea ciclopica de la Argos, aratându-mi ghidul dupa care se inspira el în drumetiile sale prin Grecia, alaturi de sotie si cei doi copii. Ii raspund ca nici eu n-am gasit aceasta cetate, desi Argosul, la fel de puternica ca Micenele sau Tiryntul le-a supus pe amândoua, facându-se stapâna absoluta peste întreaga regiune a Argolidei. Presupunerea germanului a fost ca bolovanii de la cetatea ciclopica au fost folositi la construirea cetatii medievale (prin 1200 d.Chr - vedeti poze pe net cu cetatea feudala a Argosului). Habar n-am, n-am reusit sa ajung pâna acolo. Legenda spune ca Micene a fost fondat de Perseu, nepotul regelui Acrisius, stapânul Argosului si fiul lui Danaë, fata lui Acrisius. In cel de-al doilea mileniu î. Chr, timp de 600 de ani, Micenele a dominat cea mai mare parte a Peloponezului de sud. In perioada când a început constructia orasului-stat, civilizatia Minoica din Creta se afla deja în plina dezvoltare si facea primele schimburi comerciale cu Micene. Ulterior, Micene a facut pe dracu'n patru si a cucerit imperiul cretan, lesinat dupa bogatiile si femeile cretane, faimoase pentru frumusetea lor. Tot atunci, Micenele si-a schimbat stilul picturilor aflate pe vasele de lut. Palatul regelui avea vestitul megaron, o sala centrala sustinuta de patru coloane, cu o gura de aerisire patrata în acoperis (vezi fotografia de la articolul despre Tirynt). Prin 1350 î.Chr. orasul s-a întarit cu asa-zisele ziduri ciclopice, deoarece la constructia zidurilor exterioare s-au folosit pietre uriase, pe care, conform traditiei, numai ciclopii (oameni de 3-4 metri înaltime si cu un singur ochi) le-ar fi putut ridica. Repet, bolovanii de la Micene mi s-au parut a fi mult mai mici decât cei de la Tirynt. De aici, de sus, de pe acropole vezi întreaga maretie site-ului, cele 3-4 siruri de ziduri ce-l înconjurau odinioara, cu resturile de case si palate cuprinse în interiorul sau. Undeva în partea dreapta se casca o intrare, unde coborând 99 de trepte dam peste cisterna aflata sub pamânt, cu apa potabila, la 15 metri adâncime. Este întuneric total si numai cu ajutorul blitului poti vedea ceva. Iesim din cisterna si coborâm pe alte poteci marcate, dând peste alte cladiri, palate, temple si porti. Peste tot ai placute indicatoare, bilingve sau trilingve (greaca-engleza-germana). Apropo, la Delphi prima limba vorbita este... franceza. Engleza se gaseste rar sau deloc ! Pe aceste indicatoare ai o schema generala a site-ului care, printr-o bulina rosie, îti spune în ce loc te afli, explicatiile zonei sau a cladirii în fata careia te afli, în cele trei limbi si un desen-reconstituire, care îti arata cum ar fi aratat cladirea-templul-baia-palatul respectiv. In afara citadelei se afla mormintele regale, presupuse a fi ale lui Agamemnon, Climtemestrei si Egist (vezi fotografiile), pe care, daca te grabesti sa ajungi la muzeu (înauntru te asteapta aerul conditionat binefacator), ai "sansa" sa le ratezi. La fel era s-o patim si noi ! Am vazut niste poteci, ne-am luat dupa ele si surpriza: ne-am trezit în fata mormântului lui Egist, amantul Climtemnestrei. Mormântul ei se afla alaturi, probabil ca cei doi iubiti sa fie uniti si dupa moarte, dupa ce l-au ucis împreuna pe bietul Agamemnon care se întorsese cu noua lui iubita Cassandra, drept prada de razboi, halaiduind zece ani pe la Troia sau pe unde l-or fi purtat corabiile. Mormintele sunt uriase, probabil s-a depus o munca titanica la ridicarea lor (mai ales a mormântului lui Agamemnon), conform gradului de importanta a locatarilor. "Plin de încântare, va anunt, maiestate, ca am descoperit mormintele care, conform traditiei, apartin lui Agamemnon, Cassandrei, lui Eurymedon şi însotitorilor", i-a transmis Heinrich Schliemann regelui George I al Greciei la sfârsitul lui 1876. Situl grecesc de la Micene fusese identificat cu treizeci de ani în urma cu ramasitele cetatii aheilor, populatia care a învins Troia, dupa cum se povesteşte în Iliada lui Homer. Lânga muzeu se afla Mormântul Leilor, rotund, neacoperit. In muzeu, înghesuiala mare (deh, caldura e de vina). La adapostul aerului conditionat mai ca nu-ti vine sa mai iesi afara. Aici se pot vedea fresce originale, vase de lut cu celebrele desene mitologice, apoi se coboara la subsol unde afla comoara descoperita de Heinrich Schliemann, dar sunt doar copii perfecte ale comorii, originalele aflându-se la Muzeul National din Atena. Vad si masca lui Agamemnon, aflata în filele cartilor de istorie din scoala generala si liceu, precum si câteva sabii. Dau sa fac o poza si sunt certat de o grasana de 100 de kg care abia se urneste de pe scaun: "No flash, no flash !" Asta este, doar masca este fotografiata, restul fotografiilor le voi lua de pe internet, precizând si sursa lor. Pun aici si lista regilor micenieni, doar asa, pentru informare si sa fac articolul mai lung - Perseu - fiul lui Zeus si al Danaei; întemeietorul cetătii - Electryon - fiul lui Perseu si al Andomedei - Sthenelos - fiul lui Perseu si al Andomedei - Eurystheus - fiul lui Sthenelos si al Nicippei; ucis de heraclizi - Atreu - fiul lui Pelops si al Hippodamiei, unchiul lui Eurystheus - Tieste - fiul lui Pelops si al Hippodamiei - Agamemnon - fiul lui Atreu si al Aeropei; participant la Războiul troian - Egist - fiul lui Tieste; l-a asasinat pe Agamemnon - Oreste - fiul lui Agamemnon; a condus mare parte din Peloponez - Tisamenus - fiul lui Oreste; ucis de heraclizi Acum, foarte pe scurt despre razboiul troian: Peleus s-a casatorit cu Thetis (zeita marii) si acestia nu au invitat-o la nunta pe Eris, zeita discordiei. Tipa s-a suparat si a aruncat un mar de aur în sala unde se tinea banchetul, spunând ca marul apartine celei mai frumoase zeite. Hera, Atena si Afrodita s-au certat pentru posesia marului iar Zeus, smecher, ca sa le împace, l-a pus pe Paris, printul Troiei, considerat cel mai frumos barbat din acea vreme, sa hotarasca cui sa dea marul. Paris i-a dat marul Afroditei, deoarece aceasta i-a promis ca i-o da pe cea mai frumoasa femeie din lume, pe Elena, sotia regelui Menelaus al Spartei. Paris s-a dus în Sparta si a rapit-o pe Elena si o parte din averea lui Menelaus. Menelaus s-a facut foc si para si i-a instigat pe toti fostii petitori ai Elenei sa jure ca o vor aduce înapoi. De peste tot au început sa se strânga eroii, inclusiv Ulise (care initial nu a vrut sa participe la razboi) si Ahile, deoarece profetia spunea ca Troia va putea fi cucerita doar daca va lupta si Ahile. La conducerea flotei grecesti a fost pus Agamemnon, regele Micene-ului. Agamemnon a omorât un cerb al zeitei Artemis, aceasta s-a suparat si a calmat marea. Ca sa poata porni, Agamemnon a fost nevoit sa-si sacrifice fiica, Ifigenia. Dupa ce flota s-a pus în miscare, grecii habar n-au avut unde se afla Troia, asa ca au loc niste batalii cu câteva tarisoare nevinovate: Mysia si Teutrania. Regele din Teutrania, Telefus este ranit de Ahile, iar grecii negasind-o pe Elena se întorc acasa. Profetia spunea ca Telefus putea fi vindecat doar de cel care îi provocase rana, adica de Brad Pitt . Ducându-se la Brad si vindecat de acesta, Telefus le promite ca le va arata unde se afla Troia. Odiseu si Menelaus se duc la Peter O'Toole, pardon, la Priam, regele Troiei, cerând-o pe Elena si comoara furata. Priam refuza si uite asa razboiul poate începe. Timp de 9 ani grecii au cucerit teritoriile din jurul Troiei, ca sa-i slabeasca aprovizionarea cu hrana, distrugandu-i astfel si economia. In diversele mini-batalii încep sa moara o groaza de eroi, de ambele parti: Hector, Penthesilea, Patrocle, Brad Pitt, Pelops etc.etc.etc Ulise o roaga pe Atena sa-i dea o idee geniala pentru a pune capat razboiului. A doua zi grecii construiesc calul troian, pe care-l vor oferi drept ofranda Troiei. Flota greaca se retrage un pic mai încolo, Ulise si câtiva eroi se baga în burta calului, troienii chefuiesc întreaga noapte, Ulise iese si deschide portile, armata greaca face prapad, moare si Peter O'Toole, Cassandra este violata iar Diane Kruger, pardon, Elena cea iubareata se întoarce la Sparta. Dupa razboi, Polyxena, fata lui Priam, este sacrificata la mormântul lui Ahile, iar Astyanax, fiul lui Hector, este omorât, ca simbol al sfârsitului razboiului. Enea, un print troian, a reusit sa scape în urma distrugerii Troiei - vezi Eneida lui Vergiliu iar Ulise are chef sa halaiduiasca mai multi ani, pe multe mari, în bratele mai multor femei pâna se va întoarce acasa - vezi Odiseea lui Homer (Armand Assante, productie Hallmark Channel). Daca Dumnezeu ma ajuta si la anul voi vizita si Troia, voi scrie atunci un articol mai detaliat despre razboiul troian. Pâna atunci, este important sa fiu sanatos si sa adun banii pentru excursie. Ne strigam prin statie pentru adunare, deoarece unii se afla la mormintele celor doi amanti, altii sunt prin muzeu, altii la Mormântul Leilor, altii la toaleta. Apropo de toalete, fiindca tot n-am spus un cuvintel despre ele, le gasiti în toate site-urile si au un confort de lux, având toate cele necesare în interior. Iesim din site, ne urcam în masini si ne întorcem cale de 500 de metri pâna la "Tezaurul lui Atreu", un mormânt urias, foarte impresionant si prin înaltime, si prin arhitectura dar si prin blocurile uriase de piatra folosite la construirea lui. Acum ce mai vizitam ? Spre Nemea, se afla colea, la doi pasi. Abia am iesit pe drumul spre Nemea când doua masini de politie ne blocheaza drumul si ne îndruma pe alta cale. O luam pe acolo, mai mergem cam un kilometru si din nou surpriza: de data asta un sir lung de masini si în departare doua camioane-cisterna ale grevistilor blocheaza drumul. Hai ca terminam ziua cum nu se poate mai bine? Ma îndrept spre primul polistist pe care-l vad si, cu harta în mâna, îi spun ca suntem turisti si ca dorim sa ajungem la Nemea, însa el ma trage deoparte si-mi sopteste ca "negocierile" sunt pe terminate si sa mai asteptam cateva minute, deoarece i-au convins pe cei doi camionagii sa-si retraga mastodontii de pe sosea. Are dreptate, peste trei-patru minute cele doua caminoane elibereaza drumul si am timp sa-i vad zâmbetul tâmp, de mare viteaz ce este, al unuia din soferi, primul imbold fiind sa-i arat degetul mijlociu, însa ma abtin cu greu. In fine, drumul fiind liber, noi fiind liberi, tule-o spre Nemea ! Drumul este superb, maslinii si portocalii ne înconjoara de peste tot. Ajungem la stadion, coborâm veseli nevoie mare ca grevistii n-au reusit sa ne strice ziua, însa casa de bilete este închisa: program de vizitare 8:00 - 15:00 . Pisici ! Hai înapoi ! Ne propunem ca la plecarea din Tolo spre Atena, sa nu plecam pe la 9:00 ci pe la 7:30, astfel încât sa ajungem la ora 8:00 la stadionul din Nemea si apoi sa vizitam si site-ul (site-ul arheologic si muzeul se afla la 500-600 de metri de stadion). In fine, dupa ce ne chinuim sa vedem stadionul prin gard, ne întoarcem la Tolo, nu înainte de a cumpara pe drum, de la o localnica, cinci litri de ulei de masline si doi litri de vin rosu. In tot periplul nostru prin Peloponez am vazut deseori (ca si la noi, de altfel) localnici care-si comercializeaza produsele proprii: ulei de masline, vin (alb si rosu), miere, lamâi, portocale, piersici, pepeni. Am ajuns la Tolo si am avut timp sa facem repede si o baie în mare, în partea mai însorita a statiunii, acolo unde soarele dispare în spatele muntilor dupa ora 20:00. Seara, dupa cina, anumiti obraji s-au aprins dupa doua-trei pahare de vin rosu, ghiurghiuliu, atmosfera fiind foarte încinsa, cu dezbateri aprinse în ceea ce priveste cetatile vizitate, cu eroii lor troieni cu tot, eroi care din vorba în vorba au ajuns si pe la Termopile, Histria sau Tomis. Si pe la Callatis ? Habar n-am. Stai putin sa ma gândesc ? Ala cu lâna de aur, Iason, a ajuns la Marea Neagra sau la Marea Caspica ? Dar de Brad Pitt cu sabia aia a lui, care numai greceasca nu era, ce spuneti ? Stiti voi, atunci când s-a luptat cu ala pe care-l bate Jet Li în "Fearless, pe tatami... Sau era în "Visul împaratului" ? Nu, bre, ala e Jackie Chan. Oricum ar fi, ospatar, mai toarna un rând ! Daca doriti mai multe poze, vedeti aici: http://florinbad.blogspot.com/2010/08/peloponez-5-micene.html

Peloponez 4 - Tirynt, cetatea ciclopilor Am spus ca voi scrie putin, dar pe masura ce scriu, articolul devine din ce în ce mai mare . Mai pierd timp si datorita faptului ca ma documentez înainte, ca sa nu scriu cine stie ce prostii pe aici. Asa ca astazi pun aici numai Tirynt-ul, urmând ca ulterior sa pun si Micene-le, în seara aceleiasi zile halaiduind prin Nafplio-ul atât de asteptat de voi. Deci, sa încep: Daca credeati ca ne-am hotarat sa lenevim, ei bine v-ati înselat ! “Lenevia totala” a durat a doua zi doar pâna la ora 12:00, cu toata populatia de 8 români balacindu-se în apa calda, cristalina si foarte sarata. Aflând din seara trecuta de greva transportatorilor de combustibil, am dat o fuga în Nafplio sa-mi fac plinul (mai degraba Florione m-a chemat prin statie, spunându-mi ca a gasit benzina) si am avut noroc sa gasesc la un Shell, singurul care avea benzina în tot orasul. Motorina era peste tot, însa benzina începuse sa se împutineze (pe parcursul grevei situatia s-a inversat: a început sa dispara motorina iar armata chemata în sprijin de guvern a început sa alimenteze statiile cu benzina, folosind cisternele proprii). Ispita a venit imediat: ce-ar fi ca în timpii morti (13:00 – 17:00) sa vizitam site-urile din jurul Nafplio-ului ? Cineva spunea ca, înainte de a vedea Micene, este bine sa vezi Tirynt-ul, ca sa poti face o comparatie si sa nu fi dezamagit de faptul ca Tirynt-ul este mai “mic” decât Micene. Ok, ne-am pus de acord sa facem Tirynt-ul (e la 2 km de Tolo), Micene (Mikines) si, daca mai este loc, Nemea. Mâine urma sa facem Epidaur-ul (Epidavros), tot într-un timp mort. Daca grevistii s-or potoli, poate vom reusim sa facem si Monemvasia. Adevarul este ca eu aveam benzina dus-întors pentru Monemvasia însa ce m-as fi facut la plecare, spre Atena ? Am vorbit cu receptionera care m-a asigurat ca-mi poate procura benzina (mai greu, dar s-ar fi putut), deoarece Ministerul Turismului a solicitat tuturor proprietarilor de vile si hoteluri sa ajute turistii straini în ceea ce priveste alimentarea cu combustibil în momentul încheierii sejurului. Pâna la urma, grevistii nu s-au potolit si chiar înainte de a pleca din Tolo, receptionera mi-a spus ca au început sa fie alimentate benzinariile din Atena si cele de pe autostrada si drumurile principale, deci sa stau linistit, ca voi gasi. Cei care au citit cartile lui Erik Von Daniken, au aflat cu siguranta de “cetatea ciclopilor”, Tirynt, cetatea care l-a impresionat atât de mult pe hotelierul elvetian. In Terra – Planeta Vietii, dar si în cartea Amintiri Despre Viitor, Daniken ridica problema unor monumente care nu se încadreaza în cronologia si istoria clasica, neputând fi realizate nici cu tehnologia de astazi. Deoarece nu era zi sa nu vedem Tirynt-ul macar o data, în du-te-vino-ul nostru Nafplio-Tolo, abia când am intrat în site si ne-am apropiat de zidurile cetatii am amutit dintr-odata, dându-ne seama ca tiryntenii se aparau împotriva a ceva sau cuiva urias… Eu am 1.83 înaltime si la vederea blocurilor imense de piatra mi s-a parut ca sunt miiiiiiic, mic de tot. De multe ori mi-era ciuda ca nu sunt mai scund de înaltime si ma lasam în jos, pentru a fotografia mai “veridic”, altfel aratând fotografiile de la nivelul solului, altfel aratând cele de la înaltimea celor 1.83 m ai mei . Pe dealul stâncos, cu o lungime de 300 de metri si aflat la 25-30 m deasupra solului, închipuiti-va niste blocuri de piatra cu laturile de 2-3 metri, patrate, dreptunghiulare, triunghiulare sau alte forme neregulate, asezate atât de bine unele într-altele încât nu poti sa bagi lama de cutit între ele. Bine, exagerez un pic, ca sa para mai misterios, însa nu-mi dau seama cum naiba au reusit tyrint-enii sau cine or fi fost ei sa aranjeze aceste blocuri neregulate în asa fel încât zidurile enorme de jur-împrejurul cetatii sa para perfect drepte si perfect dreptungiulare (vedeti pozele). Zidurile pe care le vedem astazi au în jur de 7 metri înaltime, fata de 9-10 metri cât aveau în timpurile când cetatea se afla în plina glorie. In timp ce Homer descria cetatea ca fiind foarte bine conservata, Pausanias, dezolat de prabusirea zidurilor, scria în secolul 2 d.Hr. ca doi magari n-au reusit sa mute cea mai mica piatra gasita acolo. Constructia zidurilor îi este atribuita lui Proetus, fratele regelui din Argos, Acrisius. Conform legendei, Proetus, împreuna cu oamenii locului a ocupat si fortificat Tirynt-ul, sub supravegherea atenta a ciclopilor. Apoi mai afli ca Tirynt-ul era un ditamai orasul, cu case si palat regal si, dintr-un anumit punct de vedere, ca era cel mai vechi “oras” din Grecia. Curios este faptul ca, la începutul epocii clasice grecesti, atât Micene cât si Tirynt-ul decazusera foarte mult, însa în razboaiele contra persilor au putut sa-si permita trimiterea a 400 de luptatori în batalia de la Plataea. In jurul cetatii nu se vede nicio urma de locuire. Locuitorii vietuiau în orasul-cetate-stat, lung de 300 de metri. Peste câteva sute de ani, în anul 468 î.Chr., Argos-ul oras-cetate-stat lesinat dupa putere, a cucerit atât Micene cât si Tirynt, dominând întreaga regiune si populându-si cetatea cu locuitorii celor doua cetati distruse. Ba mai mult, Argos-ul, în grandomania sa, a reusit, încet-încet, sa mute jocurile de la Nemea catre propriul stadion, Nemea cazând ulterior în uitare. Daca n-ati auzit de Argos, vedeti noul film Clash of the Titans – Cocnirea Titanilor, o parte din actiunea acestui film desfâsurându-se la Argos, unde s-a încercat o reconstituire a cetatii pe computer. Citindu-l pe Homer, Heinrich Schliemann s-a încapatânat sa creada în veridicitatea celor spuse de poet si n-a avut altceva mai bun de facut decât sa rascoleasca conceptiile istoriei recente si pe autorii ei împietriti în idei conservatoare. Asa ca si-a facut omul niste calcule, a facut niste masuratori, apoi a ochit doua dealuri, s-a pus omul pe sapat si a scos la iveala ce credeti ? Ia cititi bine: TROIA si MICENE. Si câte “dealuri” or mai fi ramas de decopertat … Apoi a facut sapaturi si la Tyrint (fiind cât pe ce sa-l faca praf si pulbere, disperat sa caute o comoara asemanatoare celei de la Micene ), acesta fiind cu 800 de ani mai vechi decât Micene, presupunându-se ca începuturile sale ar fi prin anul 2000 î.Chr., zidurile pe care le puteam vedea astazi, datând de prin 1400 î.Chr. (zona din interiorul palatului fiind locuita pâna în sec. al 8-lea d.Chr.). Copil fiind, devoram pur si simplu Legendele lui Alexandru Mitru si cartea rusului A.N.Kun, referitoare la mitologia Greciei. Acum vedeam, pe viu, imaginatia pe care mi-o creasem în copilarie, îi vedeam pe eroii greci agitându-se pe zidurile imense, ziduri considerate de greci ca fiind opera ciclopilor (la Micene, totusi, bucatile de piatra erau mai mici ca dimensiuni). Apropo, la cladirea reconstituita de americani de la Atena, la poalele Acropolelui, am vazut un scut spartan imens, din bronz, cred ca avea 1.5 m diametru si o greutate de cel putin 20 kg… Grecii din vechime ori erau scunzi si musculosi, ori erau înalti de peste 2 m si foarte atletici. Istoricii afirma ca erau scunzi si musculosi. Oriunde ma duceam în site, vedeam inscriptii cu interdictia turistilor de a coborî anumite scari, de a intra în anumite subterane, inscriptii de tipul “Pentru protejarea turistilor, datorita caderilor de pietre, este interzisa patrunderea în acest tunel – încapere - zona”. Citisem ca Tirynt-ul este strabatut de canale subterane, care duc, pe sub pamânt, pâna la râurile din apropiere; ca sub Tirynt se afla încaperi subterane, tunele “ciclopice” (asa le-au numit istoricii), magazii de grâne, atât de necesare în cazul unui asediu si ma simteam într-un fel frustat de faptul ca nu le puteam vedea. Peste tot domina impresia de masivitate: ziduri masive, scari masive, încaperi masive. Exista si o “Poarta a Leilor”, dar aceasta nu s-a pastrat, asa cum s-a pastrat cea de la Micene. Palatul regal, ca si cel de la Micene sau cel de Pylos, aveau ca element comun “megaron”-ul, o sala centrala principala, din care se intra într-o curte (am pus o poza cu megaron-ul de la Pylos - reconstituire). De multe ori mi-era ciuda ca aparatul foto nu reda mai bine realitatea si-mi venea sa iau portiunea pe care o fotografiam si s-o translatez aici, în România, ca sa fiu crezut pe cuvânt si sa nu fiu acuzat ca fabulez. Apoi mi-a dat seama ca prin relatarile mele si a altor persoane care au cutreierat Peloponez-ul, voi deschide pofta de vizitare a altor români care s-au saturat de Halkidiki sau Paralia Katerini sau Olympic Beach (scuze pentru cei care se simt ofensati) si vor sa vada si altceva, intrând “mai adânc” în teritoriu. Sunt foarte multe de spus despre Tirynt, însa ma lungesc plictisitor de mult. Am cercetat cetatea cam o ora, apoi am plecat în directia Micene, deoarece acolo aveam mult mai mult de vizitat . Daca aveti chef de mai multe poze, vedeti aici: http://florinbad.blogspot.com/2010/08/peloponez-4-tirynt-cetatea-ciclopilor.html

Gata, mânca-v-as, nu ma mai certati, mi-am însusit criticile !

La multi ani pentru ieri, Madkat ! La multi ani pentru azi, BogdanG si Em!l ! Sa va fie viata asa cum doriti voi sa fie !

O sa bag 3 articole, dar sa nu va enervati din cauza lungimii lor. Imi place sa aberez. Articolele au fost puse deja pe blogul personal. Insa le voi pune si aici integral. Pentru poze va rog sa va duceti pe blog, fiindca mi-e peste mana sa mai pun si aici 20 de poze. Nu mai am publicitate pe blog, deci va puteti delecta linistiti cu aberatiile pe care le-am pus acolo. Peloponez 1 - Termopile si Canalul Corint Pentru cazare am folosit www.booking.com: - doua nopti în Paralia Katerini, la dus si la intors, hotelul Akropol, 50 euro/noapte cu mic dejun inclus - cinci nopti in Tolo, hotelul Polydor, 50 euro/noapte O noapte am dormit-o în Atena la niste cunostinte de-ale lui Florione, nasul meu. Taxe la dus: - pod Giurgiu dinspre partea româna: 27 lei - rovigneta traversare Bulgaria pentru 7 zile: 5 euro Taxe la întors: - pod Giurgiu dinspre partea bulgara: 6 euro (sa aveti exact 6 euro, deoarece n-o sa vi se dea restul la 10 euro) - rovigneta traversare Bulgaria pentru 7 zile: 5 euro Benzina Bulgaria: 1.02 - 1.04 euro. Benzina Grecia: 1.44 - 1.60 euro Taxe autostrada Bulgaria: 0 euro. Taxe autostrada Grecia (pana si dincolo de Atena): 50 euro (25 la dus, 25 la intors). Kilometri parcursi: aproximativ 3900 (dus-intors). Mâncare si bautura (bere, Metaxa, Ouzo): daca ati mai fost în anii anteriori în Grecia, preturile la bautura si mâncare nu s-au modificat absolut deloc. Deci gasiti aceleasi preturi ca acum 1-2-3 ani. Taxele la obiectivele turistice: variaza între 3 euro (Nemea) si 12 euro (Acropole), în functie de importanta si întinderea site-ului respectiv. Tinerii sub 18 ani au acces gratuit la toate obiectivele turistice. Program obiective turistice: toate, în afara de Nemea (8:00 - 15:00) au programul 8:00 - 19:30. In Atena biletul la metrou este de 1 euro adulti si 0,5 euro copii. Biletul este valabil doua ore, pe toate mijloacele de transport (metrou, autobuz). Romani întalniti în Peloponez: cam 2-3 familii, în Tolo si o familie în Olimpia. Este necesar sa cunoasteti binisor engleza-germana-franceza, pentru a cere eventuale informatii. Am plecat din Târgoviste la ora 2:00 noaptea iar la Giurgiu am ajuns în jurul orei 5:00. Am achitat taxa de pod dinspre partea româna (27 lei), am cumparat rovigneta bulgareasca (5 euro), mi-am lipit-o pe parbriz si tuleo ! Drumul este foarte bun (si drept...) spre Plevna, apoi Sofia. Am traversat Sofia, citind anterior ca prin oras drumul este mai scurt. Eroare, desi era sâmbata dimineata, am stat la o groaza de semafoare si mini-ambuteiaje. Deci, daca puteti, luati-o pe centura. In fine, prin Bulgaria am trecut foarte bine. Daca respecti indicatoarele nu ai parte de politistii bulgari. Am întâlnit cam 3-4 echipaje, semnalizate din timp de soferii bulgari. Limitele enervante de viteza sunt puse la apropierea intersectiilor cu alte drumuri si la intrarea-iesirea din tunele. Au un semn comun pentru terminarea interdictiilor: cercul alb cu trei linii oblice. Rar am vazut si viteza scrisa pe acest cerc alb (40 sau 50), cum este la noi. Apropo de tunele, m-au impresionat peste masura, la fel ca tunelele grecesti: uriase, pe doua benzi la dus, doua la întors. Pâna vom ajunge si noi macar la nivelul bulgarilor mai va. Cu trei-patru popasuri, inclusiv cumparat dulciuri, apa, alimentat cu benzina (cu cardul, mai întai am întrebat daca se poate achita cu cardul; nu am avut la mine leva deloc) am traversat Bulgaria în 9 ore. Pe la ora 14:00 eram la Kulata (iesirea din Bulgaria). La ambele vami a fost doar o simpla formalitate, s-au uitat la cartile de identitate si la pasaportul meu (îl am pe Andrei acolo). Minorii sub 14 ani pot trece cu pasaport propriu sau prin includerea într-unul din pasapoartele parintilor. Minorii peste 14 ani pot prezenta doar cartea de identitate însa ambii parinti trebuie sa se afle în masina, altfel trebuie procura de la notariat cu acordul celuilalt parinte, daca se iese numai cu un singur parinte. La iesirea din Bulgaria am alimentat la un LukOil (1,04 litrul de benzina). In Grecia, preturile la benzina variaza intre 1,44 si 1,60 euro. Cu cat te afli mai mult în apropierea unui oras mare, preturile la benzina scad. Cu cât te adancesti în teritoriu (în sate sau la benzinarii puse aiurea pe drumurile nationale, preturile cresc). In Grecia am platit numai cu euro, inclusiv benzina. In jurul orei 16:30 eram la Paralia Katerini (drumul a fost exclusiv pe autostrada), unde rezervasem pe Booking.com prima oprire. Ne-a luat cam 20 de minute sa gasim hotelul Akropol (gps-ul ne-a dus pe un drum gresit) si inca 15-20 sa ne razboim pe diverse stradute cu grecii, pentru parcarea masinilor. In cele din urma, am urcat bagajele în camere si am dus masinile în parcarea publica (o zona foarte intinsa) a localitatii, la 5 minute de mers de hotel. Auzisem multe despre Paralia Katerini, însa aici mi s-a confirmat ceea ce citisem pe net: o statiune extrem de aglomerata, murdara, galagioasa, sufocanta. Am putut face comparatie cu Nei Pori, unde am stat sapte zile acum doi ani, o statiune linistita, cu o apa clara, verzuie, plaja larga, de 50 de metri, dar fara viata de noapte, fara distractia din Paralia Katerini. Colac peste pupaza, odata ajuns în camera de hotel, fericit ca am reusit sa ne încadram în timp si ca avem vreme si de o baita în Marea Egee, am tras draperiile si asteptam sa vad marea. Surpriza mare: din toate partile ma priveau peste 20 de perechi de ochi curiosi. Hotelul, împreuna cu alte trei hoteluri, formau un patrat interior, astfel ca, daca nu trageai draperiile, toata lumea din jur vedea ce faceai in camera. Despre hotel, în afara de neplacerea de mai sus, numai de bine: este administrat de o familie si toti vorbesc engleza, deci te poti descurca de minune. Camera a fost foarte curata, îngrijita, cu tot tacamul. Micul dejun (l-am avut inclus în pretul de 50 euro) a fost de tip bufet suedez, destul de variat (si nu simplu, cum se plangeau unii pe net, nemti sau greci), incluzand sucuri si cafea. Hotelul, este curat, ingrijit, are si lift (desi are 3 etaje), hol de primire spatios si un mini-restaurant la intrare. A doua zi a început circul Toll Post-urilor sau a taxelor de autostrada. Pâna la Atena sunt vreo 12 astfel de posturi, pretul taxei variind de la 1 euro pana la 2,90 euro. Cand ti-e lumea mai draga si te bucuri de peisaj, vezi pe dreapta Toll Post, 1 km. Pâna la Nafplio am platit cam 25 euro numai taxele de autostrada. Pe autostrada se merge cu maximum 120 km/h (în Bulgaria se poate merge cu 130 km/h), desi sunt multi bolizi, inclusiv motociclisti care nu respecta aceasta viteza. Prima oprire: Termopile. Atentie: gps-ul va va duce într-un fel de fundatura, unde veti gasi baile sulfuroase de la Termopile, un fel de cascada si un bazin micut, cu apa fierbinte, sulfuroasa, unde se poate face baie. De la aceste bai, la 1 km în dreapta se afla mausoleul. Intr-o vale larga, sta solemn un mausoleu în fata caruia troneaza statuia lui Leonidas. Facut poze, admirat mausoleul, statuia, valea. Trecut drumul, spre un deal întarit si aparat de greci cu pretul vietii, cu ziduri ce abia se vad de sub pamânt. De aici, alta greseala: nu ascultati gps-ul si NU o luati inainte, deoarece drumul se va înfunda. Va întoarceti de la mausoleu pe drumul de venire, ca sa reintrati pe autostrada. Noi am mers ca fraierii vreo 5 km inainte, pâna ce ne-am trezit pe un drum de pietris batatorit care nu stiu unde naiba ne ducea. In Grecia, gps-ul est bun in orasele mari (Atena, Salonic, Tripoli etc) dar in afara este varza. Urmatoarea oprire: canalul Corint. Un user de pe forumul Softpedia (OvidiuNS) îmi daduse înainte indicatii foarte pretioase de a NU rata canalul. Daca te afli pe autostrada si mergi înainte spre Nafplio sau Tripoli risti sa ratezi canalul. Dau mai jos indicatiile user-ului OvidiuNS: pe autostrada (înainte de a intra în Atena) ai indicator spre Corint. Am fost anul trecut, nu erau probleme. Mai exista si drumul national 3 (Thiva - Mandra), mai scurt cu 47 km dar fara autostrada (drum mai greu, cu viraje si cu tiruri - l-am parcurs la întoarcere). Ca timp si consum, pe drumul 3 nu castigi semnificativ. Pt. canalul Corint, dupa ce achiti autostrada (dupa aprox. 75km de la intrarea pe autostrada spre Corint sau cca. 50 km de la Mandra), se face în dreapta iesirea spre Loutraki (aproape imediat). Dupa ce ai iesit spre Loutraki, cam la aprox. 100-200 metri se face o intersectie mare unde, daca faci stânga, intri pe drumul vechi spre Corint, drum care trece peste canal. Ai posibilitatea sa parchezi si înainte si dupa pod, sunt magazine de suveniruri acolo, nu-ti fa probleme, te descurci. Si eu m-am dus ca pieton pe pod si am facut repede 2-3 poze (nu stiam daca e voie sa fotografiezi, doar e obiectiv strategic). Daca doar stai, cred ca poti zabovi oricât pe pod. Am ajuns si aici, am facut poze o gramada, am avut norocul sa vedem traversarea unui mic vas de turisti, tras de o barcuta prapadita. Canalul este foarte impresionant de la înaltimea ametitoarea a pasarelelor (am coborât sub pod, acolo se afla o alta pasarela). Peretii sunt croiti parca de niste roboti Transformers uriasi, apa verde îti taie rasuflarea si este limpede ca cristalul, nu auzi în jur decat exclamari de uimire si respect pentru cei care au construit canalul. De aici am luat-o spre autostrada, unde dupa câtiva kilometri drumul o ia în jos spre Tripoli, apoi iese de pe autostrada, spre Nafplio. In drumul nostru vedeam tot felul de indicatoare care ne faceau pielea gaina (poate am trait noi altfel aceasta excursie, poate altora nu le pasa de istorie si vor numai relaxare): spre Nemea, spre Tirynt, spre Micene, spre Argos, spre Olimpia. Dumnezeule, ce vizite ne asteaptau în zilele urmatoare ! Ne-am dat seama ca ne aflam deja în tinuturile de început ale Iliadei lui Homer. Pentru poze aici: http://florinbad.blogspot.com/2010/08/peloponez-2010-prima-parte.html Peloponez 2 - Tolo, cea mai frumoasa statiune din Grecia Alte cateva precizari (vezi Peloponez 1): - grupul nostru a fost format din 8 persoane: 6 adulti si 2 copii sub 14 ani - am fost cu doua masini, un Daewoo Matiz si un Renault Clio Symbol(motorina). Masinile au fost verificate foarte bine înainte de plecare: schimbat ulei, verificat directie, presiune roti, verificat sistemul de franare, verificat roata de rezerva. - pentru masini am avut cablu de tractare si cabluri de pornire în caz de descarcare a bateriei, compresor pentru umflat rotile si restul de chestii de care se poate lega un politist bulgar: trusa sanitara, stingator, rezerva becuri, cric, triunghi si vesta reflectorizanta (în Bulgaria este obligatorie) - deoarece sunt temperaturi de peste 38 de grade, cu tot aerul conditionat din masina mâinile pot transpira. De aceea se recomanda îmbracarea volanului în piele naturala sau cumpararea de manusi din piele. Eu mi-am îmbracat volanul (39 lei). Se gasesc si manusi speciale de condus, cu gauri de aerisire sau fara degete, la preturi peste 120 lei (vezi site-ul lui Catalin Botezatu, unde se vând asemenea manusi). Daca optati pentru manusi, aveti grija ca acestea sa fie duble, îmbracamintea interioara absorbind transpiratia. Daca manusile sunt simple (numai piele, fara îmbracaminte interioara), se vor largi în timp. - obligatoriu sa purtati ochelari de soare în intervalul 9:00 - 17:00. Sau puteti înfolia geamurile laterale si luneta sau cumparati parasolare din acelea care se prind cu ventuza. Soferul trebuie neaparat sa poarte ochelari de soare, categoria 3 si UV400, de culoare gri sau maro (nu estompeaza culorile, mai ales ale semafoarelor). Eu am avut ochelari de culoare maro deschis. - am avut la noi genti frigorifice din pânza (made în China), cu insertie de aluminiu între cele doua panze, in care am pastrat la îndemâna apa minerala si bauturile racoritoare pe întreg periplul nostru prin Peloponez. - se recomanda purtarea de îmbracaminte de culoare alba (sau cât mai deschisa la culoare). Se stie ca negrul absoarbe caldura iar albul o respinge Acum sa continui: am trecut prin Nafplio, un oras superb, pe care-l voi descrie ulterior, apoi, dupa 7-8 km am ajuns la Tolo, destinatia noastra pentru urmatoarele 6 zile si 5 nopti. Am avut ceva dificultati în gasirea hotelului Polydor apoi mi-am adus aminte ca pe hârtia primita de la Booking.com sunt trecute coordonatele hotelului. Peste 5 minute eram la hotel. In ciuda review-urilor defavorabile de pe Booking, hotelul este superb, recent construit, foarte modern, cu o impresie de masivitate. Aproape toate camerele au sea-view si doar cateva 3-4, în care sta o parte din personalul hotelului sa afla cu vederea spre munte. Ne-am cazat la etajul doi iar celelalte doua familii, care au optat pentru apartament, au fost cazate la parter, avand parte de o terasa uriasa, unde puteai juca fotbal lejer. Review-urile defavorabile se refereau la faptul ca un neamt a gasit doua fire de par în baie, iar un italian se plangea ca maica-sa a vazut praf pe scaunele de pe terasa. Pentru asta, hotelul are nota 6,9. Am intrat în camera, de fapt un mini-apartament, cu camera de primire, unde se afla o canapea extensibila, un frigider si o masuta. Urmau baia, curata, cu doua rânduri de prosoape, doua sapunuri rotunde, hartie igienica. Vis-a-vis de baie era un dulap încastrat în perete, apoi intrai în camera principala, spatioasa si foarte curata, cu aer conditionat, televizor, uscator de par si telefon interior. Din pacate, nu mi-a trecut prin capatâna sa fac fotografii de interior. Tipa de la receptie a tras draperia si am crezut ca lesin: în fata mea se deschidea întreaga panorama a statiunii, cu marea verde, linistita si cu cele trei insule scaldate de razele soarelui. Marea era plina de iahturi, barci, hidrobiciclete si iole. In departare se vedea vaporul cu turistii care se întorceau din croaziera (o excursie zilnica care cuprinde cele trei insule, opriri pentru baie pe diverse plaje salbatice si o debarcare de doua ore la Nafplio, seara). Poate ma intrebati cum am ajuns sa aleg Tolo ? Initial, destinatia noastra era Nei Pori (6 nopti), urmata de doua nopti la Atena. Sotia a venit apoi cu ideea ca, daca tot stam la Atena, n-ar fi rau sa dam o fuga si la Nafplio. Apoi, datorita fotografiilor de pe net ne-am indragostit de Nafplio si am început sa cautam cazare in Nafplio, renuntand la Nei Pori. Am descoperit si site-urile arheologice din jurul Nafplion-ului: Micene, Argos, Tirynt, Epidaur, Nemea. La o distanta mai mare se gaseau Olympia (cu un popas la Vasta) iar in partea de jos Monemvasia (cu opriri la Sparta, Mistra si portul Gythion, port extrem de pitoresc, de unde au fugit Elena si Paris spre Troia). Se spune despre statiunea Tolo ca este cea mai frumoasa din Grecia, asemanatoare Marmaris-ului sau Oludeniz-ului din Turcia. Va spun ca înainte de a pleca am citit putinele review-uri pe care le-am gasit pe net referitoare la Peloponez (Softpedia, Amfostacolo si Motor-Zone). Apoi, într-un review, un român care cunostea putina greaca a auzit conversatia a doi localnici, în care unul spunea ceva de genul “De ce naiba se duce fii-mea nu stiu unde, în loc sa vina la Tolo, unde se afla cea mai frumoasa statiune din Grecia ?” Asa ca am lasat balta ? Micul dejun l-am servit numai din lada frigorifica si doua zile la Paralia Katerini, Hotelul Akropol. La noi am avut cash 1050 de euro, plus 400 de euro pe carduri. Cu toate placerile vietii, începând de la inghetata zilnica si terminând cu Metaxa sau Ouzo, nu am reusit sa depasim mia de euro... V-ati linistit ? Daca începeti sa strângeti bani înca din septembrie, câte un pic-pic-pic, anul viitor va va fi foarte usor sa faceti o excursie aici. Chiar daca reusiti sa strângeti o treime din suma totala, tot va fi ceva decât nimic. Gata, ma doare mana de la atata scris. Mai inchipuiti-va si voi, ce naiba ! Urmatoarea postare (Peloponez 3) va fi despre Olympia si despre Vasta, o minune autentica, vazubila, palpabila, verificabila si putin cunoscuta de turistii straini. Pentru poze, aici: http://florinbad.blogspot.com/2010/08/peloponez-2-tolo-cea-mai-frumoasa.html Peloponez 3 - Vasta, o minune adevarata si Olympia A doua zi, voiosi si curajosi (doar strabatusem peste 1000 de km, ce naiba !) , ne reamintim brusc ca obiectivele arheologice grecesti se închid la ora 15:00. Intram în panica si nu stim ce sa alegem: site-urile din apropierea Nafplio-ului sau una din cele doua excursii mari, programate pentru urmatoarele zile, Monemvasia sau Olympia. Inainte sa apara aceasta dilema, stabilisem ca trei zile sa fie alcatuite numai din excursii, iar plaja sa o facem pe unde apucam, sau numai seara, la întoarcere, iar doua zile urmau sa fie zile de lenevire totala: baie-plaja-baie-plaja-înghetata-bere-baie-plaja si tot asa… Dupa framântari seculare, care au durat 10 minute, am luat hotarârea: Olympia. Peste doua zile urma sa facem Monemvasia (cu Paralia Astro – Sparta – Mistra - Gythion). La ora 8:00 ne îmbarcam în masini si o porneam în directia Nafplio – Tripoli - Megalopoli, urmând sa gasim prima tinta: Vasta. A doua tinta ar fi fost Olympia. Zis si facut. Am plecat veseli nevoie mare, de aici începând si aventura: întreg drumul pâna la Megalopoli se parcurge numai… prin munti. Grecii nu au construit soselele asa cum facem noi, prin mijlocul vaii, ci pe la mijlocul muntelui. Asa ca, curba la dreapta, curba la stânga, apoi iar la dreapta si imediat la stânga, urca, coboara, urca coboara, pantele cresc la 10%, apoi la 12% si, cea mai grea, de 15%. La început a fost haios, ne-am oprit în vârful muntelui si am facut poze, ne-am amuzat pe seama grecilor care urcau numai cu hârburi (cred ca la ei nu exista ITP, de-i lasa sa umble pe sosele cu tot felul de masini darapanate, de curg tablele pe ele). Apoi iar curbe, stânga-dreapta, iar urcat si coborât si tot asa. Coborarea a fost o adevarata placere, am scos masina din viteza si, în frâna de motor, am facut o groaza de economie la benzina, deoarece de pe la 1300 m pâna jos, la Tripoli, n-am mai bagat masina în viteza. Drumul este foarte bun, n-am întâlnit un hop, o groapa, spre deosebire de România, unde, la întoarcere, am reusit sa iau doua gropi, noapte fiind. Am uitat sa va spun ca am trecut si prin Argos, un orasel destul de maricel, aflat lânga Nafplio, a carei cetate bizantina se vede cocotata sus de tot, pe vârful unui deal. Cum am vazut-o, ne-a speriat drumul pe care urma sa-l facem pâna acolo (într-o alta zi, bineînteles). Insa dupa ce ne-am întors de la Olympia, calarind muntii, drumul pâna la Argos ni s-a parut a fi joaca de copil. Pâna la urma, în tot periplul nostru n-am ajuns sa vizitam si Argos-ul. Eu eram si un pic nedumerit: citisem despre Argos ca aici se afla o cetate ciclopica, asemanatoare celor de la Tirynt (Tirintha, în limba greaca) si Micene (Mikines,în limba greaca) însa n-am vazut asa ceva. Am crezut ca este vorba de cetatea cocotata în vârful dealului, însa discutând cu un localnic în piata centrala a orasului am înteles de la acesta ca cetatea cocotata ar fi singura cetate din Argos. In fine, Peloponezul este tot numai verdeata, spre deosebire de restul Greciei unde predomina terenurile aride si irigatiile sunt în legea lor. Dar tot din Peloponez pornesc si majoritatea incendiilor pe care le vedem la televizor. Coborând, am avut parte si de câteva pante arse complet, cu masinile de pompieri desfasurate aiurea pe panta. Predomina plantatiile de maslini si portocali, iar pe vai si pantele mai line sunt foarte multe vii, cu struguri visinii, cu boabe mari (în Grecia predomina vinul rosu). Datorita curbelor si pantelor, am ajuns destul de sifonati în Tripoli, însa nu aveam de unde sa banuim ca tot drumul pâna la Olympia si drumul de întoarcere prin partea de sus va fi tot prin munti… In Tripoli, un oras foarte mare, GPS-ul ne-a bagat într-o fundatura unde Ioana insista ca ne aflam în centrul orasului. Am ratacit astfel cam 10-15 minute pâna ce am oprit într-o piata micuta, în fata unei cafenele, am scos harta Greciei (se gaseste în librariile noastre, la pretul de 16 lei) am întrebat doi barbati aflati în fata unei cafele miniaturale (cred ca stateau de doua ore în fata acelei cafele minuscule, pe care noi, românii, o sorbim dintr-o data). I-am întrebat mai întâi daca vorbesc limba engleza, apoi le-am arata traseul Nafplio-Tripoli-Megalopoli-Vasta. “Aha, Vasta !” a exclamat unul din ei. Figurile li s-au luminat dintr-o data, uitându-se totodata nedumeriti la mine, de parca ar fi vrut sa spuna :”Smechere, dar de unde stii tu de Vasta ? Asta-i secretul nostru, al grecilor.” Din doua miscari de brat, înainte si prima la dreapta, ne-au scos din Tripoli, asa ca Ioana a primit o nota proasta din partea noastra. Pe harta Greciei, drumul spre Vasta este destul de simplu: ajungi la Megalopoli, apoi deviezi cam 15 km spre stânga si dai de mica localitate. Asta s-o credeti voi ! A început din nou travaliul drumului prin munti si dupa doua ore de mers în astfel de conditii au început sa apara primii nervi: nevasta-mea, factorul decizional în familie (eu fiind factorul executant…, factor care are voie sa spun numai “Bine, draga, fie ca tine.” ) a început sa-si verse nervii pe mine, parte din cauza oboselii, parte din cauza caldurii, parte din cauza drumul deosebit de greu (ea având spre partea ei prapastiile, drumul având parapeti doar din loc în loc): ca din cauza mea am ajuns aici, ca grecii pentru orice nimic, orice bisericuta, orice casuta, fac o publicitate extraordinara ca sa atraga turistii. Ca numai pentru Vasta asta a mea am ajuns noi aici, ca ce-o sa gasim acolo, ca s-a saturat de munti, ca ea vrea sa faca plaja si baie etc.etc.etc Intre timp nu mai aparea Megalopoli la orizont. Noi urcam si tot urcam, aceleasi mii de curbe, aceleasi prapastii care nu se mai terminau. Apoi reusim sa ajungem pe culmea muntelui si dintr-o data, jos în vale apare orasul, în toata splendoarea lui. Coborâm cu aceeasi frâna de motor, acelasi peisaj, milioane de curbe si nervi. Intram în oras, pustiu la acea ora (era în jur de 11:30), de parca se filma un film SF despre o molima misterioasa abatuta asupra orasului si reusim sa discutam cu singurul localnic gasit la acea ora. Ne spune sa ne întoarcem cam 500 de metri si s-o luam spre Sparti-Kalamata, apoi sa trecem pe sub o pasarela mare si imediat în partea dreapta se va ivi drumul spre Vasta. Am trecut printr-un satuc superb, Andritsena, de-ti venea sa-ti parchezi masina în fata satului si apoi sa-l strabati pe jos, atât era de frumos (vedeti si pe net poze cu acest sat; noi l-am traversat ca o ghiulea si nu am facut poze). La iesirea din Andritsena se ivi un indicator pe care-l stiam din relatarile de pe site-ul Motor-zone: Spre templul lui Apollo Epicurius – 25 km, un templu mai deosebit prin asezarea si arhitectura lui, templu protejat UNESCO. Este acoperit si de o cupola uriasa – si templul este urias, de asemenea - pentru conservare. De asemenea, puteti gasi fotografii cu el pe net. Nu am vizitat acest templu. Am mai întrebat câteva persoane cum sa ajungem la Vasta si in final, dupa alte milioane de curbe, am ajuns la o bifurcatie unde am ramas nedumeriti: în dreapta scria Vasta 1 km, în stânga scria Agia Teodora 6 km. Noi cautam Agia Teodora, asa ca am luat-o la stânga. Dupa vreo 5 km am oprit, deoarece vedeam o mânastire cocotata pe la mijlocul muntelui si nervii s-au descarcat pe mine, numai dinspre o singura persoana: nevasta-mea. Ceilalti au coborât din masina chiuind, veseli nevoie mare, ca drumul a fost superb, ca le place locatia, ca ati vazut prin ce sat misto am trecut etc. etc. etc. Mi-am cerut scuze in fata tuturor ca n-am avut idee ca drumul urma sa fie atât de greu însa ei mi-au dat cu tifla: stai linistit, a fost superb ! Eu stiam ca pe lânga mânastire curge un pârâias, asa ca mânastirea cautata de noi nu putea sa fie cea cocotata pe munte. Am oprit o masina cu numar de Grecia, un Mercedes cu doi batrânei în ea si prin semne i-am aratat doamnei unde vroiam sa ajungem. Nu ne-am înteles prea bine, însa doamna a scos o icoana cu Vasta si abia atunci si-a dat seama ce anume cautam: tinta noastra se afla la … 100 de metri, dupa o curba. Asa ca ne-am urcat iute în masini si peste doua minute poposeam în luminisul din apropiereea mânastirii. Poate va veti întreba: ce mai e fratioare si Vasta asta ? Ei bine, închipuiti-va o casuta modesta, din piatra, de 6 metri lungime si 3 metri latime, cu întarituri pe cele patru colturi. Teodora de la Vasta a fost o fata foarte credincioasa, care a trait acum aproape o mie de ani. Datorita deselor atacuri ale banditilor asupra satului dar si datorita împutinarii barbatilor, s-a îmbracat în haine de barbat, sa participe si ea la alungarea navalitorilor. Intr-o astfel de lupta, a fost ranita grav si abia atunci s-a descoperit ca este femeie. Fiind o fata foarte evlavioasa si cu credinta în Dumnezeu, înainte sa moara s-a rugat acestuia astfel: “Fie ca trupul meu sa se transforme în biserica, parul meu sa se transforme în copaci iar sângele meu într-un pârâu.” In amintirea ei, localnicii au ridicat o mica bisericuta din piatra. Si ce-i cu asta ? poate ma întrebati. Acum urmeaza minunea: prin acoperisul bisericutei ies la iveala… 17 copaci ! Trei dintre acestia sunt foarte grosi si foarte înalti, de 20-25 metri, si sunt grei de aproape o tona fiecare (au fost cântariti de specialisti) iar restul copacilor au diverse dimensiuni. Ei si ce-i cu asta ? poate ma întrebati a doua oara. Sa va raspund, ca sa nu va enervati degeaba: daca intrati în bisericuta NU VETI VEDEA RESTUL TRUNCHIURILOR SAU RADACINILE COPACILOR ! Bisericuta este goala, fara urme de trunchiuri sau macar de radacini pe tavan sau de-a lungul peretilor laterali. Presupun ca anumite firicele se scurg prin peretii subtiri si se alimenteaza cu apa din izvor. Habar n-am… In interior se poate vedea o singura radacina, groasa ca mâna, ce traverseaza cam un metru unul din peretii laterali. In rest, nimic ! Au trecut de atunci sute de ani, vijelii, furtuni, ierni, veri, însa radacinile copacilor tot nu se vad. Acoperisul de câtiva centimetri grosime sustine, nu se stie prin ce minune, cei 17 arbori. Au venit echipe de specialisti din SUA, Germania, Anglia si Grecia, cu aparate sofisticate de penetrare cu raze X a peretilor bisericutei, însa nu au descoperit nimic. Totul a ramas o enigma nedezlegata pâna astazi. De sub bisericuta iese la iveala un pârâias cu apa potabila, foarte rece (la fel, specialistii s-au întrebat de unde provine aceasta apa rece, pe care nu o poti tine prea mult în mâini, deoarece îti îngheata mâinile !), o adevarata binefacere în arsita de afara. Am stat aici cam o jumatate de ora, am facut poze si am studiat minunea pe toate partile. Am ocolit-o, însa nu mi-am dat seama cum naiba stau copacii aia acolo, mai ales ca la cea mai mica adiere de vânt (daramite la vânturile care or fi pe acolo toamna sau iarna) acoperisul de 5-6 cm grosime ar trebui sa fie spulberat imediat, datorita presiunii enorme exercitata de cei 3 copaci mai grosi. Singura care n-a gustat “minunea” a fost, bineînteles, nevasta-mea (eu sunt un Berbec cu capul în nori, iar ea este un Taur cu picioarele bine înfipte în pamânt). Cam atât despre Vasta (deoarece trebuie sa mai intre si Olympia aici, voi scrie mai detaliat pe blogul personal, la viitor articol, Peloponez – Vasta, o minune autentica). In fine, dupa pauza de o jumatate de ora de la Vasta, spiritele s-au mai calmat si ne-am îndreptat spre Olympia. Toate bune si frumoase pâna în apropierea site-ului arheologic, unde te poti rataci foarte usor deoarece indicatoarele sunt puse aiurea (GPS-ul nu este folositor aici), basca ca drumul spre site era blocat, la intrarea în localitate. In apropierea site-ului se face o bifurcatie fara indicatoare. Norocul nostru a fost o masina din Grecia (care, de fapt, ne “urmarise” cale de vreo 5 km), al carui sofer, un român casatorit cu o grecoaica, ne-a îndrumat cu rabdare spre site (de fapt, ne-a rugat sa-l urmam, ca sa nu ne ratacim pe acolo si sa pierdem timp pretios – va reamintesc de faptul ca doream sa mai prindem si o baie la Tolo, la întoarcere). Era deja ora 15:30 si caldura sufocanta a început sa-si faca simtita prezenta. Am luat bilete (6 euro de adult numai site-ul arheologic; cine dorea si muzeul mai achita 4 euro), reamintindu-va ca tinerii sub 18 ani nu platesc bilete la toate obiectivele arheologice din Grecia (inclusiv la Muzeul National si Muzeul Nou din Atena). Odata intrati în site, aproape ca ne-am ratacit în imensitatea locului… Desi era ora amiezii si caldura era sufocanta, era o aglomeratie de nedescris. Ne-am rasfirat ca furnicile, urmând sa ne regasim pe parcursul traseului, care începea de la zona aprinderii flacarii olimpice, zona stadionului, apoi palatul construit special pentru Nero, care a participat si el la Jocuri, multe temple, în fine sunt o groaza de obiective de vizitat. Partea buna este ca, oriunde te-ai afla în site, sunt placute indicatoare cu întreg site-ul care-ti indica, printr-o bulina rosie, unde te afli. Dupa numai câteva minute, Alexandra, profesoara de istorie, nu s-a mai putut stâpani si a izbucnit în plâns (pe mine m-au busit lacrimile în momentul în care am vazut Sfinxul de la Delphi; o sa va povestesc când voi ajunge cu relatarile acolo): “Bai, nici nu stiu cum sa va multumesc ! Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam ca voi ajunge pâna aici ! Va multumesc din suflet !” (Am uitat sa va spun ca “motorul” acestor calatorii prin tara si aiurea este alcatuit din trei nebuni dornici de halaiduiala: eu, Florione - nasul meu si sotia lui Florione.) Se facuse deja ora 17:00 (renuntasem la vizitarea muzeului, tocmai din cauza timpului) si am intrat în panica: renuntam la plaja si la baie ? Pâna la Tolo erau cam 3 ore. Am hotarât sa “forjam” masinile si sa scurtam timpul la 2 ore, eventual sa facem baie si noaptea (orice experienta este necesara, nu-i asa ?). Zis si facut. Românul-grec care ne-a mai ajutat la intrarea în Olympia s-a conversat cu unul din ghizii site-ului, care ne-a indicat o ruta mai rapida, care ducea direct la Tripoli. A urmat un fel de raliu Paris-Dakar, numai prin munti, o goana nebuna dupa câstigare de timp. Am vazut cetati parasite, sate micute parasite pe coama muntilor, dar si doua-trei bijuterii de sate tipic grecesti, cocotate în vârful muntilor, foarte pitoresti. La Tripoli, în loc s-o luam pe drumul pe care am venit (Argos-Nafplio-Tolo), Ioana ne-a dus din nou pe autostrada, unde, cu putine exceptii, am coborât numai în frâna de motor, cu schimbatorul de viteze pus pe liber, cam 10 km (închipuiti-va o autostrada care porneste din Varful Caraiman si se opreste undeva în apropierea Brasovului) si din nou prin faimoasele tunele grecesti. In Nafplio ni s-a parut curios ca la foarte multe benzinarii se formasera cozi imense, însa ne-am spus ca poate grecii obisnuiesc sa alimenteze pentru toata sâptamâna. Nici prin cap nu ne-a trecut ca de a doua zi începea greva transportatorilor de combustibil (Sotiris, grecul la care am stat o noapte la Atena, ne va anunta si el mai încolo de aceasta greva). Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de pe drum, asa ca am ajuns la Tolo în jur de ora 21:00, când noi speram sa ajungem pe la 18:30 – 19:00. In fine, s-a dus naibii baia noastra iar supararile s-au estompat când în pahare a început sa curga Metaxa iar copii s-au dus sa-si cumpere înghetata. A doua zi ce credeti ca-si dorea fiecare ? LENEVIRE TOTALA ! Si chiar asa s-a si întâmplat. Uratoarea relatare va fi depre Tirynt (cetatea misterioara a ciclopilor), Micene cu mormintele regale si încercarea noastra de a ajunge la Nemea. Sa aveti o zi sau seara impecabila ! Pentru poze, aici: http://florinbad.blogspot.com/2010/08/peloponez-3-vasta-o-minune-adevarata-si.html

SURPRIZA URIASAAAAAAAAA ! Nu stiu cum naiba au facut asta de la Blogger.com, dar mi-au salvat munca de-o viataaaaaa ! Fiindca nu-mi aparea cuvantul "Sablon", ca sa reincep munca de design, am vazut in partea de jos "Modernizare sablon". Am dat click pe el, am selectat o tema aiurea, apoi mi-a aparut cuvantul "Sablon". Am dat click pe el si mi-au aparut elementele vechi, pe care le puteam muta dupa dorinta. A disparut widget-ul de la E-mag si starea vremii. Widget-ul o sa-l inserez in codul HTML iar starea vremii o s-o caut eu pe undeva. Uraaaa !

L-am facut praf si pulbere... M-a mâncat undeva si am dat click pe revenirea la setarile clasice. Ca fraierul, n-am salvat setarile anterioare. Asta este, acum trebuie s-o iau de la zero. Multumesc oricum, Vaxxi, am mai învatat ceva. Sa ai o zi impecabila !

'Neata ! Am reusit sa construiesc struto-camila, insa acum am o linie pe mijloc iar marginile rotunjite sunt vizibile. Cred ca trebuie sa redimensionez si fotografia panoramica a Târgovistei, din titlul blogului. Partea dreapta a iesit normala, asa cum as fi dorit, insa nu stiu cum apare blogul pe diverse PC-uri, la diverse rezolutii. Vaxxi, la redimensionare am folosit procente si nu pixeli. Textul fiecarui articol se poate "egaliza" intr-un fel (ca in Word sau Excel, de exemplu)? Adica partea drepata a articolului sa nu mia fie "franjurata" ci sa se termine pe aceeasi coloana ? Am uitat cum se numeste in Word: Left, Right, Center si ulimul numai stiu cum îi spune, liniere stanga-dreapta, parca ? http://florinbad.blogspot.com

Am pus partea cu pixelii: /* Page Structure ----------------------------------------------- */ /* The images which help create rounded corners depend on the following widths and measurements. If you want to change these measurements, the images will also need to change. */ #outer-wrapper { width:740px; margin:0 auto; text-align:$startSide; font: $bodyFont; } #main-wrap1 { width:485px; float:$startSide; background:$mainBgColor url("http://www1.blogblog.com/rounders3/corners_main_bot.gif") no-repeat $startSide bottom; margin:15px 0 0; padding:0 0 10px; color:$mainTextColor; font-size:97%; line-height:1.5em; word-wrap: break-word; /* fix for long text breaking sidebar float in IE */ overflow: hidden; /* fix for long non-text content breaking IE sidebar float */ } #main-wrap2 { float:$startSide; width:100%; background:url("http://www1.blogblog.com/rounders3/corners_main_top.gif") no-repeat $startSide top; padding:10px 0 0; } #main { background:url("http://www.blogblog.com/rounders3/rails_main.gif") repeat-y $startSide; padding:0; width:485px; } #sidebar-wrap { width:240px; float:$endSide; margin:15px 0 0; font-size:97%; line-height:1.5em; word-wrap: break-word; /* fix for long text breaking sidebar float in IE */ overflow: hidden; /* fix for long non-text content breaking IE sidebar float */ } .main .widget { margin-top: 4px; width: 468px; padding: 0 13px; } .main .Blog { margin: 0; padding: 0; width: 484px; } /* Links ----------------------------------------------- */ a:link { color: $mainLinkColor; } a:visited { color: $mainVisitedLinkColor; } a:hover { color: $mainVisitedLinkColor; } a img { border-width:0; } /* Blog Header ----------------------------------------------- */ #header-wrapper { background:$titleBgColor url("http://www2.blogblog.com/rounders3/corners_cap_top.gif"'>http://www2.blogblog.com/rounders3/corners_cap_top.gif") no-repeat $startSide top; margin-top:22px; margin-$endSide:0; margin-bottom:0; margin-$startSide:0; padding-top:8px; padding-$endSide:0; padding-bottom:0; padding-$startSide:0; color:$titleTextColor; } #header { background:url("http://www.blogblog.com/rounders3/corners_cap_bot.gif"'>http://www.blogblog.com/rounders3/corners_cap_bot.gif") no-repeat $startSide bottom; padding:0 15px 8px; } #header h1 { margin:0; padding:10px 30px 5px; line-height:1.2em; font: $pageTitleFont; } #header a, #header a:visited { text-decoration:none; color: $titleTextColor; } #header .description { margin:0; padding:5px 30px 10px; line-height:1.5em; font: $descriptionFont; } /* Posts ----------------------------------------------- */ h2.date-header { margin-top:0; margin-$endSide:28px; margin-bottom:0; margin-$startSide:43px; font-size:85%; line-height:2em; text-transform:uppercase; letter-spacing:.2em; color:$dateHeaderColor; } .post { margin:.3em 0 25px; padding:0 13px; border:1px dotted $borderColor; border-width:1px 0; } .post h3 { margin:0; line-height:1.5em; background:url("http://www2.blogblog.com/rounders3/icon_arrow.gif") no-repeat 10px .5em; display:block; border:1px dotted $borderColor; border-width:0 1px 1px; padding-top:2px; padding-$endSide:14px; padding-bottom:2px; padding-$startSide:29px; color: $postTitleColor; font: $postTitleFont; } .post h3 a, .post h3 a:visited { text-decoration:none; color: $postTitleColor; } a.title-link:hover { background-color: $borderColor; color: $mainTextColor; } .post-body { border:1px dotted $borderColor; border-width:0 1px 1px; border-bottom-color:$mainBgColor; padding-top:10px; padding-$endSide:14px; padding-bottom:1px; padding-$startSide:29px; } html>body .post-body { border-bottom-width:0; } .post-body { margin:0 0 .75em; } .post-body blockquote { line-height:1.3em; } .post-footer { background: #ffffff; margin:0; padding-top:2px; padding-$endSide:14px; padding-bottom:2px; padding-$startSide:29px; border:1px dotted $borderColor; border-width:1px; font-size:100%; line-height:1.5em; color: #666666; } /* The first line of the post footer might only have floated text, so we need to give it a height. The height comes from the post-footer line-height */ .post-footer-line-1 { min-height:1.5em; _height:1.5em; } .post-footer p { margin: 0; } html>body .post-footer { border-bottom-color:transparent; } .uncustomized-post-template .post-footer { text-align: $endSide; } .uncustomized-post-template .post-author, .uncustomized-post-template .post-timestamp { display: block; float: $startSide; text-align:$startSide; margin-$endSide: 4px; } .post-footer a { color: #456; } .post-footer a:hover { color: #234; } a.comment-link { /* IE5.0/Win doesn't apply padding to inline elements, so we hide these two declarations from it */ background/* */:/**/url("http://www.blogblog.com/rounders/icon_comment_$startSide.gif") no-repeat $startSide 45%; padding-$startSide:14px; } html>body a.comment-link { /* Respecified, for IE5/Mac's benefit */ background:url("http://www.blogblog.com/rounders3/icon_comment_$startSide.gif"'>http://www.blogblog.com/rounders3/icon_comment_$startSide.gif") no-repeat $startSide 45%; padding-$startSide:14px; } .post img, table.tr-caption-container { margin-top:0; margin-$endSide:0; margin-bottom:5px; margin-$startSide:0; padding:4px; border:1px solid $borderColor; } .tr-caption-container img { border: none; margin: 0; padding: 0; } blockquote { margin:.75em 0; border:1px dotted $borderColor; border-width:1px 0; padding:5px 15px; color: $dateHeaderColor; } .post blockquote p { margin:.5em 0; } #blog-pager-newer-link { float: $startSide; margin-$startSide: 13px; } #blog-pager-older-link { float: $endSide; margin-$endSide: 13px; } #blog-pager { text-align: center; } .feed-links { clear: both; line-height: 2.5em; margin-$startSide: 13px; } /* Comments ----------------------------------------------- */ #comments { margin:-25px 13px 0; border:1px dotted $borderColor; border-width:0 1px 1px; padding-top:20px; padding-$endSide:0; padding-bottom:15px; padding-$startSide:0; } #comments h4 { margin:0 0 10px; padding-top:0; padding-$endSide:14px; padding-bottom:2px; padding-$startSide:29px; border-bottom:1px dotted $borderColor; font-size:120%; line-height:1.4em; color:$postTitleColor; } #comments-block { margin-top:0; margin-$endSide:15px; margin-bottom:0; margin-$startSide:9px; } .comment-author { background:url("http://www.blogblog.com/rounders3/icon_comment_$startSide.gif") no-repeat 2px .3em; margin:.5em 0; padding-top:0; padding-$endSide:0; padding-bottom:0; padding-$startSide:20px; font-weight:bold; } .comment-body { margin:0 0 1.25em; padding-top:0; padding-$endSide:0; padding-bottom:0; padding-$startSide:20px; } .comment-body p { margin:0 0 .5em; } .comment-footer { margin:0 0 .5em; padding-top:0; padding-$endSide:0; padding-bottom:.75em; padding-$startSide:20px; } .comment-footer a:link { color: #333; } .deleted-comment { font-style:italic; color:gray; } .comment-form { padding-$startSide:20px; padding-$endSide:5px; } #comments .comment-form h4 { padding-$startSide:0px; } /* Profile ----------------------------------------------- */ .profile-img { float: $startSide; margin-top: 5px; margin-$endSide: 5px; margin-bottom: 5px; margin-$startSide: 0; border: 4px solid $topSidebarTextColor; } .profile-datablock { margin-top:0; margin-$endSide:15px; margin-bottom:.5em; margin-$startSide:0; padding-top:8px; } .profile-link { background:url("http://www.blogblog.com/rounders3/icon_profile_$startSide.gif") no-repeat $startSide .1em; padding-$startSide:15px; font-weight:bold; } .profile-textblock { clear: both; margin: 0; } .sidebar .clear, .main .widget .clear { clear: both; } #sidebartop-wrap { background:$topSidebarBgColor url("http://www.blogblog.com/rounders3/corners_prof_bot.gif") no-repeat $startSide bottom; margin:0px 0px 15px; padding:0px 0px 10px; color:$topSidebarTextColor; } #sidebartop-wrap2 { background:url("http://www2.blogblog.com/rounders3/corners_prof_top.gif") no-repeat $startSide top; padding: 10px 0 0; margin:0; border-width:0; } #sidebartop h2 { line-height:1.5em; color:$topSidebarHeaderColor; border-bottom: 1px dotted $topSidebarHeaderColor; font: $headerFont; margin-bottom: 0.5em; } #sidebartop a { color: $topSidebarLinkColor; } #sidebartop a:hover { color: $topSidebarVisitedLinkColor; } #sidebartop a:visited { color: $topSidebarVisitedLinkColor; } #sidebar a { color: $bottomSidebarLinkColor; } #sidebar a:hover, #sidebar a:visited { color: $bottomSidebarVisitedLinkColor; } /* Sidebar Boxes ----------------------------------------------- */ .sidebar .widget { margin:.5em 13px 1.25em; padding:0 0px; } .widget-content { margin-top: 0.5em; } #sidebarbottom-wrap1 { background:$titleBgColor url("http://www.blogblog.com/rounders3/corners_side_top.gif") no-repeat $startSide top; margin:0 0 15px; padding:10px 0 0; color: $titleTextColor; } #sidebarbottom-wrap2 { background:url("http://www1.blogblog.com/rounders3/corners_side_bot.gif") no-repeat $startSide bottom; padding:0 0 8px; } .sidebar h2 { margin-top:0; margin-$endSide:0; margin-bottom:.5em; margin-$startSide:0; padding:0 0 .2em; line-height:1.5em; font:$headerFont; } .sidebar ul { list-style:none; margin:0 0 1.25em; padding:0; } .sidebar ul li { background:url("http://www2.blogblog.com/rounders3/icon_arrow_sm.gif") no-repeat 2px .25em; margin:0; padding-top:0; padding-$endSide:0; padding-bottom:3px; padding-$startSide:16px; margin-bottom:3px; border-bottom:1px dotted $borderColor; line-height:1.4em; } .sidebar p { margin:0 0 .6em; } #sidebar h2 { color: $bottomSidebarHeaderColor; border-bottom: 1px dotted $bottomSidebarHeaderColor; } /* Footer ----------------------------------------------- */ #footer-wrap1 { clear:both; margin:0 0 10px; padding:15px 0 0; } #footer-wrap2 { background:$titleBgColor url("http://www2.blogblog.com/rounders3/corners_cap_top.gif") no-repeat $startSide top; color:$titleTextColor; } #footer { background:url("http://www.blogblog.com/rounders3/corners_cap_bot.gif") no-repeat $startSide bottom; padding:8px 15px; } #footer hr {display:none;} #footer p {margin:0;} #footer a {color:$titleTextColor;} #footer .widget-content { margin:0; } /** Page structure tweaks for layout editor wireframe */ body#layout #main-wrap1, body#layout #sidebar-wrap, body#layout #header-wrapper { margin-top: 0; } body#layout #header, body#layout #header-wrapper, body#layout #outer-wrapper { margin-$startSide:0, margin-$endSide: 0; padding: 0; } body#layout #outer-wrapper { width: 730px; }

Multumesc ! Am facut cateva modificari si a iesit un fel de struto-camila-dinozaur ! Mai testez acasa, aici la job sta Big Brother cu ochii pe mine. Multumesc inca o data !

(N-am mai gasit rubrica "Despre Calculatoare" asa ca scriu aici.) Cum naiba pot sa-mi "latesc" si eu blog-ul, la 1024 x 768 ? Cred ca este setat din start pe 800 x 600 si arata ca naiba pe orice PC l-as vizualiza. Parca este ciuntit in partea dreapta... http://florinbad.blogspot.com/ Daca se pripece cineva, ii dau bucata de cod unde poate sa umble. Am intrat in setarile HTML, dar nu ma pricepesc sa-i modific latimea.

I'm back din Peloponez ! Impresiili, pozili si aventurili, peste câteva zile, dupa ce-mi revin... Foarte pe scurt, ce-am vizitat: Termopile, Olimpia, Vasta, Micene, Argos, Tyrint, Epidaur, Nafplio, Atena cu Parthenon-ul, Delphi. Cum a fost drumul ? Foarte luuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuung si numai prin munti (in Peloponez). In rest, pe autostrada, cu o gramada de "Toll Post"-uri (taxe de autostrada) Bobita (Matizul) a facut fata cu brio celor aproape 4000 de kilometri si celor 2000-3000 de curbe, normale sau in ac-de-par, cu parapeti sau fara (Transfagarasanul mi se pare acum mic copil pe lânga drumurile din Peloponez).

Mircea, cerintele tale duc tot catre Nei Pori (distanta, liniste, apa curata - culoare galben spre verde - si foarte calda, plaja foarte lata cu intrare lina). De aici poti pleca la Meteora, Litochoro (o localitate aflata pe Muntele Olimp), oraselul Platamonas - cu cetatea pe care o vei vedea de pe plaja, Manastirea Sf.Parascheva. De la agentia NeiPori Travel (o gasesti langa biserica sau aici, la Bucuresti...) poti lua o excurise pe Insula Skiathos. Merita drumul cu autocarul companiei (si nu cu Lacetti-ul...) deoarece stai relaxat, are aer conditionat, muzica greceasca in surdina, plus ca vezi mai pe indelete o portiune din Grecie, fara sa stai stresat la volan. Restul excursiilor nu merita sa le iei (seara greceasca, Athena, un AquaLand parca spre Thessaloniki). Initial am vrut sa fac anul acesta concediul aici, la Nei Pori, intre timp insa ne-am hotarat (cu inca doua familii) sa facem partea de sud-est a ... Peloponezului. Stiu, este foarte departe, este foarte cald, benzina foarte scumpa etc. Am inceput sa strang banii de prin septembrie, l-am pregatit pe Bobita (Matizul) foarte bine, am bookat deja hotelurile. Vom sta in statiunea Tolo (sau Tolon), aflata langa fosta capitala a Greciei, Nafplio. Intermediare vor fi doua zile la Paralia Katerini (numai aici am gasit hotel liber), la dus si la intors. Cinci nopti in Tolo si doua nopti la Atena. Ce voi vizita: - in jurul Nafplion-ului: Corint, Micene, Argos, Epidaur, cele doua cetati de la Nafplio - Sparta, Mystra si Monemvasia ("Gibraltarul" Greciei) - Olympia - la plecarea din Atena voi vizita Delphi si Termopile La Atena voi vizita doar Parthenonul si Muzeul National.