Jump to content

euggen

Membru
  • Content Count

    72
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by euggen

  1. Observ că celebrul beculţ galben se aprinde de multe ori când se schimbă benzina. Probabil la diferenţe mari între benzine, ECU se adaptează mai greu la cea nouă motorul merge prost şi se aprinde MILul. Am păţit şi eu la fel de mai multe ori.
  2. ... 2. Fără să vreau să fiu răutăcios, un raspuns mai simplu ar fi: puneţi şi voi un carton şi apoi veţi vedea. Efectul cartonului apare după ce se deschide termostatul. Apa fierbinte care trece prin radiator nu se mai răceşte la fel de mult pentru că nu mai trece aerul rece prin alveolele radiatorului. Motorul nu ajunge la temperatura de regim când se deschide termostatul, ci când ajunge şi toată apa din instalaţia de răcire la acea temperatură. Între cele două momente este o distanţă de câteva minute. Cândva am avut o dacie iar pe ceasurile de bord vedeam iarna, la rece, cum urcă temperatura apei la 86 de grade, după care, cand se deschidea termostatul scădea brusc pe la 80 de grade şi mai dura câţiva km până urca la loc. Mai multe explicaţii nu am, mă dau bătut. 3. Poate fi normal dacă atât a fost dimensionat sistemul de răcire, radiatorul mi se pare mititel.
  3. ... Nu am sistemul de racire defect. A fost singura dată de când mă ştiu când am prins temperatura de +40 de grade în plin câmp, nu se mai făcea schimbul de căldură şi, probabil atât este dimensionat sistemul de răcire. Cand m-am apropiat de Constanta, temperatura exterioară a scăzut la +35 de grade şi motorul nu s-a mai încins. Am putut să-i dau iar 140. A fost singura dată când a urcat acul. Niciodată în Bucureşti la 60 de grade. Nu se compară temperatura dezvoltată de motor la 4000rpm-constant cu cea de la 2000 rpm cu intermitenţe în Bucureşti.
  4. Ai dreptate, dar ... în vara anului trecut am prins 40 de grade pe tot A2, iar la peste 120km/h se ridica acul indicatorului de temperatura a motorului. La 140km/h se ridica cu 20 de grade (pi/9) peste zona normală. După ce am observat am lăsat-o sub 120km/h. Iarna asta am pus deja un plastic la radiator şi maşina se încălzeşte mult mai repede. Pe drumurile din Bucureşti indicatorul de temperatură a stat numai în poziţia normală. (Vorbesc despre altă maşină, Sparkul nu are indicator de temperatură a motorului). Plus, sistemul de încălzire al habitaclului reprezintă un al doilea sistem de răcire al motorului. Vreau să spun de fapt că este că mai periculos pentru motor să mergi cu 150-170km/h vara pe caniculă, aşa cum mulţi forumişti declară, când sistemul de răcire nu mai face faţă, decât să pui un carton în faţa radiatorului iarna. Şi pentru a nu se înţelege că acel carton este Ok în toate situaţiile, îţi dau dreptate din nou, şi spun că într-adevăr, dacă nu eşti atent, poţi să fierbi motorul. La drum întins nu este bine să acoperi mai mult de 2/3 din suprafaţa radiatorului, afară trebuie să fie în jur de zero grade sau sub şi e bine să ai şi indicator de temperatură.
  5. @wwillym - Mulţumesc pentru răspuns. Masina merge numai in oras, pe trasee de 5-8 km, rareori mai mult . Maşina se incalzeste semnificativ mai repede cu ceva la radiator şi dă mai multă căldură în interior. Într-adevăr, la drum întins nu este nevoie de obturat grila radiatorului decât dacă este ger mare, şi nu trebuie obturat mai mult de 2/3 din radiator, altfel nu se mai răceşte motorul.
  6. Nu vreau sa mai deschid un topic pentru o întrebare simpla. Spark-ul are doua radiatoare, unul pentru motor şi unul pentru AC, puse unul in fata celuilalt. Cel din spate are montat pe el un electroventilator. Puteti să-mi spuneţi daca acesta este radiatorul motorului? Vreau sa-i pun o aparatoare pe timpul iernii ca sa se incalzeasca motorul mai repede si sa dea caldura mai bine. Mulţumesc.
  7. Si eu am jante de aliaj, dar cand am pus pe ele cauciuri noi (tremura masina si nu mai echilibrau) am vazut la echilibrat ca 2 dintre ele nu mai erau de loc rotunde. Aveau o bataie cam de 1,5cm pe interior. Pe exterior nu se vedea nimic, dar pe interior erau varza. Le-am indreptat iar acum nu mai tremura nimic. Nu va bazati 100% pe tipul care echilibreaza, indiferent de firma. Am fost Şama şi ia durut în jantă, nici nu s-au uitat că este strâmbă şi mi-au luat 80 de lei. Apoi am fost la unii pe Expozitiei, si daca nu observam eu ca nu se invarte rotund, si apoi ca jantele sunt strâmbe, îi durea şi pe ei tot acolo. I-am pus sa le indrepte si strambau din nas, de parca banii mei nu sunt buni. Eu am mers cu setul original de Hankook coreene 65000 km. Nu ajusesem până la treadwear, dar erau vizibil uzate neuniform, exact cum spune si Dan55.
  8. Cam la cati km ar fi recomandata o curatare a injectoarelor - pentru o masina utilizata normal, mixt, si in oras si in afara?
  9. Intra mai mult de 35. De obicei se opreste singur in jurul lui 35. Daca mai insist putin intra lejer inca 1,5-2L. O data, dupa cei 35 de litri, am insistat si au intrat inca 8L (nu ma intrebati unde). Abia dupa 250km de mers la drum intins incepuse sa coboare acul indicatorului de benzina.
  10. 100% pe tronsonul Ploiesti-Campina, imediat dupa Ploiesti, asfaltul este ondulat in valuri largi care produc acea oscilatie sus-jos a masinii de pe la 100km/h in sus. Lasati masinile in pace. Pe DN2, dupa Urziceni spre Buzau si mai sus este un asfalt excelent. Daca si acolo tremura trebuie echilibrate rotile. Dar puneti mecanicul sa se uite cu atentie la jante sa nu fie strambe. Vorba unuia, "eu iti echilibrez si un patrat, dar tot nu poti sa mergi cu el".
  11. Nu este chiar de invatat masina. Frana se comporta destul de aberant. Daca apesi progresiv pedala, se comporta Ok. Daca ciupesti frana un pic mai tare, prinde foarte sus şi se blocheaza imediat rotile pe spate. Mi s-a intamplat de mai multe ori si am vazut ca mai multa lume se plange de acest lucru, nu numai in acest topic si nu numai pe acest forum. Chiar daca tinde sa fie un feature, dupa mine este un bug. Acel EBD ori nu-si face bine treaba, ori exista un reglaj defectuos din fabrica sau chiar din proiectare a distributiei fortei de franare fata-spate.
  12. Presiunea recomandată în pneuri este 2,1 la gol si 2,3 la plin. Am mers cu 2,1 pe fata şi 1,9 pe spate prin oraş. Am umflat apoi la 2,3 pt. ca sunt cauciucuri de iarnă. Într-adevăr se cam simt denivelările. Mă duc cu ea la service să văd ce vor face cu scannerul. Mulţumesc pt. sfaturi.
  13. Sparkul meu de 1L a început să consume cu găleata. În oraş ultimele multe consumuri au fost numai peste 10, iar ultimele 3 au fost de 11,5 şi peste. După revizia de 2 ani la 18.000 km cand am schimbat şi bujii şi filtre şi tot, au verificat şi timpii de injecţie şi avansul şi (spun ei) a fost Ok, am verificat personal şi presiunea in cauciucuri (2,3 atm) - a luat tot 11,5. Traseul prinde şi ore de aglomeraţie dar şi la ore libere: 7-8 km în 50 minute la dus şi 25 minute la intors. Fără tălpi, foarte puţin aer condiţionat. La drum întins a luat 7 (Bucureşti - Sibiu şi retur) cu viteze de 110-130 km/h pe autostradă şi sub 100 km/h în rest. După asta am făcut în mod expres un drum de 120 de km pe autostrada cu 100 km/h şi a luat 6 L/100km (7,4L la 124km). Nu am scris mai devreme pentru că am aşteptat să fac consumul şi după revizie, dar nu s-a schimbat nimic.
  14. Am Spark de 1L. Am avut probleme cu motoraşul atunci când l-am condus subturat, mai ales cu benzină cu CO mare (calamină, dat în nas, MIL aprins, consum mare). Problemele sunt mai ales la motoarele de 1L, nu prea am auzit să fie la cele de 0,8L. Sfatul meu este să mergi într-adevăr mai turat. Ideea este nu să bagi piciorul tare în pedală pentru condus sportiv, ci să demarezi normal, cu apăsare progresivă a pedalei de acceleraţie şi schimbare a treptelor undeva mai sus. În felul acesta nu creşte consumul. Uite cum fac eu: - las motorul să se încălzească 1 - max. 2 minute vara şi 2 - 4 minute iarna, cât să ajungă turaţia pe la 1000 rpm. - următoarele 2-3 minute merg fără demaraje tari, fără să trec peste 3000 rpm şi fără să scad sub 2000. - dacă o logănesc prin oraş singur pe şosea, schimb cînd ajung la 3000, niciodată mai jos şi în felul acesta pic peste 2000 rpm. - dacă merg cât de cât vioi schimb la 3500 - 4000 rpm. - dacă vreau să plec primul de la semafor schimb la 5000 - 5500 rpm şi sunt tot timpul în jurul turaţiei de cuplu maxim. - la drum întins schimb cu 1000 rpm mai sus decât în oraş şi aşa mă asigur că am demaraj acceptabil. Ca schemă de schimbat vitezele în oraş îmi iese cam aşa: 1->2 - 25 km/h 2->3 - 40 km/h 3->4 - 60+ km/h. În afara oraşului îi dau a 4-a pe la 70-80, în depăşiri pe la 90-100 km/h, iar a 5-a pe la 110-120 Km/h. Maşina nu consumă turată moderat mai mult decât subturată ai demaraj acceptabil şi reduci depunerile de calamină. Ca benzină, am folosit Petrom 95 şi 99+, OMV 95 şi 100, Mol 95 şi 98 şi deşi trage binişor, are tendinţa să dea în nas. Consumurile urbane s-au situat la motorul meu între 9-9,5L/100km, rareori spre 10. Deşi Tolin a recomandat de la început, mi-au trebuit aproape 2 ani să observ că motorul de Spark se împacă cel mai bine cu benzina de la Rompetrol. După revizia de 2 ani la care am schimbat şi bujiile am pus benzină Rompetrol 95 şi un aditiv ROM - Valve Cleaner cumpărat de la Cora şi motorul pare destul de fericit (i-am făcut şi un reset ECM + Idle learn. E bine să-l faci dacă schimbi producătorul sau cifra octanică). @ Mircea Intr-a 5-a la 80 merg şi eu cu Hyundaiul, dar la Spark nu recomand.
  15. Eu am luat jante negre. Mie mi-au furat capacele şi am luat din Carrefour de altfel ca să fie ceva pe roată. 35 Ron.
  16. Pe jantele de Spark sunt poansonate marca şi numele Daewoo. Eu mi-am luat 3 jante de Matiz pentru cauciucurile de iarna (+rezerva=4jante) şi sunt absolut identice. Am luat iarna trecută din târgul Vitan cam la 80 RON bucata.
  17. Ce ţi-a spus şi Tolin este că la viteza aceea îţi creşte consumul din cauza rezistenţei aerodinamice. Creşte cu puterea a 2-a chiar a 3-a cu viteza, şi mult mai puţin (poate chiar deloc) cu turaţia. Este adevărat că la 70km/h într-a 2-a (la 5500rpm(?)) consumă mai mult decât într-a 4-a. Dar am dubii că la 70km/h într-a 5-a consumă mai puţin decât într-a 4-a sau a 3-a. Iar dacă pui maşina în rampă serioasă, cred că într-a 3-a obţii cel mai mic consum. Doar un computer de bord cu consum instantaneu te-ar putea convinge.
  18. fftopic: Pe teren plat şi mers constant este posibil să ai dreptate, dar cu o maşină superîncărcată, nu ştiu. Dacă demarezi sau mergi la deal, cam este mai ieftin s-o faci în 3000 decât în 2000. Cineva cu computer de bord cu consum instantaneu poate să spună asta. Pe un diesel am remarcat foarte bine lucrul ăsta. La demaraj sub 1800 rpm consumul instantaneu se ducea la 24/100, la demaraj după 2000 consumul instantaneu nu sărea de 16/100.
  19. Nu sunt fâşiile acelea albe şi uşor denivelate, late de 15 cm care te atenţionează când părăseşti banda de rulare. Este vorba de nişte "zgărieturi" transversale pe toată suprafaţa autostrăzii. Am fost curios să văd cum arată betonul de face în halul ăsta, şi m-am oprit special ca să mă uit.
  20. Zona betonată a autostrăzii A2, care începe cam pe la km 48, are pe toată suprafaţa ei nişte striuri transversale de vreo doi mm lăţime şi adâncime trase la câţiva mm unul de altul. Este singurul motiv al zgomotului infernal pe care îl face maşina. La viteză mare cauciucurile ajung să ţiuie. La ce-o fi folosind aşa ceva, nu ştiu (o fi împotriva acvaplanării), dar e treabă românească, să nu ne mirăm. Lăsaţi maşinile în pace !
  21. @Ramos: Nu am primit nici un răspuns. Maşina consumă în continuare 10L/100Km în oraş. În afară a luat 5,5L/100 cu aer condiţionat. Concluzia e că aşa e normalul ei. Întrebarea este cum au ajuns ei să dea 7,2 în carte? Ralantiul stă la mine undeva la 800 rpm chiar şi cu aerul condiţionat pornit. Apasă uşor pedala de acceleraţie şi vezi dacă ai cursă moartă - cu motorul pornit. Dacă nu ai cursă moartă deloc este posibil să stea cablul de acceleraţie prea întins şi să deschidă puţin clapeta de acceleraţie. Există o siguranţă care reglează întinderea cablului de acceleraţie chiar în mijlocul compartimentului motor şi în partea superioară. Se trage cu degetele (ai grijă să nu o pierzi în momentul extragerii) şi o pui la loc un dinte (sau doi) mai spre stânga. Am fost până acum şi i-am făcut două resoftări fără nici un efect şi o decalaminare cu un fâs fâs. După decalaminare nu mai are sincope în mers, dar tot se bâlbâie la ralanti.
  22. Am mers zilele trecute cu un Logan care la ralanti avea aceeaşi tremurătură neregulată ca şi Sparkul meu. Acum despre Sparkul meu: după câteva reprize mai urâte de tremurături şi dat în nas la acceleraţie (între 1800 şi 3300rpm) am fost pe autostradă şi i-am dat 4-5000 rpm, şi i-a mai trecut supărarea. După care am fost la service. Mai întâi i-au făcut o resoftare care nu a rezolvat nimic decât că mi-a făcut să se supratureze motorul ca nebunul la schimbarea treptei de viteze. După aceea am făcut a doua resoftare şi talpa începătorului a dispărut. datul în nas a dispărut de tot abia după ce au făcut o decalaminare cu sprayul minune. Am făcut de atunci câteva sute de km numai în afara oraşului, rareori sub 3000 rpm şi maşina merge bine. De azi işi reia cursele zilnice prin Bucureşti. Sunt curios în cât timp îşi va relua obiceiurile. Despre consum: la drum întins 300 km cu 3 persoane + bagaje şi aer condiţionat permanent - 5,5l/100km. În oraş consum permanent 9,5 - 10l/100km indiferent de benzină şi stilul de mers.
  23. Ce contează pentru ţinuta de drum, dimensiunea talonului sau raportul dintre laţimea şi înălţimea cauciului? Caz concret: nu vreau să trec de la R13 la R14 sau R15, ci vreau să schimb numai cauciucul şi în loc de 175/70R13 să pun 185/65R13. Talonul în valoare absolută este mai mic cu 2mm, ceea ce este nesemnificativ, dar raportul scade de la 0,7 la 0,65. Este clar că aderenţa creşte prin creşterea suprafeţei de contact dintre cauciuc şi asfalt. Întrebarea este dacă gradul de amortizare a şocurilor în cauciuc este mai mic pentru că scade raportul (aspect ratio) sau se păstrează pentru că talonul rămâne acelaşi ca valoare? (Să nu înţelegeţi că am cauciucuri de 175/70 pe Spark ))
  24. euggen

    Noul Cont

    Am încercat să fac un transfer de pe Raiff online şi mi-a dat eroare că numărul contului este greşit. Cred că este din cauză că am scris contul în întregime şi pentru tranfer intrabacar trebuia doar parte finală. Îmi poate spune cineva de unde începe partea finală? Merci.
  25. Părerea mea: adititvul s-a dus în rezervor. Orificiile cele două eu zic că sunt pentru evacuarea aerului din rezervor când pui benzina, deci ajung în rezervor. Oricum, aditivul nu-ţi strică nimic, are capacitatea doar să păteze vopseaua.
 

×
×
  • Create New...