Jump to content

Cisco Ar Putea Prelua Nokia


maximus

Recommended Posts

Cel mai mare producator de telefoane mobile, compania finlandeza Nokia, ar putea deveni proprietatea Cisco, dupa cum afirma ziarul britanic Sunday Business

 

Ziarul, care nu a vrut sa dezvaluie sursa informatiei, a afirmat ca Cisco se concentreaza de obicei pe achizitia de companii de nisa din domeniul

 

tehnologiei, dar ca CEO John Chambers ar fi interesat de fuziunea cu o companie care ofera infrastructuri wireless.

 

Saptamana trecuta, Nokia l-a numit pe Olli-Pekka Kallasvuo, President and Chief Operating Officer, cu incepere de la 1 octombrie 2005 si President and Chief Executive Officer din iunie 2006. Kallasvuo s-a alaturat Nokia in 1980 si in acest conduce departamentul de telefoane mobile al companiei, dupa ce inainte a fost Chief Financial Officer. Actualul Chairman si Chief Executive Officer, Jorma Ollila, va fi dupa iunie 2006 Non-Executive Chairman.

 

Conform unui studiu Gartner, vanzarile de telefoane mobile vor atinge cifra de 1 miliard in 2009. In 2005 se vor vinde 779 milioane de unitati, o crestere de 16 %, fata de 2004.

 

Nokia, care este inca numarul 1, se confrunta cu o competitie sustinuta din partea unor companii ca Motorola si Samsung.

 

Anul trecut, Motorola a castigat pozitia a doua de la Samsung datorita unei cresteri spectaculoase in ultimele trei luni ale anului.

 

Succesul Motorola se datoreaza modelului RAZR V3, care s-a vandut foarte bine in Europa si Statele Unite. Samsung a devenit lider pe piata telefoanelor cu camera si detine 12,2% din piata.

 

Cisco, cel mai mare producator de echipamente Internet are o valoare de 123 miliarde de dolari, in timp ce Nokia valoreaza 71 de miliarde dolari.

 

Evident, nici oficialii Cisco si nici cei ai Nokia, nu au comentat aceasta informatie.

 

 

(sursa: Sofpedia)

 

 

 

Oare ce efecte ar putea avea aceasta preluare al lui Nokia? Va duce la imbunatatirea produselor, acum cand nokia se afla sub asaltul lui Samsung, Siemens si Motorola?

Link to comment

bre, e duda :D

 

Sunday Business are ca sursa Reuters, Reuters a dat stirea la 2 zile dupa ce-a aparut in alte ziare, si nimeni nu stie de fapt de unde-a venit stirea, mai ales ca ambele companii n-au dat nici o informatie in sensul asta.

 

Cisco a avut profit anul trecut 2.2 miliarde, iar Nokia 2.7 ... e cam greu de inghitit asa peste gras :)

Link to comment

Vaxxi, profitul unei companii nu-i deajuns sa iti dai seama cat de mare e...poate avea o cifra de afaceri de 10mld sau 100 mld tot atit de bine...si oricum, se pare ca sunt la moda "casatoriile" astea...vezi Sony-Ericsson si Siemens-BenQ...e posibil, dar mai degraba o alianta decat o cumparare...  <img src= ">

Edited by sebian
Link to comment

posibil sa se faca , daca stam sa ne gandim ca benq a preluat siemensul.. si am pus mana pe cateva telefoane benq si nu pot sa zic ca erau proaste.. (s760c , a500), convorbirea era clara si fara intreruperi(chiar si in zone cu semnal deficitar)..

Link to comment

Preluare Cisco – Nokia

 

Compania Cisco Systems analizeaza posibilitatea de a cumpara Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, potrivit publicatiei Business.

 

Publicatia, care nu a dezvaluit sursa informatiei, afirma ca firma Cisco, cu sediul in Statele Unite, care si-a concentrat in mod traditional achizitiile asupra producatorilor tehnologici de nisa, ar putea fi interesata de fuziunea cu o companie cu infrastructura de telecomunicatii fara fir.

 

"Nokia a fost identificata ca cea mai probabila tinta de preluare", potrivit publicatiei.

 

Cisco, cel mai important producator de echipamente pentru Internet, are o valoare de circa 123 miliarde de dolari, in timp ce valoarea de piata a companiei Nokia este de circa 71 miliarde de dolari.

 

 

 

Piata de retele a companiei Cisco s-a modificat rapid o data cu convergenta retelelor de telefonie fixa si a celor fara fir.

 

© Mediafax

 

...cam ce ziceam eu ieri, profitul unei companii nu-ti da nici o info despre cifra de afaceri sau valoarea de piata a firmei...

Link to comment

Cisco Systems, interesat de Nokia? :>

 

Ultimele zvonuri de pe piaţa bursieră americană privind intenţia cunoscutei companii Cisco de a prelua gigantul finlandez Nokia au fost făcute publice de câteva publicaţii economice şi de agenţia de presă Reuters.

 

Conform unei informaţii apărute în publicaţia Sunday Business, producătorul american de echipamente pentru reţele de comunicaţii Cisco Systems analizează posibilitatea de a cumpăra Nokia, numărul unu între producătorii de telefoane mobile la nivel mondial. Informaţia nu a fost confirmată oficial, iar publicaţia nu a dezvăluit sursa informaţiei. Conform Reuters, oficialii Cisco nu au fost disponibili pentru comentarii, iar cei de la Nokia au refuzat, iniţial, orice declaraţie pe această temă, afirmând ulterior că articolul se bazează doar pe speculaţii.

 

Deşi Cisco s-a specializat în ultima vreme în preluarea companiilor „de nişă” din domeniu, directorul executiv al companiei, John Chambers, este interesat în fuziunea cu o companie specializată în infrastructura wireless – afirmă articolul din Sunday Business – „Nokia fiind identificată ca cea mai probabilă ţintă de preluare”.

 

Valoarea de piaţă a companiei Cisco, cel mai important producător de echipamente pentru Internet, se ridică la aproximativ 123 de miliarde de dolari, în timp ce producătorul finlandez de telefoane mobile şi echipament pentru reţelele de telefonie mobilă este cotat la circa 71 de miliarde de dolari. Publicaţia mai comentează faptul că piaţa de networking se modifică rapid din pricina succesului înregistrat de soluţiile wireless, şi că Cisco ar fi avantajat de fuziunea cu o companie care să dispună de tehnologii pentru crearea de aplicaţii wireless, cum ar fi şi cazul firmei finlandeze.

 

La rândul lor, redactorii prestigioasei reviste economice Forbes comentează că momentul pentru apariţia acestor zvonuri este extrem de bine ales. Ei afirmă că primele rumori privind o eventuală fuziune au apărut încă din luna februarie şi au revenit acum, odată cu anunţata demisie a lui Jorma Ollila, CEO al Nokia (care va prelua funcţia de preşedinte fără putere executivă a Royal Dutch Shell). Zvonurile apărute în presă au dus, în această dimineaţă, la un număr sporit de tranzacţii la bursă şi o creştere de preţ a acţiunilor Nokia de până la 3 procente.

 

Sursa : Chip.ro

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 

×
×
  • Create New...