Tudor Octavian

[VAXXi]

Eu il citeam de pe vremea "Scriitor la ziar", vroiam sa pun pe net 1-2 texte din carti (incalcand copyrightul ), dar uite ca editura s-a gandit s-o faca inaintea mea.

 

Asadar, intrati la http://editura.liternet.ro/ si luati cartea lui Tudor Octavian (e gratis si completa), intitulata Povestiri foarte scurte. Întîmplări din viaţa lui Vasile B. Caiet cu subiecte. Pe mine ma relaxeaza intotdeauna cateva pagini, sper sa va placa; si daca va plac, cumparati cartile ca nu sunt scumpe si merita.

 

Iata si 3 povestiri, ca sa va faceti o idee:

 

 

Cîte ceva despre curbarea timpului

 

În cei cîţiva ani în care a lucrat la pardoselile din marmură ale Casei Poporului, Manole B., un unchi din partea mamei de-al lui Vasile B., a furat cu borseta în care-şi aducea borcanul cu tocană sau zacuscă, între trei şi patru plăcuţe zilnic. Niciodată cinci sau mai multe. Cu ele, şi-a făcut decoraţiuni veneţiene în holuri, balcoane, băi şi în bucătărie. Astfel că oricine îi admira apartamentul, nici nu mai trebuia să viziteze Casa Poporului. Pînă şi prietenii cu o imaginaţie mai domoală reuşeau să-şi închipuie cum se înfăţişa Casa Poporului pe dinăuntru, doar ducîndu-se pînă la una din cele două toalete ale lui Manole B. De fapt, cum ar fi putut ea să arate dacă, întocmai lui Manole B., sute şi sute de alţi meşteri marmurari nu ar fi transferat în fiece zi, din Casa Poporului în casele lor, două-trei şi foarte rar, patru plăcuţe albe sau colorate din cea mai bună marmură prezidenţială.

 

Nu era nevoie să numeri bucăţile frumos împerecheate din apartamentul nr. 107, scara C, bloc F 19, Aleea Frasinului 35, ca să înţelegi relaţia dintre cinste şi timp, din mintea lui Manole B. Factorul timp nu e important numai în fizică şi astronomie. În anii în care Manole B. şi-a înmarmurat în întregime locuinţa de la bloc, timpul s-a curbat atît de tare, că nici Einstein n-ar fi ştiut să explice fenomenul. Dacă înmulţeai numărul de plăcuţe şi cioburi de marmură scoase din Casa Poporului, cu borseta sau taşca, în cele 365 de zile ale unui an cu toate aceste zile şi apoi cu numărul foarte mare de consumatori de zacuscă şi tocană, avînd ca şi

Manole B. o teorie la fel de ondulată a onoarei de constructor al socialismului, în fine, dacă te apucai, ca tipicarii de la Guiness Book, să numeri de cîte ori ar fi înconjurat pămîntul de la Ecuator brîul de piatră regală furată, realizai şi fără să fi ştiut deloc mecanică astrală, ce trebuia să se întîmple curînd şi cu vremurile. Răsucirea zilnică a timpului în Casa Poporului, conform unei vorbe de-a lui Manole B., căreia nu-i lipsea nimic ca să se cheme principiu sau lege, a grăbit şi întîmplarea cu Ceauşescu din decembrie.

 

"Nepoate - i-a zis Manole B. lui Vasile B., cînd acesta, într-un moment de cumpănă europeană, i-a numărat unchiului toate plăcuţele din apartament şi a conchis că, oricum o dădeai, tot jaf calificat se chema -, eu n-am furat la viaţa mea nici măcar un ac de la nimeni. Ciupeam şi noi, că slavă Domnului, era de unde şi mai şi rămînea. Cîte o placă, două, acolo, de pus sub reşou ori sub cana de ceai. Ce mare lucru! Oricît ţi-ar fi răscolit miliţianul în borsetă, asta găsea: o placă de pus sub reşou. Şi poate încă una de pus sub oala de ciorbă. Miliţienii erau şi ei oameni, aveau reşouri, nevestele lor găteau ciorbe. Nici Ceauşescu n-ar fi făcut scandal dacă vedea ce duceam eu acasă. Era alt timp, ce să mai vorbim! La patron te dă afară pentru o singură plăcuţă de marmură şi nici nu aşteaptă să-i explici că e ca s-o pui sub ceaşca de cafea. De cînd muncesc la patron, a naibii treabă şi cu timpul ăsta, că au trecut vreo opt ani buni, abia am reuşit să-i îmbrac lu' ginere-meu un balcon mic."

 

 

 

Amanta economă

 

Prima telegramă din viaţa lui, Vasile B. a expediat-o din armată, după ce comandantul de pluton, căruia îi intrase în cap că poţi trăi foarte bine cu cît ai, dacă eşti chibzuit, i-a învăţat pe soldaţi cum să fie economi cînd scriu o telegramă acasă. "Fiţi scurţi - a zis el -, spuneţi ce aveţi de spus în trei sau patru cuvinte. De exemplu: Vino, mamă, Gheorghe mort.".

Vasile B. îşi aminteşte de ziua aceea nu doar pentru că toţi pifanii s-au grăbit să le comunice mamelor lor în patru cuvinte că Gheorghe era mort, ci fiindcă acestea s-au dovedit a fi la fel de tîmpite ca fiii, de vreme ce vreo unsprezece din ele, umflate de plîns, s-au înfiinţat chiar a doua zi la comandant să întrebe care Gheorghe, că nu aveau nici un copil încorporabil pe care să-l cheme astfel.

 

Vasile B. ţinea minte nu numai data, ci şi împrejurările în care a trimis cea de a doua telegramă din viaţa lui, deoarece funcţionara de la ghişeu i-a zis cu o voce pisicoasă, lipsită de echivoc: "Cam rar pe la noi, domnu' Vasilică.". La cîteva zile, după ce s-a încurcat cu poştăriţa, Vasile B. şi-a dat seama că toate amantele sale aveau ceva în comun: erau foarte econoame. Poştăriţa Costela, în timp ce făcea amor, îi şoptea extrem de surescitată: "Vasile, fugi şi închide televizorul, că costă!'.

 

Naiba ştie cum de se nimeriseră toate la fel, dar le găsea economia numai în pat: "Vasile, opreşte-te niţel, iubitule, şi uită-te dacă n-am uitat fierul de călcat în priză!", "Auleo, Vasile, sari că se arde friptura în cuptor! Măcar dacă-i scrum, să nu plătim gazele degeaba!", "Vasile, ia stai un picuţ, că parcă-i curent. Te pomeneşti c-am uitat uşa la balcon deschisă. Fugi iute, dragoste, şi închide-o, dacă tot dăm bani pe calorifere.".

 

Costela a fost cea mai strînsă la pungă din toate. Într-o zi, deşi se învoise două ore de la serviciu, special pentru el, murmurînd la telefon că dacă nu venea chiar atunci, făcea explozie, Costela a început pe nepregătite să-l mustre că se propteşte prea tare-n cearceaf. "Nu te supăra - i-a zis ea -, dar am citit în almanahul 'Femeia' că un cearceaf nou trebuie să reziste la cel puţin o sută cincizeci de întîlniri, iar tu l-ai rupt după a unsprezecea. Dacă n-ar fi fost de bumbac, mai ziceam, dar e scump.".

Cu Costela, Vasile B. ar fi continuat relaţia un timp mai îndelungat decît cu celelalte amante, fiindcă, aşa econoamă cum era ea, îl stimula şi-l făcea să se simtă un mascul adevărat, nu doar un simplu om al muncii cu o iubită la Poşta Centrală.

 

Numai că şi ea, minunata Costela, nu s-a putut stăpîni să nu-i spună la ureche, într-un moment de maximă tandreţe, fraza pe care i-o spuseseră printr-un soi de dialog la distanţă genetic toate celelalte amante econoame: "Mai uşor, mămicule, nu te mai consuma atît, că trebuie să ne mai rămînă şi pentru altădată!".

 

 

Întrebări retorice

 

"Ce e viaţa?", întreba profesorul de socialism ştiinţific, lungind a-urile ca un ţîrcovnic din cale afară de zelos. Iar Vasile B., din ultima bancă a amfiteatrului, aceea în care se refugiau chiulangii şi complexaţii, răspundea mereu primul, rupînd tăcerea grea şi vinovată a tocilarilor din primele rînduri: "Nu se ştie! Nimeni nu ştie ce e viaţa!".

 

Profesorul de socialism ştiinţific rămînea un timp cu gura căscată, ca şi cum nu-i venea să creadă că există pe lume indivizi mai tîmpiţi ca el şi, într-un tîrziu, preciza: ?E o întrebare retorică, tovarăşe Vasile B. Nu trebuie să răspundeţi!?. După care, punea o nouă întrebare - cum ar fi: Ce e energia? Sau: Ce e universul? - şi Vasile B., care nu putea să conceapă că un om poate fi frămîntat de chestiuni atît de grave şi nici unul dintre cei o sută şi ceva de studenţi tocilari să nu-l ajute să se lămurească o dată ce e energia ori măcar ce-i universul, răspundea ce-i trecea lui prin minte în momentele alea. Că energia e Dumnezeu şi că nici universul n-ar fi altceva.

 

Chiar şi după ce a fost chemat la cancelarie, unde i s-a interzis în mod formal să se trezească vorbind neîntrebat în timpul cursului, Vasile B. n-a încetat să dialogheze pe loc, cu toţi profesorii care puneau întrebări retorice. Dacă amfiteatrul ar fi fost plin, probabil că nu s-ar fi ajuns aici. Dar între băncile unde se înghesuiau tocilarii şi rîndul de sus în care străjuia capul veşnic nepieptănat al lui Vasile B., exista un pustiu de vreo zece rînduri de bănci. Un hău, care trebuia musai umplut cu ceva. Vasile B. nu răspundea întrebărilor retorice ale profesorului de socialism ştiinţific, Marin Poscăreanu, ci doar umplea acel gol.

- Tovarăşe student Vasile B., i-au zis de-a dreptul supăraţi profesorii adunaţi pentru a nu ştiu cîta oară în cancelarie, ca să-i dea un fel de ultimatum, cu toate că regulamentele universitare nu precizau ce-ar fi de făcut, cînd un tînăr mai greu de cap se încăpăţînează să răspundă unor întrebări retorice. Trebuie să încetezi! Noi nu sîntem bătaia dumitale de joc!

Ce altceva putea să facă Vasile B. decît să se abţină? Deşi, nici un om normal nu trebuia să stea ca boul, cînd în hăul de bănci goale din faţa sa sînt azvîrlite, ca într-o ladă de gunoi, întrebări precum: Ce e conştiinţa? Ce e fericirea? Ce e morala?

- Tîmpiţi mai erau şi profesorii ăia, ai mei, de filozofie socialistă, şi-a spus Vasile B. după treizeci de ani, cînd a început să se întrebe şi singur, fără stimularea nimănui, "Ce e conştiinţa?", "Ce e fericirea?", "Cum putem rezista toată iarna cu caloriferele debranşate?" şi mai ales "Ce e sexul cu aceeaşi femeie vreme de o viaţă?". De ce trebuia să mă cheme şi să îmi interzică să răspund, cînd puteau pur şi simplu să mă invite să stau cu tocilarii în primul rînd!

[hitman]

Da, super am downloadat-o si io. >- Interesant modul de protectie cu pdf. Pagini mici si in degrade, ca sa nu poti sa o printezi ca lumea.

[laurentziu83]

si eu cand cumparam National-ul acum cativa ani obinsuiam sa ma uit inainte la sfarsit la rubrica lui Tudor. si cam toate ma distrau.