Jump to content
Sign in to follow this  
VAXXi

Important: Reguli Pentru Citarea Articolelor De Presă

Recommended Posts

Comunicat al Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă:

 

Analizând proliferarea unor pagini de internet care preiau articole şi ştiri din ediţiile electronice ale ziarelor şi agenţiilor de presă sfidând reglementările dreptului de autor, Consiliul de Onoare al CRP solicită deţinătorilor respectivelor pagini de internet să înceteze încălcarea legislaţiei în vigoare.

 

 

Consiliul de Onoare consideră că preluarea fără cost a unor materiale de presă se poate realiza doar în limita a 500 de semne, dar fără a depăşi jumătate din articolul sau ştirea în cauză, asigurându-se astfel atât libera circulaţie a informaţiei, cât şi caracterul de revistă a presei susţinut de paginile de internet în cauză. În mod obligatoriu, în aceste cazuri trebuie citată sursa informaţiei.

 

Preluarea a mai mult decât cele prevăzute anterior se poate realiza doar în condiţiile unui acord, financiar sau de altă natură, încheiat cu deţinătorul drepturilor. Membrii Clubului Român de Presă vor analiza oportunitatea înfiinţării unui organism independent care să fie împuternicit de deţinătorii de drepturi să le gestioneze în numele şi beneficiul lor.

 

Membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă vor solicita intervenţia ORDA pentru a sancţiona activitatea acelor deţinători de pagini de internet care nu se vor conforma legislaţiei în vigoare privind drepturile intelectuale.

 

Aşadar, pentru a evita problemele referitoare la drepturile de autor, când aduceţi ştiri noi, copiate din site-urile ziarelor sau din alte surse, puneţi doar câteva rânduri pentru a se înţelege despre ce e vorba, şi link la articolul respectiv, cu precizarea sursei.

Share this post


Link to post
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

 

×
×
  • Create New...