Jump to content

euggen

Membru
  • Content Count

    72
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by euggen

  1. Atunci ce influenţă are capacul rezervorului?
  2. Cred că este ce am spus eu. Am aceeaşi problemă la un Hyundai Accent. În 3 ani nu a evoluat mai mult decât după prima lună, dar mă deranjează. Mai nou începe să-mi fluiere rulmentul de presiune şi ar putea fi de la uzura pe care o bagă în plus şocul fiecărei cuplări. Clancul se aude la plecarea de pe loc, la schimbarea vitezei la turaţii mici, şi se mai aude la trecerea din accelerare în frână de motor şi viceversa, uneori şi la decuplarea ambreiajului. Ca să evit fenomenul plec de pe loc ridicând mai întâi piciorul puţin de pe ambreiaj până simt că cuplează, apoi accelerez şi eliberez mai mult ambreiajul. Se obţine o plecare fără clanc, lină, chiar dacă o faci mai în forţă şi menajezi placa şi discul de ambreiaj. Se poate schimba viteza a.î. la cuplare turaţia discului=turaţia plăcii de ambreiaj (se vede pe turometru că nici nu creşte nici nu scade la momentul cuplării) şi nu se mai aude nimic. Asta cam elimină mersul sportiv .
  3. Pe loc, cu motorul pornit, cu frâna de mână trasă ca să nu pleci de pe loc, bagă în viteză şi dă puţin drumul la ambreiaj (nu toată cursa), apoi apasă-l la loc. Fă de câteva ori la rând. Ascultă dacă se aude de fiecare dată. Încearcă în toate treptele de viteză manevra asta. Dacă se aude de fiecare dată poate fi de la discul de ambreiaj care are nişte arculeţe care s-au cam înmuiat. De stricat nu se strică nimic într-o săptămână şi cred că-ţi vor spune că maşina nu are nimic, dar va trebui să fii insistent. Au devenit maeştri în ale aburirii. Fă-le în scris şi cere răspuns tot în scris.
  4. Da vreo 6 plinuri. Adevărul este că între ele am băgat şi un Petrom, că am fost în ţară şi nu am avut Rompetrol în momentul acela.
  5. Capacul poate fi de vină numai pentru sincope/limitări la depăşirea unei turaţii sau viteze, pentru că nu lasă să intre aerul în ritmul în care se consumă benzina. Pentru sincopele la turaţii mici nu prea este responsabil.
  6. @perfidus: face aleator, nu totdeauna şi face şi dacă apăs mai uşor acceleraţia şi dacă apăs mai tare. Câteodată, când merg constant chiar pe turaţia respectivă se simte o uşoară ezitare continuă. Ieri tocmai am dat o tură tare pe A1 cu soluţie de curăţat calamina şi nu mai ezită deloc. Vom vedea pentru câtă vreme.
  7. Băgat Valve Cleaner (englezesc, 6.8 RON - Cora), benzină Rompetrol, băgat 130-150km/h pe A1 vreo 80km şi acum motorul merge brici, urcă în ture fără nici o sincopă, trage bine şi frumos, nici ralantiul nu bâlbâie. Cât timp ?!? ... vă ţin la curent!
  8. Sato, ce spui tu este confirmat de ceea ce a descoperit Tolin urmărind funcţionarea motorului pe tester la turaţii joase. Şi cred că este din ECU şi configurarea motorului pentru euro4. Cei de la DiBas au spus că este un motor de generaţie cam veche, adaptat pentru euro4. Am plecat să-i curăţ calamina .
  9. Exact aşa face, numai că pe mine mă deranjează . Cred că vreau un diesel
  10. Dacă măsoară CO în regim de ralanti nu are nici o relevanţă. Ar trebui să măsoare în sarcină ca să poată trage o concluzie. Asta este abureală.
  11. Nu la putere mă refeream, ci la mărirea avansului la aprindere la turaţii mici astfel încât arderea să fie mai completă şi depunerea de calamină mai mică. Aşa cum spui tu nici nu am cum şi unde să merg. Dimineaţa îmi trebuie 25 de minute ca să fac primii 2 km, cu motorul rece, prind de câte 5 ori un semafor, după care mai fac încă vreo 5 km în 20 de minute. Problema maşinii este că are motorul proiectat pentru un regim de mers mai ca la curse, iar la noi nu e loc de aşa ceva. Pornind de la ce ai spus tu mai devreme despre avansul 0 la turaţii de 1800, mă gândeam că modificarea hărţii avansului în sensul creşterii lui la aceste turaţii i-ar putea fi benefic motorului şi ar mai stopa depunerea calaminei. Nu ştiu ce se mai întâmplă cu euro 4 prin mărirea avansului, dar nici nu mă interesează în momentul ăsta. De ce matizul nu are asemenea probleme deşi are acelaşi motoraş? Pentru că are 3 cilindri, iar zumzetul lui la 4000 rpm este ca zumzetul unuia de 4 cil. la 3000 rpm şi nu dă senzaţia de turare, deşi este turat (şi nici nu este euro 4, mai vedem noi şi motorul euro 4). Neavând nici turometru, şoferul duce automat motorul în plaja de turaţii mai ridicată pentru care a fost proiectat şi nu produce depuneri. Când este loc îi dau turaţiile acelea, dar chiar şi după un drum întins la turaţie şi cu aditiv de injectoare, efectul de curăţire se simte doar pentru următorii 50-100 de km făcuţi în oraş. Acum, la trecerea jumperului pentru benzina de CO91, una dintre modificările introduse de computer este cu siguranţă micşorarea avansului, pentru că benzina cu CO mai mică se aprinde mai uşor. Din punct de vedere al avansului, efectul asupra motorului este oarecum similar cu introducerea în rezervor a unei benzine de CO98 cu jumperul pe CO95. Avansul este mai mic decât ar trebui iar efectul este un zgomot mai redus al motorului, lucru remarcat şi de de_esenţă_tare (este ştiut că mărirea avansului duce la creşterea zgomotului acestuia). Întrebarea mea este dacă nu cumva modificarea jumperului pe CO91 poate duce şi la depuneri de calamină mai accentuate.
  12. Probleme la ralanti, sincope la anumite turaţii, aprindere MIL, şi la Spark, şi la alte motoare, în general cele mici, cu cuplu maxim la turaţii mari. A mea face în continuare urât. Chiar dacă merg turat tot nu-i trece, numai cu aditiv îi mai trece, dar cum renunţ la aditiv începe din nou să dea în nas. Oare un update de software sau un chip tuning, nu neaparat pentru creşterea puterii, nu i-ar putea face bine?
  13. Omydee, la 2000km am schimbat uleiul din proprie iniţiativă, că e mai bine aşa şi i-am pus să şi strângă una-alta că troncănea şi a mea şi i-a trecut. Asta era ideea reviziei tip 1000km. Oricum, verifică şi presiunea în cauciucuri, să fie la cât spune în carte.
  14. Încearcă la magazinele Al Padrino care aduc piese de origine pentru orice asiatică sau la Augsburg.
  15. @Outlaw, masina ta chiar consumă sub 8 în oraş iar 8 este pe cale de excepţie, în perioadele cele mai aglomerate? A mea de câteva luni scoate constant peste 9,5. Mergi exlusiv în oraş sau o scapi şi pe afară între plinuri? Care este stilul de condus, pe la ce turaţie schimbi viteza şi ce benzină pui?
  16. Am înţeles de mult problema motorului astă, mi-am adaptat stilul cu Sparkul ca sa nu merg sub 2000rpm, iar când merg sub 2000 merg constant sau accelerez foarte uşor, numai cu a doua, maxim a treia, altfel retrogradez. Aseară a văzut de la mine numai între 4000 şi 5500 ca s-o curăţ. În general o conduce soţia, iar când intră pe mâna mea (o dată pe săptămână), jar mănâncă, dar nu este stilul meu de condus. Nu pot să merg cu a doua la 60 şi a treia la 90-100km/h ca regulă, nu-mi place să aud motorul. Oricum i-am "interzis" soţiei să-i mai dea a 4-a în oraş. Mulţumesc pentru sfaturi, este de apreciat prezenţa voastră permanentă aici !
  17. Nu râdeţi de mine, am dat un exemplu, în trafic aglomerat nu am unde să-i dau în goarnă. Se întâmplă să merg cu a treia de la 20 la 60 km/h fără să schimb, pentru că nu este necesar. Normal că dacă am nevoie de demaraj rapid îi dau a doua şi mă duc peste 4000rpm.
  18. @Perfidus Ca exemplu, într-un demaraj de la 1500 la 3500 rpm simţeam o opinteală pe la 1800 şi una pe la 2800 rpm, asta de când era maşina nouă. Între timp a început să facă mult mai rău, pe o plajă întreagă, de pe la 1500 până pe 3300, după care îşi dă drumul. Aştept să facă mult mai rău, să i se aprindă MIL şi apoi le-o duc la servicie şi nu o mai iau înapoi până nu o rezolvă cu toate problemele. Le fac în scris şi apoi mă duc la OPC şi poate chiar mai departe. M-am săturat de maşina asta ca de mere pădureţe. Uneori mă gândesc să o dau, să iau altceva şi să scap de griji.
  19. @Tolin Şi eu sunt curios de ce ai recomandat octane booster atât timp cât cifra octanică ridicată şi turaţia scăzută creează probleme acestor motoare? (cel puţin aşa am înţeles de pe topicul acesta şi am observat pe propria maşină)
  20. Nu puneţi bujii cu gap 0,8 dacă in carte sunt recomandate cele de 1,1.
  21. Sparkul meu de 1L face la fel pe la 1800 şi pe la 2800 rpm şi numai în demaraj. Dă un pic în nas şi apoi reia demarajul. Nu face întodeauna şi nu are legătură cu aerul condiţionat. Mă îndoiesc că este o problemă mecanică, mai degrabă este una de electronică.
  22. Salut, revin la problema Spark-ului meu. După cum v-am spus, nu mai face urât maşina. Mai are o foarte mică neuniformitate în mers, dar nu mai are bâlbâiala aceea. La service au spus că au "reglat" tacheţii şi cred că asta au şi făcut, pentru că acum se aude mic ţăcănit continuu şi rapid, de la motor. După mine, au mărit special jocul tacheţilor astfel încât s-a micşorat cursa supapei cu pricina, care acum deschide mai târziu închide mai devreme, iar efectul a fost de diminuare a bâlbâielii. Voi ce părere aveţi?
  23. Nici nu m-am gândit că au acţionat prin curăţare, dacă la asta te referi. La service au reglat tacheţii şi cine ştie pe unde au mai umblat, dar 99,99% nu au resetat ECM. Mă gândesc că cifra octanică crescută + reset + learn + service au mutat punctul de funcţionare al motorului (ca avans al aprinderii şi injecţie) în altă parte şi dacă ar fi aşa, înseamă că soluţia ar fi modificarea softului maşinii. Iar aici ar trebui să intervină GM. Cum pot fi determinaţi să revină asupra maşinilor vândute (mă refer la scrisori, reclamaţii, unde)? Mai ales că tocmai am citit că GM şi-a propus să detroneze maşinile japoneze în privinţa calităţii.
 

×
×
  • Create New...