...Si S-A Maritat Princess On Board...

[George_Paraschiv]

Casa de piatra !

[Al lu' Xenna]

...Si S-A Maritat Princess On Board... Xenna si Al lu' Xenna au spus "DA"! ... Mai... va intreceti cu gluma! Copii obraznici... ati schimbat pana si titlul topicului? peste o saptamana voi posta eu o copie dupa buletinul cui stiu eu, si o sa vedem atunci cine al cui este....

[Salex]

Eh ... era o vorba : "Mai bine leu pentru o zi decit miel pentru o viata" . O saptamina e timp lung, bre >

[Mircea]

Felicitari si casa de piatra! Suberba locatie pentru un moment unic in viata, va felicit

[BogdanG]

Mai Andrei noi stim cine e cocosul

[iulia]

Foarte frumos! Multa dragoste, noroc si fericire!

Aflata pe meleaguri orientale de data asta n-am avut cum sa particip, revansa vine la anu' cum am stabilit!

[xenna]

Multumim! Te asteptam cu drag.

[alx]

Casa de beton... armat

 

 

 

 

Uimitor!

 

 

[Obi_wan_Kenobi]

Cronica întârziată a unei nunţi aşteptate. Sau invers...

 

Într-una din zilele mele de aprigă muncă, numa’ ce mă trezesc că-mi bate misterul la uşă: „Am să-ţi zic ceva din partea unor uameni faini, da’ trebe să vorbeşti tu cu ei!”. Dacă nu aţi recunoscut intelectualul stil din zona Curcani Sud, atunci vă trebuie să vă dezvălui că misterul se înfăţişa sub forma magnificei persoane a Ilenei, această mamă a tuturor mamelor forumistice. Aveam să aflu în urma conversaţiei cu Xenna, cea mai dorită şi mai castă făptură feminină de prin zona CCL (asta-i pentru ăi de mai ştiu de vremile bune, he-he!), că va fi printr-un Eforie (nu mai ştiu care) la început de septembrie, ca să-şi tragă partener de somn şi meditaţie, în persoana unui tip care nu mi-a spus mare lucru la prima vedere (pe vremea Revelionului Quattro), dar foarte multe la cea de-a doua (tot acolo, după ce l-am extras din pumni). Evenimentul de care vă zisei avuse loc acu’ mai multă vreme, să tot fie vreo lună, maxim două. Aşaaa...

 

Trece apa pe Dunăre, se schimbă anotimpu’, la Eforie se strânge lumea de prin zările ţării, vin ruibiştii de la Falansterul Scăeni să se controleze la pilieri şi-ncepe să plouă cu emoţii pe capetele numiţilor Xenna şi A lu’ Xenna. A lu’ Xenna, evident, este numele de cod a lu’ nenea de şi-a încurcat asta existenţa şi mototolitul cearceafurilor. Şi-ncep să vină tot felul de maşini, numa’ Daewoo nu. Şi hai să-i iau pe cei de-i mai ştiam: Ami cu cartea ei, NFS cu mila nevestii, că n-avea maşina cu el, Vaxxilian cu Mitza, ăla cu uochi frumoşi, Pixel, Ileana cu foaia de cununat, Sharpe cu nevasta şi copchilu’ ăla frumos de zice lumea asta rea şi înconjurătoare, că nu-i al lui, Zamolxis cu habar n-am cine, da’ părea că se cunosc destul de bine, şi, bineînţeles, Xenna cu năsosu’ de l-a vrut de suport de pardesiu, că nu cred eu că l-a luat de bărbat. Pe restu’ nu-i ştiam, da’ am auzit că erau părinţi, mame cu copii în braţe, naşi, nuntaşi, brazi şi păltinaşi.

Când am auzit că vor să pună cununia, şi anume, pe plajă, am zis că au fost plătiţi să facă vreun clip pentru o nouă carte cu sirop de zmeură a lu’ tanti aia de mare succes, Sandra Brown, da’ când am văzut-o pe Ileana cu insigna de la primărie „Curcani Forevăr”, am înţeles că treaba e mai serioasă, aşa. Avea şi eşarfa aia curmezişă de-o poartă ofiţerii acoperiţi de la Civilă, o foaie de cununie (aia cu „cetăţene, o iei?”, iar întrebatu’ încă mai poate alege), aşa că, nu prea era loc de întors. „Hai, puţină atenţie la mine!”, zise Ileana de parcă ar fi cerut cota pentru Întâlnirea Anuală. „Păcălicii, în faţă, naşii, pe extreme şi restul mai în spate, la pescăruşi!” Auzind titulatura „păcălicii”, câţiva neni din audienţă s-au repezit în faţă, da’ Ileana a indicat ferm despre cine-i vorba: Xenna şi A lu’ Xenna!

 

Fiecare şi-a luat poziţia de papion şi a începtu ceremonia. Vântu’ se-nteţea, valu’ se-nălţa, soarele arde, Ileana zicea: „Cetăţene, vrei s-o?”. „Vreau!”, zise A lu’ Xenna. „Şi noi vrem!”, strigarăm noi, masculii, din rândurile mărginaşe. „Şi noi vrem!”, strigară de după un chioşc cu mici şi floricele o gaşcă de pătrăţei ruibişti. „Şi voi vreţi ce, mă, puţe de cantonament!”, se transformă Ilenuţa noastră din „mama răniţilor”, în „pe ei şi pe mama lor”. „Vrem şi noi poză cu matale”, schelălăi unul la vreo sută şi ceva de kile. Aflată între două virgule din foaia de cununie, dar şi fire mărinimoasă, Ileana a găsit de cuviinţă să se tragă-n poză şi cu ruibiştii veniţi să se antreneze la nisip.

 

„Vin şi ăştia la nuntă?”, scrâşni pe sub narete A lu’ Xenna către nedeclarata, încă, soaţă. „Că n-avem decât o plasă de cabanoşi, una de cartofi pentru pireul de-a zis Ileana că-l face, şi trei borcane de gogoşari.” „Da’ castraveciorii, ce-ai făcut cu castraveciorii, nenorocitule?”, scrâşni Xenna la el. Ăsta s-a făcut mai mic decât este „live” şi a îngăimat cu privire de căţel imlporând să nu fie castrat: „Iartă-mă, mamă, i-am păpat ieri naşu’ la o bere, că se terminaseră cârnăciorii de bere”. Xenna a dat-o-n semaforizare facială. „Să vezi ce-ţi fac şi ţie şi lu’ «fluieră-n buric» ăla de naşi-tu! O să-l spun nevesti-sii, că ştii că-i d-aia aprigă, de la Ileana, din Curcani. Să vezi ce ţi-l înţarcă de la bere. Iar de tine, am eu grijă după ce se termină toată debandada asta cu plajă, mare şi prostiile tale cu nimfe, muze, şi zâne măseluţă. De la vântul ăsta păcătos, am nisip şi-n cur! Las’ că vezi tu, monşere!”, încheie Xenna cu un zâmbet de ochii lumii, dar teribil de morbid pentru nefericitul bărbătuş personal.

 

Eh, ceremonia nu mai ştiu cât a durat, că ne-am cam plictisit de spiciul Ilenei („familia e celula de bază a societăţii” şi bla-bla-bla) şi m-am retras cu Nefeseul, Sharpe şi ăla micu’ a lu’ Sharpe la o bere neagră, la terasa de lângă chioşcul de unde răsărise turma de ruibişti. După două beri Ileana încă cita din memorie ceva cu „protecţie” şi, bănuiam noi, că-i sfătuieşte pe tinerii căsătoriţi să poarte cască de protecţie în momentul acuplării. „Încă una pe care am scăpat-o!”, reflectă Zamolxis, iar noi încuviinţarăm cu un gât de bere.

 

Cu vântul vânturându-ne pletele şi umplându-ne mai toate găurile cu nisip, cu rochia Xennei fluturând aprig şi oferindu-ne spre vedere chiloţeii de dantelă la culoarea pielii, cu vreo duă bunăciuni din partea neatacată cromozomial a neamului lui A lu’ Xenna, am pornit spre vila-cămin-restaurant-pensiune unde trebuia să servim masa, că doar de-aia venisem, nu?

Nu am făcut douzeci de metri că s-a pus un vâjgălău ca-n filmele ruseşti cu fraţii Karamazov. „Să te cuvânt_urât pe tine şi pe ideile tale! Şi eu, proastă, că am pus botu’!”, pufnea Xenna ca o locomotivă la deal. „Ce draci oi fi avut eu în cap? Ha? Avea dreptate vără-miu când m-a avertizat că s-ar putea să-mi fi făcut farmece! Ce-am văzut la tine?” „Iubito, dă-mi mâna ta şi împreună să cucerim nemărginirea...”, şopti A lu’ Xenna, evident, neinspirat. „Îţi dau una după ceafă dacă mă mai freci mult. Trebe să fac un duş, să-mi iau praful şi nisipul ăsta «romantic» de pe mine, ca să nu mă transform în statuie”, îi mai aruncă ea luând-o la fugă pe scări, către cameră. „Lasă bătrâne, aşa e toate ciufute la început!”, îl încurajă sincer Zeul. „După a treia, te obişnuieşti!”, adăugă el râzând cu subînţeles.

 

Puţina, dar aleasa lume, s-a aşezat pe la mese, iar în boxe a început să curgă molcom niscaiva Iron Maiden, Metallica, iar în pauze, ceva Slayer, pentru liniştirea mesenilor. „Vezi că ăsta e Andrei, da?”, mi-a şoptit Ami dintr-o margine. Ginerică se apropia cu voioşie de masa DaewooClub, iar noi trebuia să mimăm şi fericirea şi voia bună. Chiar ne ieşea din moment ce A lu’ Xenna s-a apucat să ne pupe şi să ne îmbrăţişeze bucuros, probabil, că vedea şi el oameni normali. Evident, până a ajuns la mine am uitat cum se numea şi-i zic din tot plămânul: „Felicitări...”, pauză de două secunde datorată lapsusului, „băăă, să trăieşti şi să te-nmulţeşti, ca merii, ca perii, în mijlocul verii!”. N-a apucat să mă pupe că a răsărit de neunde miresica, zisă Xenna pe numele ei de fată. „Bă”, şuieră ea, „te-am aşteptat să mă speli pe spate şi tu? Tot la băut cu ăştia? Nu ţi-am zis că-s cecelişti veritabili?” Ginerelul s-a făcut roşu ca miezu’ pepenelui de Dăbuleni şi a dat să deschidă gura. „Nici un «dar» şi nici un «deci», da? M-ai lăsat nefrecată pe spate tocmai azi, la primul nostru duş de familie!” „Bă, aşa ceva nu se face, dă-te-n hopa Mitică!”, i-am replicat scurt, neamintindu-mi nici atunci ce nume îmi zisese Ami. „Bă, da’ de ce nu ai dat apel la vreunul din noi, că te frecam de nu-ţi mai trebuia serviciile la băiatu’ ăsta!”, sâsâi Sharpe pe sub ochelarii cu lentile piezişe. „Aha, în pizda mă-sii de treabă...”, făcu băiatu’ ăla cu uochi frumoşi, Pixel, după care se înroşi de plăcerea vulgului.

 

„Io v-am zis că Xenna şi ăsta al ei au împreună două perechi de coaie!”, râse NFS-ul. „Da, alea ale lu’ Xenna”, punctă din penumbră Zamolxis. „Da’ tu de unde ştii, Bubule?”, se desprinse înoţitoarea Zeului de spătarul scaunului. „Le-ai numărat?” Am simţit nevoia să-l apăr pe fostul purtător de cravată şi costum marca „Patru Ace”, actualmente „Bubu”, şi am dat-o generic: „Numărul coaielor pe care le are Xenna nimeni nu-l ştie cu exactitate. Ceea ce se ştie precis, e că are coaie mai ceva ca unul normal, ca noi, care avem trei!”. A părut mulţumită de răspuns, dar am auzit-o mai târziu întrebându-l în şoaptă pe Zeu: „Da’ tu de ce ai numai unul?”.

 

Pe „For Whom the Bells Tolls” (Metallica, nu Hemingway) s-a produs revenirea din serai. Vaxxilian dimpreună cu Mitza, îmbrăcaţi meşteşugit în cearceafuri şi prosoape arăbeşti, au înmânat proaspeţilor miri nişte obiecte tradiţionale de cult: un vibrator manual (adică o mână, ulterior dovedindu-se a fi mâna lu’ ginerică), un vibrator de 1500 W, cu alimentare la 220, 110 şi acumulator de basculantă (tot pentru Xenna, ca back-up pentru cel manual), o pereche de cătuşe (pentru A lu’ Xenna, ca să se obişnuiască), nişte chiloţi de damă bine crescută, pe la vreo două sute de kile (pentru Xenna, să aibă pentru la anu’), o lanternă cu lupă şi zum 100 (pentru Xenna, s-o vadă în nopţile fără lună, când nu poartă ochelari), o lupă tot cu zum 100 (pentru A lu’ Xenna, să şi-o vadă şi el), o ladă de vin (pentru masa noastră) şi nu mai ştiu, că se umpluse sala de cadouri.

 

După câteva încercări nereuşite de a fura mireasa (are vână Xenna, tată, nu se lasă decât convinsă, da’ am obosit de câtă muncă de lămurire am avut de dus şi am renunţat) l-am furat pe ginerică. „Vă mulţumesc, prieteni, mă simt important!”, se bucura nefericitul. După un sfert de oră ne-am plictisit de el şi am vrut să-l dăm înapoi, da’ nu mai voia nimeni să-l primească. Ca să nu rămânem cu el şi să fim nevoiţi să-i dăm mâncare şi bani de bilet de tren, a trebuit să o mituim pe Xenna cu câteva sticle de vine să-şi ia bărbatul la ea în cameră. „Fată, ai zis «da», e-al tău, nu te mai eschiva de răspundere!”, încerca Ileana s-o convingă să-şi ia amarul înapoi. După şase pahare de vin a mai zis odată „da” şi i l-am vârât pe ginerică în braţe.

 

„Hai, bă, să mănânci şi tu ceva!”, făcu Xenna pe gazda. Şi-mi trânti în faţă doi cabanoşi de-un centimetru şi trei bucăţele de gogoşari în oţet. „Sarmale?”, făcui eu ochii mari. „Auzi, bă, un’ te crezi? La Ritz?”, încercă ea să mă potolească. „Friptură?”, insistai. „Tot nu te potoleşti?”, scăpără ea o scânteie din ochiul drept, punându-mi mâna-n farfurie. „Am glumit, tu, ce boala, nu mai ştii de glumă de când te-ai măritat?”, am zâmbit eu mânzeşte. „Ar fi culmea să mă bănuieşti vreodată că nu ştiu de glumă, ha-ha!”, se puse ea pe râs. Apoi adăugă cu glas şoptit: „Ai văzut ce bărbat am, nu?”. Ne-am pus amândoi pe râs de duduiau pereţii localului. Ginericul, ros de curiozitate, a dat să se apropie de noi, dar a întâlnit artileria grea a lui Xenna: „Ai spălat vasele? Ai dat cu mopul în bucătărie? Ai strâns vinul din pahare să avem şi pentru mâine? Berea rămasă în cutii ai pus-o în sticlele de plastic? Ce-mi beleşti fasolele, ha?”. Ăla, săracu’, a lăsat praf în urma lui, aşa de repede s-a topit din ochii noştri. „Ia, că tot voiai sarmale şi ceafă de porc, bagă nişte piure de la coana Ileana, că-i consistent”, reveni Xenna către mine cu o farfurie plină cu sus-numitul preparat.

 

Dubios, nu ştiam că Ileana s-a apucat de zdrobit cartofi, da’ am zis că toate au un început. Sub privirea oţelită a Xennei am luat un vârf de lingură de piure marca „Ileana”. După un sfert de oră am reuşit să-l înghit, iar după încă o jumătate de oră am reuşit să-mi descleiez limba şi să articulez sunete. După o oră reuşeam să spun cuvinte simple „pa”, „of”, „ho”, „nu”. Habar nu am ce adeziv foloseşte Ilenuca noastră la piure, dar vă garantez că e numa’ bun de pus gresie pe tavan, că ţine de numa-numa’! Şi cred că-i şi mult mai ieftin decât adezivul normal. Trebuie să-mi aduc aminte dacă fac vreo lucrare p-acasă, să o rog pe Regina noastră de noapte să-mi prepare nişte castroane cu piure d-al ei.

 

Lumea începuse a se răsfira, acuma nu ştiu dacă erau obosiţi sau simţeau că se apropie de dat darul şi voiau să dea ţeapă. Sincer, şi eu aş fi făcut la fel, da’ abia intrasem în atmosferă cu „Fear of the Dark” şi nu-mi dădea inima ghies să plec.

Pe Bubu-Zeuleanu nu-mi amintesc să-l fi văzut când a plecat, aşa de discret fu, doar parfumu’ însoţitoarei rămăsese agăţat pe spătarul scaunului. Pixel şi NFS au dispărut la cântatul cocoşesc de ora patru. Uşor s-au făcut nevăzute şi cele câteva bunăciuni venite cu feluriţi cetăţeni străini de CCL-ul nostru.

 

Stând şi numărând bulele dintr-o cutie de bere, mi-a venit dramul de conştiinţă la loc şi l-am întrebat discret pe Sharpe: „Cât?”. „5!”, zice ăsta cu lentile-n X. „Ce 5?”, fac eu. „Ce cât?”, revine ăsta cu un râgâit fin. „Cât dai la masă, ozeneule, că doar nu vorbim de numere prime”, i-am fript eu una după ceafă şi imediat i s-a anclanşat releul. „Mă, io am dat 10 milioane, că-s mai sărman”, a lăsat el ochii în podea. „Lasă, mă, toţi suntem aşa, că-i ţara asta de-aşa natură”, l-am bătut eu pe spate. „Nefeseu’ cât a dat?” „5 bucăţi!” „Bă, lasă-mă cu codurile-astea de fotograf, că nu înţeleg”, m-am pregătit eu să-i mai altoiesc una. „500 de euro, mă!” „Aha!”, reflectai. „Bubu?” „Cine?”, făcu Sharpe cu ochii ieşiţi din lentile. „Scuze! Ăsta, cum îi zice, Zeul?”, revenii eu. „Tot aşa, că ştii că e bazat, şi-a vândut falicul Matiz şi şi-a luat maşină de pizdă, Nissan Micra!” „Al dracu’, tot stilat a rămas!”, îmi zisei eu pe furiş, în mintea-mi. „Vaxxi?” „Ăsta a dat o pungă cu dirhami, nu ştiu cât vine în de-ai noştri, de UE!”. „Ami?” „Ami îi dă în rate, că şi-a schimbat maşina”, sorbi Sharpe un gât de bere. „Şi-a dat Matizu’ şi şi-a luat un Pejo, da’ n-a mai avut bani şi de parbriz, că a trebuit să vină la nuntă. A promis NFS-ul că-i dă el unu’, că are în plus nişte termopane la cămară” „Aha!”, reflectai eu a doua oară. „Pixel?”, continuai eu cu enumerarea. „Ăsta ştii că e discret, da’ l-ai văzut cum era îmbrăcat, cred că a hecărit vreo două site-uri de sexshopuri şi a dat tot cam aşa, başca vibratoarele şi cătuşele.” „Bun-bun!”, zâmbii eu. „De Ileana nu ştiu nimic, da’ ştiu că i-au dat ei bani ca să le citească de cununie pe plajă şi să le facă piure d-ăsta adeziv, ca să nu mănânce lumea mult.”

 

Ca să nu fiu mai prejos, le-am băgat şi eu câteva sute de euro şi, dintr-o scurtă socoteală, am constatat că le va ajunge de-un avans la un gard pe terenul de-l are A lu’ Xenna moştenire de la unchiu’ din Gura Vitioarei.

La 5:30 ale dimineţii, i-am pupat pe toţi pe gingii şi m-am retras în camera antamată de cu seară la o vilă din împrejurimi. Ai dracu’ hoţii ăia din Eforie mi-au luat un milion pentru 3 ore de somn. Nişte căcănari! Da’ măcar a meritat spectacolul, zău! Cine n-a fost, dar a vrut să fie, are ce regreta, să ştiţi.

Asta avusei de zis. Dacă am omis ceva, rog să fie consemnat, da?

 

V-am pupat şi numai bine să aveţi, copilaşi drăgălaşi pe numele voastre Roxana şi Andrei (sic!). Să ne revedem cândva, undeva, poate la botez sau cu altă ocazie. Hai, Andrei, fă-ne mândri şi să vă fie de bine!

[Senna]

Acum am vazut, Casa de Piatra!